Luasem biletele dintr-un impuls, inainte sa se stie cine va canta, ca sa ma ierte gagica-mea pt o chestie. Pe masura ce se anuntzau trupele eram tot mai dezumflat, plus ca amicii ma descurajeaza sistematic de la a mai merge la festivaluri - cica la varsta mea ar trebui sa am alte placeri: sa ma inscriu intr-un partid, sa montez microfoane in birourile colegilor, sa particip la orgii cu corporatisti, sa deschid un ONG pentru regasirea de sine si trafic cu criptomonede. Festivalurile-s pentru adolescentzi betzivi care n-au intzeles ce conteaza cu adevarat in viatza. Cum ma numar printre cei care considera ca tzara asta ar merge mai bine daca ar fi condusa de niste punkeri betzi decat de actualul guvern raman la hobbyurile mele.
In fine, aveam ingrijorari cu privire la programul Roadburn de anul asta. Curatorul editziei a fost tipu de la At the Gates - trupa de death metal suedez old-school care nu se potriveste defel cu spiritul celui mai inovator festival rock european. M-am ingrijorat si mai tare dupa ce individul incepuse sa anuntze trupele pe care le-a selectat - culese de pe la case de discuri nordice obscure, multzi debutantzi carora omu s-a gandit sa le dea o mana de ajutor punandu-i pe scena Roadburn, o gramada de trupe pe care nici macar piratzii de muzica nu se mai sinchisesc sa le pirateze (din fericire serviciile de streaming ofera cele mai obscure chestii, in special Apple).
Apoi, o sectziune a festivalului a fost dedicata trupelor olandeze si belgiene - deci "de-ale locului", un semn ca se facea economie la buget. N-auzisem defel de Witte Wieven, Terzij de Horde, Laster, Turia, Grey Aura, Nusquama si nu stiu daca o sa mai ascult vreodata, insa localnicii pareau destul de incantatzi de acest program, precum si de faptul ca primaria orasului sponsorizase promovarea tinerelor talente locale de black metal. La noi nu stiu cand vom prinde un primar sa sustzina asa ceva - a incercat Gheorghe Flutur cu Bucovina Rock Castle si acum e napadit de sesizari ale descendentzilor razeshilor lui Stefan cel Mare care se plang ca a intinat memoria domnitorului.
Apoi au fost proiectele comisionate special pentru Roadburn, care nu au albume, probabil nici nu vor avea vreodata, ci se formeaza pentru acest festival in cadrul unor evenimente speciale. Nu ma omor dupa proiecte pe care nu voi avea sansa se le reascult in afara contextului festivalier. Pe vremuri era un eveniment de genul asta in fiecare editzie, anul acesta au fost o gramada: Triptykon cu o orchestra simfonica, proiectul Doolhof (colaborare intre membri Sumas si Dalek), proiectul Molasses (ramashitzele trupei The Devil's Blood), proiectul Maalstroom (cu sprijinul primariei locale, piese cantate de diverse permutari intre membri ai grupurilor locale de black metal), o colaborare live intre Thou si Emma Ruth Rundle, una intre Mono si Jo Quail Quartet. Sper ca ceva din aceste proiecte sa se concretizeze si in materiale publicate (sunt zvonuri despre un album Molasses si unul Thou feat. Emma Ruth Rundle).
Rolul de Artists in Residence a fost anul asta preluat de americanii Thou, vedete hipster-metal intens promovatzi de Pitchfork. O trupa supraevaluata la care cele mai interesante lucruri sunt colaborarile si cover-urile, ii mai vazusem la Roadburn pe la inceputul carierei si i-am gasit atunci monotoni. Fiind Artists in Residence au avut shansa sa traga vreo 4 concerte si sa aduca la randul lor catziva artisti din anturajul propriu.
Apoi am fost ingrijorat de indepartarea festivalului de sfera metal. Sigur, festivalul n-a fost niciodata unul pentru rockerii ortodocsi, avand mai degraba reputatzia unui festival de muzici psihotrope (anul acesta primarul din Tilburg a dat liber pentru prima data la inspaimantatorul "drog numit iarba" pentru totzi turistii cu ochi injectatzi si bilet de festival). In consecintza Roadburn a inclus intotdeauna evenimente la care sa-tzi potzi spala urechile cu alte sunete daca te plictiseai de metal (Ulver, Current 93, Carpenter Brut, Diamanda Galas etc.). Editzia asta a fost dominata insa de componenta non-metal, as zice chiar o agenda feminista - o lista lunga cu care puteai sa-tzi umpli aproape tot programul de festival: Marissa Nadler, Myrkur, Anna von Hausswolff, Emma Ruth Rundle, Lingua Ignota, Louise Lemon, A. A. Williams etc. Strategia a facut sa creasca semnificativ prezentza feminina in public - astfel Roadburn se distinge clar fatza de diverse "sausage party" rockeresti unde femeile se duc doar ca sa-si care iubitzii betzi la corturi. Post-punk-ul a fost un alt ingredient non-metal puternic resimtzit la aceasta editzie - Drab Majesty, Soft Kill, Fotocrime, Young Widows si fortzand putzin eticheta Crippled Black Phoenix, Jaye Jayle sau Have a Nice Life.
In consecintza din cele 100 de trupe din program nu cred ca erau 10 pe care sa-mi fi dorit sa le vad asa ca m-am straduit sa mai gasesc niste amici sa vina cu mine, sa nu fiu singuru fraier daca ma plictisesc si nu gasesc nimic sa-mi placa. Am aburit pe cine am putut, le-am explicat cat de fain a fost altadata, smecherii din astea. Din fericire n-am avut vreme de amici caci pana la urma s-a dovedit a fi un program foarte satisfacator si divers, cu multe revelatzii muzicale despre care vreau sa spun una-alta in articolele ce urmeaza.
In consecintza din cele 100 de trupe din program nu cred ca erau 10 pe care sa-mi fi dorit sa le vad asa ca m-am straduit sa mai gasesc niste amici sa vina cu mine, sa nu fiu singuru fraier daca ma plictisesc si nu gasesc nimic sa-mi placa. Am aburit pe cine am putut, le-am explicat cat de fain a fost altadata, smecherii din astea. Din fericire n-am avut vreme de amici caci pana la urma s-a dovedit a fi un program foarte satisfacator si divers, cu multe revelatzii muzicale despre care vreau sa spun una-alta in articolele ce urmeaza.
O surpriza superdragutza au fost "concertele secrete" - cam doua pe zi, nu apar in program ci sunt improvizate de cate o trupa care isi duce pe furish sculele unde gaseste loc si incepe subit sa cante. Unii anuntza pe Twitter cu o ora inainte, altzii nu anuntza deloc, te trezesti ca cineva incepe sa cante in spatele tau si incepe lumea sa se buluceasca pe langa tine. Uneori asta se intampla in salile de concerte, alteori prin parcuri si alte locatzii improvizate - cele mai misto au fost intr-un skater park unde trupele izbucneau brusc in cantat din mijlocul multzimii. Vezi mostra de mai jos dintr-un concert de pomina tzinut de Thou impreuna cu Emma Ruth Rundle - numai cu coveruri, intr-o atmosfera de dezbatere parlamentara ucraineana:
In fine, articolul asta tre sa fie despre concertele mai naspa, categorie in care includ si pe cele de la care am plecat (nu neaparat pentru ca erau naspa, dar acolo trebuie sa-tzi faci o prioritizare foarte atent calculata).
La Lingua Ignota nu s-a putut intra initzial pentru ca gagica canta din mijlocul publicului, iar daca nu ajungi la 2-3 metri de ea nu vezi nimic. Asa ca a mai tzinut un concert din categoria celor "secrete", in parcul de skateri de care ziceam mai sus, insa si acolo s-a bulucit foarte multa lume, si totul s-a intamplat in bezna totala incat era greu de discernut ce se intampla. Gagica e un fel de Diamanda Galas dotata cu o cadelnitza din care imparte Lumina post-feminista - un spectacol interesant daca reusesti sa te apropii cat de cat (sau daca te strecori in patru labe printre picioarele publicului, cum vad ca mai face asta de a filmat mostra de mai jos).
La Lingua Ignota nu s-a putut intra initzial pentru ca gagica canta din mijlocul publicului, iar daca nu ajungi la 2-3 metri de ea nu vezi nimic. Asa ca a mai tzinut un concert din categoria celor "secrete", in parcul de skateri de care ziceam mai sus, insa si acolo s-a bulucit foarte multa lume, si totul s-a intamplat in bezna totala incat era greu de discernut ce se intampla. Gagica e un fel de Diamanda Galas dotata cu o cadelnitza din care imparte Lumina post-feminista - un spectacol interesant daca reusesti sa te apropii cat de cat (sau daca te strecori in patru labe printre picioarele publicului, cum vad ca mai face asta de a filmat mostra de mai jos).
Molasses a fost unul dintre proiectele comisionate ale acestei editzii, deci trupa nu exista, ci a fost formata cu ocazia parastasului trecerii in nefiintza a lui Selim Lemouchi, unul din muzicienii exotici ai Olandei (din familie de imigrantzi algerieni, alaturi de sora-sa pusese acu 10 ani la cale trupa de rock ocult The Devil's Blood). Sora-sa s-a reunit in memoriam cu fostii membri ai trupei si cu inca unii de prin scena olandeza (Astrosoniq) si au pregatit ceva materiale noi. Trupa suna misto, un fel de rock satanist cu Mirabela Dauer la voce, insa cum nu ma omor dupa proiecte despre care nu e clar daca le voi mai putea asculta vreodata, am dezertat dupa doua piese. Totusi s-a vandut pe acolo un minivinil cu 2 piese deci exista indicii ca ar putea iesi si un album. Deocamdata avem o mostra pe youtube:
Drab Majesty e o ciudatzenie din Los Angeles, ceva intre post-punkul anilor 80, David Bowie al anilor 70 si Marilyn Manson al anilor 90. Proiectul s-a desprins din una din trupele Emmei Ruth Rundle (bateristul din Marriages) si e un rock melodios ultra-glam. M-a prins insa intr-o seara in care aveam nevoie de niste metal descreierat, in plus piesele sunau cam toate la fel si aveau o tendintza suparatoare de a ma indemna la somn.
Imperial Triumphant au fost invitatzi sa tzina concertul de adio al scenei Het Patronaat, un pod de biserica inchiriat de ani multzi pentru concertele cu atmosfera mai mistica. Practic e o biserica in care se poate bea bere si asculta metal, un vis mai vechi de-al meu, nu intzeleg de ce nu se implementeaza si la noi, ar mai spala din imaginea BOR. In mod ostentativ cam tot ce ar putea fi interpretat drept "satanist" din programul festivalului e programat sa cante acolo si pare-se ca cineva s-a sesizat caci de anul viitor nu se mai poate folosi locanta respectiva iar Imperial Triumphant au fost invitatzi sa marcheze ostentativ despartzirea. E o muzica fara noima pe care o tolerez greu (death metal atonic cu trompete), dar concertul e interesant datorita costumelor elaborate si atmosferei - ceva intre ceremonie Rotary si filmul Eyes Wide Shut. Din pacate s-a calcat lumea in picioare sa vada acest concert si dupa cateva piese am avut impresia ca ma ia dracu asa ca am plecat. Cateva zile mai tarziu trupa ajungea la Timisoara (20 de lei intrarea, sunt curios daca a fost cineva si care au fost reactziile).
Malokarpatan sunt din Slovacia, una din foarte rarele trupe invitate din Estul Europei (daca nu punem la socoteala pe acordionistul român care cerseste pe aleile din zona festivalului). Eram curios de ei - pentru ca canta in limba lor, despre frumusetzile si duhurile Carpatzilor - dar abia mai stateam in picioare la ora aia si cand i-am vazut purtand ochelari de soare la miezu noptzii am zis ca ceva nu-i in regula asa ca i-am lasat sa-si faca de cap fara mine.
Triptykon au avut un concert de superfitze alaturi de Metropole Orkest (orchestra hibrida simfonic-jazz, au cantat candva si cu Snarky Puppy). S-au cantat ramashitze comemorative de la trupa legendara a anilor 80 Celtic Frost (din care e desprins proiectul Tryptikon) cu fundal simfonic (vreo 50 de oameni pe scena). Din pacate diger cu dificultate combinatziile de trupa metal si orchestra simfonica (inca mi se pare ca cel mai reusit experiment de gen a fost al lui Iris) si evit pe cat pot sa fiu partash la astfel de pretziozitatzi. E genu de concert in al carui public mai vezi cate un politician sau corporatist celebru care vrea sa demonstreze ca e deschis la minte. Unii zic ca a iesit fain, eu am cedat nervos dupa doua piese in care mi s-a parut ca fiecare din participantzi canta altceva, fara sa-i pese de ceilaltzi de pe scena. Poate o sa iasa o filmare oficiala a evenimentului, eu am preferat sa umflu o clatita.
Crowhurst e o trupa obscura de la care aveam ceva asteptari caci noul lor album a fost produs de un celebru descoperitor de talente - Kurt Ballou de la Converge - iar prin interviuri se laudau ca albumul e inchinat lui Peter Steele si Danzig. Cu greu am reusit sa sesizez influentzele respective, poate si pentru ca vocalul era beat muci, concertul a intarziat 20 de minute iar promisul moment special in care grupul avea sa faca un duet cu feminista Lingua Ignota nu s-a mai tzinut. Probabil tocmai pt vocalu era beat muci iar Lingua Ignota does not take shit from men.
Have a Nice Life ar fi trebuit sa fie una din vedetele festivalului (au avut doua concerte) insa m-au plictisit cumplit, in momentele cele mai reusite semanau cu Grimus iar in momentele mai posace pareau ca sunt prea multzi pe scena si nu e suficienta muzica de cantat acolo incat sa justifice prezentza tuturora. Vocalul se tot vaicarea - trupa ar trebui sa fie un stindard al tinerilor deprimatzi din SUA, un fel de Katatonia de pe acolo, insa nimic nu s-a lipit de mine. Pana la urma am concluzionat ca e inca o trupa supraevaluata de Pitchfork. Spune totul faptul ca au o piesa intitulata "Waiting for Black Metal Records to Come in the Mail" (referintza la vremurile cand tinerii americani il descopereau pe Burzum).
Cave In a fost unul din concertele majore ale acestei editzii, trupa fiind reformata dupa multzi ani de absentza si dupa moartea unuia dintre membri fondatori. Trupa s-a cam rasfirat prin alte proiecte care au vizitat recent festivalul (Mutoid Man, Old Man's Gloom) iar acu s-au reunit cu promisiunea unui nou album care a iesit chiar zilele astea. Nu ma omor dupa ei, cam aproape de rockul alternativ gen Foo Fighters, asa ca n-am stat decat cateva piese, dar a fost un eveniment asteptat de multa lume. Recomand Mutoid Man, proiectul de metal umoristic al vocalului. Tre sa vad si ce e cu noul album.
Fear Falls Burning e unul dintre cele 100 de proiecte drone-ambiental ale unui belgian cunoscut drept Vidna Obmana, un individ frustrat de a fi pionier nerecunoscut al muzicii drone, omul pretinzand ca facea inca de la mijlocul anilor 80 (deci fara laptopuri) ce fac zilele astea diverse hipstereli recomandate pe Quietus. Posibil sa aiba dreptate, eu n-am auzit pana acum de individ, desi are vreo 100 de albume pe care variaza intre un Tangerine Dream al omului sarac si un Sunn O))) fara scule adecvate. Aceasta editzie a festivalului i-a dat o shansa sa se reafirme, mi-a lasat impresia unui Rodion G. A. de-al locului, care nu are resurse sa se prezinte live (l-au programat la amiaza, fara lumini, fara efecte speciale, imbracat cam ponosit).
Cam astea-s concertele la care mai mult n-am stat decat am stat. Unele pentru ca mi s-au parut naspa de la inceput (Fear Falls Burning, Have a Nice Life, Triptykon, Crowhurst, Malokarpatan), restu pt ca m-au prins rupt de oboseala sau stricat la matze sau erau concerte mai importante in acelasi timp.
No comments:
Post a Comment