Ultimul calup de filme asa si-asa pe care le-am vazut la TIFF 2019. Despre celelalte am scris aici, aici si aici, iar despre filmele naspa aici si aici.
Baikonur
(regizat de Veit Helmer, neamtz rusofil)
Era sa ma bag recent la o delegatzie in Kazahstan, insa dupa filmul asta mi-a pierit cheful. Povestea se invarte in preajma cosmodromului de la Baikonur, in stepele pustii ale Kazahstanului populate de tzarani care traiesc si azi de pe urma fierului vechi cazut din navele si rachetele rusesti lansate de acolo. Protagonistul e un tinerel pe nume Gagarin (marele eroul rus de la Baikonur) care se ocupa cu spionatul comunicatziilor de la cosmodrom ca sa afle data lansarilor si locatziile cele mai probabile in care ar putea sa cada niste fier vechi din ceruri. Intr-o buna zi, in loc de fier vechi cade din cer o cosmonauta frantzuoaica amnezica. Baiatu o duce acasa sa le arate consatenilor ce bunaciune i-a trimis Domnu din Ceruri. Era aici material pentru un film genial, insa stangaciile actorilor si improvizatziile deranjeaza la tot pasul.
Regizorul neamtz Veit Helmer e cunoscut pentru filme realizate in locatzii exotice din fosta URSS, pe jumatate romantice, pe jumatate comedice. A fost unul din musafirii speciali ai TIFF 2019, cu mai multe filme in program (printre care si filmul mut The Bra, filmat in Azerbaidjan cu Maia Morgenstern). Regizorul se foloseste de localnici pe post de actori, inspirat de ce facea Kusturica cu tziganii din Balcani in anii 90 (de altfel si filmul asta are muzica de Bregovic). Necazu e ca tziganii lui Kusturica erau mult mai cool si naturali decat tzaranii din filmul asta, si nici actorii profesionisti nu-s prea grozavi aici (frantzuzoaica picata din ceruri joaca ca o cizma).
********************************************
Gloria Bell
(regizat de Sebastian Lelio, feminist din Chile)
Chileanul Lelio e unul dintre acei regizori care si-a trimis aproape fiecare film la TIFF, incepand cu debutul din 2005. Intre timp a castigat un Oscar pentru film strain si a inceput sa faca filme pe la Hollywood. Are ceva din Almodovar, a facut si propaganda LGTB si feminista si in general face filme despre oameni, cum ar veni.
Asta e un remake american al propriului sau film, Gloria, facut cu 5 ani inainte. E cam fix acelasi film dar cu altzi actori: Julianne Moore in rolul femeii de cariera divortzata care se trezeste trecuta de 50 de ani in pericolul de a ramane pe veci singura; John Turturro e in rolul antreprenorului divortzat condamnat pentru restu vietzii sa-si intretzina fosta familie, desi ar vrea sa inceapa una noua. Cei doi isi tot dau tarcoale, mai mint prin omisiune, se tot evalueaza, se invita pe ici pe colo iscodindu-si reciproc potentzialul de a se face unul pe celalalt fericit.
E un film despre spectrele menopauzei si andropauzei, puse intr-un cadru de comedie romantica amara, cu insecuritatzi de liceeni macinand sufletele a doi oameni care se pregatesc sa-si aranjeze drumul spre batranetze. Pentru cine e suficient de masochist si se recunoaste in personaje probabil e un film musai de vazut, insa raportat la versiunea originala de acu 5 ani e complet redundant si ii lipsesc ingrediente esentziale: acolo povestea se petrecea in timpul dictaturii lui Pinochet; aici personajele sunt antreprenori californieni.
*********************************************
An Elephant Sitting Still
(regizat de Bo Hu, scriitor sinucis)
Realism chinezesc exasperant, film de 4 ore dupa lansarea caruia regizorul si-a pus capat zilelor, si nici io nu eram departe. O data pe ora (deci de 4 ori pe parcursul filmului) avem cate un dialog-cheie in care un personaje zice raspicat ca viatza e de kkt. Cine a vazut Aurora lui Cristi Puiu sa isi inchipuie o varianta cu o ora mai lunga, dar cu actori chinezi, garsoniere mai inghesuite si o gramada de scene filmate de la nivelul cefei personajelor.
Protagonistii sunt colocatari intr-un bloc comunist superinghesuit, in care familiile isi reamenajeaza balcoanele pe post de odai. Unul din personaje e un pensionar caruia familia ii pregateste debarcarea intr-un azil de batrani. Altu e un pushti hartzuit de colegii de clasa. Altu e un cocalar al carui cel mai bun prieten s-a aruncat de pe bloc cand a aflat ca iubita il insheala (cu cocalarul). Alta e o fetitza de liceu care are o relatzie amoroasa cu directorul adjunct al liceului la care merge. Cei 4 au in comun faptul ca traiesc in acelashi bloc si ca totzi au auzit de o gradina zoologica unde un elefant sta resemnat sa arunce lumea cu chestii in el si nu reactzioneaza in niciun fel (alegoria ce da titlul filmului).
E un film extrem de GRI si extrem de LENT - un personaj mananca supa vreo 5 minute, altu fumeaza o tzigara cap-coada in timp real, altu e filmat cum urca sau coboara scarile blocului de 4 etaje. Ai impresia ca nu s-a editat absolut nimic si probabil asa si e - versiunea oficiala cu privire la moartea regizorului e ca acesta s-ar fi sinucis cand a aflat ca producatorii vor sa-i editeze filmul. Ma intreb daca producatorii nu erau cumva Partidul si poate l-au editat si pe el putzin.
Totusi cumva filmul reuseste sa te prinda, sa te dezarmeze, e o forma de tortura careia i te supui daca nu cedezi nervos in prima ora. Dupa aia deznadejdea personajelor si atmosfera coclita de suburbie comunista reuseste sa te impresoare, ramai captiv iar la final nu prea mai ai chef sa vorbesti cu nimeni.
**************************************
The Science of Sleep
(regizat de Michel Gondry, autorul lui Eternal Sunshine...)
Asta e aceeasi comedie romantica absurd-suprarealista pe care Gondry o tot face si o reface de o gramada de ani. Eternal Sunshine of the Spotless Mind si Mood Indigo au fost versiuni mult mai reusite ale acestui film, care pare un punct de tranzitzie intre cele doua, intre momentul in care regizorul devenise efemer o vedeta la Hollywood si momentul in care a revenit in Frantza. E realizat intr-o maniera improvizatzionala lasand impresia ca aici i-a venit regizorului prima data ideea de a construi acea "uzina de facut film" - un ministudio cu cateva decoruri rudimentare pe care il tot cara dupa el prin lume, l-a adus si la acest TIFF lasandu-l la dispozitzia studentzilor clujeni cateva luni.
Filmul arata de parca ar fi fost facut in acel studio rudimentar, cu recuzita de stransura si efecte speciale stop-motion (gen Gilliam sau Jeunet cand n-aveau bani) justificate de faptul ca o parte din poveste se petrece in lumea viselor, pe care protagonistul (Garcia Bernal) are dificultatzi sa o separe de lumea reala - caci are un job de cacat si o potentziala gagica care nu-l baga in seama (Charlotta Gainsbourg pe cand era dragutza, inainte sa puna von Trier laba pe ea).
Filmul e ocazional amuzant, insa scenele fara noima cu personaje strigand nonsensuri unele la altele devin repede obositoare si dupa o vreme te simtzi ca la un team building cu hipsteri creativi drogatzi care vorbesc aiureli si exprima sentimente. E prima data cand Gondry si-a scris singur scenariul si asta e cea mai mare hiba. Pentru cine ii cunoaste cariera de regizor de videoclipuri, sunt o gramada de referintze la muzicile/clipurile respective.
Creca am spus deja, Gondry a fost unul din musafirii importantzi ai acestui TIFF si a adus cu el toate filmele pe care le-a facut pana acum (inclusiv documentare). Debutul sau Human Nature e probabil primul film pe care l-am vazut la primul TIFF asa ca am gasit participarea sa drept o chestie foarte dragutza asa ca am incercat sa-i vad toate filmele pe care nu le vazusem, printre care cele din articolul asta.
**************************************
Dave Chapelle's Block Party
(regizat de Michel Gondry, autorul lui Eternal Sunshine...)
Inainte sa faca filme Michel Gondry a lucrat multa vreme ca regizor de videoclipuri si are o gramada de relatzii in industria muzicala. In consecintza a fost solicitat aici sa documenteze organizarea unui eveniment de tip "block party" - un festival de stransura cu artisti de culoare convocatzi de comediantul Dave Chapelle sa faca galagie la un coltz de strada din New York.
Chapelle mai baga aici dume, se plimba de colo colo sa imparta bilete la oameni cat mai pestritzi - in special oameni saraci si studentzi din comunitatzi de culoare, asigurandu-se ca are un public cat mai pasional si energic. Efortul lui e intercalat cu mostre din concerte si interviuri cu artistii (care au participat pro bono) - Kanye West, Mos Def, The Fugees, Erykah Badu si multzi altzii, fiecare amestecand printre cantece povesti si discursuri motivatzionale. Emerge de aici un anume spirit al comunitatzii, o punte intre marele business muzical si omul mic.
Daca nu esti familiarizat cu numele perindate aici probabil e un plictis cumplit, dar multzi dintre cei care apar in documentar sunt de la MTVul "de pe vremea mea" (anii 90) asa ca am gasit amuzant sa-i vad surprinsi de montajul simpatic al lui Gondry in momente de umor involuntar sau voluntar - regizorul si-a propus sa ne prezinte niste vedete in momente in care nu se cred neaparat vedete si ramai la final cu impresia ca toata lumea care apare aici e foarte simpatica.
P. S. Un block party de tipul asta s-a organizat si in timpul TIFFului pe strada Universitatzii, desi acolo vedetele s-au zbenguit mai mult in public decat pe scena (unde nici nu mai tzin minte cine a cantat - o tipa cu o palarie?)
**************************************
Microbe and Gasoline
(regizat de Michel Gondry, autorul lui Eternal Sunshine...)
Am incercat sa bifez tot ce nu vazusem de Gondry, iar din ce nu vazusem asta ar fi cel mai reusit. E filmul sau cel mai recent insa e superieftin, vorbit in franceza, sugerand o oarecare resemnare, o "intoarcere acasa", un film facut cu prietenii.
E o poveste cu copii care discuta despre sex, masturbare si alte probleme ale copilariei, cu protagonisti la vreo 14-15 ani. E despre copii si pentru copii insa multzi parintzi vor refuza sa-si lase copiii sa-l vada de teama ca filmul o sa-i invetze cu tot felu de prostii. In realitate e aici exact ce discuta copiii de 14-15 ani iar parintzii care-si inchipuie altceva traiesc in denial.
Microbe si Gasoline sunt poreclele a doi pushti care intra intr-o camaraderie deosebita, in perioada in care incep sa cocheteze cu ideea de a avea o gagica. Microbe e poreclit asa pentru ca e cam mititel pentru varsta lui, Gasoline pentru ca pute a benzina. Cei doi isi pun in minte sa fuga in lume cu ajutorul unui autovehicul construit chiar de ei din motorul unui aparat de tuns iarba. Gasoline are o indemanare inginereasca nativa si reuseste sa puna shandramaua pe picioare - un fel de minirulota care din afara arata ca o cabana pe rotzi, deghizaj cu ajutorul caruia mai reusesc sa scape de politzie si de adultzii care ii dau in urmarire generala. Aveam si eu un coleg de clasa in copilarie care tot fugea de acasa si il tot strangea militzia de pe marginea drumului, insa n-a avut niciodata ingeniozitatea sa isi construiasca un vehicul din asta, cu care ar fi ajuns departe. Astazi e insurat in satul natal, iar visele i s-au curmat.
Aproape toate filmele lui Gondry includ niste personaje care se apuca de construit si improvizat chestii. Microbe and Gasoline ne sugereaza ca e o obsesie din copilarie a autorului - un soi de inginerie creativa care poate fi remarcata si in videoclipurile sale, si in efectele speciale folosite in mai toate filmele sale, mai putzin aici, unde shandramaua construita nu e doar un efect vizual, ci chestia in jurul careia graviteaza povestea.
No comments:
Post a Comment