Cand eram mai mic am decis ca horrorul, fantasyul si SFul de dinainte de 1950, hai 40, sunt nasoale si ar trebui sa le evit. In general m-am tzinut de cuvant si partzial ma felicit pentru asta.
Ideile vremurilor respective erau sarace si infantile, insa asta se aplica mai degraba la SF care e mai afectat de progresul tehnologic. Totusi, constrangerile sociale si religioase puneau oarecare limita si asupra horrorului, care nu putea fi chiar despre ORICE - in sensul ca astazi exista scriitori care ar fi fost spanzuratzi acu 100 de ani pentru prozele lor. Cu fantasyul a fost ceva mai usor, acolo prapastia nu e chiar asa mare, intre hobbitzii din anii 50 si hobitzii din 2015 nu e mare diferentza, eventual cavalerii gay din Game of Thrones au adus recent umpic de prospetzime.
Antologia Century's Best Horror Fiction e un proiect la care s-a lucrat vreo 10 ani (preorderul l-am facut in 2006, am primit-o in 2012, am terminat-o in 2015) si acopera fiecare an al secolului XX
cu cate o proza considerata cea mai buna in horror pe anul respectiv. Adica e genul de carte-shortcut prin istoria recenta a literaturii, asemanatoare in acest sens (si cu unele suprapuneri de cuprins) cu ceva mai celebra antologie The Weird. Cum cele doo mii de pagini necesita o prezentare mai migaloasa, in articolul asta voi parcurge doar cuprinsul primului sfert - perioada 1901-1925.
Cartea asta e o fascinanta trecere in revista a darwinismului literar si a felului in care ceea ce numim azi horror a evoluat din romantismul de secol 19. Dragos Butuzea, cum il stim indragostit de clasici, ar trebui sa o aiba sub perna. O treaba interesanta e ca pana in 1925 horrorul ca gen nu prea exista, numerosi din autorii selectatzi fiind poetzi sau autori romantici consacratzi in mainstream care, ca si Eminescu al nostru, au cochetat cu momente naturaliste sau fantastice ce aveau sa stabileasca de fapt fundatzia genului horror asa cum il stim azi. Altzii sunt autori cu reputatzii dubioase (ocultisti, nazisti, gay) care s-au refugiat in horror ca rezultat al marginalizarii. Vorbim de inceputul secolului XX, deci preponderent despre proza gotica cu un nivel de violentza redus, cu multa atmosfera si adesea lirism de calitate. Industria pulp fiction si horrorul comercial promovate prin publicatzii specializate (Weird Tales) aveau sa se nasca abia la finele acestei perioade.
Cartea asta e o fascinanta trecere in revista a darwinismului literar si a felului in care ceea ce numim azi horror a evoluat din romantismul de secol 19. Dragos Butuzea, cum il stim indragostit de clasici, ar trebui sa o aiba sub perna. O treaba interesanta e ca pana in 1925 horrorul ca gen nu prea exista, numerosi din autorii selectatzi fiind poetzi sau autori romantici consacratzi in mainstream care, ca si Eminescu al nostru, au cochetat cu momente naturaliste sau fantastice ce aveau sa stabileasca de fapt fundatzia genului horror asa cum il stim azi. Altzii sunt autori cu reputatzii dubioase (ocultisti, nazisti, gay) care s-au refugiat in horror ca rezultat al marginalizarii. Vorbim de inceputul secolului XX, deci preponderent despre proza gotica cu un nivel de violentza redus, cu multa atmosfera si adesea lirism de calitate. Industria pulp fiction si horrorul comercial promovate prin publicatzii specializate (Weird Tales) aveau sa se nasca abia la finele acestei perioade.
Relativ la ce ziceam la inceput realizez, citind originalele in engleza, ca horrorul de inceput de secol XX nu era chiar nasol. E adevarat ca sexul si violentza si anumite opinii
incorecte politic sunt mai temperate decat in zilele noastre, dar
autorii reusesc adesea sa le mascheze in sugestii si subtilitatzi foarte
ingenioase. Ocazie cu care imi dau seama ca mai e un factor ce a
contribuit la reticentza mea fatza de proza fantastica veche: traducerile. Engleza de acu 100 de ani nu
era chiar la fel cu asta din zilele noastre - avea manierisme si o gramada de cuvinte care si-au
schimbat sensu intre timp (e.g. "gay"). Traducatorii romani nu au
prea reusit sa gaseasca un stil de discurs potrivit acelei vremi (iar
daca foloseau romana de acu 100 de ani ar fi sunat toate moldoveneste
sau frantzuzeste). Asa ca traducerile facute in romana moderna, aplicata
pe situatzii si personaje de epoca victoriana au dat cel mai des rezultate fade.
Desi recomand parcurgerea cronologica a volumului pentru a simtzi zvacnirile genului (inclusiv in raport cu istoria, bunaoara influentzele primului razboi mondial), voi folosi structura cu care m-am obisnuit in recenzarea antologiilor, de a separa prozele in categorii calitative. Doar ca aici treaba asta e mai dificila, volumul fiind un best of al intregului secol XX nivelul calitativ e mult peste o antologie tematica sau chiar peste un best of anual. O sa indic si anul pe care il reprezinta fiecare povestire si o poza cu meclele autorilor, acolo unde sunt disponibile:
Desi recomand parcurgerea cronologica a volumului pentru a simtzi zvacnirile genului (inclusiv in raport cu istoria, bunaoara influentzele primului razboi mondial), voi folosi structura cu care m-am obisnuit in recenzarea antologiilor, de a separa prozele in categorii calitative. Doar ca aici treaba asta e mai dificila, volumul fiind un best of al intregului secol XX nivelul calitativ e mult peste o antologie tematica sau chiar peste un best of anual. O sa indic si anul pe care il reprezinta fiecare povestire si o poza cu meclele autorilor, acolo unde sunt disponibile:
Povestiri tari (4-5 stele)
1904: Arthur Machen - The White People
Asta e una din cele mai influente nuvele din istoria genului horror, imitata sau inspirand zeci de autori (de literatura, film, muzica etc.) - au omagiat-o si remixat-o Lovecraft, trupa Current 93 in muzica, filmul Pan's Labyrinth in cinema. E cu cateva clase peste proza horror a vremii respective, contrastul e la fel de puternic cu a-l citi, de exemplu, pe PK Dick, in paralel cu contemporani space opera de-ai sai.
In
cercurile horror Machen este un secret bine pastrat de catre
cunoscatori, ceea ce se numeste a writer's writer. Comparativ, Poe si americanii sunt
un fel de Hollywood al prozei gotice, in timp ce galezul
Machen a fost un erudit "indie" care a cochetat cu ocultismul
celtic si ritualurile sexualo-religioase aferente acestuia. N-a
cunoscut niciodata succesul comercial, dar a lasat in urma cateva
nuvele
despre care se fac caracterizari de genul "the best horror
story in the English language", si asta nu de catre marketeri (opera sa e
in domeniul public, la gratis), ci de
catre critici si scriitori - sunt citatzi cu astfel de afirmatzii
Lovecraft, King, autori mainstream precum Yeats, sau muzicieni care i-au
folosit opera ca sursa directa de inspiratzie (Current 93).
Nuvela selectata aici, The White People, este cea mai citata lucrare a sa datorita caracterului experimental si inovator ("a Lovecraft plot told by James Joyce") - un fel de poem in proza cvasi-erotic mixat cu peroratzii de filosofie religioasa foarte dubioase pt epoca respectiva. Povestea incepe cu un dialog despre natura relativa a binelui si raului, despre felul in care oamenii pervertesc conceptele astea in termeni de dezirabilitate sociala. Pentru a demonstra transcendentza conceptelor, unul din dialogatori ii da celuilalt jurnalul unei fetitze nebune care avea vedenii cu niste oameni albi ce bantuiau falezele Tzarii Galilor. Cea mai mare parte a nuvelei e contzinutul acestui jurnal, o descriere trippy, psihedelica si lirica despre interactziunile inocentei eroine cu "the white people" si lumea lor magica, care implica si un dubios innuendo de initziere sexuala mascat in ritualuri proto-celtice. De altfel unul din motivele pentru care Machen nu a iesit niciodata din underground a fost aceasta componenta ocult-erotica profund dezaprobata de publicistii vremii.
Nuvela selectata aici, The White People, este cea mai citata lucrare a sa datorita caracterului experimental si inovator ("a Lovecraft plot told by James Joyce") - un fel de poem in proza cvasi-erotic mixat cu peroratzii de filosofie religioasa foarte dubioase pt epoca respectiva. Povestea incepe cu un dialog despre natura relativa a binelui si raului, despre felul in care oamenii pervertesc conceptele astea in termeni de dezirabilitate sociala. Pentru a demonstra transcendentza conceptelor, unul din dialogatori ii da celuilalt jurnalul unei fetitze nebune care avea vedenii cu niste oameni albi ce bantuiau falezele Tzarii Galilor. Cea mai mare parte a nuvelei e contzinutul acestui jurnal, o descriere trippy, psihedelica si lirica despre interactziunile inocentei eroine cu "the white people" si lumea lor magica, care implica si un dubios innuendo de initziere sexuala mascat in ritualuri proto-celtice. De altfel unul din motivele pentru care Machen nu a iesit niciodata din underground a fost aceasta componenta ocult-erotica profund dezaprobata de publicistii vremii.
1907: Algernon Blackwood - The Willows
Nuvela asta e comentata cam in aceeasi termeni ca si precedenta, drept una din prozele cele mai influente pentru evolutzia ulterioara a horrorului. Ca si in cazul lui Machen, e discutata de Lovecraft drept unul din punctele de rascruce ale genului. Tot ca si Machen, Blackwood a fost membrul unui "club" ocult promotor al magiei celtice si al religiilor britanice pre-crestine.
Nuvela nu e la fel
de inovatoare ca a lui Machen in materie de tehnici literare, dar e excelent scrisa si contzine cateva
din cele mai puternice personificari ale naturii pe care le-am citit
vreodata. Personajele sunt 2 englezoi care navigheaza de-a
lungul Dunarii sperand sa ajunga la Marea Neagra, insa calatoria le
este intrerupta inainte de Budapesta, cand sunt nevoitzi sa
innopteze pe un ostrov populat cu salcii ce prezinta diverse manifestari
supranaturale.
Autoare britanica mainstream respectabila, membra a grupului prerafaelitzilor, a scris la viatza ei un volum de nuvele cu fantome iar de acolo s-a extras aceasta nuvela scrisa cu multe cuvinte complicate care nu mai exista in limba engleza moderna, ceea ce face lectura cam dificila. Povestea e despre un grup de mortzi care sunt dusi cu caleashka pe lumea cealalta si discuta intre ei despre circumstantzele in care au murit, facand diverse comentarii la adresa societatzii vremii (de altfel principala retzeta a autoarei, pe care aici o pune intr-o cheie fantastica).
Hodgson a fost un individ cu preocupari dubioase - culturist, marinar si pionier al artei fotografice, si-a dedicat o scurta perioada din viatza prozei pulp fiction, cunoscand un succes considerabil cu un ciclu de nuvele inspirate de Conan Doyle, despre un detectiv sherlockian ce investigheaza cazuri supranaturale (unul din cei mai vechi eroi de tip Ghostbusters din literatura horror).
Asta e una din povestile respectivului ciclu, in care eroul (detectivul Carnacki) investigheaza fluieratul iritant care se aude intr-una din camerele unui castel englezesc, descoperind ca in vremuri imemoriale acolo a fost torturat un mascarici pentru indrazneala de a fi compus un cantec ironic la adresa regelui.
Considerat cel mai important autor britanic de povesti cu fantome, eruditul M.R. James a redefinit genul de unul singur, nu doar prin prozele sale, ci si prin consideratzii critice si activitatea academica.
Casting the Runes e nuvela sa cea mai celebra - astazi ar fi considerata experimentala, datorita paragrafelor in care autorul intrerupe povestea pentru a exprima opinii personale relativ la ce se intampla, de parca nu le-ar fi putut pune in gura vreunui personaj. Povestea e despre un academician care respinge un articol stiintific de la publicare, iar autorul articolului decide sa se razbune aruncand un blestem asupra academicianului, un demon care sa-l faca sa-si piarda mintzile. Se intzelege, banuiesc, ironia la adresa mediului academic (de atunci si de azi, caci nimic nu s-a schimbat).
Benson a fost un autor britanic gay de proza englezeasca snoaba despre snobismul englezesc. A scris la un moment dat si cateva ghost stories mai ciudatzele, dintre care pentru volumul de fatza s-a ales Caterpillars - un horror sec extrem de sinistru:
Un scriitor se cazeaza la o vila in care circula o epidemie de cancer (nu stiu daca e o metafora sau cancerul era considerat contagios in 1912). Boala e transmisa cu ajutorul unor omizi care provoaca metastaze.
Autorul e un celebru ocultist considerat de rockeri parintele satanismului cool, de hippiotzi drept primul mare profet modern al drogurilor recreative si revolutziei sexuale, iar de catre nazisti drept un spion escroc care le-a vandut horoscoape false din cauza carora au pierdut al 2lea razboi mondial.
Crowley a fost un individ tulbure care a trait o perioada tulbure, in care cuvinte ca homosexual, drogat, satanist, agent provocateur si scriitor horror erau aproape sinonime. O vreme s-a pretins francmason, zvon infirmat de lojele oficiale ale vremii, respingere care l-a determinat sa isi infiintzeze propria secta si scoala filosofica, Thelema, influentza majora asupra scientologiei, satanismului modern si, daca ma intrebatzi pe mine, si asupra capitalismului modern. Daca ar trai astazi, ar fi un mare hipster si un respectat psihanalist. Daca vretzi mai multe detalii, Bruce Dickinson a scos un album si a regizat un film despre el (ambele intitulate The Chemical Wedding). Trupe ca Current 93 (poate chiar intreaga scena gotica britanica), s-au nascut si exista ca efecte secundare ale operei lui Crowley. Ozzy Osbourne i-a compus piesa Mr. Crowley. Cei pentru care Philip Dick, Hunter Thompson sau Timothy Leary sunt personaje marcante ale civilizatziei postmoderne ar trebui sa il aiba si pe Crowley pe lista respectiva. Biografia sa e una din cele mai interesante pe care le-atzi putea citi vreodata. Sper sa am ocazia sa-i dedic un articol mai larg.
Povestea antologata aici e un delir psihedelic al unei gagici
telepate care asista la moartea sotzului ei si ii resimte mental agonia
mortzii, inclusiv viziuni
dantesti legate de scoborarea in Iad, care cica dureaza pana la
distrugerea completa a creierului, deci poate dura ani multzi dupa
moartea unui individ. Cand eroina realizeaza asta decide sa se sinucida luand in gura o bagheta de dinamita care sa garanteze ca creierul i se va
face farame dupa moarte. A
nasty story written by a nasty man, interzisa multa vreme dupa publicarea initziala.
Germanul H. H. Ewers a fost un nazist ratat, exclus din partid datorita orientarii sale homosexuale. A devenit un reputat autor de horror datorita amicitziei cu Aleister Crowley si datorita trilogiei Frank Braun in care recicleaza teme horror care deja devenisera populare (Frankenstein si Dracula).
Nuvela sa de aici are o structura de mystery story, despre o camera in care chiriasii sfarsesc prin a se spanzura. Un individ isi propune sa investigheze cauzele si se muta in camera respectiva, unde traieste o poveste de romantism gotic fin cu final sinistru, cauzata de atractzia fatala pentru vecina de la geamul de vizavi.
*** no pic available***
1917: Frederick Stuart Greene — The Black Pool
Alta mostra de scriitura perfecta, despre un threesome cu doi fratzi gemeni la chip dar diferitzi in caracter, care se indragostesc de aceeasi gagica. Domnitza are probleme in a-si da seama cu care dintre ei iese la plimbare, de aici si pricina unui conflict romantic plin de pasiune interbelica, mai aprins si mai letal ca in Anna Karenina. Finalul degenereaza in violentza, ceea ce l-a obligat pe autor sa devina unul din primii self-publishers din horror.
Povestea e jurnalul unui tinerel care isi descopera pasiunea necrofila si se angajeaza ca cioclu, sa fie aproape de obiectele pasiunii sale. Cel mai misto e lirismul prin care autorul prezinta toata povestea intr-o cheie romantica, evitand orice element sexual sau vulgar. E o mica bijuterie, o mostra superba de romantism gotic de stofa extrema, care a cauzat unele controverse la momentul respectiv, fiind considerata pasul decisiv dinspre horrorul romantic de secol 19 (Poe) inspre horrorul nasty al modernismului.
Povestiri OK (3 stele)
Pain a fost poet si umorist englez de la finele secolului 19 si nu prea a avut el treaba cu horrorul, cu cateva exceptzii notabile. Povestea e despre un nobil al carui nevasta moare la nastere, nu inainte de a aduce pe lume un copil diform. Nobilul duce monstruozitatea intr-o padure si o ingroapa, iar in anii ce urmeaza padurea da semne ca ar fi bantuita. O poveste bazata pe fortza sugestiei si pe o engleza foarte poetica. Totusi e o proza prea fragmentata, cu multe personaje bagate cu fortza.
O fabula zombie celebra, una din cele mai vechi ce poate fi incadrata sub eticheta asta. Autorul e un englez consacrat drept umorist (admirat de P.G. Wodehouse), care a avut o escapada exceptzionala (si marcanta) in spatziul horror prin aceasta povestire. Cica un batran gaseste un talisman ce ii permite sa-si puna 3 dorintze, iar dorintzele, desi la prima vedere par pozitive, declansheaza o reactzie in lantz de dezastre. Ca si povestea precedenta, exceleaza prin fortza sugestiei si evitarea inteligenta a scenelor horror explicite.
Mai cunoscut ca autor de romane istorice, E. L. White a avut cateva incursiuni horror intr-o perioada in care, influentzat probabil de Freud, incerca sa-si dramatizeze propriile cosmaruri. Asta e despre un individ care viseaza un porc mare care incearca sa-i rontzaie picioarele.
Landon a fost jurnalist de razboi si si-a petrecut 40 de ani din viatza calatorind si publicand traveloguri istorico-geografice. Incursiunile sale in horror au fost minimale, cea mai pomenita lucrare a sa fiind aceasta povestire, despre un individ care se cazeaza la un conac bantuit si are o experientza traumatizanta cu o fantoma.
Shiel e considerat parintele SFului postapocaliptic. Chiar si aceasta povestire are mai mult SF decat horror. E despre un preot care reuseste sa improvizeze un telescop si sa vada ca Luna e locuita si se intampla chestii nasoale pe ea.
1916: Lord Dunsany — Thirteen at Table
Alaturi de Machen si Blackwood, boierul Dunsany e unul din pilonii horrorului prelovecraftian, dar ceva mai putzin sinistru decat respectivii, mai aproape de realismul magic. Povestea selectata e descrisa drept autobiografica, cu o casa bantuita de fantomele femeilor pe care proprietarul le-a necinstit de-a lungul vietzii.
Stacpoole e un irlandez celebru prin trilogia romanelor de dragoste Laguna Albastra. Poate va amintitzi de ele, despre doi copii naufragiatzi pe o insula paradisiaca care cresc impreuna, se dragalesc etc.etc. (au fost ecranizate de 100 de ori, fie ca filme de dragoste, fie ca filme porno, ultima data cu Mila Jovovich). Se pare ca Stacpoole a avut si cateva tentative horror dintre care a fost selectata povestea asta despre un baron irlandez care traieste in hornul unui shemineu si se hraneste cu copii.
***no pic available***
1921: Vincent O'Sullivan — Master of Fallen Years
Bun amic al lui Oscar Wilde, poetul O'Sullivan e mai cunoscut in mediile mainstream decat in horror, dar ii este recunoscuta aplecarea sa spre morbid. Povestioara sa e mai degraba amuzanta, despre un individ posedat de spiritul unui faraon, care ii distruge incet viatza sociala prin atitudinea megalomana.
de la Mare s-a facut celebru scriind literatura pentru copii si basme, dar si teoretizari despre psihologia copilului. Cu unele ocazii a scris si cateva nuvele considerate azi "thrillere psihologice", dintre care asta e cea mai celebra: Un individ isi viziteaza un amic de liceu care locuieste cu o matusha dubioasa, ce pare ca isi tzine nepotul prizonier.
G.A. England a fost mai mult jurnalist si explorator decat scriitor, avand o cariera bogata in genul pulp cu aventuri supranaturale in tzinuturi exotice. Povestea sa e scrisa dupa retzeta standard a genului respectiv: un grup de exploratori umbla haihui si sunt atacatzi de un extraterestru care face totu din jurul lui sa inghetze la zero Kelvin. Sunt niste dialoguri despre nimicnicia omului in fatza universului care prefigureaza ideile lui Lovecraft, dar e totusi cam subtzire: nu imi explic de ce nuvela asta apare in volum si nu apare Who Goes There? (mama tuturor nuvelelor cu extraterestri insidiosi, dupa care s-a facut filmul The Thing).
***no pic available***
1925: John Metcalfe — The Smoking Leg
Povestea se petrece in India, unde un mad scientist englez face ca piciorul unui cershetor localnic sa fumege daca acesta nu ii canta un cantecel. Era ceva potentzial aici, dar povestea (si mai ales miza ei) e mai aproape de genul bizarro (mix de horror si absurd), la mare moda in zilele noastre. E ciudat si felul in care autorul foloseste cuvantul "nigger", cu candoarea cu care era folosit in vremurile respective.
Povestiri slabe (1-2 stele)
Wells e un clasic al SFului dar a avut mereu si un touch horror in proza sa. Daca ma intrebatzi pe mine tocmai acel touch i-a adus succesul, nicidecum partea "stiintzifica" (cum a fost cazul la Jules Verne). Din pacate povestea asta e cam sarantoaca, antologatorul recunoste ca nu prea avea ce alege din anul acela si ca, suferind de arahnofobie, a decis ca o poveste cu trei calaretzi atacatzi de paianjeni s-ar potrivi. Una din cele mai slabe bucatzi ale volumului.
1905: R. Murray Gilchrist - The Lover's Ordeal
Poveste gotica clasica, despre un gentleman provocat de viitoarea lui mireasa sa petreaca o noapte intr-un conac bantuit de vampiri. Gilchrist e un epigon britanic al lui Poe, multa vreme uitat dar recuperat recent de exegetzii genului.
***no pic available***
1919: Ulric Daubeny — The Sumach
O doamna isi
face un hobby din a se sui intr-un copac ce crescuse din tzepusha
infipta in inima unui vampir si de cate ori coboara din copac crengile o intzeapa si o fac sa sangereze. Povestea incepe bine, gotic,
dar se termina foarte abrupt, de parca autorul s-ar fi plictisit.
Francezul Maurice Level e pionier al genului splatterpunk (horrorul violent si grotesc la mare moda in zilele noastre). Prozele sale au fost la inceputul secolului dramatizate in Le Grand Guignol, celebrul teatru parizian specializat in dramaturgie devianta. Proza de aici e o schitza simplista cu final neasteptat: un vaduv intristat de moartea sotziei sale isi alina dorul uitandu-se la fotografiile pe care i le facuse dupa ce murise. In una dintre ele remarca ca aceasta ar fi deschis ochii.
*********************
Va urma, cu un articol dedicat selectiilor din 1926-1950.
Va urma, cu un articol dedicat selectiilor din 1926-1950.
No comments:
Post a Comment