TIFF 2019 - filmele naspa (part 1): Baby, Clergy, Parking, Rojo

A ajuns TIFFul la majorat, 18 ani in cap, poate sa bea, sa faca sex si sa fumeze fara sa ceara voie la parintzi. Ma rog, face toate astea de la prima editzie, dar acu nu ne mai putem plange ca e un eveniment care ne educa prost copiii. E prea tarziu sa mai dam inapoi schimbarile pe care le-a produs festivalul in cultura si mentalitatea clujenilor, poate chiar ale romanilor - fie ca vorbim de preferintzele cinefilice (TIFFul e poarta prin care au intrat la noi o gramada din regizorii non-americani esentziali ai planetei), fie ca vorbim de ideologiile sexo-marxiste care au avut de la bun inceput un loc important in programul festivalului.

A fost un TIFF la care s-a putut merge pe criteriul "Daca regizorul cutare a mai avut filme la TIFF, ma duc sa-i vad si noul film". Lista numelor respective e lunga - Cote, Boe, Palfi, Gondry, Lelio, Dumont etc. - TIFFul a ajuns la statutul la care regizori care au venit prima data in calitate de debutantzi se intorc acum cu un portofoliu bogat, cu amintiri amuzante de pe vremea cand erau insignifiantzi si inghesuitzi pe un coltz de pagina a programului TIFF. Catziva parca s-au angajat sa aduca la TIFF fiecare nou film, iar unii revin in persoana fizica amintindu-si cum s-a schimbat orasul pe parcursul celor 18 ani.

La primul TIFF am fost la primul lung-metraj al lui Michel Gondry cu sala aproape goala, chiar in cadrul competitziei de debuturi. Anul asta Gondry a venit in carne si oase la Cluj cu un Oscar in buzunar, cu retrospectiva carierei inclusa in program, plus proiectul Uzina de Filme oferind debutantzilor sansa sa incropeasca de la zero un film pe durata catorva saptamani cat instalatzia si logistica aferenta au fost gazduite la Cluj (ma intreb daca a profitat careva de ocazie). Gondry e un exemplu perfect de regizor care a crescut cu festivalul si s-a intors sa dea ceva inapoi amaratului de popor care l-a primit atunci ca debutant. Celalalt invitat special venit in carne si oase e Nicolas Cage - poate nu mai frecventeaza Oscarurile dar scoate inca filme cu nemiluita, de toate calitatzile, atat la Hollywood cat si in underground. La TIFF a venit cu titluri controversate - psihedelicul Mandy care a facut multa valva la festivalurile de anul trecut si dubioshenia Face/Off din anii 90 (probabil primul sau film absurdist). Asadar anul asta invitatzii TIFF in carne si oase au fost nume cu adevarat mari, in trecut dominand legendele scoase de la naftalina (Sophia Loren, Alain Delon etc.) aduse pentru segmentul PSDist al Clujului, sa nu mai faca petitzii la primarie ca de ce e galagie in oras si filme cu homosexuali in aer liber.

In sfarsit, editzia 2019 a venit cu doua surprize supercool:

• Una este serviciul de streaming TIFF Unlimited, un mini-Netflix specializat pe filme de la TIFF. Cine a fost cu regularitate la festival probabil a cam vazut titlurile din oferta respectiva, insa e o colectzie foarte buna - aproape un best of al editziilor TIFF recente, cu filme care probabil nu vor ajunge niciodata pe HBO, Netflix sau alte surse. Cine e satul de filme cu supereroi si nu mai gaseste nimic atractiv in cinematografele de mall se poate desfata acolo cu titluri non-americane alese pe spranceana (in special premiantzi la Cannes si festivaluri europene). Sigur, proiectul va rezista daca e viabil financiar, e pe baza de abonament, insa ar fi pacat sa-l lasam sa moara indiferent cat de anticapitalisti suntem;
• A doua surpriza a fost block-partyul animat de Andreea Esca si altzi musafiri de vaza pe strada Universitatzii (parca inspirat de documentarul Block Party adus de Gondry, tocmai despre un astfel de party stradal). Cum intrarea la petrecerile oficiale a devenit foarte restrictiva a fost un gest simpatic sa se ofere si plebei o discoteca open air stradala.

Nu stiu cat de faimos e TIFFul prin restul lumii dar are dupa 18 ani o anvergura comparabila cu a marilor festivaluri europene. In acest context nu pot sa nu ma scarpin la ceafa cand mai intalnesc cate un clujean care sustzine ca n-a calcat niciodata pe la TIFF caci "nu se ocupa cu din astea".

De partea nasoala s-a remarcat (ca de obicei) vremea ce a pricinuit multe reprogramari si vizionari cu curul ud in piatza centrala. Si, intr-un fel, selectzia filmelor - nu tzin minte ultima editzie la care am prins un numar asa mare de filme nashpa. Asta se leaga si de faptul ca am bifat mai multe titluri ca niciodata, insa am resimtzit sentimentu de "nashpa" si proportzional - cam 25% din ce am vazut ar intra in categoria asta si cu cat vedeam mai multe filme cu atat se ingrosha proportzia, asa ca m-am oprit cand am realizat ca trebe sa dedic doua articole acestor contrarecomandari. Am prins insa si un numar rezonabil de filme excelente asa ca pe ansamblu n-a fost o editzie slaba, cat una polarizata, o oscilare permanenta intre plictis cumplit si chestii interesante.

Asta de mai jos e primul calup de filme nashpa, boring etc.

Baby

(regizat de Jie Liu, comunist)

Acu cateva luni Tineretul Liberal Clujean impartzea fluturashi conform caruia Ciolosh ar dori sa impuna "avortul obligatoriu pentru 92% din romani". M-am tot intrebat ce-o fi insemnand asta, ce mesaj au vrut sa masluiasca tinerii liberali. Cum s-ar putea impune avortul? Vroiau sa-i indemne pe cei 92% dintre romani sa se ascunda in codri sa nasca in secret, lasandu-si copiii sa creasca cu lupii dacici de teama militziilor de avortatori cioloshieni terorizand satele romanesti cu microaspiratoare? Ce scenariu o fi fost in mintea sarmanului Liberal Clujean care s-a gandit sa conjure imaginile respective?

Chestiunea nu e chiar de domeniul fantasticului, cica China a avut multa vreme o politica anti-reproducere despre care s-au facut filme si s-au scris cartzi (inclusiv de catre nobelizatul Mo Yan). Nu se foloseau chiar militzii de avortatori, ci sterilizare obligatorie dupa prima nastere sau, in vremurile mai omenoase, refuzul statului de a scolariza "copiii suplimentari". S-au vehiculat atunci si tehnici despre cum s-ar putea induce nasterea de gemeni, aceea fiind una din exceptziile tolerate (alta era cea in care familiilor de tzarani li se permitea sa faca un al doilea copil daca primu iesea fata, ca sa aiba cineva lucra muncile agricole).

Una din consecintzele politicii respective e ceea ce se intampla in filmul asta, unde o familie careia i se naste un bebelush cu un defect congenital prefera sa lase copilul sa moara sperand ca data viitoare vor obtzine unui copil mai "de calitate". Managementul calitatzii, cum se spune la noi. Protagonista filmului e o femeie de serviciu care rapeste bebelushu cu defect congenital si incearca sa-i asigure supravietzuirea.

Necazu e ca filmu nu pare pus in slujba perspectivei femeii sau familiei, ci in slujba Statului cu ale carui decizii si politici sociale nu te pui, cel putzin nu in China. Pare mai degraba un film-avertisment la adresa cetatzenilor care ar avea de gand sa chestioneze marile strategii chinezesti.

*****************************************************

Parking

(regizat de Tudor Giurgiu, sheful de la TIFF)

Am suferit la filmul asta, si nu doar pentru ca am asteptat un ceas in ploaie pana s-a anuntzat anularea proiectziei in aer liber. Tehnic e un film ok, atent luminat, colorat si montat (filmele romanesti arata tot mai bine), incluzand actori spanioli importantzi, insa m-a iritat profund povestea diasporeanului-paznic in Spania, sfasiat intre tentatzia de a mai fute si el ceva cat sta departe de familie si asteptarea oalei cu sarmale care vine cu Atlassibu. De trimis bani acasa nu avea gand, caci isi luase mai degraba un anti-job - din ala unde el sa se prefaca ca lucreaza in timp ce shefu se preface ca il plateste (iar din cand in cand el si shefu consfintzesc acest armistitziu cu cate un pahar de palinca adusa cu Atlassibu).

Povestea are la baza o carte a sangeorzeanului Malin Malaicu-Hondrari pe care toata lumea mi-l lauda. Am rasfoit cate ceva din el si poeziile mi se pare faine insa povestea asta autobiografica l-a iritat profund pe diasporeanul din mine, care am o cu totul alta experientza legat de ce inseamna destinul respectiv si tolerez greu forma de parazitism romantic propovaduita aici. Pricep macinarile protagonistului, insa ultimul lucru de care are nevoie poporu asta e nadejdea ca daca fugim suficient de departe de casa vom gasi acel job ideal promis de Isus Christos, unde nu trebuie sa facem nimic, ci doar sa aburim gagici si sa mancam Cola cu sarmale.

Am o problema si cu flashbackurile cu oameni din Sangeorz-Bai imbracatzi in iepuri si clowni, al caror rost nu l-am priceput, cu tehnicile de agatzat ale parazitului si cu pretziozitatzile de poet bantuit de viziuni cu propriile cartzi arzand. Unii mi-au zis ca trebuia sa ma uit la film ca la un love story, insa si romantismul se cam duce dracului cand gagica pe care o agatza protagonistu incepe sa se planga ca n-are unde se spala, iar sexu nu tzine de foame oricum l-ai face.

***********************************************

Clergy

(regizat de Wojciech Smarzowski, polonez nervos)

Poate unii isi mai amintesc nemultzumirea mea de acu cateva TIFFuri cand ma plangeam ca festivalul nu include o sectziune de film religios. Cineva mi-a ascultat dorintza. Din filmul asta invatzam ca totzi preotzii romano-catolici sunt curvi, shantajisti, betzivi, pedofili, violatori, instigatori la avort, deturnatori de fonduri europene, criminali in serie si pe deasupra organizatzi sistematic intr-o retzea infractzionala ce impanzeste toata Polonia, daca nu cumva toata lumea.

Sigur, religiozitatea e un mod de a deghiza diverse mizerii - cei mai ticaloshi oameni pe care i-am cunoscut in viatza asta sunt profund religiosi, animatzi de garantzia spovedaniei saptamanale pentru a-si perpetua ticaloshia. Dar si cei mai de treaba si selfless pe care i-am cunoscut tot de acolo sunt. Am cunoscut catziva popi la viatza mea cat sa pot spune ca sunt o breasla ca oricare alta in ce priveste raportul dintre oameni pasionatzi (de rostul psihologic/filosofic al muncii lor) si parazitzi (care au adoptat meseria ca un mod de a profita financiar de pe urma tanatofobiei implicite a enoriasilor). Insa modul in care filmul asta se straduie sa ne convinga ca biserica e unealta lui Satana pe Pamant e la fel de ridicol cu modul in care BOR incerca sa ne convinga sa aducem raiul pe pamant modificand Constitutzia.

Nu exista o bruma de bun simtz la preotzii din acest film - e un film cu o teza extrem de agresiva, deloc nuantzata, a unui autor care uraste crestinatatea visceral si are ceva personal cu institutzia bisericeasca. Singura scena care mi-a placut e cea in care un Preafericit se vede cu politicieni sa-i convinga sa faca un referendum pentru a-l baga pe Isus cumva in Constitutzie. Se bazeaza pe ceva real - Isus a fost proclamat drept Rege al Poloniei (l-au incoronat la Cracovia in 2016 si i-au facut cea mai mare statuie, sa o bata pe cea din Rio de Janeiro). La capitolul asta polonezii sunt chiar mai dementzi decat noi, nu ma mir ca cel mai bine vandut album rock pe care l-a dat Polonia e intitulat The Satanist - cel mai direct mod de a comunica greatza pe care o produce mentalitatea respectiva.

Insa dincolo de acest gen de critica, sa te stradui sa aratzi ca o intreaga breasla e alcatuita exclusiv din pedofili si criminali e lipsit de nuantze si propagandistic pe fatza. Plus ca au gasit cei mai antipatici si coclitzi actori in rolul preotzilor.

**************************************

Rojo

(regizat de Benjamin Naishtat, argentinian)

Un thriller cu fitze si subtilitatzi ce mi-au scapat, de pe vremea cand totzi argentinienii purtau mustatza si se imbracau cu pulovere. Sfarsitul anilor 70, cand aveau ei ceva probleme politice acolo care nu reies in niciun fel din vizionarea filmului. Ma rog, erau probleme serioase, tocmai se pregatea instaurarea regimului care a promis "curatzarea patriei" de comunisti, socialisti si stangisti in general, cu un discurs ce semana dubios de tare cu ce mai peroreaza unii liberali surescitatzi de la noi. Insa tot nu-mi dau seama ce elemente din filmu asta se leaga cu dictatura respectiva (daca nu cumva a fost semn de instaurare a dictaturii momentul in care totzi barbatzii au inceput sa poarte Mustatza). 

De fapt ar fi o scena interesanta, in care un politician american imbracat in cowboy vine la primarul argentinian si ii face cadou un bici explicandu-i cum se strunesc vitele in ranchurile texane (SUA a oferit suport semnificativ "terorismului de stat" practicat de dictaturile sud-americane anti-stangiste). Dar nici scena aia nu prea se leaga cu restul scenariului.

Povestea incepe cu un cuplu care ia o cina la un restaurant si sunt bulversatzi de un mushteriu coleric care tot comenteaza despre imbuibatzii care iau cina la restaurante, Atat barbatul din cuplu cat si colericul poarta mustatza si tzin foarte tare sa arate unul altuia care o are mai mare (mustatza). Pana la urma colericul moare si imbuibatul incearca sa scape de cadavrul lui, aspect care ai spune ca e de natura sa declanseze un thriller detectivesc dar nu prea reuseste caci de acolo-ncolo filmul ofera mai putzin suspans decat declaratziile de presa ale lui Iohannis.