TIFF 2021 - filme ok/bune (3 stele din 4) partea 2: Tigers, Apples, Whaler Boy, The Mauritanian, Mug

In continuare filme de la TIFF 2021 pe care le recomand, desi nu-s chiar in categoria "musai de vazut" - pentru aia am pastrat doar cateva titluri.

Postarile precedente despre filmele TIFF 2021 sunt 

aici (despre seriale), 

aici (despre filmele naspa), 

aici, aici si aici (despre GRAMADA de filme meh de la acest TIFF), 

aici (despre filmele ok/bune la care se adauga si postarea de fatza).

Tigers

(regizat de Ronnie Sandahl, suedez, autorul lui Borg vs. McEnroe)

Submiterea Suediei la Oscaruri, fara sa prinda nominalizare. Film despre fotbal, un sport pe care nu-l suport desi eram obsedat de el in copilarie (motiv pentru care am defulat in multe proze horror pe care le-am publicat).

E un film imersiv, filmat foarte aproape de protagonist, captandu-i perspectiva subiectiva de la "firu ierbii". E despre cazul real al unui fotbalist suedez talentat care a clacat psihic dupa ce a ajuns la Inter Milano si a dat de gustul fotbalului pe bani multzi. Tipu s-a lasat de fotbal la 19 ani, practic a fugit din cantonament cu Ferrariul pe care si-l luase din primul salariu, apoi si-a facut o trupa punk in Suedia iar recent a publicat autobiografia care sta la baza acestui film.

Sa nu va inchipuitzi cine stie ce tragedie - baiatu era frustrat ca nu putea sari gardu din cantonament ca sa mearga la femei, ca patronii clubului au pedepsit toata echipa cand i-au prins cu droguri, plus alte masuri disciplinare care nu cred ca-s cu nimic mai abuzive la Inter Milano decat la alte echipe de rang similar. Eu am incasat-o in internatu de la liceu mult mai rau, fara sa am macar satisfactzia ca m-as fi drogat sau as fi fost cazat in cantonament la Inter Milano.

Dar sa ignoram realitatea si sa ne bucuram de film - care e dus in spate de intensitatea actorului principal si de framingul dramatic al povestii: tineri talentatzi traficatzi intre echipe de tobal ca animalele de rasa, fotbalul vazut ca prostitutzie, gamificarea si rivalitatzile dintre tinerii ambitziosi sa prinda un loc la echipa mare, datul la gioale ca meserie. Nu ma omor dupa filme despre sporturi si sportivi, sunt multe clishee si banalitatzi facute sa para tragedii, dar filmul asta e bine facut indiferent de cat de snowflake a fost in realitate fecioru asta. E cam ca si cum Adi Mutu ar face o autobiografie despre propria "tragedie" de la Chelsea.

Poate de aia nici n-a prins filmu nominalizare la Oscaruri, ca drama nu e suficient de dramă, insa dpdv artistic filmul ar fi meritat.

****************************************************************

Mug

(regizat de Malgorzata Szumowska, revelatzia acestui TIFF)

Sectziunea 3x3 la TIFF e una din preferatele mele, caci da o imagine de ansamblu asupra cate un regizor, de fapt trei, dintre care mereu gasesc cate unul de care n-am auzit si ma ia prin surprindere. Revelatzia mea la aceasta editzie a fost poloneza Szumowska, plus confirmarea ca polonezii fac chestii cool si interesante, nu-s chiar poporu ala est-european retrograd si corupt de care tot citim in articolele Hotnews.

In filmul asta autoarea remixeaza ingenios doua evenimente majore din istoria recenta a Poloniei - construirea in 2010 a celei mai mare statui a lui Isus din Europa (a doua din lume) si primul transplant de meclă din istoria Poloniei (record mondial ca durată a operatziei). In povestea filmului, pacientul supus transplanului de fatza e un metalist care a avut un accident de munca fix pe shantierul unde se construia statuia lui Jesus. Povestea e spusa intim, din perspectiva baiatului care, desi participa la doua evenimente epocale din istoria Poloniei (si a lumii), incearca sa isi traiasca viatza marunt, intre rockoteca, iubita care incepe sa-l evite dupa transplantul de față si presiunea mass-media care il trateaza ca pe o noua interpretare a notziunii creshtine de "schimbare la față".

E un film weird fara sa aiba nimic SF in el - evenimentele bizare sunt chiar reale (dar nu conectate ca in film), iar cele fictive sunt cele realiste. Estetic si tehnic filmul e rafinat - cine a apreciat si filmele lui Jan Komasa si ale altor tineri din noul cinema polonez sa o cerceteze si pe Malgorzata Szumowska, pare sa se inchege acolo un nou val de cinema weird, categoric diferite de alte valuri est-europene (nu seamana nici cu cel grecesc, desi are unele in comun).

*************************************************

The Mauritanian

(regizat de Kevin Macdonald, autorul lui The Last King of Scotland)

Asta a fost filmul de relansare a lui Jodie Foster. A si luat un Glob de Aur pentru rol, partenerul ei francezul Tahar Rahim (din A Prophet) a fost si el nominalizat, filmul a avut cateva nominalizari la BAFTA insa surprinzator n-a fost pomenit deloc la Oscaruri.

Putem specula ca unul din motivele pentru care n-a fost bagat in seama la Oscaruri e ca filmul a aparut ca o contra-aniversare a 20 de ani de la 9/11, facandu-l personaj pozitiv pe un membru Al-Qaeda care a fost tzinut 14 ani "degeaba" (in terminologie Antena 3) la Guantanamo Bay pentru niste suspiciuni cica circumstantziale - varu sau era consilierul lui Bin Laden, el insushi avea numeroase contacte directe cu teroristi doveditzi si a luptat de partea Al Qaeda in Afganistan in anii 90. Exista si o serie de confesiuni la dosar pe care avocatzii le-au desfiintzat prin prisma contextului de la Guantanamo Bay, din cauza ca interogarile degenerasera in torturi cu soundtrack asigurat de Metallica. Asa ca omu a profitat de isteria despre Guantanamo Bay ca sa se scoata drept nevinovat, cu ajutorul unei avocate perverse anti-establishment - Nancy Hollander (Jodie Foster) care a fost si avocata lui Chelsea Manning.

Daca stai sa citesti dincolo de ce crosheteaza filmul, individul a dat si confesiuni pe bune care i-au ajutat pe americani sa dezamorseze anumite celule teroriste - dar filmul e facut pe sistem Antena 3, lasand deoparte detaliile care ar incurca audientza ori ar sta in calea mesajului simplificat care zice ca omul a fost tzinut in detentzie 14 ani "fara sa fie vreodata pus sub acuzare". Filmul se termina in momentul in care individul castiga procesul impotriva SUA si isi castiga libertatea teoretica, apoi pe genericul final scrie discret ca Obama l-a mai tzinut 6 ani la Guantanamo, fara sa ni se explice de ce. E doar o mentziune in credits, majoritatea spectatorilor nici n-o s-o vada.

Mauritanianul a publicat un jurnal cu memoriile de la Guantanamo, un best-seller menit sa propulseze si numele avocatei. Deci filmul trebuie inghitzit cu o lingura de scepticism, e clar ca spune lucruri pe jumatate si probabil asta a deranjat pe multzi mai ales la aniversarea 9/11, dar cei doi actori fac o treaba excelenta iar daca faci abstractzie de legaturile cu realitatea rezultatul e net superior altor succese recente de Oscar cu miza politica (The Trial of the Chicago 7).

******************************************************

Apples

(regizat de Christos Nikou, asistentul lui Yorgos Lanthimos)

Submiterea Greciei la Oscaruri, n-a prins nominalizare. Ultima nominalizare greceasca la Oscaruri a fost Yorgos Lanthimos, al carui umbra e mare asupra acestui film realizat de unul din asistentzii sai.

Yorgos Lanthimos nu e un caz izolat, avem un veritabil Nou Val Grecesc de filme weird/horror minimaliste (pentru mine mult mai satisfacator decat Noul Val Romanesc de auto-mizerabilisme). Exponentzii par sa fie din anturajul lui Lanthimos: am mai vorbit pe aici de Tsangari cu ocazia unui TIFF mai vechi, iar acum Apples asta e debutul unuia care a lucrat cu Lanthimos la Dogtooth si imprumuta stilistic ceva de acolo.

Nu e la fel de scandalos si original ca filmele lui Lanthimos, dar se foloseste de trucurile acestuia. In Apples lumea e lovita de o pandemie provocatoare de amnezie, victimele se opresc brusc pe strada si uita tot. Anumite clinici incearca sa ajute victimele cu un program menit sa-i ajute sa-si reseteze viatza: cu ajutorul unui aparat foto acestia isi pot construi false amintiri pe fast forward - selfieul e vazut aici ca principala ancora a identitatzii. Mersul pe bicicleta cica nu se uita, iar un vanzator de aprozar insista ca merele ajuta la refacerea memoriei. Protagonistul e o astfel de victima incercand sa-si reconstruiasca identitatea - mananca mere, se da cu bicicleta, isi face selfiuri.

Urmatorul film al regizorului va fi deja mai internatzional, cu Carrey Mulligan in rolul principal. Probabil i-a pus pile Lanthimos, dar si filmul asta e o carte de vizita excelenta pentru un autor cu mult potentzial.

***************************************************

Whaler Boy

(regizat de Philipp Yuryev, debutant)

Asta e filmul care a luat marele trofeu la TIFF si de data asta impresia mea e in acord cu decizia TIFFului. E un debut excelent realizat cu mijloace tehnice modeste dar beneficiind de talente si de o ecologie cu totul aparte. Filmul e despre un sat de vanatori de balene de la capătul indepartat al Rusiei, coltzul acela unde Rusia se intalneste cu Alaska. Intre ele sunt insulele Diomede care-s simultan cel mai vestic si cel mai estic punct al Pamantului, adica pe acolo trece meridianul primar, acolo se da startul fiecarei noi zile.

Protagonistul filmului traieste pe partea ruseasca, intr-un sat vai de capu lui in care totzi localnicii se ocupa cu industria baleniera iar in timpul liber se mai uita la filme porno pe laptop. Din cand in cand cate un localnic incearca sa traverseze marea spre Alaska dar granicerii americani ii iau la luneta si de regula fugarii sfarsesc in cimitir. Filmul e despre calatoria spre Alaska a baiatului asta adolescent care s-a indragostit de o videochatista de pe unul din siteurile porno pe care isi petrecea timpu liber.

E un film lent si cu dialoguri putzine, dar atmosfera, non-actorii si locurile de la capatul Pamantului sunt deosebite.