Filmele vorbite pe la spate - Septembrie/Octombrie 2015

Filmele musai

Sicario

Impushkaturi, CIA, FBI, SWAT, institutziile Statului de Drept, cartele mexicane, cadavre mutilate, refugiatzi, interesul natzional. Emily Blunt continua seria rolurilor de tough chick, vezi si Edge of Tomorrow (unde-s vremurile cand se matzaia in The Devil Wears Prada?). Josh Brolin si Benicio Del Toro sunt la fel de tough, insa ei sunt barbatzi nebarbieritzi cu misiuni importante, care vegheaza la bunastarea societatzii.

Povestea e despre politzista Emily Blunt detashata pe langa CIA pentru o misiune la granitza cu Mexicu, unde americanii au construit un gard din asta cum au ungurii la granitza cu Serbia (si cica vor sa faca si la granitza cu noi/voi). Refugiatzii mexicani au scormonit un tunel pe sub gard (aviz refugiatzilor sirieni). Tunelu e insa folosit si pentru trafic de droguri, pentru ascuns de cadavre incomode samd. Emily Blunt tre sa rezolve problema cu tunelu dar il gaseste deosebit de antipatic pe Josh Brolin si nepermis de misterios pe Benicio del Toro. De aici unele conflicte de caracter si situatziune.

Dupa poveste, filmu n-ar fi mare lucru. Insa actorii sunt delicioshi, personajele au o prezentza puternica, cu dialoguri taioase si tensionate, iar regia lui Denis Villeneuve (Prisoners, Incendies) e de mare clasa. Omu vrea sa devina noul David Fincher si e pe drumul cel bun. Modu in care foloseshte soundtracku ca sa cladeasca suspans este de un mare fel - cine a vazut macar Prisoners intzelege ce zic, si de ce filmele sale au impact mai mare in cinema decat acasa. Nu sunt multzi oameni care sa faca thrillere de calitatea asta la Hollywood.

P.S. Foarte important pentru SFisti, urmatoarele filme ale lui Denis Villeneuve vor fi Blade Runer 2 si prima ecranizare dupa o proza de Ted Chiang.

The Green Inferno

Niste hipsteri de cafenea se duc in jungla amazoniana inarmatzi cu Iphone-uri si masti Occupy, sa protesteze impotriva defrisharii habitatului unui trib de indieni, sa se Instagrameze unii pe altzii, sa twittuie hashtaguri si sa traga nishte jointuri in natura. Problema e ca socoteala de acasa nu se potriveshte cu aia din jungla si, odata ajunsi acolo, tinerii incep sa se umple de bube, sa le moara bateriile la telefoane si sa nu mai gaseasca cafenele cu Wi-fi. Mi-am amintit de o amica care s-a dus cu cortu sa protesteze la Roshia Montana si s-a intors cu bube, cu o pântecăraie cumplita si nervoasa pe satenii care nu vroiau sa fie salvatzi si nu dadeau doi bani pe cantece folk. In filmul asta treaba sfarsheste chiar mai nasol, dupa ce hipsterii incap pe mana tribului pe care vroiau sa-l protejeze, nishte canibali specializatzi in mutilari genitale si zacusca cu carne de om. Pe cine nu lasi sa moara nu o sa te lase sa traieshti. Salbaticii sunt jucatzi chiar de un trib amazonian autentic, ai carui membri s-au lasat convinshi ca vor juca intr-o comedie.

Cu filmul asta, Eli I'm a jew, I can make jokes about jews Roth incropeshte o amuzanta satira la adresa activismului Web 2.0, mascata intr-un omagiu torture porn adus scandaloaselor filme cu canibali din anii 70 (in special Cannibal Holocaust, film confruntat cu numeroase probleme legale in urma suspiciunii ca ar fi prezentat scene de violentza reala). The Green Inferno e ceva mai simplu si mai scurt, mai putzin ingrozitor si mai hazliu, dar ofera numeroase placeri in detalii si referintze, daca esti dispus sa le urmareshti si nu te enerveaza la culme ca esti hipster activist si simtzi ca filmu face mishto de tine. Eli Roth (Hostel) e o combinatzie rara de umorist subtil si regizor de scene horror cumplite, care itzi intorc matzele pe dos fara sa para nelalocul lor ori gratuite in contextul in care sunt puse. Abia astept sequelul, la care se lucreaza deja.

P.S. Filmul e insotzit de un joc pe telefon, disponibil atat pe Iphone cat si pe Android, de tip tower defense, in care ai un grup de hipsteri pe care tre sa-i protejezi de canibali.

 Avengers 2 (Age of Ultron)

Avengers 2 e ceea ce trebuia sa fie primul Avengers si n-a fost, adica un geek classic si un Marvel classic. Regizorul Joss Whedon e un idol al tocilarilor si al consumatorilor de banda desenata cu supereroi (a creat seria Buffy - originea multor lucruri bune dar si rele din industria pop a vampirilor -, plus multe alte seriale nerdy pe care partzial le apreciez). Pentru filmul asta el zice ca s-a uitat la Empire Strikes Back si la Nashul 2 si a vrut sa faca ceva similar pentru filmele Marvel.

Inamicul principal e Ultron, o inteligentza artificiala care vrea sa distruga planeta si pentru asta incepe cu tzarile est-europene, ca suntem noi mai fraieri. Avand in vedere ca e si multa propaganda americana in filmele astea (un personaj numit Captain America si o gramada de inamici cu simpatii naziste si comuniste) bate si un vant de promisiune pentru suport militar in caz ca reushim sa-i tzinem piept lu Putin. Chiar asa idioate cum sunt filmele Marvel, nu pot sa nu apreciez nivelul la care isi fac americanii propaganda (comparativ cu felul in care o fac rusii, chinezii, nemtzii sau patriotzii nostri in frunte cu Basescu). Aia e shmekeria - sa penetrezi cu simtzamant patriotic toate straturile culturii populare - de la filme ca Avengers, la industria rock, la avangarda LGBT ori albume jazz ca ala de acu 2 ani al lui Vijay Iyer. La noi patriotismul e manifestat in latraturi cretine, huiduieli la meciurile cu Ungaria si diverse forme de canibalism politic sub pretext de interes natzional.

Dar sa nu uit despre ce vorbim. Un lucru bine facut in filmul asta e ca in sfarsit supereroii secundari capata scene extinse, nu mai sunt doar figurantzi. Ma refer aici la Hawkeye (Jeremy Renner), Black Widow (Scarlett Johansson), plus noii venitzi Scarlet Witch (sora Olsen aia mica care era bebelush in Full House), Vision (Paul Bettany) si Quicksilver (tipu din Kick-ass). Sunt introdusi inamici noi jucatzi cu personalitate de Andy Serkis (Golum), James Spader (The Office) si neamtzu Thomas Kretschmann (Resident Evil). Fiecare personaj are momentul lui, iar structura din Star Wars e destul de vizibila - un rollercoaster de batalii furtunoase alternate, calatorii in locatzii exotice si scene (mai lungi decat de obicei) cu dialog si interes romantic.

Scenele de bataie sunt la fel de excesive ca si pana acum, cu asta n-ai ce face, au la Marvel un departament intreg responsabil cu demolat blocuri. Efectele speciale parca sunt mai putzin "realiste", dar creca intentzionat s-a urmarit un stil mai cartoonish. Locatziile sunt mai diversificate - filmul incepe in Siberia, apoi super-eroii petrec o vreme in mediu rural (sa crape lemne de foc pentru nevasta lui Hawkeye), apoi trec prin Africa, Coreea iar conflictul final se petrece prin partzile noastre, unde trebe salvat un copil pe nume Costel.

Nu e nimic inovator in noul Avengers, nu in sensul in care au fost Ant-man sau Guardians of the Galaxy, dar filmul asta e atat de muncit, masiv si suprapopulat incat e un miracol ca se tzine laolalta. E gandit sa stabileasca puntea de legatura intre celelalte filme ale seriei, Guardians of the Galaxy si urmatoarele doua filme Avengers care cica vor alcatui o singura poveste bazata pe banda desenata Infinity War scrisa la inceputul anilor 90 de Jim Starlin, principalul responsabil cu introducerea elementelor space-opera in lumea supereroilor Marvel.

Filmele contra plictiselii

 X-men: Days of Future Past

Tot ceva in genul Avengers 2 au incercat si cei care detzin drepturile pentru X-men. Adica un film mamut, lung, cu exces de personaje secundare, in care sa joace toata lumea care a jucat pana acum in filmele seriei. Pentru asta, la carma s-a intors regizorul original si producatorul principal al seriei, cel care la finele anilor 90 a lansat aceste filme (si creca intreaga moda a filmelor cu supereroi Marvel ), shi anume - Bryan Singer (House MD, Usual Suspects).

Poate sunt afectat de faptul ca nu ma mai pot uita la filmele lui Singer cu aceiasi ochi dupa scandalurile cu acuzatziile de pedofilie. Mereu cand apare in film cate o pledoarie pentru acceptare, integrare si tolerantza, imi vin in cap interpretari din cele mai dubioase. In plus filmele X-men par ca se chinuie cam tare sa treaca drept tragedii greceshti, in timp ce filmele Avengers au ramas relaxante si amuzante. Fornaitul lui Hugh Jackman si strungareatza tipei din True Blood incep sa ma calce pe nervi. Cel mai nasol e ca filmul asta are doua versiuni - cea de pe DVD ("the Rogue Cut") are cu 17 minute in plus, care includ un intreg subplot cu personaje ce nu apar deloc in restul filmului. E un semn clar de planificare indecisa a producatorilor, de film incapabil sa se tzina inchegat.

Precedentul film al seriei, X-Men: First Class a fost de departe cel mai bun film X-men si unul din cele mai destepte filme cu supereroi. Principalele atu-uri au fost

1. Introducerea unei noi generatzii de actori jucand versiuni mai tinere ale supereroilor principali (Fassbender si MacAvoy in loc de Gandalf si Picard). In filmul asta versiunile tinere ale personajelor apar impreuna cu versinile lor mai batrane, sub pretextul fortzat al calatoriei in timp (Wolverine e trimis in trecut sa opreasca evenimente ce vor duce la distrugerea planetei de catre robotzi);
2. Sofisticatul design de decoruri si costume prin care s-a proiectat o atmosfera de anii 70 atipica filmelor cu supereroi. Din pacate in noul film designul "de epoca" e inconsistent;
3. Ancorarea povestii in realitatzi istorice rastalmacite in mod amuzant (criza cubaneza). Se incearca ceva similar si in noul film, dar a iesit ceva fortzat-strident: Richard Nixon apare drept personaj caricatural, iar asasinarea lui Kennedy e pusa pe seama lui Magneto (Fassbender).

Exista totusi cateva puncte de atractzie:

• Prezentza divei chinezoaice cu superbul nume Bingbing Fan intr-un rol secundar (vezi poza de mai sus)
• Prezentza lui Peter Dinklage, piticu din Game of Thrones, intr-un rol malefic de consultant al lui Nixon
• Prezentza supereroului Quicksilver, ce apare si in Avengers 2. Smekeria e ca X-men si Avengers (si Fantastic Four) apartzin aceluiasi univers narativ creat de editura Marvel, insa drepturile de ecranizare au fost impartzite mai multor studiouri si prin urmare filmele nu pot folosi personaje comune fara a crea complicatzii legale. Acest Quicksilver e primul punct de intersectzie pe care l-am sesizat, desi e jucat de doi actori diferitzi (aici de flacaul din American Horror Story, in Avengers de flacaul din Kick-Ass)
• E primul film X-men nominalizat la Oscaruri pentru efecte speciale si intr-adevar e cu un pas deasupra celorlalte filme la capitolul asta.

Pana la urma filmul asta e cam musai de vazut de catre fanii seriei, insa cine nu a urmarit seria are slabe shanse sa priceapa de ce se intampla lucrurile care se intampla aici.

Blue is the Warmest Color 

Dupa toata vanzoleala creata de filmul asta ma asteptam la MULT mai multe. Daca ar fi fost despre un cuplu hetero, ar fi fost cel mai banal film ever: o gagica cu dintzi de iepure se indragosteshte, ii viziteaza pe parintzii partenerului, face sex de doo ori (cam putzin pentru un film de 3 ore), isi insheala parteneru, isi cere iertare, se smiorcaie umpic, apoi ridica din umeri si isi vede mai departe de viatza. Ingredientu cheie care a provocat erectzii in cascadă juriului de la Cannes este ca e vorba de lesbiene (de fapt doar una, ca aia cu dintzi de iepure e doar bi-curious).

La cele 3 ore ale filmului, faptul ca scenariul poate fi descris intr-o fraza e descurajant. In rest filmul e facut din ocheade pe care personajele si le trag unele altora, si foarte mult clisheu hipsteresc: lesbiana cu par albastru are suflet pur de artist si nu intzelege de ce tre sa se alieze cu un business-hipster (in genul curatorilor clujeni de la "Fabrica de Pensule") ca sa fie bagata in seama de lumea buna. Gagica cu dintzii de iepure e mai proletara (bugetara) si vorbeste tot filmu numai tampenii, iar indecizia ei in ce priveste orientarea sexuala o face cel mai antipatic personaj din memoria recenta. Pan la urma am intzeles ca orientarea ei sexuala nu era indreptata spre femei sau barbatzi, ci spre culoarea albastra (tinde sa si-o traga cu oricine are umpic de albastru pe el, cam ca taurii care turbeaza cand vad roshu).

In fine, mi s-a parut foarte rudimentarea si depictarea disconfortului homofobiei - una din colegele bugetarei, afland ca aceasta a frecventat un bar gay, incepe sa o impinga urland isteric "sa nu crezi ca pe mine o sa ma lingi la pasarica!". Genul asta de scurtarturi scenaristice, in conditziile unui film de 3 ore cu o gramada de personaje inutile care vorbesc tampenii, m-a iritat cumplit si mi-a lasat un gust amar.

P. S. Singuru lucru care mi-a placut e actritza cu paru albastru, Lea Seydoux, pe care atzi mai vazut-o in roluri si sub chipuri extrem de diferite in Inglourious Basterds, Grand Budapest Hotel, Mission Impossible si va deveni urmatoarea Bond girl. Aia cu dintzi de iepure e ok si ea, dar personajul e atat de iritant incat sentimentele negative tind sa se lipeasca si de actritza. Regizorul tunisian Abdellatif Kechiche creca e un pervers si un zgarcit, au fost si niste scandaluri ca isi tzine angajatzii prea mult la servici, pe langa ca ii pune sa fac sex nesimulat in fatza camerei. Cu filmu asta mi-am pierdut definitiv increderea in premiile de la Cannes.

 The Expendables 3

Saracu Stallone a incercat sa faca aici filmul carierei sale si a bagat atata lume in film incat abia are el loc sa mai joace. Uite cata lume e pe afish! (dublu decat la primul film al seriei).

Pe ansamblu m-a cam plictisit, desi ma asteptam la ceva fun dupa hazliul Expendables 2. Aici se incearca o revenire la tonul serios si boring al primului film din serie, desi cateva glume bune tot au mai ramas (Stallone se plange ca nu intzelege accentul britanic al lui Statham, iar Statham in replica se plange ca nu pricepe mormaitul lui Stallone).

Un aspect pozitiv e ca actziunea se petrece in Romania si in Bulgaria. Mel Gibson incearca sa vanda arme nucleare la Muzeul de Arta Contemporana din Bucuresti, insa echipa lui Stallone il intercepteaza si captureaza. Totusi, pe cand goneau ei pe shosea, oamenii lui Mel Gibson le rastoarna mashina si Stallone e cat pe ce sa se inece in Olt, noroc ca apa il arunca undeva pe niste bolovani de langa Ramnicu Valcea. Apeland la serviciile lui Arnold, Jet Li si Harrison Ford (care il inlocuieste aici pe Bruce Willis cu care nu s-au mai intzeles la bani), Stallone ia cu asalt o fabrica bulgareasca in care se ascundea Mel Gibson. Mel Gibson are insa la indemana intreaga armata a Bulgariei, corupta si prost platita asa cum e traditzia in Europa de Est. Stallone si amicii sai tzin piept armatei bulgaresti (dotata cu tancuri, motociclishti si figurantzi care urla unii la altzii in romaneshte).

Dubioase caile istoriei si geografiei in acest film. Deci pan la urma n-a fost asa boring, dar nu din cauza calitatzii filmului, ci mai mult a umorului involuntar. Pana la urma tot partea a doua e singura care merita vazuta (in buna parte datorita rolului lui Van Damme). Aici elementul de comic relief e Antonio Banderas, insa nu face o treaba grozava. Ba dimpotriva.

P. S. Un element de noutate e ca echipa lui Stallone recruteaza pentru prima data o femeie, pe luptatoarea Ronda Rousey. Eu personal nu o vad ca pe o victorie a feminismului.

Trance

Candva, in timp ce regiza ceremoniile de la Jocurile Olimpice de la Londra, Danny Boyle (28 Days Later, Trainspotting) a avut timp sa faca acest remake al unui film de televiziune facut prin 2000 de unul din echipa serialului Dr. Who. Mentzionez Dr. Who tocmai ca sa sugerez ca avem de a face cu o complicare excesiva a scenariului.

Trance e un mumbo-jumbo psihiatric pe tema hipnozei, in care iluzia si realitatea se amesteca in multiple straturi, urmarindu-se genul de sofisticare pe care il avea Inception, doar ca aici povestea scapa de sub control iar de la un punct incolo devine incoerenta si imposibil de pus cap la cap. La sfarshit nu ne ramane decat sa-l credem pe scenarist ca totul are sens, caci e imposibil de verificat coerentza logica a povestii.

James McAvoy (Filth, X-men) e un hotzoman care a furat un tablou de Goya, iar dupa aia a primit o scatoalca peste cap si a uitat unde a lasat tabloul. Vincent Cassel (Irreversible) e alt talhar, responsabil pentru scatoalca, dar doritor sa recupereze tabloul. Rosario Dawson (Sin City) e o psiholoaga care pretinde ca prin hipnoza il poate ajuta pe uituc sa-si aminteasca ce a facut cu tabloul. Filmul e o succesiune de shedintze de hipnoza in care nu e clara niciodata distinctzia dintre realitate si mictziune, nu e clar cine e hipnotizatu si cu ce scop. Avem personaje care fac chestii sub puterea sugestiei inoculate prin hipnoza, deci nici motivatziile personajelor nu prea-s clarificate, pana spre final unde, dupa prostul obicei al mai multor filme similare, se aloca vreo 20 de minute incercarii de a explica ca la prosti ce s-a intamplat de fapt.

P. S. Din film am invatzat ca in pictura renascentista femeile erau in general epilate inghinal si ca Goya e the one who brought the bush back, pentru o vreme cel putzin. Ca referintza la aspectul asta, Rosario Dawson are cateva scene nud in care demonstreaza ca e epilata.

P. S. 

Filmu asta e mai vekiutz, dar mi-am amintit de el cand am revazut Roger Dodger (de care am vorbit data trecuta) si de faptul ca regizorul Dylan Kidd n-a mai facut decat acest film, bazat pe un roman fantasy soap opera al autoarei Helen Schulman.

Are ceva in comun cu Roger Dodger, si anume ca e tot un film despre MILFe care au aventuri amoroase cu tineri post-adolescentzi. Insa sentimentul general e mult mai aproape de soap-opera, iar realizarea tehnica de un film Hallmark. A fost un dezastru comercial si creca a pus capat carierei regizorului.

Doua actritze cam trecute - Laura Linney (Truman Show, Kinsey) si Marcia Gay Harden (50 Shades of Grey, The Mist) joaca rolul a doua MILFe divortzate dar realizate, care in tineretze au impartashit dragostea aceluiasi armasar focos, un pictor amator care s-a prapadit intr-un accident de mashina. In zilele noastre, in viatza lor intra un tinerel proaspat ieshit de pe bancile scolii care seamana cumplit de tare cu iubirea tineretzii lor, il cheama aproape la fel si e tot pictor. Daca ma intrebatzi pe mine tipu e cam cretin (creca si din cauza actorului), dar cele doua doamne il gasesc irezistibil si nu ezita sa sara (pe rand) in pat cu el, retraind iubirea neterminata pe vremuri. In acelashi timp ele suspecteaza si un interventzionism supranatural, un fel de raspuns divin la rugaciunile femeilor divortzate si trecute. Doamne-ajuta.

Year of the Carnivore

Alta fantezie feminista, de data asta mai cinica, regizata de Sook-Yin Lee cunoscuta sexoloaga canadiana, actritza (Shortbus) si fosta nevasta a autorului de benzi desenate post-maritale Chester Brown. Chester Brown e celebru pentru mai multe chestii, printre care faptul ca e un asiduu militant pentru legalizarea prostitutziei, desfiintzarea institutziei familiei si demitizarea notziunii de iubire romantica. Lucrarea sa de capatai este Paying for It, un jurnal in forma de banda desenata despre cum a inceput el sa mearga la curve (l-am recenzat aici). Creca mare parte din ideile omului sunt sechele de pe urma relatziei cu regizoarea acestui film, care e cam tot in acelasi spirit cinic.

Protagonista filmului e o gagica shkioapa si asexuala (nevasta cu cancer din noul sezon Fargo) care lucreaza supraveghetor intr-un Mega Image. Se indragosteshte de un hipster cantaretz la ukulele insa acesta nu-i da atentzie din cauza ca nu are experientza sexuala si se cam gadila de cate ori pune mana pe ea. Decisa sa treaca peste acest obstacol, gagica decide sa acumuleze in ritm accelerat experientza sexuala tragandu-si-o cu oricine ii iese in cale, in special cu shoplifteri pe care ii shantajeaza sa faca sex cu ea. You get the idea. E un film indie, ieftin, de festival, cu actori canadieni necunoscutzi, parca filmat cu un iPhone model vechi, amuzant pe alocuri dar cam silly pe ansamblu.

  Everly

Nush ce s-a intamplat cu Salma Hayek de a ajuns in filmul asta. Ea joaca rolul unei prostituate care ajunge la concluzia ca meseria nu o implineshte si prin urmare incearca sa-si dea demisia. Peshtele ei, un mafiot yakuza, refuza sa aprobe demisia, ba ii mai si trimite pe cap cateva valuri de asasini sa ii faca felul. Salma insa pune pana pe un pushkoci si rezista eroic in propriul apartament, casapind agresorii unu cate unu.

Filmul arata ca un joc video, totul se petrece in apartament si pe holul care duce la lift. Inamicii vin pe nivele de dificultate, fiecare cu shmekeria lui, iar la final avem chiar un boss level. Tot asteptam sa apara in coltzu ecranului scoru si bara cu energie/inimioare.

Comparativ cu alte filme care se petreceau in decor minimal (Phone Booth, Buried) asta e mult mai slab, fiind indecis intre tentativele de comedie cocalareasca (cateva momente de respiro intre nivele), scenele de brutalitate exacerbata (chiar torture porn, gen pe care nu-l gasesc deloc funny) si finalul care gafeaza incercand sa vanda filmul drept o drama sfashietoare. S-ar putea compara si cu filmele de actziune superadrenalinica de alta data (Crank, Shoot'em up, filmele pentru cocalari produse de Luc Besson), insa alea erau cat de cat funny, iar asta nu e, si nici macar sexy nu e, in pofida implicarii Salmei Hayek.

Regizorul face exces de "faze", de parca se teme ca nu va mai avea niciodata shansa de a face un film. Sper ca asha sa si fie, caci nici una din fazele astea nu mi-au ramas in minte. Eram tentat sa-l incadrez la filme de kkt, insa e suficient de scurt incat sa nu irite peste masura, si ar putea sa excite pe amatorii de chicks'n'guns.