Am spus deja ca 2019 a fost editzia TIFF in care am prins cele mai multe filme naspa, asa ca aici e al doilea calup cu titlurile respective. Despre primul am povestit aici.
Ridge
(regizat de John Skoog, debutant suedez)
Voaaai de mine cat am suferit la filmul asta despre NIMIC. Nu e nici macar despre vaca aia din poza de dedesubt, ea apare decat in doua scene. Tipu ala de langa ea nu stiu cine e caci niciunul din personaje nu e prezentat, dialogurile sunt complet aleatoare, scenariu nu exista, e practic un videoclip de o ora si ceva despre care speram sa devina macar documentar, dar nici aia nu e.
Cica regizorul debutant John Skoog a vrut sa aduca un omagiu satului natal si vacilor care pasc pe langa el asa ca a facut un film foarte scolaresc, probabil proiect de licentza la scoala unde umbla el. Majoritatea cadrelor sunt cu natura salbatica, apoi cu copaci taiatzi de drujbe sau copii calarind o combina agricola. Mai apar niste muncitori polonezi adusi sa munceasca la negru prin Suedia si facandu-si poze unul cu altul pe acolo. Peste imaginile cu natura mai merg fragmente de conversatzii random care n-au nicio legatura cu ce se vede in imagini.
Filmul aduce oarecum cu recentul eco-antropo-thriller romanesc Bodrog - intentzia regizorului pare a fi sa sugereze prin atmosfera si falfait de frunze prezentza unui spirit tacit al naturii locului, alaturat spiritului prezentzei umane care bruiaza natura cu drujbele si combina agricola. Insa aici caracterul aleator al personajelor, dialogului si succesiunii scenelor face ca toate intentziile astea sa se evapore in plictis cumplit. Cei interesatzi de aspecte tehnice vor gasit unele calitatzi legate de sunet si imagine, dar pentru un spectator platitor de bilet e ceva ingrozitor aici.
********************************************************
The Witness
(regizat de Kyu Jang Cho, debutand coreean)
Lumea stie ca la TIFF e musai de vazut ceva thrillere coreene caci altfel nu prea ai unde afla de ele. In unele editzii au fost optziuni excelente, insa de 2-3 editzii incoace nimeresc mai degraba rebuturi.
Singurul lucru cu care am ramas de la thrillerul asta e ca la coreeni ar putea exista o chestie numita "cozorocofobie". Asa cum noi vorbim de xenofobie sau homofobie, creca asa vorbesc ei despre oamenii cu cozoroc. Coreenii au multe filme cu scene in care personajul negativ poate fi recunoscut dupa cozorocul amenintzator, insa aici pare sa fie tema de esentza a filmului.
La inceputul filmului un cetatzean onorabil vede din propriul balcon cum un gagiu cu cozoroc ii da cu ciocanu in cap unei gagici in mijlocu strazii. Necazu e ca si omul rau il gineste pe cetatzeanu din balcon si il amenintza ca daca comenteaza ceva vine cu ciocanu si cozorocu peste el.
A doua zi incepe o ancheta politzista iar cetatzeanu spera ca daca nu-l toarna pe omu cu cozorocu acesta ii va da pace. Dar, ce sa vezi, cozorocu nu se da dus si pana la urma se lasa cu varsare de sange. Banal de la un capat la altul si lipsit de personaje de care sa-tzi pese.
**************************************************
O Beautiful Night
(regizat de Xaver Bohm, debutant neamtz)
Film fantasy naiv facut de un hipster care a citit recent ceva din fabulele moraliste ale lui Neil Gaiman (ori poate doar s-a uitat la serialul Lucifer, ori a rasfoit ceva din Sandman). Culorile sunt foarte intense, am intzeles ca e un fetishism cromatic promovat mai nou de diversi regizori tineri care dau culorile pe maxim (mai e un chinez de care zic mai jos).
Un tanar berlinez ipohondru se inhaiteaza intr-o noapte cu un rocker distrus care pretinde ca e insasi Moartea. Lor li se alatura o stripperitza gotica satula la randul ei de viatza, scoasa de asemenea direct din povestile hip-goth ale lui Gaiman. Cei 3 schimba pilde despre moarte si viatza, iar pana la rasaritul Soarelui fiecare dintre ei isi invatza o lectzie de pretz, cum ar fi ca viatza merita traita si daca esti ipohondru, alcoolic sau lucrezi intr-un strip club.
Nu m-am ales cu nicio invatzatura de aici, nici ca ipohondru, nici ca hipster, nici ca cinefil. Am apreciat abuzul de culoare al filmului si coloana sonora in care s-a investit mai multa imaginatzie decat in filmul propriu-zis, insa genul asta de munca derivativa ar trebui descurajata inca de pe bancile scolilor de film.
*****************************************
Monument
(regizat de Jagoda Szelc, poloneza)
Un grup de studentzi au un accident de masina si ajung in Iad, iar Iadul e un internship neplatit! Nu stiu ce traume au motivat aparitzia acestui film dar la sfarsit aflam ca e un proiect al unui colectiv studentzesc de la o scoala de film poloneza care au vrut sa faca un film despre oroarea internshipului.
Internshipul asta e la un hotel unde fiecare student e repartizat la diverse munci - curatzenie, greblat frunze primprejur, servit la bar etc. Niciun personaj nu-si da seama ca e mort - asta e marele twist al filmului, dar il spoiluiesc caci oricum devine evident dupa primele 5 minute, povestea fiind incapabila sa isi indeplineasca ambitziile de subtilitate.
Studentzii isi dau seama ca-s mortzi iar internshipul e Iadul, pe masura ce li se intampla tot felu de aspecte bizare - carnea de la bucatarie pare sa fie de om, o studenta e trimisa uneori intr-un beci plin de shobolani, catziva sunt pusi sa shurluiasca soclul unui monument absent, o manageritza cu look lesbian-nazi tot racneshte ordine la ei. Treptat ceea ce la inceputul filmului parea un internship la sfarsit incepe sa arate ca o condamnare la munca silnica. E ok pentru un proiect studentzesc, dar ai mereu impresia ca actorii asteapta sa primeasca o nota pentru ce fac acolo.
**********************************************
Long Day's Journey into the Night
(regizat de Gan Bi, chinez)
Filmul arata foarte misto, insa e omorat de ambitzia de a face din el o poezie onirica fragmentata in care nu e niciodata clar cine ce vrea si care-s personajele. Influentzele Kar Wai Wong sunt evidente iar ultima treime e o faimoasa scena 3D single cut de 40 de minute - o performantza tehnica interesanta. Insa e genu de film la care dupa juma de ora te uitzi pe ceas intrebandu-te cat mai dureaza, resemnat ca unica miza e atmosfera (iar pentru asta 2 ore jumate e cam mult). Ca sa stii in ce te bagi tre sa pornesti de la informatzia ca regizorul chinez e si poet in timpul lui liber (cica fan Pessoa), iar ce a vrut sa faca aici e un fel de ecranizare a unei poezii foarte lungi.
In principiu e despre un tip care cauta o gagica. Nu e clar nici de ce, nici ce rost are cautatu asta, nici cine-l incurca de la a o cauta. O cauta o data in viatza reala, iar in a doua parte a filmului (cand incepe scena 3D) o mai cauta o data in lumea viselor, unde se intalneste cu personaje care nu au niciun rost in mersul povestii si toata lumea vorbeste lucruri fara sens. De fapt tot fara sens se cam vorbeste si in prima parte, mai mult in schimburi de proverbe si concluzii definitive despre rostul vietzii.
Poate asa se fac filmele prin China cand regizoru nu vrea sa aiba probleme cu Partidu si devine atat de liric si criptic tocmai ca sa scape de orice tentativa de analiza ideologica. E un film din care pricepi la fel de mult/putzin indiferent daca il vezi de la inceput, de la mijloc, ori de la coada la cap. Ca o carte de poezii pe care o tzii langa buda sa mai citesti cate o strofa random cand ai treaba pe acolo.
*****************************************
Green Hornet
(regizat de Michel Gondry, autorul lui Eternal Sunshine...)
Dupa succesul cu Eternal Sunshine of the Spotless Mind, francezul Gondry a intrat in mashinaria de facut bani de la Hollywood si a facut gafa de a se inhama la acest film cu supereroi - un remake la un serial al anilor 60 unde rolul sidekickului era jucat la Bruce Lee (se fac referintze la Green Hornetul original si in noul film al lui Tarantino, vezi scena in care Brad Pitt se intalneste cu Bruce Lee).
Filmul asta a fost facut acu 10 ani cand tocmai explodase moda filmelor cu supereroi (explozia continua si azi) iar Gondry a incercat un fel de parodie la adresa modei respective, ratand insa sa observe ca autoironia era deja parte din strategia acelor filme. De fapt nici nu stiu daca a fost ideea lui Gondry caci filmul are o amprenta puternica din partea lui Seth Rogen (in rolul principal, plus scenariu) care a vrut sa faca genu de mistocareala la care se pricepe el (plus James Franco care are un cameo) insa a iesit o comedie anosta cu scene de bataie incompetente, efecte speciale foarte slabe si o poveste de o banalitate crunta. Singurul element atractiv al filmului e adoptarea actorului chinez Jay Chou in rolul jucat in anii 60 de Bruce Lee - un gest reverentzios la adresa lui Bruce Lee, care nu e insa de natura sa salveze filmul. Teoretic un punct de atractzie e si rolul de villain al lui Christoph Waltz, insa si el joaca cam fara chef.
Cica Green Hornet va fi rebootat curand intr-o cheie mai sobra si mai apropiata de Sin City, desi ma tem ca e cam tarziu si pentru asta. Unele francize ar trebui lasate in uitare, asta nu mi se pare ca aduce absolut nimic in plus fatza de Sin City, Daredevil, The Spirit (si altele in care supereroul indeplineste si functzie de detectiv).
1 comment:
Da filmu lu Tarantino l-ai vazut? Am iesit scarbita din sala pe la jumate, desi Bradutzu arata exceptzional, mi se reconfirma a enspea oara ce umflat e regizoru asta de tofelu de snobi. In afara de Inglorious Basterds, care e realmente de un umor inteligent si irezistibil cap-coada, tot ce-a produs e o incercare disperata de a ne convinge ca e destept, subtil, intertextual etc. etc.
Post a Comment