In 2019 Festivalul horror Slash a avut o editzie aniversara de 10 ani de la infiintzare, care a venit cu mult entuziasm din partea organizatorilor, si in sfarsit cu un site in limba engleza (posibil ca il aveau si anul trecut). Ziceam candva ca Motel X mi s-a parut cel mai cool festival de film horror dpdv al programului, insa anul asta Slash a fost cam la acelasi nivel, poate chiar mai divers caci a inceput sa includa sectziuni tematice (animatzie, film vechi, film asiatic, film queer si feminist). Ramane de partea Motel X avantajul pretzurilor si locatziei - pe ansamblu iesi mai ieftin in Lisabona (pretzurile biletelor de film fiind la jumatate, respectiv o treime fatza de cele la Frighfest). Insa editzia asta a Slashului a impresionat prin fastuos, poate datorita caracterului aniversar al editziei, sau poate se va pastra acest standard si pentru editziile urmatoare.
N-am avut vreme de evenimentele conexe festivalului (zombie walk, discutzii cu regizorii, partyuri etc.) insa o noutate importanta e ca a fost prima editzie care a folosit 2 cinematografe in paralel, cu 3 sali la dispozitzie si in consecintza numarul filmelor din program s-a dublat. Sunt foarte misto cinematografele in care se desfasoara - poza de mai sus e din Metro Cinema, teatrul de comedie preferat al nazistilor de alta data, convertit in cinematograf in 1951 iar astazi e una din cele mai sexy sali de cinema in care am calcat vreodata.
Multiplicarea salilor a insemnat mai multe filme, organizate in sectziuni tematice care au diversificat programul, atragand public care vrea diversitate mai degraba decat o enclava pentru geekshi. Sectziunea Female Terror a fost dedicata horrorului feminist, cu o excelenta acoperire istorica - de la Ida Lupino (autoarea Hitchhikerului original din anii 50) pana la Mary Harron (autoarea lui American Psycho), inclusiv o expozitzie de picturi cu sange menstrual ale unor artiste locale, plus cel mai misto merchandise pe care l-am vazut la un festival de film.
Au fost si o sectziune speciala de animatzie cu o selectzie foarte rafinata (nimic american), una de film asiatic (mai mult politziste decat horror), competitzii de lung metraj si de scurt metraj, cosplay cu oameni imbracatzi in dinozauri (in onoarea aniversarii filmului Tammy and the T-Rex), niste documentare si vreo 10 invitatzi dintre regizorii filmelor selectate.
Festivalul a fost initziat acu 10 ani de un colectiv queer/LGBT iar in timp a evoluat ca ceva mult mai larg decat un festival horror, asimiland numeroase forme de ideologie minoritara si alt-left, cu un sanatos simtz al umorului si ironiei, un fel de geek-sexo-marxism. E singurul festival la care am prins filme Troma laolalta cu queer horror, musicaluri, spectacole de burlesc, japonezarii ultraobscure, comedii din Malaezia, filme indoneziene cu karate, animatzii unguresti si John Waters sau Udo Kier invitatzi in carne si oase sa blagosloveasca evenimentele aferente. Anul asta a fost si un maraton nocturn de proiectzii pana la 8 dimineatza, cu pizza gratis si cocaina la discretzie pe toata durata noptzii (glumesc cu cocaina, aviz celor de la SRI care monitorizeaza blogul si ma mai amenintza cu incapacitatea lor de a procesa mental ironia).
Festivalul a fost initziat acu 10 ani de un colectiv queer/LGBT iar in timp a evoluat ca ceva mult mai larg decat un festival horror, asimiland numeroase forme de ideologie minoritara si alt-left, cu un sanatos simtz al umorului si ironiei, un fel de geek-sexo-marxism. E singurul festival la care am prins filme Troma laolalta cu queer horror, musicaluri, spectacole de burlesc, japonezarii ultraobscure, comedii din Malaezia, filme indoneziene cu karate, animatzii unguresti si John Waters sau Udo Kier invitatzi in carne si oase sa blagosloveasca evenimentele aferente. Anul asta a fost si un maraton nocturn de proiectzii pana la 8 dimineatza, cu pizza gratis si cocaina la discretzie pe toata durata noptzii (glumesc cu cocaina, aviz celor de la SRI care monitorizeaza blogul si ma mai amenintza cu incapacitatea lor de a procesa mental ironia).
Deocamdata impresii despre filmele naspa, mai putzine decat la alte editzii - cum spuneam, s-a rafinat mult selectzia iar festivalul are deja o reputatzie impresionanta - aproape fiecare film a fost precedat de un mesaj de suport sau La Multzi Ani din partea unor nume mari din cinematografia mondiala. Stau si ma intreb ce lipseste Romaniei sa atinga performantza asta - cu sigurantza nu setea de sange ori vreun simtz moral, ci mai degraba o incapacitate de abstractizare si canalizare artistica. Festivalurile de gen de la noi sunt cu doar 2-3 ani mai tinere decat festivalul Slash, cu organizatori profi si bine documentatzi, sponsorii nu se prea inghesuie dar parca nici nu lipsesc. Pe de alta parte, noi suntem un popor creshtin si ne ia cu leashin daca vedem o pentagrama desenata pe o cutie de pizza ori o faptura cu coarne pe un tricou, in schimb savuram fiecare secunda din crimele de la Caracal - crestineste, desigur; si electoral, mai presus de toate. Imi amintesc dispretzul cu care povestea despre unul din festivalurile noastre cineva care chiar lucrase la recuzita si decorurile evenimentului respectiv - "eu nu ma uit la prostii din astea, am venit doar sa-mi beau berile pe care mi le-a promis organizatorul si sa vad ce gagici sunt pe-aici".
Ok, cam atat cu impresiile generale, cateva vorbe despre filme:
*********************************************
Tone Deaf
(regizat de Richard Bates Jr, autorul lui Excision)
Un mosh care uraste hipsterii isi inchiriaza casa unei hipsteritze care dispretzuieste batranii. The struggle is real, zice sloganul filmului. La noi conflictul asta are manifestari aparte cu implicatzii politice - tinerii frumosi si liberi manifesta fara rezerve gerontofobie, pensionarii se razbuna pe ei votand PSD-ul, tinerii vor taierea pensiilor, batranii amenintza ca nu le mai trimit zacusca, intr-un veritabil concurs de cine saboteaza mai puternic viitorul tzarii. E un razboi intre doua forme de entitlement/misecuvinism ale carei fundatzii au fost construite la noi de marele strateg Basescu si probabil vor continua sa sfashie acest popor multa vreme de aici incolo, dupa cum s-a vazut si la alegerile recente.
Regizorul Richard Bates Jr., specializat pe comedii negre a decis sa faca aici niste misto de problema. Moshul e jucat de Robert Patrick (din Terminatoarele vechi), hipsteritza de o necunoscuta (am vazut-o in Freaks). Povestea nu tzine partea niciunuia - ea e cam proasta, el e cam dement, iar intre cei doi se isca niste violentza de dragul violentzei. Ea isi inchipuie despre sine ca e o artista creativa, insistand sa cante la pian desi e afoana (de aici titlul filmului). Hobbyul batranului e sa o spioneze pervers pe fata, sa omoare hipsteri si sa bodoganeasca despre prapastia morala care s-a cascat intre ceea ce americanii numesc Millennials si Baby Boomers (care la noi s-ar traduce prin tefelishti, respectiv pensionari comunisti fara dintzi).
Observ ca a prins si la noi replica-mema "ok, boomer" prin care hipsterii dau cu tifla parintzilor sau celor pe care ii percep ca fiind din generatzia "baby boomer", desi in Romania o astfel de generatzie nu a existat, e un concept strict american. Dar na, chestiile astea ajung la noi pe baza de imitatzie maimutzareasca.
Observ ca a prins si la noi replica-mema "ok, boomer" prin care hipsterii dau cu tifla parintzilor sau celor pe care ii percep ca fiind din generatzia "baby boomer", desi in Romania o astfel de generatzie nu a existat, e un concept strict american. Dar na, chestiile astea ajung la noi pe baza de imitatzie maimutzareasca.
Mutant Blast
(regizat de Fernando Alle, debutant portughez)
Nu e cinstit sa spui despre o productzie Troma ca e nashpa, dar il las totusi in categoria asta cu explicatziile de rigoare. Troma e o companie specializata pe facut filme nashpa, etichetate drept "trash cinema" cu valori de productzie mizerabile si efecte speciale ridicole. Parintele companiei e Lloyd Kaufman, care se lauda ca a fost coleg de facultate cu Oliver Stone si George Bush dar a ales sa faca ceva mai util pentru umanitate - compania Troma e o veritabila scoala de film pentru incepatori dispusi sa incerce ORICE pe bani putzini si fara efecte computerizate. Unii dintre regizorii care si-au facut ucenicia acolo sunt azi vedete - printre ei se numara creatorii South Park si autorul filmelor Guardians of the Galaxy. Unele dintre filmele Troma au capatat statut de legenda - vezi Toxic Avenger lansat recent ca musical pe Broadway, devenit un fel de film-mascota a environmentalismului (i s-a anuntzat si un remake "profesionist" la Hollywood).
Filmele Troma au un public loial de fanatici care stiu replici pe de rost - recent s-au organizat proteste la festivalul de la Cannes acuzandu-se ironic discriminarea filmelor de catre festival. Am fost si eu in tineretze un fan meta-ironic al filmelor Troma (hipsterii nu se inventasera inca) insa n-am prea gasit oameni cu care sa impartasesc vizionarea lor, ba mi s-au si dat papucii din cauza asta. In schimb festivalul Slash a avut mereu o sectziune dedicata pentru trash cinema si chiar l-au avut invitat pe Lloyd Kaufman in carne si oase acu vreo 2 ani.
Mutant Blast e cea mai recenta productzie Troma, realizat in Portugalia - semn ca Troma a inceput sa faca outsourcing prin Europa. Regizorul portughez a fost prezent in carne si oase exprimandu-si entuziasmul de a fi beneficiat de suportul Troma pentru primul sau film, dar si ingrijorarea ca va veni o zi in care poate va prefera ca filmul asta sa nu existe. Povestea e o postapocalipsa zombie, cu un grup de supravietzuitori care cad victime unei explozii nucleare ce le provoaca mutatzii acute pe corp - unuia ii creste o ureche pe ceafa, altuia ii cresc mai multe bratze, altuia mana i se transforma intr-un shobolan. Totzi astia calatoresc pe ici colo, in timp ce un supersoldat inginerat genetic e trimis pe urmele lor sa-i extermine. E un film reusit la standardele Troma insa nu pot sa-l recomand nimanui care are macar un simtz moderat al decentzei cinematografice.
*********************************************
Two Sisters
(regizat de James Lee, relativ celebru in Malaezia)
Asiaticii nu mai reusesc sa-si revina din obsesia filmelor cu fantome, care au avut ceva de spus acu 20 de ani dar acum sunt teribil de plictisitoare. Sunt si mai plictisitoare cand nici macar nu-s japoneze - in cazul asta avem un film malaezian facut pentru piatza chinezeasca, cu actori chinuindu-se sa vorbeasca o chineza stricata (mi-a explicat cineva care a lucrat ca spion in China, insa si pentru necunoscatori e seziabil ca actorii pronuntza cu dificultate cuvintele). In materialele promo ni se explica ca regizorul si compania malaieziana doresc sa lanseze acolo o moda a filmelor horror low-budget, treaba care m-a descurajat din prima. Cel mai scump element de recuzita aici sunt cearshafurile care apar peste tot prin film si trec drept fantome (fara sa se miste).
Povestea e despre doua surori - una e scriitoare de succes, cealalta iese de la un ospiciu unde fusese internata de mic copil pentru ca avea vedenii cu fantome. Cele doua se muta in casa parinteasca si, ce sa vezi, aia iesita de la ospiciu incepe iar sa vada fantome, in special pe fantoma lui ma-sa care are o problema nerezolvata. In general fantomele si demonii asiatici au o functzie puternic familista/moralista - toate filmele-s legate intr-un fel sau altul de moshteniri, datorii neplatite, parintzi neimpacatzi etc.
De partea pozitiva, e destul de ok coloana sonora, niste motive de pian care insista temeinic sa ne sugereze cand primprejur ar putea aparea fantome. De regizor n-auzisem, dar ne-a fost prezentat ca celebru pe la ei pe-acolo, se pare ca are o gramada scurt-metraje horror.
No comments:
Post a Comment