Tuesday, October 06, 2015

S. T. Joshi (ed.) : Black Wings III



Cartea asta e una din cele mai ciudate selectzii de autori pe care i-am vazut adunatzi intr-o antologie: doi queer-sexuali, un preot al unei secte desprinse din biserica satanista, autorul real al uneia din editziile Necronomiconului, trei poetzi, trei academicieni, un autor BD, un UFOlog cu nevasta-sa si niste fan-writers localnici din Providence (orasul in care a trait si murit H. P. Lovecraft).

In articolul trecut pe care l-am dedicat unei antologii lovecraftiene, am zis ca de prin anii 50 incoace a aparut cam in fiecare an macar o antologie sau o editzie critica dedicata operei lui Lovecraft. De cand am scris articolul ala incoace ritmul s-a intetzit si acum apar (pe amazon) cam 5 in fiecare an. Ma ashtept sa inceapa cat de curand si un val de ecranizari, dupa ce se satura lumea de zombie si fantome care domina in acest moment interesele Hollywoodului.

Majoritatea temelor actuale ale genului horror au fost definite sau cristalizate de opera lui Lovecraft si s-au strecurat prin toate sectoarele culturale - muzica, cinema, poezie, moda, pictura. Influentza sa e atat de larga si adanca in istoria genului incat despre foarte multe antologii cu proza horror se poate spune ca sunt, mai mult sau mai putzin voluntar, tributuri aduse lui Lovecraft. Pentru horror, Lovecraft e cam ce a fost Pink Floyd pentru rock, un schimbator de paradigma. Insa atunci cand vorbim de "antologii lovecraftiene", cum e cazul de fatza, legaturile sunt ceva mai specifice - contributziile sunt extrapolari pe o idee explicit preluata din povestile sale, ori includ elemente de stil (abuzul de epitete fantasmagorizante), ori sunt continuari/prequeluri neoficiale la povestiri de-ale lui Lovecraft. Nu stau sa enumar acuma toate antologiile lovecraftiene aparute in ultimii ani, dar recomand trei serii de volume care se detasheaza de restul:
  • seria editata de Ellen Datlow (Lovecraft Unbound, Lovecraft Monsters), care ofera o acoperire larga, incluzand si autori venitzi din zona mainstream/transgresiva (JC Oates, Michael Chabon, Michael Cisco);
  • seria editata de Ross Lockhart (The Book of Cthulhu - 2 volume), ceva mai focalizata pe mitologia Cthulhu (inventata de Lovecraft si dezvoltata de discipolii sai), insa ofera reprinturi si creca nu include deloc proza originala, care sa nu poata fi citita din alte surse;
  • aceasta serie Black Wings (4 volume), in care S.T. Joshi, cel mai important lovecraftolog al momentului, pune focus pe proza originala a unor autori underground si scoate la lumina o noua generatzie de autori horror - unii mai promitzatori decat altzii, dar pe ansamblu nivelul este destul de inalt iar contzinutul imprevizibil.
Mai precis, seria Black Wings e focalizata pe ceea se se numeste "lovecraftian circles", cercuri literare descinse direct din cenaclurile si colaboratorii frecventatzi de Lovecraft in timpul vietzii. Unii dintre amicii sai de atunci au pus la care diverse edituri si reviste care i-au propagat ideile ducand la aceste "lovecraftian circles", astazi grupate in jurul unor edituri specializate pe pastisharea operei lui Lovecraft - cateva exemple ar fi Mythos Books, Hippocampus, Miskatonic Press.

Articolul asta e despre al treilea dintre cele 4 volume Black Wings si cuprinde autori din acele "lovecraftian circles", scriitori care au publicat aproape exclusiv la editurile sus-enumerate si foarte putzin in afara acestei nishe adanc specializate. Nici macar premiile literare din industria horror nu prea ii baga in seama. Prin urmare antologatorul S. T. Joshi si editura PS Publishing depun aici o importanta munca de ridicare la lumina a unui underground literar despre care se stie foarte putzin (iar la noi nimic). In general evit antologiile in care nu cunosc macar jumatate din nume, dar pe asta am luat-o cu oarecare incredere si curiozitate, avand drept garantzii numele lui Joshi si endorsementul de la PS Publishing care si-au propus sa scoata un set de antologii definitive pentru ce inseamna proza lovecraftiana moderna.

Intrebat fiind de ce sta destul de prost cu caracterizarea personajelor, Lovecraft a intors-o ca la Ploiesti si a explicat ca el e interesat in relatzia omului cu deshertaciunea cosmosului, si nu in relatzia omului cu altzi oameni. Cu seria de antologii Black Wings, S. T. Joshi propune autorilor provocarea de a completa aceasta gaura si de a scrie ceea ce el numeste neo-lovecraftian horror, in care relatzia inter-umana si caracterizarea sa fie la fel de promeninente ca si traditzionala psihoza cosmicista lovecraftiana. Autorii invitatzi se straduie destul de mult in directzia asta, iar cateva proze sunt adevarate bijuterii.

Volumul devine si mai interesant daca investighezi un pic cine sunt si de unde vin autorii invitatzi. Zona queer horror e reprezentata de transsexuali/drag queens - Caitlin Kiernan si Wilum Pugmire. Catziva autori vin din zona academica (Brian Stableford, Donald Burleson, Peter Cannon). Catziva sunt ocultisti cu acte in regula (preotul sectei satanice din Texas Don Webb, vrajitoarea Jessica Salmonson si Donald Tyson, autorul real al Necronomiconului, carte fictiva mentzionata prin opera lui Lovecraft). Unii contributori sunt editori si publicisti cu un portofoliu literar redus, altzii sunt aproape debutantzi. O adunatura foarte pestritza de autori marginali sau marginalizatzi pe care antologatorul ne propune sa-i descoperim.

Ca de obicei prezint cuprinsul incepand de la povestirile mele preferate si surprizele placute.

Povestile tari (4-5 stele)

The Houdini Fish, de Jonathan Thomas. Un profesor gaseste o specie de pestisori care traiesc in sapunul lichid din toaletele campusului universitar in care lucreaza. Linia povestii e standard Lovecraft (chestii weird care invadeaza insidios cotidianul) dar e superb scrisa, intr-un limbaj deosebit (un mix de idioame lovecraftiene si limbaj academic). Autorul e unul din scriitorii localnici din Providence (unde a trait Lovecraft) iar proza sa e laudata pentru felul in care descrie locatziile exacte ale zonei, facand uz de numeroase referintze la limbajul lui Lovecraft.

The Turn of the Tide, de Mark Howard Jones. N-am auzit in veci de autorul asta, nici el nu cred ca a auzit de el insusi, e aproape debutant, are un blog pe care si-a postat vreo 3 povesti, insa bucatzica asta e foarte solida, cu ceva influentze Murakami. Un threesome alcatuit dintr-un unchi, nepotul sau si concubina lor comuna se duc intr-un sat pescaresc galez sa isi reevalueze relatzia. In fundal, lumea da semne de dezintegrare, mareea aduce diverse ciudatzenii pe plaja, apar zvonuri despre evenimente bizare in satele imaginate, iar personajele incep sa-si piarda simtzul realitatzii. De la un punct incolo incepe sa sune a Bacovia care, acum ma izbeste revelatzia, a fost un mic Lovecraft de-al nostru.

Further Beyond, the Brian Stableford. Autorul e un foarte prolific clasic in viatza al SFului britanic de scoala veche (generatzia lui Ian Watson) dar de vreo 20 de ani a intrat in mediul academic si s-a dedicat enciclopediilor si studiilor literare. Nuvela asta (cea mai lunga a volumului) e o continuare directa a celebrei proze lovecraftiene From Beyond (ecranizata in anii 80) si ofera o pastisha perfecta a stilul lui Lovecraft cu un limbaj de lemn asumat, mixat (ca si in cazul primei proze din aceasta lista) cu limbajul academic de inceput de secol XX. In povestea originala, Lovecraft il ironiza pe Descartes: un inventator construia o masinarie capabila sa stimuleze glanda pineala a oamenilor. In nuvela de fatza, trei academicieni o contacteaza pe vaduva inventatorului incercand sa obtzina documentatzia masinii respective in vederea deturnarii proprietatzii intelectuale.

Spiderwebs in the Dark, de Darrell Schweitzer.  Autorul a fost multa vreme editor al revistei Weird Tales (in care s-au consacrat Lovecraft si amicii sai), deci stie ce face si are un stil foarte simpatic. Povestea e despre un bibliotecar care capata abilitatea de a calatori prin universuri paralele de-a lungul unei retzele de panze de paianjeni intinse prin interstitziile cosmosului. Cu mult umor, povestea remixeaza mai multe povesti de-ale lui Lovecraft cu teoria stringurilor.

Underneath an Arkham Moon, de W. H. Pugmire si Jessica Salmonson. Pugmire e un drag queen exponent al genului queer horror, Salmonson e o vrajitoare horoscopista/druida/poetesa. Povestea lor e cea mai scarboasa din acest volum, dar totodata si cea mai puternica in descrieri. Un tip fara maini si doua surori siameze se reintalnesc dupa multzi ani in cimitirul din Arkham (oras fictiv din opera lui Lovecraft) si incearca sa incropeasca o relatzie amoroasa. 

Down Black Staircases, de Joseph Pulver Sr. Alt autor de limbaj puternic, Pulver Sr. e specializat in policier noir si poezie nihilista, se trage din scoala de gandire a lui Ligotti si e editorul antologiei A Season in Carcosa (despre care am povestit aici). Nuvelele sale sunt un fel de poeme in proza, alcatuite din propozitzii incomplete, asocieri libere foarte expresive, dialoguri frante, monologuri la persoana a doua si diverse alte experimente formaliste. Din putzinul pe care l-am priceput din povestea asta, e despre un corporatist bantuit de spectrul unei prostituate care canalizeaza niste fortze oculte. Actziunea e minimala, incromprehensibila, dar scriitura foarte puternica si creepy, suna cam ca monoloagele lui McConaughey din True Detective puse cap la cap.

China Holiday, de Peter Cannon. Povestire amuzanta despre vizita autorului in China in timpul constructziei marelui baraj chinezesc de pe Yangtze. Am rezonat cu faptul ca autorul a avut aceleasi probleme pe care le-am avut si eu cat am fost in China (statul la coada la WCurile pentru handicapatzi ca sa evit WCurile turcesti fara usa la cabina, discutziile bizare cu reprezentantzi ai Partidului Comunist, mancarea supercreepy etc.) Partea lovecraftiana e o teorie a conspiratziei introdusa de autor cu privire la scopul real al construirii barajului de pe Yangtze, dar nu vreau sa dau spoilere. Autorul e editor, eseist si lovecraftolog, altfel cu o productzie literara neglijabila.

Povestile de 3 stele

Waller, de Donald Tyson. Un tip bolnav de cancer incepe sa fie urmarit de o secta care culege tumori canceroase pentru a accede la o zeitate care se hraneste cu celule canceroase. Povestea are tot ce-i trebuie, mai putzin stil, care e banal. Autorul e un farsor notoriu pentru a fi scris una din versiunile Necronomiconului (carte oculta fictiva inventata de Lovecraft).

The Hag Stone, de Richard Gavin. O gagica afla ca Lovecraft obisnuia sa doarma cu cioburi de piatra de mormant sub cap si incearca sa faca aceeasi chestie, cu rezultate tragice. De autor n-am auzit pana acum, e tanar si la inceput de drum.

One Tree Hill, de Caitlin Kiernan. Mereu am dificultatzi in a stabili sexul personajelor lui Kiernan. Fiind scrise la persoana intai, ai o vreme impresia ca sunt personaje feminine, dar pe parcursul povestilor isi mai schimba sexul. M-am dumirit in sfarsit care e motivul - Caitlin Kiernan s-a nascut barbat, iar acu se da drept femeie lesbiana, deci e al doilea autor queer prezent in antologia asta (dupa Pugmire). Aceeasi ambiguitate sexuala emana si din povestea asta, despre un jurnalist care viziteaza un copac blestemat si capata vedenii cu experientze erotice dubioase din care nu itzi dai seama daca tipu e barbat, femeie, gay sau straight, sau de toate.

The Megalith Plague, de Don Webb. Autorul e mare preot al Templului lui Set, secta texana desprinsa (la mishto, cred eu) din biserica satanica. In general nu ma astept de la astfel de oameni sa aiba simtzul umorului, dar alteori incep sa-i suspectez ca sunt de fapt niste umoristi desavarsitzi, cam ca Dan Diaconescu al nostru. In povestea asta personajul principal e un medic de familie mutat la tzara, intr-un sat in care populatzia devine obsedata de reproducerea megalitzilor de la Stonehenge.


Weltschmerz, de Sam Gafford. Un contabil extrem de apatic cunoaste o secretara bunoaca care il introduce in tainele oculte ale sexului tantric. Autorul vine din industria benzilor desenate si nu are mare experientza literara, dar are umor si povestea lui se citeste usor.

Necrotic Cove, de Lois Gresh. Autoarea e activa in domeniul shtiintzei popularizate, cu cartzi hazlii despre fundamentele shtiintzifice ale povestilor cu supereroi, James Bond, Star Trek etc. (poate le shtitzi, are o serie de vreo 10 cartzi). Totusi proza asta n-are nimic funny si nici shtiintzific in ea, e despre doua vaduve bolnave care se duc la o statziune sa moara.

Povestile slabe (1-2 stele)

Thistle's Find, de Simon Strantzas. Tot aud de autorul asta de ceva vreme, dar povestea asta nu ma indeamna sa il investighez mai departe. Un pushti junkie ajunge in casa unui mosh pervers care captureaza gagici extraterestre si le supune la diverse abuzuri sexuale. 

The Man with the Horn, de Jason Brock. O vaduva devine curioasa cu privire la un vecin misterios care canta la corn si descopera ca acesta poate deschide cu muzica lui portaluri spre alte universuri. Autorul e regizor de documentare si editor, nu le prea are cu scrisul.

Dimply Dolly Doofy, de Donald Burleson. O heroinomana isi abandoneaza fetitza intr-un magazin de jucarii, lasand-o pe un raft la raionul de papusi. Povestea e cam scurta si legaturile cu Lovecraft sunt slabe si fortzate. Autorul e prof de matematica pensionat si UFOlog obsedat de cazul Roswell. 

Hotel del Lago, de Mollie Burleson. Un gagiu se cazeaza la un hotel si noaptea surprinde un ritual ocult. Poveste slaba si banala, autoarea e nevasta UFOlogului sus-pomenit, nu intzeleg de ce editorul i-a lasat pe amandoi sa contribuie la aceasta antologie.

****************************

Avand in vedere catzi autori obscuri contzine (am auzit doar de 5 dintre autorii invitatzi si doar de 3 mai citisem ceva), precum si faptul ca toate sunt proze originale (adica nu reprinturi), antologia se tzine bine (6-misto, 6-mediocre, 4-nasoale).

La capitolul revelatzii, o sa-i tzin minte pe Joseph Pulver Sr. si Jonathan Thomas. Sunt excelente contributziile lui Stableford, Pugmire si Schweitzer dar pe ei ii stiam de dinainte ca scriitori cool. Dezamagirile sunt Caitlin Kiernan, cel mai pe val autor queer horror (cam emo in contributzia pe care o are aici), si Simon Strantzas care mi-a fost recomandat insistent de multa lume dar are aici o contributzie banala.

- plusuri: ocazie excelenta pentru a descoperi noi literaturi de nisha, multe surprize placute
- minusuri: selectzie pestritza de autori, unii neexperimentatzi (din fericire in minoritate)
- recomandare: amatorilor de proza weird si amatorilor de Lovecraft (necesita oarecare familiaritate cu temele si limbajul pe care il pastisheaza autorii, poate mai mult decat in alte antologii lovecraftiene)


No comments: