Kasey Lansdale (ed.) - Impossible Monsters

 

Kasey Lansdale e fiica lui tat-su, texanul Joe Lansdale, unul din cei mai kool scriitori aflatzi in viatza pe Pamant la ora la care scriu aceste randuri. Pe ce se bazeaza afirmatzia asta, am tot zis pe-aici, nu mai repet. La baza, Kasey e o cantareatza de country, incercand probabil sa se indeparteze de hobbyul parintelui sau (artele martziale) insa din motive care imi scapa s-a infiltrat la randul ei in mediile publicistice horror si a ingrijit aceasta antologie scoasa la Subterranean Press. Nu e prima data cand vlastarele Lansdale sunt impinse de la spate de pater familias - recent si frate-su Keith Lansdale s-a apucat de editat (si scris) horror. E o forma de nepotism, dar la ei in Texas you don't fuck with the family (dupa cum ne invatza si Texas Chainsaw Massacre).

Totusi e cam vizibil faptul ca Kasey e in afara elementului ei, in primul rand din prefatza (cea mai anosta si generica pe care am citit-o vreodata), in al doilea rand din faptul ca aproape tot cuprinsul consta in contributzii de la amicii lui taica-su, scriitori sudisti din zona Texas-Louisiana sau autori splatterpunk care colaboreaza regulat cu acesta (in sensu ca sunt prezentzi in aceleasi antologii cu el, sau isi scriu unii altora prefetze de ani buni). Creca sunt doar 2-3 autori care ies din shablonu asta, unu dintre ei fiind Neil Gaiman, care e din cu totu alt film, dar contributzia sa e mai mult o politetze de 4 pagini. S-ar putea ca Gaiman, gentil cum il stim, chiar sa fi discutat direct cu Kasey. Sa mai observam si ca Joe Lansdale insusi contribuie cu nuvela de inchidere a volumului fiica-si.

Titlul o sugereaza - antologia e dedicata "monstrilor imposibili" - fiecare autor s-a straduit sa inventeze o forma noua de monstru care sa se abata de la arhetipurile vampir, zombie, varcolac, moroi etc. Unii trisheaza insa - Charlaine Harris, autoarea seriei True Blood, nu se poate abtzine de la a baga niste varcolaci.

Volumul e destul de limitat de tema propusa - chinuindu-se sa inventeze monstri originali, autorii nu mai prea au loc de character/plot-development. Aproape fiecare povestire aloca multe pagini descrierii plastice si cinematice a monstrului introdus. Multe din povestiri au ca plot o confruntare straightforward intre un protagonist si monstrul introdus, ceea ce lasa impresia ca prozele sunt un fel de fragmente din ceva mai mare, cu finaluri abrupte, extrase din context. Majoritatea suna ca niste scenarii de episoade Tales from the Crypt, adica ar arata/suna mult mai bine pe ecran decat ca literatura. Cateva se abat de la acest shablon, dar pe ansamblu antologia mi-a lasat un gust de mediocritate.

Practic e exact ce-si inchipuie neavizatzii ca ar trebui sa fie literatura horror (si nu e, la modul general, dar e, daca genul de proza din acest volum  - inspirata cu precadere din cinema - itzi este unicul reper).

Sa vedem cuprinsul:

Povestile tari (4-5 stele)

Doll's Eyes, de Tim Bryant. Un cuplu tot incearca sa faca copii, dar sotzia pierde sarcina mereu. Sotzul ingroapa avortonii in fatza casei, iar din acestia cresc niste floricele toxice care omoara catzeii din vecini. De autor n-am auzit, nici eu, si nici altzii, e un localnic din satul natal al familiei Lansdale, probabil un vecin de-al lor. Povestea insa e surprinzator de eficienta (iese in evidentza si prin faptul ca e scrisa intr-o bizara persoana a doua).

Blood Moccasins, de Bradley Denton. Un pensionar afla ca hipertensiunea care ii da dureri de cap se datoreaza prezentzei unor sherpishori in sangele sau, o boala de familie despre care se teme ca se va transmite nepotzelului sau. Autor texan pe care il apreciez mult.

Detritus, de Chet Williamson. Un poet retras la un hotel in cautarea inspiratziei devine obsedat de ideea ca lenjeria hotelului nu a fost spalat cum se cuvine si dezvolta o fobie obsesiva fatza de orice urme de matreatza, muci, ceara de urechi si alte efluvii corporale. Un apreciat autor de horror old-school pe care cautam de mult sa il citesc, va scoate in curand o culegere retrospectiva la PS Publishing.

Povestile ok (3 stele)

Orange Lake, de Al Sarrantonio. Poveste amuzanta ce face parte din ciclul Orangefield, o serie de romane si nuvele dedicate sarbatorii de Halloween si povestite intr-un stil pulp-horror de moda veche (a la Tales from the Crypt). Ciclul il are in centru pe detectivul alcoolic Grant, care investigheaza diverse cazuri in noaptea de Halloween, cu ceva ajutor supranatural din partea lui Samhain, patronul ocult al sarbatorii. Aici cazul are de a face cu disparitzia unor tineri intr-un lac a carui apa e vie si devoreaza oameni. Alt autor de horror clasic, apreciat insa mai mult in postura de antologator (recomand calduros antologiile 999 si Stories).

The Case of the Angry Traveler, de Joe Lansdale. Fiind cea mai lunga, plasata la final si scrisa de tatal antologatoarei, asta trebuia sa fie povestea-vedeta a volumului. Din pacate face parte din categoria celor pe care Lansdale le scrie cu ambele maini legate la spate, cand n-are chef de scris. Povestea face parte dintr-un ciclu mai lung de povesti despre investigatoarea paranormala Dana Roberts, din care n-am mai citit nimic dar presupun ca e tentativa lui Lansdale de a profita de succesul serialului Supernatural. Aici eroina investigheaza cazul fantomei unui extraterestru care mananca homeleshi.

Cavity Creeps de Cody Goodfellow. Un prof de muzica homeless doarme intr-o uzina si descopera niste animale care mananca homeleshi, dar in timp ce ii mananca ii anesteziaza cu saliva ca sa nu simta ca sunt mancatzi. Actziune minimala, dar scene cinematice foarte expresive. Autorul e ceva prospatura din noul val bizarro horror, am dat peste el cam in toate antologiile pe care mi le-am luat in ultimii 2 ani si suna promitzator.

Blue Amber, de David Schow. Seamana foarte tare cu un episod Fringe de pe la inceputuri: doi politzisti texani (pe nume Cash and Carry :)) gasesc o piele de om atarnata pe un gard, apoi niste gandaci cu trei picioare si cu venin albastru cu efecte deosebite. Nu-mi place Schow de nici o culoare, e un biker de origine germana al carui limbaj tradeaza faptul ca engleza sa nu e nativa. In toate antologiile in care l-am mai citit a avut cea mai proasta contributzie, si m-am riscat la un momendat sa-i citesc si o culegere, iar de atunci il cam evit. Povestea asta are insa certe calitatzi cinematice (Schow e scenarist de film la baza).

Click Clack the Rattlebag, de Neil Gaiman. Contributzie politicoasa de 4 pagini din partea lui Gaiman, despre un baietzel care are cosmaruri cu un monstru care manca oameni si le lasa in urma doar oasele impachetate in piele. Creca autorul nu mai are nevoie de nici o prezentare.

The Glitter of the Crowns, de Charlaine Harris. E iarna; intr-un sat, intr-o familie de varcolaci copilul puber tre sa sufere prima sa transformare, care echivaleaza cu un fel de majorat. Autoarea e celebra datorita seriei True Blood, iar povestea ei pare cam scoasa de acolo.

Povestile nasoale (1-2 stele)

Bloaters, de Neal Barret Jr. Autorul (texan) a raposat recent si asta creca e ultima povestire pe care a mai apucat sa o scrie, asa ca nu cred ca l-a interesat prea tare calitatea ei. E o chestie oarecum funny despre descendentzii texani ai unei familii vampiresti de la Cheile Bicazului, insa scriitura e foarte incoerenta si imprastiata, aproape incomprehensibila si nu cred ca vroia sa fie post-moderna. Ma tem ca a fost inclusa din politetze.

Monster, de Anne Perry. Mai intai o chestie foarte interesanta despre autoare: cand era adolescenta a omorat o femeie cu o caramida si a infundat puscaria o vreme. Cazul a fost ecranizat de Peter Jackson in filmul Heavenly Creatures. La batranetze s-a mutat in Anglia si a devenit o cunoscuta autoare de crime fiction :) Povestea de aici e despre o croaziera pe mediterana in care un tanar cunoaste o vampiritza empatica care ii suge pofta de viatza. Ramai cu o puternica senzatzie de Twilight si horror juvenil/pubertin.

Nathan, de Selina Rosen. Poveste banala despre un criminal in serie si prietenul sau imaginar, un fel de demon care a pricinuit crimele puse pe seama protagonistului. De autoare n-am auzit, pare sa se ocupe cu un fel de proza fantastica juvenila (cu accente lesbiene).

*****************************

La trasul liniei, cu 3 proze tari, 6 mediocre si 3 nasoale, e departe de a fi o antologie recomandabila. In plus fiind o editzie Subterranean e si cam scumpa, in mod cert prea scumpa si subtzire pentru ce ofera. Desi majoritatea autorilor sunt high-profile, implicarea lui Kasey Lansdale pare mai mult formala. Nu intzeleg de ce a tzinut sa se asocieze cu acest tip de literatura. Am intzeles ca mai nou s-a apucat si de scris si in curand ii vor apare primele nuvele. Desi am corespondat o vreme si mi-a facilitat obtzinerea unor autografe personalizate de la taica-su, nu aprob ce se intampla in familia Lansdale, creca fata ar trebui sa ramana la muzica country.