Am fost destul de impresionat de "serialul de seriale" alcatuit de Marvel si Netflix, cu povesti interconectate avand ca protagonisti supereroi minori din benzile desenate Marvel, in povesti in care factorul supernatural e marginal, mizandu-se pe realismul care ulterior avea sa dea succesul recentului Joker. In cinema Marvel s-au tzinut departe de aceasta tactica, toate filmele lor din Universul Avengers fiind in mod esentzial concepute pentru copii si consumatorii Disney (care au si achizitzionat franciza, moment la care parteneriatul Marvel-Netflix care a dat aceste seriale s-a incheiat).
Se intampla in general o migrare de talente (si finantze) dinspre cinema spre televiziune (desi nu stiu daca e corect sa numim streamingul televiziune). Mitologia benzilor desenate Marvel urmeaza la randul sau acest curs natural al lucrurilor (poate si cea de la DC Comics, insa n-am vazut niciun serial de la ei). Astea de la Marvel mi se par, sub aspectul calitatzii scenariilor si sofisticarii personajelor, net superioare fatza de blockbusterele Marvel de cinema. Sigur, un serial are spatziu de desfasurare mai larg insa nu e numai atat - in serialele astea s-a investit si creier, nu doar bani.
E vorba de serialele: Jessica Jones (3 sezoane), Daredevil (3 sezoane), Luke Cage (2 sezoane, inceput ca spin-off la Jessica Jones), Punisher (2 sezoane, inceput ca spin-off Daredevil), Iron Fist (2 sezoane) si The Defenders (o poveste cross-over de tip Avengers care aduce impreuna personajele principale ale celorlalte seriale). Din pacate s-au anulat toate la momentul la care toate productziile Marvel au trebuit sa zboare de pe Netflix, insa exista zvonuri ca Daredevil ar putea reveni intr-o alta forma, drept colaborator al lui Spiderman in filmele de cinema.
Exista cateva diferentze majore intre serialele astea si filmele Marvel de cinema:
- Un serial e atat de bun pe cat sunt personajele sale secundare, care tre sa fie in stare sa duca in carca episoade atunci cand personajul principal e boring ori cand povestea treneaza. Asta e punctul forte aici, adunand numerosi actori high profile in roluri atipice pentru ei - Vincent D'Onofrio (in rolul Kingpinului din Daredevil, inspirat parca de Liviu Dragnea), David Tennant din Dr. Who (inamicul cheie al Jessicai Jones), Sigourney Weaver (corporatista oculta in Defenders), Rosario Dawson (asistenta medicala specializata pe acordare de prim ajutorul supereroilor), Carrie-Ann Moss din Matrix (avocata lesbiana de supereroi), Mahershala Ali din Green Book/Moonlight (antreprenor corupt din ghettoul negru), Alfre Woodard din 12 Years a Slave (o versiune neagra a Gabrielei Firea). E o varietate de personaje negative sau secundare extrem de bogata iar actorii (multzi de Oscar) joaca cu toata mimica si dictzia proprie, nu-s mascatzi sau transformatzi pe calculator, nu exista extraterestri, nave spatziale si creaturi supranaturale.
- Efectele speciale nu-s la nivelul blockbusterelor de cinema insa compenseaza stilistic - de la color-coding la coloana sonora, iar fiecare serial se distinge printr-un concept puternic definit: Jessica Jones e detective story feminist cu coloana sonora jazz si atmosfera neo-noir, Luke Cage e drama sociala cu minoritatzi etnice, hip-hop si reggae, Punisher e thriller militar brutal inspirat de filmele Bourne, Iron Fist e o corporate drama cu ceva hipstereala si misticism mindfulness. Daredevil e cu mafiotzi, privatzi in functzii publice si #coruptzie.
- In ciuda asocierii cu industria BD, serialele astea se adreseaza unei audientze clar adulte - supereroii fac sex sau tranzactzii pe bursa, divortzeaza sau merg la biserica, sunt corporatisti sau birocratzi, povestile au foarte mult dialog si bataie doar ocazional (primul sezon Iron Fist e notoriu, exasperand fanii Marvel cu o drama corporatist-politica).
- Serialele astea fac pentru povestile cu supereroi ce a facut Game of Thrones pentru literatura high fantasy, reusind sa obscurizeze fantasticul in teme actuale - politica, coruptzie, feminism, black lives matter, hipstereala, alt-right, alt-left etc. Componenta fantastica e redusa la minimul necesar (o supraputere a personajului principal), nimeni nu poarta pelerine si colantzi (Daredevil are totusi un costum). E un experiment pentru care s-au ales supereroi minori cu destine imprevizibile (care la o adica pot sa moara) sau supereroi care au dat chix in cinema (Daredevil, Elektra, Punisher).
In general filmele Marvel au fost vehicul de propaganda si export al formei de neoliberalism american care ni se vinde azi drept "democratzie" - totzi supereroii lor sunt un fel de zei care emerg fie din antreprenori altruisti, fie din institutele lor de cercetare, fie din sistemul lor militar/de contraspionaj. Si aproape totzi sunt neoprotestantzi, daca le scormonesti originile.
In serialele astea avem, prin Daredevil, si primul supererou catolic, care bate mafiotzi in numele Domnului refuzand totusi sa-i omoare, incercand sa concilieze faptul ca tatal tau fusese un boxer irlandez indragostit de o calugaritza. Aspectul a fost introdus in benzile desenate scrise de Frank Miller si exploatat mai departe de Brian Michael Bendis care e implicat direct in crearea acestor seriale, inclusiv ca producator si scenarist (mai incercase el sa se lanseze in televiziune cu serialul Powers, dar ala a trecut cam nebagat in seama). Cele 3 sezoane Daredevil sunt destul de inegale, folosite inclusiv pentru povesti cross-over in care apar si personaje din celelalte seriale; dar am gasit excelent ultimul sezon, in care personajul negativ (Kingpin) e un fel de Liviu Dragnea incercand sa acapareze justitzia - am urmarit sezonul in timpul domniei PSD si similaritatzile sunt socante, incat am ramas cu impresia ca Dragnea se uita la Daredevil si a doua zi mergea in guvern sa propuna chestii pe care le vazuse acolo.
Luke Cage e preferatul meu dintre astea, despre un "bulletproof nigger" - prototipul cetatzeanului de culoare rezilient la abuzurile politziei, care se implica mereu sa stopeze rafuielile mafiotzilor din Harlem, hiphoperilor violentzi ori traficantzilor de droguri din Jamaica. Coloana sonora in serialul asta e splendida, fiecare episod fiind punctat cu un moment muzical live pe scena clubului in jurul caruia se petrece actziunea (cam ca la finalul noilor episoade Twin Peaks). Printre artistii invitatzi se numara Gary Clark Jr., Esperanza Spalding, Wu Tang Clan, raposatul Charles Bradley, Kingfish samd, momentele muzicale fiind excelent integrate in povestea fiecarui episod.
Iron Fist e cel mai controversat - primul sezon e o corporate drama cu dialoguri excelente, aproape fara bataie, despre un hipster intors din Tibet pentru a-si recupera compania ramasa in mainile fratzilor sai care preferau sa-l stie mort. Faramir din Lord of the Rings are un superb rol negativ de speculant financiar conectat la lumea interlopa. Din pacate reactzia fanilor Marvel a fost dura - inclusiv pentru faptul ca protagonistul e jucat de cavalerul gay din Game of Thrones si lasa impresia de supererou fatalau, asa ca al doilea sezon m-a dezamagit, banalizandu-se intr-o poveste cu karatisti: cat a stat in Tibet pomenitul hipster a invatzat sa se si bata, talent de care incepe sa aiba nevoie pentru a-si proteja corporatzia.
Jessica Jones a inceput si el foarte puternic, cu David Tennant in rolul unui villain cu putere de persuasiune supranaturala care convinge oameni sa faca diverse chestii nasoale, iar Jessica Jones e prototipul feministei alcoolice cu superputeri care isi petrece mare parte din serial ducand munca de detectiv, pe o coloana sonora jazzy de film noir. Din pacate sezoanele 2 si 3 se fasaie tot mai rau, iar ultimul sezon impinge agenda feminista in zona ridicolului - e despre un grup de femei care isi unesc puterile sa distruga un incel psihopat, apoi incep sa se certe intre ele.
Punisher incepe undeva pe la mijlocul serialului Daredevil si se desprinde in doua sezoane de sine statatoare, foarte brutale ca efecte speciale. Protagonistul e veteran de razboi din Afganistan incercand sa deconspire abuzuri CIA, cu o poveste croita dupa retzeta trilogiei Bourne si ceva din povestea (si alura) lui Traian Berbeceanu. Actorul principal, Jon Bernthal (Walking Dead), e o alegere mult mai buna decat cei care au jucat acest rol in filmele de cinema (Dolph Lundgren, Thomas Jane, Ray Stevenson) - de altfel e personajul Marvel cel mai ghinionist in ce priveste adaptarile cinematografice, a avut parte de filmele cele mai proaste, iar serialul asta reuseste cat de cat sa-i spele obrazul. Dupa Luke Cage, e cel mai consistent calitativ dintre serialele astea, insa nu e la fel de spectaculos/exotic (reiterez si faptul ca soundtrackul Luke Cage e teribil de bun).
In sfarsit, The Defenders e partea cea mai slaba (desi trebuia sa fie apogeul) - e o miniserie care leaga povesti din Daredevil si Iron Fist, punand totzi supereroii de mai sus in confruntare cu mafia chinezeasca. Era fix in perioada in care Trump strica relatziile cu China si cineva a vrut neaparat sa spuna o poveste care sa-i pice bine, sa intareasca ideea ca chinezii sunt superweird si se ocupa numai cu nasoale (o strategie pe care show-businessul american a mai aplicat-o pe vremuri prin filmele Fu Manchu). In mod inexplicabil, militziile corectitudinii politice nu clasifica inca aceasta atitudine drept rasism, asa ca pana una alta merge ca entertainment mainstream.
No comments:
Post a Comment