Retrospectiva concerte 2018

A fost un an concertistic foarte ciudat, acel 2018. N-as vrea sa imi castig painea ca organizator de concerte. Faci concert cu 3 trupe progressive venite din America, e sala goala. Faci concert cu Haggard ori ceva metal vitejesc de prin Ploiesti ori Dorohoi, e sold-out si toata lumea stie versurile. Intzeleg ca ne promovam valorile dar lipseste un fel de simtz al oportunitatzii si proportziei, totu pare atat de aleator. E mai rau decat cand a cantat Down in deschidere la Iris, nu te mai potzi baza pe nimic, e ca atunci cand afli ca de fapt Pamantu e plat, ca doi e mai mic decat unu si daca incerci sa corectezi pe cineva itzi raspunde cu "asta e parerea ta, eu vad lucrurile altfel, te-au spalat pe creier aia care tzi-au zis ca doi e mai mare ca unu".

Teoretic evenimentul muzical esentzial al anului 2018 trebuia sa fie Nick Cave la Bucuresti. Doar ca Nick Cave trece printr-o perioada supernasoala, are obiceiuri dubioase cum ar fi chematu publicului pe scena pentru un fel de meniaito pastoral, intrand treptat si penibil in zona lui Rod Stewart. Nu m-am dus sa-l vad la Bucuresti special ca sa nu aud lumea intreband ce-a patzit Kylie Minogue, de ce n-a mai venit. L-am prins totusi la Berlin, cu un public cu o medie de varsta cu 20 de ani peste a publicului de la Bucuresti - unii dintre ei il cunosteau de pe vremea cand isi cauta chirie si aparea in filmu ala a lui Wenders. Speram sa il pot prezenta drept concertul esentzial ale anului, dar am nimerit intr-un puhoi de 20.000 de oameni cu locuri pe scaune organizate nemtzeste si am prins un loc din care am ramas mai degraba cu amintirea stradaniei de a sta la coada de la intrare, decat cu a experientzei concertului. Asa ca nu, Nick Cave nu intra pe lista scurta a concertelor anului.

Am sperat sa bag pe lista ceva de la cele doua minifestivaluri clujene simpatice, Jazz in the Park si Sound Art - insa nu s-a prea strans lume ca cica ploua si sa nu ne ude hainele. Am ramas de acolo cu amintirea concertelor Ronin (jazz elvetzian supersexy), respectiv Stoned Jesus (stoner ucrainean post-Donbass) - dar pe ansamblu experientzele au fost underwhelming din pricina absenteismului (acel traditzional "n-ai cu cine").

Asa ca am tot sucit pe toate partzile amintirile sa incropesc un top 3 al concertelor pe anul trecut (nu intra aici ce am vazut la DBE, despre ala am scris separat):

1. Pe primul loc nu e chiar un concert, ci ziua finala a festivalului Artmania, care a curs perfect cu alaturat o combinatzie de trupe deopotriva relevante internatzional si bine primite de cine s-a strans acolo - Zeal and Ardor, Leprous si pe Steven Wilson. Ii mai vazusem pe fiecare separat in conditzii mai naspa, dar la Sibiu s-au potrivit perfect, desi m-am dus acolo cu niste betzivi notorii care au tot incercat sa-mi strice concertu dupa ce ei nu s-au mai putut concentra la scena. Artmania e un festival la care in fiecare an zic ca e depasit si n-are rost sa ma mai duc, si in fiecare an anuntza pentru editzia viitoare ceva care ma surprinde. In 2019 vor fi Opeth, Madrugada, Myrkur, Dream Theater - iarasi o combinatzie foarte diversa, si cu rock si cu melodie, si cu vechi si cu nou, si pentru gagici si pentru barbatz. Totusi pizza s-a stricat mult in centrul Sibiului, greu mai gasesti un loc de mancat decent de cand a plecat Iohannis la capitala. Nu stiu pe cine a lasat primar, dar tre sa avem o discutzie.

2. Alt concert misto a fost Pyogenesis, la care daca nu cumparam bilete de 8 Martie pentru toate fetele pe care le cunosc ar fi fost sala goala. Si daca nu-si aducea fetele barbatzii am fi fost doar eu si 10 fete (atatea cunosc). Pyogenesis era una din trupele mele preferate prin 1995, s-au reinfiintzat recent si au albume noi faine, dar par sa fie mai degraba niste vedete locale germane, Europa nu prea-i mai tzine minte. S-a strans o bruma de oameni la concert insa au cantat cu multa pofta, sa se simte toata lumea bine. Ma mir ca si-au amintit organizatorii de la noi de ei. De fapt nu ma mir, ca a fost organizat de Coro, un model de anti-business care a vrut mai mult sa faca o surpriza placuta pretenilor.

3. IN SFARSIT, PE LOCU 3 SUNT CONCERTELE PLAYBACK CU REVELATZIA MUZICII ROMANESTI SEX PULA PISTOL - TRUPA DESPRE CARE SE POATE SCRIE DOAR CU MAJUSCULE, UN FEL DE SEX PISTOLS APLICAZI PE SPECIFICUL CULTURAL ROMANESC. E UN GRUP FAKE (DUPA MODELUL MILLI VANILLI) AL CARUI MUZICA E ALCATUITA DIN CONTRIBUTZII DE LA ARTISTI RELATIV CELEBRI CARE PREFERA TOTUSI SA NU SE ASOCIEZE CU NUMELE PROIECTULUI. DESPRE UNII SE ZVONESTE, DESPRE UNII SE STIE, PE UNII I-AM GINIT UITANDU-MA PE GAURA CHEII LA VESTIARU IN CARE SE SCHIMBAU, DAR DACA OAMENII PREFERA ANONIMATU SA-L RESPECTAM, CACI IMPORTANT NU E AUTORUL CI ARTA CARE VORBESTE PRIN GURA LUI. IAR LA CAPITOLUL ASTA MUZICA LOR SUNA MAI BINE DECAT MULTE DIN TRUPELE DE LA ELECTRIC CASTLE, DACA REUSESTI SA TRECI PESTE CONVULSIILE PSIHICE PE CARE TZI LE PROVOACA VERSURILE (CEVA CE PARE SCRIS EMIL BRUMARU DACA AR FI FOST VERSIFICATORUL LUI MARILYN MANSON).

Cam astea mi-au fost satisfactziile. Mai importante insa sunt insatisfactziile si simt neaparat ca tre sa ma plang de cateva chestii.

Umbla vorba ca cel mai de succes eveniment muzical in Clujul anului 2018 (dupa Untold daca consideri ca aia e muzica) a fost minifestivalul din Sala Polivalenta cu Samantha Fox, Ricchi e Poveri si un tip de la Milli Vanilli incercand sa se scuze pentru impostura de acu 30 de ani.

Cu Untold pot sa intzeleg, se aduna lumea de peste mari si tzari, se servesc substantze recreative, te simtzi ca intr-un gigantic joc de pacanele, iar in 2018 a avut un marketing de centenar conceput in jurul Lupului Dacic - toate ingredientele unei antreprize de succes. Dar Samantha Fox cum pana mea a reusit sa faca sold out Sala Polivalenta, adunand mai multa lume decat Jazz in the Park, Dream Theater si Olimpiada Internatzionala de Matematica laolalta? Eu unu nu cunosc pe nimeni care sa aiba in casa un CD, o caseta cu Samantha Fox si cine a mai cantat acolo. Cica anu asta vin Sabrina si Michael Bolton, stau cu spaima in suflet ca in curand se anuntza Kenny G sau Rednex.

Nici macar in taxiuri nu mai aud asa ceva. Unde se gasesc fanii aia in viatza de zi cu zi? Or fi traind in Apahida si Floresti si vin prin Cluj doar la ocazii din astea? Pot intzelege pe pensionarii nostalgici pentru care muzica asta era supapa care-i salva de la sufocare in vremea comunismului, dar ce cauta la concertele astea oameni de 20-30 de ani? Erau insotzitori pentru altcineva? Atunci de unde stiau versurile? Se da la radio? Ii obliga parintzii sa asculte? Ii obliga la serviciu? Erau ironici? Sunt zeci de intrebari care ma fac sa ma zvarcolesc in pat de atunci incoace. Nu stiu ce experimente sinistre au loc, am intzeles ca rusii au ceva arme care provoaca halucinatzii la distantza si poate ca nici macar n-a existat festivalu asta. Si daca totusi a fost pe bune? Cine poate explica ce s-a intamplat acolo?

Prin 2010-2015 imi puneam mari sperantze ca tineretul va schimba mentalitatzile, a fost atunci o explozie de creativitate iesita din comun la noi - Grimus, Lights Out la Cluj, RATB la sudisti, Egocentrics la Timisoara etc. Ma mai luam de ei ba ca-s hipsteri, ba se iau prea mult dupa Pitchfork, dar undeva in adancu sufletului ii invidiam si ma bucuram ca lucrurile merg inainte, ca lumea folosea si Internetul (nu doar Facebookul), ca lumea chiar citea (oamenii isi faceau conturi pe Goodreads!), tinerii faceau fatza unei conversatzii, erau concerte cool si bine frecventate aproape in fiecare saptamana, nu se inventase inca moda sa dai attending si apoi sa nu mergi ca vezi Doamne ploua. Trupele romanesti, proaspete, necoapte, bagau concerte cu nemiluita, incercau mereu chestii noi, era o efervescentza care te lua pe sus.

Lucrurile stau cu totu altfel acum. Am fost la un concert cu ramashitzele trupei Lights Out - erau fix aceiasi fani pe care ii aveau in 2013, niciunu in plus, eventual unii in minus caci intre timp au mai intrat prin partide, s-au mai maritat, au ramas gravizi ori pur si simplu le-a taiat chefu industria de outsourcing. Aproape nimeni sub 25 de ani nu era acolo. Am intrebat un amic
Unde-s studentzii, trupa asta nu avea fani studentzi?
Zice amicu ca Nu, am ajuns si noi o nisha, râd tinerii de noi cum râdeam noi de voi prin 2010 ca ascultatzi metal
Bine, bine, zic, si atunci tinerii care o sa-mi plateasca pensia ce asculta acuma?
Pai stai sa vezi:

Ceva supernasol s-a intamplat dupa alegerile din 2016, dar la un nivel profund, ceea ce Rupert Sheldrake numea "rezonantza morfica" (cand doi shobolani din zone diferite ale planetei dezvolta simultan un comportament nou fara sa invetze unul de la altul, fara o cauza clara). Concerte ar mai fi la noi, dar la cateva creca am fost unicul platitor, plus inca vreo 20 de oameni adusi "pe invitatzie" sa nu se supere artistu. Publicului parca ii e rusine sa nu fie vazut, daca e loc in sala se retrage in zonele de umbra sa fie cat mai aproape de iesire in caz ca baga cineva o petarda. Am prins concerte in care lumea statea afara intr-un frig cumplit asteptand sa se termine concertu (gratuit!), ca sa intre la after-partyul la care birtul promisese un shot gratis in cinstea centenarului. A fost recent un party in amintirea lui David Bowie - s-au adunat 3 oameni, in timp ce in sala alaturata era full la o chermeza "remember 3 Sud Est", de parca Laurentziu Dutza a murit, nu Bowie.

Au revenit la moda Meniaito si Macarena, se rupe sufletu in mine cand vad cate 100 de tineri dansand sincron chestii din astea - eu incetasem special sa ma mai duc la nuntzi tocmai ca sa nu fiu expus la asa ceva. Am un amic care pune muzica la mizerii din astea de partyuri si io-l tot cert ca strica tineretu si ca ar trebui sa-l mustre constiintza, el zice ca asta se cere si nici macar nu mai exista aparentza ascultatului "ironic" de acu catziva ani. Pai cum sa nu le pun din astea, uite-i cum se bucura dragii moshului, uite-i cum cauta sensu, cum se formeaza sincronu. Itzi dai seama cum o sa voteze...