Top muzical 2019, semestrul 2 - inca 10 albume notabile

In sfarsit, si partea ultima a topului muzical pe anul care a trecut, cu inca 10 albume notabile dintre cele pe care le-am ascultat in al doilea semestru al anului. Topul principal se gaseste aici, iar selectziile din primul semestru sunt aici si aici.

*****************************************************

Larkin Poe - Venom and Faith

Le-am gasit printre nominalizarile Grammy la categoria blues, doua surori propulsate de un concert memorabil la Glastonbury care au cantat de foarte tinere (in adolescentza purtau numele The Lovell Sisters) si vorba proverbului, cand te antrenezi de mic atunci cand esti mare numa te joci. Totul pare foarte natural si profi la fetele astea, totzi blueserii alcoolici trecutzi de 45 de ani le acopera cu laude, si nici presa nu face economie. Ocupa o nisha nepopulara la segmentul lor de varsta, asa ca au o gramada de spatziu de manevra. Este si ceva pop amestecat printre piesele astea, sa tzina totusi aproape si publicul tanar, dar esentza e un blues deosebit de competent.

*******************************************************

Robbie Robertson - Sinematic

Amic de-al lui Bob Dylan, i-a condus trupa de acompaniament in anii 70. Amic de-al lui Scorsese, i-a facut muzica pentru mai multe filme, inclusiv pentru recentul The Irishman. De fapt albumul asta e construit in jurul temei muzicale a filmului, intitulata I hear you paint houses - in film e instrumentala, aici e cu versuri in duet cu Van Morrison. Apoi albumul se diversifica in mai multe directzii ce nu mai au legatura cu Irishman, dar raman legate intr-un fel sau altul de experientza lui Robertson cu muzica de film din toate genurile - de la noir la comedia romantica. Nu sunt coloane sonore oficiale, ci piese pop-rock care suna undeva intre un Leonard Cohen remixat, un Iggy Pop mai siropos si un Sting mai funky.

***************************************************

Chris Knight - Almost Daylight

No fuckin idea cine e acest Chris Knight dar mi-a sarit in atentzie in timp ce rasfoiam topurile country ale anului, iar vocea lui te prinde instantaneu. E genul de artist lansat la 40 de ani, o chestie normala in scena country, unde trebuie sa-tzi petreci prima parte a vietzii ca acompaniator pentru clasici, ca inginer de sunet, ca caraush de scule, abia apoi esti lasat sa te lansezi de capul tau. E filosofia Jedi, tre sa invetzi umilintza inainte de a accede la glorie, iar albumul asta e cu sigurantza glorios.

***********************************************

SRSQ - Unreality

Proiect solo ar blondei asteia de la trupa queer dream pop Them Are Us Too. Pentru fanii Anna von Hauswolff si ai altor dive din categoria asta, insa imi place mai mult asta caci are un puternic aer solitar, suna mai intim si mai penetrant decat celelalte dive goth post-Chelsea Wolfe. Nici n-arata prea grozav gagica asa ca nu se ascunde dupa imagine, are o voce sfredelitoare si nu lasa impresia ca i-a atarnat cineva un instrument de gat sa dea bine in poze. De ascultat si trupa ei de baza, desi aia e cam aproape de Cocteau Twins, cu SRSQ mi se pare ca are o prezentza mai puternica.

***************************************************

Royal Republic - Club Majesty

Suedia abunda de trupe glam rock care par sa cante la mishto, importand trucurile cu care s-au impus ABBA in rock'n'roll - Ghost, Mustasch, Nightflight Orchestra reprezinta acest trend de rock pentru retro-cocalari, iar acu vin acesti Royal Republic care merg chiar mai in urma, pana la muzica disco a anilor 70, convertita fara rushine intr-un rock deshantzat. Poate nu e evident in piesa de mai jos, care nu e foarte reprezentativa, insa albumul pe ansamblu are Bee Gees si Prince acolo unde Ghost folosesc influentze ABBA.

****************************************************

Galneryus - Into the Purgatory

Momentul heroic-heavy metal al anului vine de la japonezi care se bucura ca niste copii de genul asta muzical. Nu e ceva chiar de recent, tzin minte ca si in anii 90 aveau un succes nebun acolo trupe ca Stratovarius, Royal Hunt etc. Insa Galneryus ne semnaleaza ca japonezii au inceput sa-si inventeze propriile trupe, au invatzat sa cante, nu se mai multzumesc sa caste gura la ce vine din Europa. In multe privintze trupa e cam penibila, in special in felul in care amesteca limba engleza cu limba japoneza, insa au baietzii astia un entuziasm si un exces de zel care nu te poate lasa rece. Glorie heavy metal, nu alta.

********************************************************

The Neptune Power Federation - Memoirs of a Rat Queen

Australienii astia spera sa devina o versiune feminista a celor de la Ghost, impopotzonandu-si gagica aia de la voce cu cele mai bizare costume si o agresiva agenda feminista (vezi si titlul piesei de mai jos, care e despre patriarhat, capitalism si tot ce e mai rau in lume). In videoclip am vazut ca unu din trupa are si geaca Turbonegro - asta ar trebui sa fie un semnal pentru oricine ca e distractzie garantata pe albumul asta. Multzam Maica Precista pentru metalul feminist.

***************************************************

New Model Army - From Here

Bai nene, la varsta asta te bucuri de pensia speciala, nu scotzi albume. New Model Army sunt fosti punkeri contemporani cu Nick Cave, mai shtirbi si cu mai putzina popularitate la gagici, insa spre deosebire de Cave mai au inca chef de facut muzica si mai functzioneaza ca trupa, una ale carei influentze sunt certe dar destul de subtile (realizez ca Solstafir au ceva de aici). Poate e cam previzibila selectarea lor caci fiecare din ultimele lor 4 albume au aparut in topu asta, insa la fiecare album ma gandesc ca poate fi ultima chestie pe care o aud de la ei.

*************************************************

Refused - War Music

Trupa punk suedeza din anii 90, un fel de Turbonegro mai putzin kinky, mai putzin catchy dar si mai seriosi in mesaj. Ma rog, la ei in Suedia au un regim ultraprotectiv care are grija si de ultimu om, asa ca nu stiu ce drept mai au aia sa faca punk. De altfel trupa a si disparut la un momendat, probabil tocmai pt ca genul devenise irelevant la ei, dar s-au relansat acu 5 ani semn ca Suedia incepe sa aiba din nou probleme. Asta e al doilea album de la relansare, ala dinainte trecuse mai neobservat dar asta a facut multa valva.

******************************************

Todd Snider - Cash Cabin Sessions vol. 3

A imbatranit si Todd Snider, e tot mai solo si mai singur pe albume, cu vocea tot mai rablagita iar mai nou umbla cu un tricou Nirvana. Are insa acelasi simtz glorios al umorului, cu compozitzii de caramel sarat, amare si dulci in acelasi timp, un Alexandru Andriesh al americanilor. Are piese despre Elvis, despre Johnny Cash si despre el insushi chinuindu-se sa compuna acest album. Piesa de mai jos e despre cum s-a chinuit sa faca piesa de mai jos, nu exista nimic mai meta de atata.