Animatzii de la Oscar: Spiderman into the Spiderverse, My Life as a Zucchini, Red Turtle, The Breadwinner, Klaus, Ernest and Celestine

Asta chiar e, pentru o vreme, ultimul calup de impresii despre Oscarurile din ultimii ani. Am dat in mintea copiilor si am aruncat un ochi prin categoria animatzie, incercand sa evit cu buna stiintza pe cele din categoria Frozen, How to train your dragon etc. Astazi alea-s mainstreamul agresiv si sunt facute pe templateuri care ma obosesc vizual, plus ca incep sa nu mai intzeleg poantele care se spun acolo. Cand eram mic aveam impresia ca adultzii fac poante pe care sa nu le intzeleaga copiii, acum am impresia ca e pe dos, astia mici au un simtz al umorului pe care nu-l mai intzeleg. Cel putzin referintzele lor pop culture mi-s tot mai straine.

Am scris data trecuta despre animatzia excelenta I Lost My Body de pe Netflix, dupa care am rasfoit si alte titluri pe principiul sa nu fie facute de Pixar/Disney. Desi asta nu inseamna neaparat ca-s mai bune, dar macar vizual sunt o experientza mai fresh.

Musai de vazut

Spiderman: Into the Spider-verse

(regizat de animatori si oameni de efecte speciale care au lucrat la orice de la Wallace and Gromit, Minority Report si Nightmare on Elm Street)

Observ ca lumea incadreaza filmul asta in categoria templateurilor Pixar de care mai plangeam mai sus, insa e cu totul altceva, o colaborare intre Sony si Marvel dupa o lunga perioada in care Sony tzinusera captive drepturile pentru Spiderman. Sigur ca toate incep sa fie proprietatzi Disney, insa dpdv tehnic aici sunt implicatzi altfel de oameni decat la Pixar - unii care au lucrat in zona stop-motion (Wallace and Gromit) si unii care au lucrat in efecte speciale (in special la Dreamworks). Stilistic e ceva categoric diferit - cateodata 2D, cateodata 3D, cu un framerate si un motion blur bizare ce lasa uneori impresia de stop-motion iar alteori lasa impresia ca e 3D fara sa ai ochelari 3D.

Sub pretextul ca mai multzi Spidermani (si Spiderfemei) vin din universuri paralele, fiecare dintre acestia e desenat in alt stil - alb-negru, color, manga, noir etc. E un pic "too much" vizual insa intr-un mod nou, neobisnuit, si lasa mai mult senzatzia de diversitate etnica/multiculturala decat de pestritzenie vizuala. Scenariul apartzine autorului lui Lego Movie, iar voice actingul e de asemenea foarte catchy, cu voci imediat recognoscibile - Nicolas Cage, Mahershala Ali, Chris Pine.

Inamicul Spidermanilor venitzi din universuri paralele e Kingpin, care in mod uzual e inamicul lui Daredevil - se fac si unele referintze la acel serial, caci protagonistul (un Spiderman afro-latino-american) si universul in care se intampla actziunea sunt creatziile aceluiasi Brian Michael Bendis. Bendis a introdus acest Spiderman minoritar etnic in benzile desenate prin 2011, cand Marvel incepusera campania de revizuire ideologica inventand pe banda rulanta supereroi feministi, arabi, latino, gay etc. Kingpin e aici avatarul noului arhetip de villain Weinsteinian - alb, bogat, gras, bully, obsedat de putere, tragator de sfori si finantzator de lucruri rele. Cei care lupta impotriva lui sunt ori saraci, ori femei, ori de alta culoare decat alb, ori non-umani, ori alcoolici.

********************************************

My Life as a Zucchini

(regizat de Claude Barras, autor elvetzian de scurt-metraje animate)

Incredibil de detaliata aceasta animatzie stop-motion de productzie elvetziana (vorbit in franceza, daca nu prinzi versiunea dublata pentru americani). Sunt si diverse filmuletze de making-of care ofera detalii tehnice despre munca de 2 ani din spatele acestui film care abia trece de o ora (incat sa se poata califica la Oscaruri ca lung metraj). E mai misto de vazut varianta in franceza unde au folosit voci de copii autentice, in timp ce versiunea americana are voci de actori si suna mai fake.

Povestea e in esentza pentru copii dar are o dimensiune dark. Personajele sunt locatarii unui orfelinat, care au ajuns acolo in urma unor evenimente tragice - parintzi sinucishi, omoratzi, pedofili etc. Tragediile din spate sunt sugerate indirect (unul din copii asculta black metal), permitzand ca filmul sa fie consumabil si de catre minori. Fiecare papusha are o personalitate puternica, acoperind toata gama de la bully la autism, iar dialogurile sunt supercandide si incarcate de subintzelesuri.

Protagonistul poreclit Zucchini e un pushti care si-a omorata mama alcoolica din greseala si dupa ce a fost purtat o vreme pe la politzie ajunge la orfelinatul asta unde totzi copiii incearca sa ajunga la o intzelegere a evenimentelor care le-au distrus familiile.

Animatzii asa si-asa

The Red Turtle

(regizat de Michael Dudok de Wit, animator din Utrecht)

Desi promovat drept o productzie a celebrelor studiouri Ghibli, animatzia asta n-are nimic asiatic, e isprava unui olandez care a mai fost de doua ori la Oscaruri cu niste scurt-metraje. Creca tot scurt metraj trebuia sa fie si asta caci e scurt si rezumabil in 2-3 fraze, foarte diluat. Nu stiu cu ce a fermecat lumea incat sa fie nominalizat si la Oscar, si la Cannes si in alte partzi importante.

O vreme ai impresia ca e filmul cu omuletzul lui Gopo, apoi devine un fel de Romantza din Laguna Albastra fara dialoguri. Grafica e FOARTE retro, nimic din 3D-ul si CGI-ul care domina animatzia moderna, si nici macar acel stil de animatzii Flash care se mai folosesc prin jocurile video. Probabil cu asta a si iesit in evidentza, e ceva ce nu prea fac animatorii in zilele noastre. E placut intr-adevar sa vezi ceva atat de simplu si nepretentzios, iar asocierea de marketing cu studiourile Ghibli a ajutat.

Protagonistul e un Robinson Crusoe eshuat pe o insula pustie. Dupa ce se plictiseste de frecat menta si mancat crabi incepe sa construiasca o barca sperand ca va putea iesi in larg cu ea insa planurile ii sunt zadarnicite de o tzestoasa care ii tot rastoarna barca. Pana la urma isi baga omu picioarele si o mai freaca o vreme pe insula pana isi gaseste si o gagica iar de acolo-ncolo totu decurge superboring, desi absentza dialogurilor vine cu un lirism destul de placut. Recomandat celor care practica meditatzia, respiratzia adanca etc.

****************************************************

The Breadwinner

(regizat de Nora Twomey, coautoare la Secret of Kells)

Poveste standard despre viatza femeilor din Afghanistan - a mai fost un film cu subiect aproape identic, Osama. Doar ca asta e bazat pe romanul activistei Deborah Ellis care si-a petrecut mare parte a vietzii intervievand femei din tabere de refugiatzi. Filmul e opera aceleiasi echipe de animatori irlandezi care au fost acu 10 ani la Oscaruri cu The Secret of Kells. Doar ca povestea aia era cu celtzi si irlandezi, si suna ceva mai natural, aici e impresia aia de poveste auzita la mana a doua. Grafica e dragutza, mixata in doua stiluri ce alterneaza intre evenimentele realiste si o poveste fantastica spusa in paralel (din folclorul acelor locuri).

Avem un Kabul in care talibanii agresivi sunt cam bullies cu femeile, dar si cu barbatzii mai fatalai. Un cap de familie e bagat la puscarie si una din fiicele sale se deghizeaza in baiat ca sa faca rost de bani si mancare, caci ca fetele nici macar sa iasa la piatza nu au voie. Alaturi de o colega de clasa, care s-a deghizat si ea, bantuie prin Kabul si ne arata ce nasol e poporul ala - in special barbatzii, caci femeile nu par ca ar face parte din acelasi popor, ci sunt un fel de prizoniere in asteptarea eliberarii americane. Realitatea e ca, ca si in alte partzi, a fost o tzara in care rusii si americani s-au rafuit prin interpushi si pe spinarea localnicilor, sub pretextul ca le exportau "democratzie" si "solidaritate".

Nu stiu cat de nasol e acum acolo, dar Afghanistan are o impresionanta rata de crestere a populatziei - din 2000 incoace cu tot cu razboaie si razmeritze au crescut cu 12 milioane de locuitori (comparativ, Romania a scazut cu 4 milioane in acelasi interval). O fi un semn ca democratzia duce la extinctzie iar talibanismul (probabil si comunismul) la perpetuarea speciei.

**************************************************

Ernest and Celestine

(regizat de Stephane Aubier si altzii, autorii lui A Town in Panic) 

Adaptare a unor cartzi pentru copii ale desenatoarei belgiene Gabrielle Vincent, specializata in acuarela, stil grafic care este reprodus mishto in animatzia acestui film ce a pierdut Oscarul in favoarea celebrului Frozen.

Povestea e strict pentru copii subliceeni, ocazional amuzanta si pentru adultzi, perfecta de vazut cu copiii/nepotzii (depinde de grupa de risc in care te-a bagat Strainu Cercel). Are un subtext privind diversitatea culturala, cu doua societatzi - una de urshi si una de shoareci/shobolani - care convietzuiesc cu dificultate. Ursii traiesc la suprafatza, soarecii prin canalizari si beciuri, nevoitzi mereu sa sape tuneluri. Protagonistii sunt ursul shomer Ernest care traieste greu din cantat pe strada si shoricioaica Celestine care il ajuta sa faca rost de mancare prin metode paralegale.

Autoritatzile sunt pe urmele lor - atat din partea urshilor cat si a soarecilor, iar pana la urma cei doi incap pe mana Statului de Drept. Din pacate lucrurile nu evolueaza cum i-ar placea lui Cristi Daniletz, ceea ce poate fi un exemplu negativ pentru copii, deci avetzi grija la ce-i lasatzi sa se uite ca cele mai periculoase idei din genu asta de filme vin, nu din horror.

******************************************

Klaus

(regizat de Sergio Pablos, animator la Disney in anii 90)

Nu, nu e un biopic despre Iohannis cum am putea crede dupa titlu, ci un origin story despre Mos Craciun. E un Christmas movie pentru copii menit sa zgandare nostalgiile pentru animatziile Disney ale anilor 90 - Tarzan, Hercules - unde de altfel si-a facut mana autorul si se poate recunoaste putzin din stilul grafic al acelor productzii. Doar ca asta e facut pentru Netflix, care se lauda ca e prima lor animatzie si au si ajuns la Oscaruri cu ea. Eu nu m-am omorat dupa animatziile Disney nici atunci, nici acum, si update-ul asta tehnologic nu m-a prea impresionat caci strambaturile si gag-urile au ramas cam tot alea.

E un film pentru copii oricum te-ai uita la el - Mos Craciun e un padurar deprimat care e solicitat de un poshtash sa faca jucarii de lemn cu care sa aduca pacea intr-un sat in care lumea se urashte ritualic. Oamenii cresc urandu-se intre ei, ies sa se bata ca in Rahova, iar copiii lor urmeaza exemplul ca pe o traditzie. Postasul inventeaza mitul lui Mos Craciun ca sa schimbe mentalitatea la noile generatzii, sa-i incurajeze sa fie mai putzin conflictuali. Copiii tot mai violentzi din zilele noastre itzi rad in nas daca le pui asa ceva.