TIFF 2018 - filmele asa si-asa (part 1): Heavy Trip, Tokyo Vampire Hotel, Racer and the Jailbird, Vampire Clay, Candelaria, Isle of Dogs

Partea a doua despre filmele vazute la TIFF 2018. Prima parte, despre filmele naspa, a fost aici.

Heavy Trip

(regizat de Juuso Laatio si Jukka Vidgren, finlandezi)

Intr-un sat finlandez, un metalist rivalizeaza cu un manelist pentru a cuceri inima bunaciunii satului, o florareasa simpatica. Manelistul e avantajat de o oarecare popularitate regionala, insa metalistul spera sa ajunga cu trupa lui, intimidant denumita Impaled Rektum, la unul dintre cele mai mari festivaluri black metal din Norvegia.

Ambitziile sunt insa mai puternice decat planificarea, caci trupei i se pun in cale diverse obstacole - bunaoara faptul ca bateristul grupului moare inecat intr-o mlashtina. Noroc cu florareasa care reuseste sa-i convinga pe baetzi ca orice shut in cur e un pas inainte iar metalul nu moare niciodata, cel mult agonizeaza. Ca sa citez chiar sloganul filmului, better to shit yourself than to be forever constipated.

Heavy Trip e esentzial pentru orice suflet de metalist, macar pentru ca, asa cum Amintiri din Copilarie e despre copilul universal, si filmul asta e despre metalistul universal. Coloana sonora a avut parte de contributzii din partea unor membri Stratovarius si Diablo iar dialogurile abunda in referintze cu care metalistii romani crescutzi in anii 90 ar trebui sa fie familiarizatzi.

Ar fi fost aici multe motive sa recomand filmul ca vizionare obligatorie, necazu e ca regizorii/scenaristii (debutantzi) opteaza sa puna povestea intr-o lumina silly-caraghioasa. O comedie mai straight-face bazata pe umor semivoluntar (in maniera islandezului Metalhead, ori a clasicului This Spinal Tap) ar fi fost preferabila pentru un film atat de important pentru comunitatea metal, cu o buna stapanire a subiectului. Erau suficiente surse de amuzament in premisa povestii, nu era deloc nevoie de gaguri cu oameni care pica in cur si CGI superieftin.

Asa ca ramane la filme contra plictiselii, insa metalistii ar trebui sa-l vada.

*********************************************

Tokyo Vampire Hotel

(regizat de Sion Sono, auteurul lui Suicide Club)

Era cat pe ce sa bag titlul asta in categoria filmelor nashpa dar proiectzia in aer liber de la Bontzida a fost amuzanta si a avut un oarecare fast, fiind conectata la un party de warming up pentru festivalul horror de la Biertan..

Prima problema e ca filmul asta nu e film, ci un mini-serial Amazon care a fost reeditat si taiat cam la jumatate ca sa poata fi prezentat drept lung metraj pe la festivaluri. Se simt nasol taieturile, uneori povestea e pe fast-forward, diverse personaje apar si dispar cam brusc, succesiunea scenelor e cusuta cu atza alba si povestea isi pierde adesea coerentza.

A doua problema e ca regizorul Sion Sono nu-mi place, la retrospectiva carierei de acu 2 ani mi s-a parut ca e un Takashi Miike wannabe cam lipsit de idei si foarte incoerent in scenarii. Nu-mi dau seama daca filmul asta e incoerent din cauza regizorului sau din cauza editarii. In fine, ideea acestui film i-a venit omului in perioada cat fusese invitat la Cluj - m-am lovit si eu de el la Insomnia, nu vorbea engleza si nimeni nu se putea intzelege cu el. Acum iata ca apare cu acest film despre hipsteri clujeni vampiri care bantuie Salina Turda si coridoarele de la Conti (care de fapt e un portal secret intre Cluj si Tokyo).

A treia problema e ca scenele cu actori romani si cele cu actori japonezi nu se pupa nicicum, sentimentul de lumi diferite e prea puternic. Scenele cu romani par sa fi fost regizate de cineva de la Teatrul Turda si trimise regizorului sa le lipeasca undeva prin film (din nou, ar putea fi de vina doar editarea acestei versiuni prescurtate).

Povestea filmului e despre rivalitatea istorica dintre vampirii refugiatzi in Salina Turda, urmasi ai lui Dracula (imbracatzi in ie, valor traditzionale etc.), si niste vampiri din Japonia, care cica ar fi urmasi ai lui Matei Corvin, sunt mai pervershi si violentzi si traiesc intr-un hotel din Tokyo care comunica prin centrul Pamantului cu Salina Turda.

Nimic despre unguri, totusi - surprinzator pentru un film cu asa o miza.

*********************************************

Racer and the Jailbird (aka La Fidele)

(regizat de Michael Roskam, belgian, autorul lui Bullhead)

Asta e un blockbuster belgian cu care regizorul spera sa ajunga din nou la Oscarul la care fusese nominalizat cu Bullhead cu ceva ani in urma. In rolurile principale apar doua superstaruri francofone, gagica din Blue is the warmest color si fecioru asta care seamana cu Putin cand era tanar (a aparut recent in Red Sparrow).

Filmul e un thriller superprofi cu suspans scaldat intr-o poveste de dragoste pasionala. El e un jefuitor de banci, ea e shoferitza pe mashini de curse. El minte de stinge ca sa pastreze aparentzele unei cariere cinstite, ea il cam miroase ca e un mincinos dar il iubeshte oricum. El face niste magarii si ajunge la puscarie, ea promite ca-l asteapta si nu se duce cu altu. Totul decurge intens, cu scene de actziune mixate cu mult romantism focos dar pe la jumatate povestea o ia razna si lasa impresia ca incepe alt film, despre alte personaje jucate de aceiasi actori. In concluzie povestea e cam incoerenta dar filmul foarte entertaining.

E un film de mall, facut pentru a inspira un posibil remake la Hollywood, caci la Oscaruri sigur nu va ajunge, e prea ostentativ facut sa fie pe gustul americanilor, cu personaje sharmante, multa energie si un exces de twisturi cam fortzate.

********************************************

Vampire Clay

(regizat de Soichi Umezawa, japonez)

O dementza japoneza ridicola si amuzanta, despre studentzii unei scoli de sculptura care cad victime unei bucatzi de lut/ceramica demonice infestata cu sangele unui profesor ratat de la Arte Plastice (vezi sloganul posterului: Art so bad, it kills!). In niste flashbackuri ni se explica originea lutului posedat, din care profesorul a construit o statueta pe nume Kakame, cu care regizorul filmului spera sa propuna un fel de Chucky japonez - s-au anuntzat deja planuri pentru un sequel.

Se zice ca insusi regizorul e ceva drop-out de la o universitate de arte din Tokyo si a facut filmul asta ca refulare fatza de frustrarile profesionale, fatza de fostii profesori si colegi.

Crimele si violentza sunt absurde, nu exista nicio logica in modus operandi al lutului demonic care se impregneaza in trupurile studentzilor si ii face sa se decojeasca, transformandu-i treptat in clone ale statuetei Kakame ce se arata in deplina splendoare abia spre final, intr-o maniera cam anticlimactica dar care te face sa te spargi de ras.

Ma tem ca ambitziile sunt mai mari decat posibilitatzile, auteurul japonez nu prea stie sa faca film si cam toate efectele speciale sunt stop motion cu plastilina. Asta contribuie la amuzament si include Vampire Clay in categoria so bad, it's good, in plus e suficient de scurt incat nu oboseasca spectatorul. Ar putea fi inceputul unei francize cult, cu conditzia sa-si rezolve problemele de montaj neterminat (unele scene par sa fi fost puse in ordinea greshita).

********************************************

Candelaria

(regizat de Jhonny Hendrix, cubanez)

Un film foarte frumos si romantic, o versiune cubaneza la Amour-ul lui Haneke, cu toate diferentzele ce provin din asta, similar cu Amour in lentoare si tipicul personajelor. Povestea se intampla la inceputul anilor 90, cand desfiintzarea URSSului a lasat Cuba in curul gol, la mila americanilor care i-au infometat pe cubanezi cu ajutorul unui embargo strategic.

Sunt ingrijoratoare paralelele care se pot face intre soarta Cubei si a Romaniei - prima, o sula plantata de rusi in coasta americanilor; noi, o sula plantata de americani in coasta rusilor. In ambele cazuri, vrajitzi cu principii abstracte, apoi abandonatzi canibalizarii cand serviciile nu mai sunt necesare.

Protagonistii filmului sunt un cuplu de heptagenari care muncesc pentru supravietzuire mult dupa varsta pensionarii desi abia mai pot umbla. Cum nu au avut copii, batrana adopta niste pui de gaina si in fiecare seara cei doi incearca sa incropeasca o cina romantica din putzinul pe care l-au agonisit. La un momendat apare un antreprenor american si le ofera shansa unei vietzi mai bune daca se lasa filmatzi in filme porno pentru gerontofili - nimic personal, e doar mana invizibila a pietzei libere, cererea care-si cauta oferta.

As fi tentat chiar sa-l recomand ca un film musai de vazut dar au fost prea multe filme bune la TIFFu asta, asa ca il las aici.

************************************

Isle of Dogs

(regizat de Wes Anderson, hipster god)

Decizie inexplicabila a lui Wes Anderson de a face o animatzie mediocra pentru copii, cu care nimeni sa nu se poata conecta - toate personajele umane sunt japoneze si vorbesc in japoneza netradusa. Cica absentza traducerii e intentzionata, sa-i intzelegem si noi pe sarmanii catzei care sunt nevoitzi sa traiasca intre oameni fara sa intzeleaga ce vorbesc.

Intr-un viitor apropiat, un prim ministru japonez care a fost muscat de un caine cand era mic da o lege prin care totzi cainii sa fie exilatzi pe o insula cu gunoaie. Un copil, tot japonez, fuge pe insula sa-si recupereze catzelu preferat. Un grup de 5 catzei incearca sa-l ajute. O studenta activista protesteaza pentru drepturile catzeilor. Autoritatzile incearca sa-l recupereze pe copil, impotriva vointzei acestuia. Se adevereste faptu ca autoritatzile sunt rele si catzeii buni. Cam asta e.

Cine se da in vant dupa tehnologii stop motion probabil va identifica diverse calitatzi tehnice in modul in care sunt animatzi catzeii flocoshi. Cine se da in vant dupa Wes Anderson probabil va sesiza atentzia la detalii, nuantze ale vocilor, grimase si color-coding (un catzel negru e spalat sa devina alb!). Unii se vor da la intrecere sa ghiceasca vocile actorilor - Frances McDormand, Edward Norton, Scarlett Johansson etc. In rest nu e mai nimic aici - umorul e infantil, mesajul ar fi prins poate pe vremea conflictului dintre Traian Basescu si Brigitte Bardot, povestea nu se ridica mult deasupra unui episod oarecare din Lassie. Sunt convins ca cei mici au alternative mai spectaculoase ori macar mai amuzante daca vor filme cu catzei.