Filmele vorbite pe la spate - Martie/Aprilie 2015

Filmele musai

Duke of Burgundy

Film superb despre fluturi, lesbiene bicicliste si relatzii sado-maso, cu multe momente WTF!, iesit de pe mana rising-talentului Peter Strickland (Berberian Sound Studio), un prieten vechi al TIFFului clujean (debutul sau a fost filmat in Romania, si chiar echipa acestui film e plina de unguroance).

Ca un fel de gluma perversa, Duke of Burgundy a iesit aproape deodata cu 50 Shades of Grey, cu care are in comun tema amorului abuziv, bazat pe control si manipulare impinse pana dincolo de "the safe word", care aici e numele latin al unui fluture. Comparativ cu 50 Shades, lipsesc din filmul lui Strickland corporatismul, tembelismul si erotismul de piaritza fascinata de team buildinguri. In plus fatza de 50 Shades, avem o estetica reala si o ostentativa metafora a fluturelui/moliei din care fiecare recenzent a intzeles ce a vrut - mie mi-a evocat labiile eroinei principale (nu le-am vazut, insa filmul musteste de simboluri uterine, iar la un momendat una din gagici incearca sa intre cu totul in vaginul celeilalte).

Mi-a adus aminte si de albumul Butterfly Effect al lui Moonspell, inclusiv prin efectele de sunet ce simuleaza falfaitul moliilor - Strickland e foarte meticulos in ce priveste soundtrackurile (vezi si Berberian Sound Studio, care extrapoleaza suprarealist acest hobby al regizorului). Vedetzi-l pe ecran mare, cu sunetul dat tare.

Estetic, filmul e facut in stilul filmelor soft-core saptezeciste cu tusha gotica (regizorul Jesus Franco si filme gen A Virgin among the Living Dead, Vampyros Lesbos etc.). E plin de glume si referintze - bunaoara folosirea de manechine pe post de figurantzi (smecherie folosita de Franco din motive de buget) sau mentzionarea proeminenta pe generic a firmelor care au oferit parfumurile si chilotzii pentru filmari.

Faults

Romanii au inceput sa prinda gustul mersului la psiholog, un obicei asimilat tardiv de poporul nostru, cam ca si mersu la cluburi de swingeri. In mod traditzional romanul mergea la duhovnic, se smiorcaia pe la preteni, ori pur si simplu deschidea o sticla de rachiu asteptand sa treaca ziua. Mersu la psiholog are insa un factor cool aparte, dar daca totusi n-ai bani sa te introspectezi in shedintze private au inceput sa apara si psihologii en-gros - mentori de self-help (si publicatziile aferente) care dau lectzii de viatza si itzi explica cum "sa devii un munte" (tic verbal din argoul self-help).

Eroul acestui film e un astfel de mentor divortzat, fara prieteni, fara job si in general cu dificultatzi in a urma propriile sfaturi, dar nu poate renuntza la ele atata vreme cat au ramas singura sursa de venit. Umpic disperat, omu vede o oportunitate deosebita in provocarea de a "deprogama" o gagica care a suferit o spalare pe creier in urma mutarii de la tzara la oras, si in urma afilierii la un cult post-scientologic care a convins-o sa isi bage picioarele in familie, preteni si in toata viatza ei de dinainte.

Cea mai mare parte din film e despre cum pomenitul guru self-help o sechestreaza intr-o garsoniera si incearca sa-i spele fetii kreerii friptz. Been there, done that, dar ma bucur ca s-a facut in sfarsit si un film despre asta.

Gagica e jucata de Mary Winstead, aia care apare tot mai des prin filme aproape cool (Scott Pilgrim, prequelul The Thing, Abraham Lincoln Vampire Hunter). Tot ea e si producatoarea filmului, si nevasta regizorului debutant, creca o sa mai auzim de ei.

The Tribe

Film ucrainean destul de enervant in timpul vizionarii, dar care in retrospectiva ramane in memorie ca fiind destul de cool. Are un gimmick care il face cam musai de vazut - nu are nici o linie de dialog vorbit, toate personajele sunt surdo-mute, vorbesc in limbajul semnelor si nu exista subtitrari. Cam asa era si Moebiusul lui Kim Ki-Duk dar acolo gimmickul era artificial si filmul prost.

The Tribe e umpic cam romanesc ca stil (fara soundtrack, doar zgomot de fond, plescaitul scenelor de sex si ganguritul de delfin al unor personaje) si nici tema nu e departe de noi - "tribul" este un grup de surdo-mutzi la o scoala profesionala de tamplarie care mai fac un ban din vandut iconitze prin trenuri si cafenele.

Pe timp de noapte surdo-mutzii practica diverse chestii interlope - jafuri la drumu mare, proxenetism pentru shoferii de tir care trec prin localitate, cafteli mutzesti destul de sinistre. Personaju principal e un elev nou care incearca sa se integreze in gashka si nu prea reuseste. Cateva scene de o brutalitate subita aduc aminte de filmele lui Balabanov (in special Cargo 200).

Filmul e greu de urmarit, mai ales in scenele in care totzi surdo-mutzii vorbesc deodata si nu mai stii la mainile cui sa te uitzi, asa ca tre sa fii destul de odihnit, nu e genu de film la care sa te potzi uita baut.

 A Girl Walks Home Alone at Night

Intr-un oras iranian misterios denumit Bad City, o vampiroaica cu naframa de aia de-a lor iese noaptea pe strada sa manance oameni, dar la un momendat se indragosteste de un cocalar care se imbraca ca James Dean si are in mashina casete cu muzica. Prin film se mai perinda personaje a la Sin City (o prostituata, un drogat etc.) si tot apar niste sonde petroliere care sug la randul lor sangele natziei.

Cam asa ar fi trebuit sa iasa Only Lovers Left Alive al lui Jarmusch, daca omu ar fi platit putzin respect fatza de spectatorii sai si nu s-ar fi complacut in propria notorietate. Regizoarea iraniana Ana Lily Amarpour debuteaza furtunos cu acest film cu vampiri si nu va fi oprita usor din avant (lucreaza deja la o poveste de dragoste postapocaliptica cu canibali).

Ce-i drept filmul ii datoreaza foarte multe lui Jarmusch sub aspect stilistic, insa nu lui Only Lovers Left Alive (cu care are in comun doar tema vampirismului si ca e o poveste de dragoste). Stilistic aduce cel mai mult cu Dead Man, dar e mai sarac in dialoguri (sau am avut eu o subtitrare tradusa mai sarac din iraniana). La unele scene punctuale aduce aminte de Limits of Control si Ghost Dog. Soundtrackul e si el Jarmusch toata ziua. Ceea ce stie sa faca regizoarea mai bine decat a facut Only Lovers Left Alive e sa se opreasca la momentul oportun si sa dea filmului ritm, sa nu-l faca sa para doar o colectzie de monologuri letargice. Pentru asta incropeste o poveste minimal-necesara, care sa puna personajele in mai mult de o ipostaza.

P.S. Se pare ca filmul nu e tocmai o productzie iraniana - chiar daca e vorbit, jucat, regizat etc. de iranieni, totzi cei implicatzi sunt expatzi traind in SUA, filmarile au avut loc in SUA, iar producator e Elijah Wood.

Filmele asa si-asa

Loft (versiunea 2008)

Zilele astea circula prin cinematografele noastre filmul The Loft, remake american la thrillerul belgian Loft aparut cu catziva ani inainte. Eu am preferat sa ma uit la originalul belgian, dupa ce am aflat ca remakeul american e facut de acelasi regizor intr-o maniera aproape shot-by-shot. Am impresia ca singura ratziune de a exista a variantei americane e ca pentru filmul original regizorul nu gasise actori care sa arate cat de cat bine in Belgia, ceea ce ar fi fost necesar pentru tipologia personajelor.

Eroii filmului sunt 5 intelectuali-playboy plini de bani care cumpara impreuna o futelnitza (=o mansarda in care sa-si duca amantele fara stirea nevestelor). Intr-o buna zi, acestia gasesc in futelnitza cadavrul unei gagici legat cu catushe de pat, toate semnele sugerand ca ar fi avut loc o partida de sex 50 shades-style cu finalizare incrucishat-tragica.

Povestea are un puternic feeling de Agatha Christie, cu cei 5 eroi incercand sa se descoase reciproc si sa scoata la lumina cine e cremenalu. Twisturile sunt de calitate, iar daca filmul ar fi fost norvegian sau danez l-as fi recomandat mai cu caldura. Insa fiind belgian, asta inseamna din capul locului ca actorii sunt uratzi ca naiba, chiar si cei care sunt prezentatzi drept playboys sau femei fatale. Shit, chiar si figurantzii sunt uratzi in filmu asta.

Nu stiu daca e o problema cu Belgia (poate cu partea flamanda?). Stiu ca in general ADNul germanic are o problema la capitolul asta - prin Germania/Austria barbatzii arata bine (nazi style, dar bine) in timp ce femeile arata ca niste barbatzi cu fundul mai mare si fara buze. Din filmul asta ramai cu impresia ca Belgia nici macar cu barbatzi nu se poate lauda - cei din poza pe care am pus-o mai sus e maximul de sex symboluri pe care le-au gasit pentru acest film. Cel care se vede din profil, si care e Casanova acestui film, are un ochi mai sus decat celalalt (pacat ca nu se vede in poza). Femeile fatale nu-s nici ele mai breze, iar scenele de sex sunt blurrate ca sa nu deranjeze estetic. Iata un motiv serios sa faci un remake hollywoodian la doar catziva ani de la original.

 Starry Eyes

O chelneritza presteaza foloase necuvenite (un blowjob, ca sa fiu nonambiguu) unui producator de la Hollywood in sperantza ca asta ii va deschide oportunitatzi de cariera in industria cinemaului. In loc de asta (sau pe langa asta, nu mi-e clar), blowjobu are consecintze transcendentale cu elemente body horror inspirate de (tineretzea lui) Cronenberg si teorii conspiratzioniste despre capitalismul ocult din subteranele Hollywoodului.

Comparatzia cu Lynch pe care o vedetzi pe afish e legata mai degraba de tema decat de stil (creca Mullholand Drv.). Ma rog, poate si de coloana sonora care are unele ambitzii lynchiene. Filmul e o metafora dragutza dar putzin prea straightforward, complet lipsit de surprize dupa cam 15 minute.

Nu vreau sa par excesiv de paternal dar, fetelor, mare grija la ce facetzi pt cariera si verificatzi intai de toate daca tipu are o pentagrama tatuata pe undeva. A blowjob is like a box of chocolate, you never know what you're gonna get.

Black Sea 

Fiecare barbat are propriul mod de a gestiona faptu ca i-a dat gagica papucii. Personajul lui Jude Law din acest film decide sa se retraga pe fundul Marii Negre, unde cauta cadavrul unui submarin nazist plin cu lingouri de aur. In acest scop aduna o gasca de submarinari rushi/engleji cam dubiosi/interlopi. Unul dintre ei este virgin, ceea ce conform superstitziilor marinaresti poarta ghinion, teorie care se confirma de-a lungul filmului. Echipajul sufera o sumedenie de necazuri si conflicte, si cam tot filmu e despre cat de nasol e sa traiesti intr-un submarin, plus niste chestii moralizatoare despre foamea de bani.

Vroiam sa vad filmu asta pt ca e scris de un anume Dennis Kelly (creatorul serialului Utopia) si facut de scotzianul Kevin Macdonald (autor de documentare celebre - Touching the Void, plus Oscarizatul One Day in September). Din pacate deformatzia profesionala de documentarist a regizorului face ca filmul sa para mai degraba un documentar despre viatza in submarine. Povestea si conflictele sunt standard, accentele rusesti/scotziene ale actorilor cam dubioase, iar rezultatul e mult prea tehnic (fara a excela nici macar la efecte speciale - cel mult la decoruri si machiaje bazate pe transpiratzie).

Mai nasol e ca am si stricat un date cu filmu asta, si creca gagica a ramas cu impresia ca sunt un freak obsedat de submarine.

 The Town that Dreaded Sundown

Ryan Murphy, creatorul serialului post-meta-horror American Horror Story, incearca sa faca ceva similar si in cinema si in acest scop propune (ca producator) un meta-sequel la filmul obscur cu acelasi titlu din anii 70, unul din primele titluri ale genului slasher (aparut cu catziva ani inainte de Halloween), ce a dobandit o dubioasa celebritate datorita "scenei cu trombonul". Doar ca daca in televiziune s-a facut destul de putzin in sensul asta si AHS are mult spatziu de inovatzie, in cinema in genul asta de film a spus cam tot ce era de spus seria Scream (detalii aici).

The Town that Dreaded Sundown apeleaza la aceleasi trucuri ca si Scream, incercand sa remixeze realitatea cu mictziunea si cu o gramada de referintze la filmul original. Filmul original a fost despre cazul real al unui psihopat cu o cârpă pe fatza (inspiratzie ulterioara pentru Friday 13, zice-se) care a terorizat un sat sudist in anii 40. Filmul asta e despre acelasi sat, terorizat in zilele noastre de un psihopat similar care pare sa se fi inspirat de evenimentele din filmul original. Fiul regizorului filmului original, precum si unii urmasi ai protagonistilor evenimentelor reale pe care s-a bazat filmul original, se implica in ancheta, politzia urmareste filmul original in cautarea de indicii, si o gramada de chestii se intampla referentzial-parodic cam ca in filmul original, inclusiv "scena cu trombonu".

Spectatorii nedocumentatzi asupra filmului original vor percepe filmul asta ca un slasher derivativ, in timp ce cei mai documentatzi il vor percepe drept o tentativa de imitare a strategiei pe care a aplicat-o Wes Craven cu Scream. Sper totusi ca Ryan Murphy nu se va opri la acest exercitziu si se va implica mai adanc in impulsionarea cinemaului horror postmodern (pana una alta omu a anuntzat un serial pereche la AHS dar orientat pe povesti politziste, intitulat American Crime Story).

 Night Crew

Asta trebuia sa fie un fel de Machete meets Expandables meets Zombie Strippers, dar Danny Trejo apare in doar cateva scene, exista o singura scena de striptease (si aia cu celulita), iar partea de Expandables nu e cu nimic mai fun decat filmele lui Stallone. Singurul lucru funny e castingul atipic: din echipa de interventzie Night Crew fac parte Jay (prototipul personajului stoner din filmele Jay and Silent Bob, aici in rolul unui politzist... stoner), Luke Goss (membru al boy bandului Bros activ in tineretzile mele), fratele decrepit al lui Patrick Swayze, plus niste tough chicks transferate din comedii romantice de data recenta.

E cat de cat fun si cvartetul romantic care creeaza tensiune amoroasa in miezul grupului de mercenari tocmai in mijlocul unui de schimb de focuri, inclusiv un innuendo lesbian intre eroine, cu micul detaliu ca una dintre ele e vampir (nu e chiar spoiler, te prinzi dupa 10 minute). Danny Trejo e nemesisul acestei trupe de interventzie, aflat in cautarea vampiroaicei care i-a fugit de-acasa pentru a urma o cariera de stripperitza.

Scenariul insa e mult prea generic si nu reuseste sa exploateze nimic din potentzial. In final ramai cu impresia ca ai vazut un remake low-budget la primul Expandables.