TIFF 2021, cum ziceam.
Ca de obicei incep cu filmele nashpa care ai zice ca n-ar fi asa multe, dar in articolu asta le pun doar pe cele abominabile. Vor mai urma postari cu filmele slabe si boring care au dominat categoric ce am prins in perioada festivalului (pe cele mai bune le-am vazut inainte sau dupa festival, dar le bag tot aici ca n-am mai scris demult).
Falling
(regizat de Viggo Mortensen, falnicul Aragorn din Lord of the Rings)
Aragorn fiul lui Arathorn joaca, regizeaza si scenarizeaza aici un tip gay care denuntza heteronormativitatea toxica a tatalui sau jucat de epava lui Lance Henriksen sau de o versiune clonata a sa, ca eu personal il stiam mort dar creca mi s-au confundat amintirile. Arata super-rau Henriksen in filmu asta, dar nu-mi dau seama daca s-a ramolit el sau au vrut doar sa arate cat de repulsivi sunt heterosexualii albi conservatori.
Filmul face parte dintr-o informala sectziune Re-educaTIFF care tot incearca sa ne arate ca heteronormativitatea masculina e o meteahna ce vine la pachet cu rasism, homofobie, misoginism, lipsa de compasiune pentru animale, pasiune pentru filme vechi cu cowboy, fumat nepoliticos in spatzii inchise, gură care pute, Alzheimer si intr-un final te mananca canceru. Toate astea coclesc sub o proasta dispozitzie sistemica care scoate din sarite pe oricine se nimereste in jurul suferindului de asa ceva - barbatu alb heterosexual e mai rău decat unu care-tzi tusheste COVID in fatza, macar COVIDu nu pute ca gura lu Lance Henriksen.
Nu stiu cand am mai vazut ultima data un personaj mai repulsiv - Henriksen joaca genu de rol care poate capata o nominalizare Oscar si o nominalizare Razzie simultan. Filmul sufera cumplit de lipsa de subtilitate si de hatereala ageist-heterofoba, incercand sa ne arate ca un barbat alb conservator si vaduv nu face nimic decat sa strige "Cocksucker!" de dimineatza pana seara. David Cronenberg are un cameo in rolul proctologului pe care Lance Henriksen nu-l lasa sa-i bage deshtu in fund de homofob ce e.
******************************************************
Mother Schmuckers
(regizat de Fratzii Guit, debutantzi din Belgia)
Unul din cele mai crancene filme pe care le-am vazut in viatza asta, o semi-improvizatzie belgiana filmata cu telefonu pe care criticii politicosi il compara cu Beavis/Butthead sau cu Dumb and Dumber sau cu filmele scandaloase ale lui John Waters. Mie mi-a conjurat in minte mai degraba imagini cu Garcea, daca ar fi fost hipster si facea un film impreuna cu Iulian Bulai pe cand acesta studia in Norvegia.
Filmul incepe cu astia doi din poza de mai sus care prajesc un cacat intr-o tigaie si mama lor prostituata intra peste ei. Apoi incep sa fuga prin oras sa caute pe catzelu pierdut al mamei lor si trec prin tot felu de peripetzii, cum ar fi o orgie cu zoofili unde il impusca pe unu in putza. Mathieu Amalric apare inexplicabil intr-un rol, creca l-au drogat sau l-au shantajat cu ceva. N-a ras mai nimeni pe durata proiectziei, decat un tip superweird de langa mine.
Asta e filmu despre care am avut satisfactzia sa-i vad pe actorii principali in carne si oase intr-un coltz de la Casa TIFF unde nu-i baga nimeni in seama. Am vrut sa le cer un autograf la mishto dar nu m-a lasat gagica-mea, a zis sa ma pun un pic in locul lor ca si mie mi s-a cerut candva autograf la mishto.
**********************************************************
Ultrainnocence
(regizat de Manuel Arija de la Cuerda, debutant spaniol)
Cineva le-a platit bilet sau le-a asigurat cazarea sa vina la Cluj la vreo 3 insi implicatzi in filmu asta. Au vorbit totzi trei la finalul filmului, n-am intzeles nimic din ce au zis, am ramas cu sentimentu ca fusesera drogatzi cand au facut filmu. Altzii le-au gasit scuza ca ar fi o piesa de teatru psihedelica pe care au incercat sa o transpuna in film. Cica e si SF pe deasupra. La filme ca astea incepi sa te intrebi daca n-ar fi mai bine sa se dea de undeva un certificat ca sa ai voie sa faci filme - nu chiar o diploma, da macar un test psihologic.
E despre doi astronautzi inchisi intr-o nava/capsula care il cauta pe Dumnezeu prin metode shtiintzifice (=apasand butoane, tragand manivele). Pe toata durata filmului cei doi se maimutzaresc si vorbesc nonsensuri (sau a fost traducerea proasta, nu-mi dau seama). Arata ca un proiect studentzesc in care studentul e extrem de increzator in propriile idei si nu e nimeni sa-i spuna ca mai bine sa se se lase pagubash.
E si unul din acele filme de pandemie care s-a filmat aproape integral in doua camere - asta ar putea servi ca scuza, dar daca stateau actorii pe scaun si spuneau niste bancuri porcoase creca eram cu totzii mai castigatzi.
***********************************************************
The Dog Who Wouldn't Be Quiet
(regizat de Ana Katz din Argentina)
Film alb-negru, cizelat estetic si cu cateva momente intrigante, care insa nu se leaga nicicum, e doar o adunatura de scene fara legatura puse cap la cap, avand ca element comun pe actoru asta care e fratele regizoarei. L-a pus sa filmeze diverse scene si le-a legat una de alta sperand ca o sa dea impresia ca ar fi un scenariu la mijloc.
Protagonistul incepe ca hipster shomer care tunde iarba pentru ca nu-si gaseste un job de ilustrator Adobe, apoi gaseste totusi un job dar isi da demisia realizand ca locul de munca nu era pet-friendly si corporatzia nu aprecia cand cainele pe care-l ducea la serviciu se pisha pe coridoare, apoi isi ia un job de vanzator de zarzavaturi si face un podcast impotriva capitalismului. Apoi peste lume loveste o pandemie care face ca aerul sa nu mai fie respirabil la o inaltzime mare de un metru jumate, ceea ce obliga toate personajele sa umble cu mersu piticului. Dupa 10 minute pandemia trece si totul revine la normal ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. La un momendat regizoarea s-a saturat si filmu se termina.
Cainele din titlu devine irelevant destul de repede. Ramai cu impresia de proiect de examen studentzesc.
No comments:
Post a Comment