In sfarsit, si cateva dintre filmele pe care le consider musai de vazut de la TIFF 2019.
The Candidate
(regizat de Rodrigo Sorogoyen, autorul lui May God Save Us)
Un film despre Dragnea pe vremea cand era liberal ori Ponta pe vremea cand era PSDist, un film despre inocentza coruptziei pe care tinerii politicieni o asimileaza ca pe o forma de normalitate si o cerintza elementara pentru a putea practica politica - anumite forme de "trafic de influentza" si "abuz in serviciu" sunt basic skills fara care nu intri in breasla respectiva si sunt puse in lumina negativa doar selectiv si la ocazii importante, cand e nevoie de "rearanjarea pieselor pe esichierul politic".
Similaritatzile povestii cu ce se intampla la noi sunt foarte puternice si scot la lumina patternuri universale ale coruptziei la nivel inalt. Actorul principal, Antonio del Torre joaca aici un PSDist (sau PNList, whatever, tot aia) pozitzionat in miezul unei retzele de interese pe care s-a cladit un important partid spaniol (nu i se indica numele). O smecherie marunta se scurge la DNA si, ce sa vezi, Partidul decide sa livreze pe tava capul protagonistului sperand sa-si spele imaginea (si promitzand fraierului un job in strainatate daca inghite galushka de cacat fara sa scape firimituri la coltzurile gurii).
Omul insa nu pune botul si incepe pe cont propriu o investigatzie prin care sa se asigure ca si colegii sai sunt santajabili. Se folosesc toate tertipurile PSDiste si Basiste - inregistrari cu pixu, caietzele cu notitze secrete, tras de sfori cu scripetele, trafic de influentza cu manta, amnezie politica, transparentza selectiva, declamatzii demagogice la televiziune - povestea e un adevarat retzetar al politicianului de cacat. Cumva filmul il pozitzioneaza pe protagonist drept victima, desi nu e chiar personaj pozitiv ci o victima a justitziei selective - omul isi doreste foarte mult ca galushka de kkt pe care o are in gura sa fie degustata si de altzii. Filmul e foarte discret in ce priveste identitatzile (nu se spune nici numele partidului, nici orientarea sa politica, nici macar al televiziunii implicate) concentrandu-se pe intrebarea esentziala - cat la suta din politica este by default coruptzie?
*****************************************
Shadow
(regizat de Zhang Yimou, regizorul festivitatzilor Jocurilor Olimpice de la Beijing)
Fiecare film al lui Zhang Yimou e un miracol vizual. Individul e o legenda a cinemaului chinezesc, insarcinat candva cu regizarea festivitatzilor jocurilor olimpice de la Beijing. A avut recent si o tentativa la Hollywood, acel Great Wall in care i s-a bagat pe gat Matt Damon ca sa faca filmul mai frecventabil - un film injurat de multzi dar pe care l-am gasit simpatic si cuceritor vizual.
Am fost intrigat de zvonurile conform carora noul sau film urma sa fie alb-negru, regizorul fiind celebru pentru excesele sale cromatice. Pana la urma Shadow nu e chiar alb-negru, sangele si pielea personajelor sunt colorate insa decorul si vestimentatzia sunt intentzionat alese pe nuantze de gri pentru a rezona cu titlul filmului si cu simbolistica folosita (legata de jocul Go, de dualitatea Yin Yang).
Povestea e medievala, cu acel sharm de intriga shakesperiana predilecta la autor - un general de armata bolnav angajeaza o sosie a sa sa-l inlocuiasca in activitatzile de serviciu, dar si in cele domestice, cu complicitatea sotziei. Nici macar regele care-i este shef nu e informat, desi suspecteaza ceva, la fel nici inamicii care ar fi tentatzi sa profite de pensionarea prematura a generalului. Protagonistul filmului e sosia - sfasiat intre loialitatea pentru rege, dorintza de a-si relua identitatea reala, datoria fatza de generalul pe care il substituie si amenintzarile inamicilor.
E obligatorie vizionarea in conditzii tehnice ireprosabile, dpdv vizual filmul te lasa cu gura cascata de la un capat la altul, memorabil chiar si pentru cei familiarizatzi cu megalomania regizorului.
*****************************************
His Master's Voice
(regizat de Gyorgy Palfi, autorul lui Taxidermia)
Ungurul Palfi e supermisto, cine i-a vazut Taxidermia nu l-a mai uitat de atunci. In plus am impresia ca vine in persoana sa-si prezinte fiecare nou film la TIFF, mereu ma ciocnesc de el la seratele dansante ale festivalului. Aici individul isi extinde ambitziile peste ocean incercand primul sau film vorbit preponderent in engleza, cu actori de pe-acolo (canadieni, plus niste unguri). Povestea are la baza un roman SF al clasicului Stanislaw Lem, rastalmacit insa intr-o cheie ceva mai abstracta si usor de digerat de cei dezinteresatzi de aspectul stiintzific - care de fapt e mai mult filozofic iar pe alocuri folosit aici in cheie comica. De fapt ca poveste e mai mult un sequel al romanului lui Lem.
Protagonistul e un ungur care incearca sa dea de urma tatalui sau - cercetator fugit in America pe vremea comunismului in circumstantze dubioase. Informatziile pe care le are despre el sunt marunte si incerte, mai mult de la maica-sa care si-l aminteste drept un individ care punea shtiintza inaintea familiei insa a mai trimis din cand in cand ciocolata si adidashi dupa ce a fugit in SUA. Mai e si un frate in scaun cu rotile, implicat in diverse comunitatzi conspiratoare de pe Facebook de unde afla ca tatal lor ar fi putut sa fie implicat intr-un experiment secret din timpul Razboiului Rece, iar consecintzele experimentului se resimt pana in zilele noastre.
E ceva senzatzie de ieftineala aici (efectele speciale arata mai mult a Michel Gondry decat a thriller SF clasic), insa regizorul e unul dintre putzinii est-europeni care indraznesc sa faca asa ceva, iar modul in care a rastalmacit romanul lui Lem spre o dramedie intima e destul de ingenios.
*****************************************
All the Gods in the Sky
(regizat de Quarxx, hipster misterios)
Stigma diformitatzii fizice nu beneficiaza de aceeasi atentzia ca stigmele asociate homosexualitatzii, abuzurilor metoo, minoritatzilor etnice ori gusturilor muzicale (raman la ideea ca cea mai stigmatizata minoritate in Romania au fost metalistii). Remarc sexo-marxisti razboinici ai diverse ideologii ridiculizand problemele fiziologice ale altora - diformitatzi sau boli mai mult sau mai putzin discrete, incluzand aici si banala inaintare in varsta. Termeni ca "ageism" sau "ableism" sunt inca mult in urma feminismului, poliamoriei si agendei LGBT in ce priveste chestionarea "traditziei" si suportul institutzional, ori pur si simplu propaganda.
Insa cum suferintza fizica si-o cara fiecare singur, activismul aferent ei nu aduna suficienta masa critica incat sa se faca auzit si, cel putzin deocamdata, intalnim aceste cazuri mai mult in emisiuni TV de exploitation sau in filme de nisha. Totusi anul asta am prins doua filme importante pe aceasta tema - unul e Chained for Life (cu popularul speaker in numele diformitatzii Alan Pearson); iar al doilea e filmul asta de la TIFF. Ambele au actori diformi care se expun mediatic in sprijinul acestei agende - in acest horror frantzuzesc joaca Melanie Gaydos, anti-top modelitza (poza de mai sus) promotoare a drepturilor "uratzilor" de a capata acces la businessurile "frumoshilor" - fashion, actorie, muzica etc. A aparut si in videoclipuri de la Behemoth, Rammstein si altele.
Pana una alta oamenii astia joaca in filme horror, asumandu-si roluri de monstri sau victime ale unor accidente. Melanie Gaydos a aparut si prin filmele Insidious, aici joaca rolul unei fete condamnate sa traiasca legata de pat in urma unui accident din copilarie cauzat de fratele ei. Personajul principal e fratele asta care si-a dedicat viatza ingrijirii ei, insa de la o vreme individul isi pierde mintzile si incepe sa se simta hartzuit de extraterestri care vor sa-i rapeasca sora.
E un horror bizar cu dialoguri putzine si scene delirante al caror sens ramane ambiguu, insa lasa o impresie puternica. E extensia unui scurt-metraj care a luat recent o gramada de premii, asa ca pare umpic lungit inutil, insa e un debut care promite multe din partea misteriosului regizor care se semneaza Quarxx.
No comments:
Post a Comment