Benzi desenate de Grant Morrison: Multiversity si Joe the Barbarian

De citit nu mai am vreme, insa ma mai uit prin cartzi cu poze, mai ales de cand am remarcat ca s-a tradus in romaneste Watchmen - cu o intarziere de 30 de ani (sau 10, daca folosim ca referintza aparitzia filmului).

Sunt curios cum merg vanzarile si daca vor putea gira o campanie de traduceri mai consistenta. Urmatorul pe lista de tradus ar trebui sa fie Grant Morrison, celalalt veteran al BD-ului postmodern cu supereroi - tot de la DC Comics, un fel de discipol/rival al lui Alan Moore, doar ca mai deschis spre comercial (prin urmare mai prolific) si ceva mai psihedelic, fiind principalul responsabil cu importarea in lumea BD a ideilor unor autori ca Philip Dick, Aldous Huxley etc. Morrison a fost primul autor BD care a imbinat distopiile psihedelice si conceptele stoner cu povestile supereroilor clasici.

Lucrarile sale de referintza sunt enumerate in aceleasi liste cu ale lui Gaiman ori Moore, iar la momentul de fatza este singurul din acest val britanic al anilor 80 care inca activeaza la turatzie maxima, fiind implicat in proiectele DC Comics majore ale ultimilor ani. E mai putzin cunoscut decat ceilaltzi doi dintr-un motiv simplu - n-a iesit inca niciun film bazat direct pe opera lui (nu stiu daca s-a strecurat ceva prin serialele bazate pe DC Comics, ca nu le urmaresc).

Pe cartea de vizita, Grant Morrison se prezinta drept "magician" - poate nu are aceeasi credibilitate ca Alan Moore dpdv al lookului/vestimentatziei, insa daca-i citesti cartzile capetzi o idee destul de clara cu privire la rostul acestei caracterizari. Sensul in care acesti autori BD folosesc termenul de "magician" e strans legat de un alt britanic, Derren Brown - se refera la abilitatea povestitorului de a-si manipula psihologic audientza, creand un efect de prestidigitatzie narativa in care intzelegerea se construieste pe alte cai decat parcurgerea liniara a paginilor unei cartzi de la un capat la celalalt. Surprizele si capcanele pandesc la tot pasul, stimuland o "lectura participativa". Nu e chiar interactiva in sensul recentului episod Black Mirror, e mai degraba o manipulare a retzelei de asocieri cognitive care se creeaza in mintea cititorului in timpul lecturii. Are totusi in comun cu pomenitul episod tehnicile meta - personajele BD devin conshtiente de existentza cititorului, ori autorul se insereaza pe sine ca personaj in poveste ca sa mijloceasca interactziuni intre lumea fictiva din BD si lumea reala. Fanii Marvel apreciaza tehnicile astea folosite in scop umoristic in Deadpool, insa pionierul acestor tehnici in industria BD a fost Grant Morrison.

Astea de mai jos sunt doua dintre cartzile recente scrise de Morrison, desenate de diverse superstaruri ale industriei BD. Grafica e excelenta la ambele, merita luate in editzii hardcover. Totusi, doar prima dintre ele gasesc ca e musai de citit, a doua e mai pentru copii (sau parintzi care mai iau cartzi drept cadouri copiilor).

The Multiversity

Recomand cu mare caldura cartea asta, ar putea fi una din cele mai importante cartzi scoase de DC Comics in secolul asta, stabilind cateva directzii pe care s-ar putea dezvolta publicatziile urmatorilor ani din portofoliul companiei. E si o superba carte de colectzie, fiecare capitol fiind desenat de altcineva (totzi superstaruri), fiecare cu un impact vizual puternic.

E cartea perfecta pentru a te familiariza cu trucurile meta ale lui Grant Morrison, asta daca gasesti rabdarea sa o parcurgi pana la capat - te cam chinui pana la jumatate unde e inclus un ghid ajutator cu privire la modul in care trebuie citita cartea, si de ce tre sa continui pana la capat desi n-ai priceput nimic pana acolo.

Pentru o vreme fiecare capitol pare un fragment extras dintr-o alta poveste - chiar exista unele planuri de a dezvolta pe viitor cate o serie BD distincta din fiecare capitol, insa in stadiul actual avem capitole aparent fara legatura intre ele, ale caror unic element comun e ca in fiecare capitol cate un personaj citeste...  capitolul precedent din aceasta carte. Unele personaje emit ipoteza ca ar putea fi o carte bantuita, iar de la o vreme te lamuresti ca e o carte virala ce circula intre universuri paralele, conformandu-se principiului lui Burroughs - language is a virus. Un personaj devine constient de asta si incepe sa se foloseasca de faptul ca el insusi apare in carte pentru a comunica cu noi, cititorii, si a ne ghida cu privire la paginile peste care trebuie sa sarim pentru a evita un dezastru cosmic.

Cum ziceam, pe la jumatatea cartzii e un ghid ajutator care explica cum sta treaba: in preajma lui 2010 DC Comics a lansat o sharja de povesti spectaculoase prin aceea ca personaje consacrate patzeau chestii destul de definitive, cum ar fi sa moara. Au murit Batman, Superman etc., lumea BD era data rau peste cap (acelasi lucru se intampla si la Marvel care tocmai si-l omorasera pe Captain America).

Asa ca a fost nevoie de o resetare generala a universului fictzional iar DC Comics au apelat la conceptul de multivers - mai multe universuri paralele (creca 52 la numar) care sa permita dezvoltarea de istorii distincte bazate pe versiuni alternative ale acelorasi personaje. Au mai existat si inainte povesti care apelau la acest truc (vezi Marvel Zombies) insa de la acest punct incolo a devenit strategia editoriala oficiala - deschizand potentzialul de a crea noi mitologii BD, fiecare cu propria versiune de Superman, Batman etc.

Conform cartzii Multiversity, toate aceste universuri paralele ocupa acelasi spatziu si timp, distinctzia dintre ele fiind asigurata de o a 5-a dimensiune, prin care se poate calatori prin producere de sunet (cu un diapazon cosmic). Pentru a calatori dintr-un univers in altul e nevoie de nave speciale construite din "frozen music", cu "motoare muzicale" la care pilotzii trebuie sa cante pentru a obtzine vibratziile adecvate destinatziei. Jazzul te duce intr-un univers, bluesul in altul, iar o specie aparte de supereroi (zei muzicieni) se ocupa cu cartografierea si evitarea coliziunilor intre universuri.

Multiversity este povestea-cheie pentru aceste idei (si pentru campania editoriala, din care s-ar putea dezvolta pe viitor un numar imens de publicatzii DC Comics). Ni se ofera si o harta cu universurile - unul e universul Sandman-ului lui Gaiman, altul e lumea Watchmen-ului lui Moore, s.a.m.d., cam toate personajele marca DC Comics sunt integrate intr-un univers sau altul. Mai mult, se propun universuri noi, ori care au facut subiectul unor povesti izolate din trecutul editurii - exista un univers politically correct in care totzi supereroii sunt afro-americani sau arabi (iar Superman, negru, e Presedintele SUA); in alt univers totzi supereroii sunt nazisti iar pe Superman il cheama Overman; in altul totzi sunt comunisti iar S-ul de pe pieptul lui Superman e o secera; in altul totzi sunt coruptzi iar Superman conduce un sindicat mafiot; in alt univers totzi sunt hippiotzi pe LSD organizatzi in liga justitziara numita Love Syndicate; in altul totzi sunt femei, in altul totzi sunt hipsteri condescendentzi ce vorbesc intr-una la telefon, refuzand sa se implice in batalii; in altul totzi sunt personaje manga cu ochi mari si inlacrimatzi; in altul Batman e vampir ori Superman e cowboy. Mai exista si cateva meta-lumi care vegheaza asupra acestor universuri (Raiul, Iadul, chestii de astea, probabil DC Comics vor dori sa-l patenteze si pe Isus ca personaj din portofoliul propriu).

Printre numeroasele chestii amuzante care ies din acest joc de idei e contaminarea unor universuri cu cu personaje Marvel Comics "alternative" - un Hulk albastru, un Man of Iron, un Thunderer (varianta aborigena a lui Thor), un Crusader America. Cuvantul "Marvel" nu e mentzionat, se zice ca aceste personaje s-au ratacit din alte universuri paralele nascute din "Major Comics" si nu se stie cum au ajuns in multiversul DC Comics.

Iar cu asta incepe tratamentul meta al povestii, eroii concluzionand ca realitatea fiecaruia e o banda desenata in realitatea altui univers - un thought experiment in care pana la urma e atras si cititorul. Un capitol este dedicat lumii reale, unde un supererou alcatuit din hartie si cerneala e construit de niste "meme engineers" apoi evadeaza si se teleporteaza intre pagini incercand sa ne descurajeze lectura, prin care un superdushman malefic se poate strecura in realitatea noastra.

Arhitectura narativa in care sunt incadrate toate aceste trucuri e extrem de ingenioasa, iar intregul e impachetat intr-un metaepisod care apare la inceputul si la finalul cartzii, cu personajele chestionand daca cititorul poate pastra secretele pe care le citeste. Uite ca eu n-am putut, semn ca strategia virala a lui Grant Morrison functzioneaza si e o superba demonstratzie a formelor de manipulare a cititorului la care autorul se refera prin termenul "magie". Language is a virus, zicea Burroughs, acu Morrison ne demonstreaza ca tandemul text+imagine e chiar mai contagios. Una din ultimele replici ale unui personaj spre cititor este Be careful what you let into your head!

P.S. For future reference, realitatea in care traim noi si PSD-ul e universul #33, in timp ce cea a benzilor DC Comics clasice (cu Supermanul si Batmanul clasic) e universul #0.

P.S.2. Am gasit si un tutorial video care explica pe fast-forward cum sunt organizate toate universurile astea paralele pe care se va baza portofoliul DC Comics de aici incolo.

************************************************

 

Joe the Barbarian

Asta nu mai e la fel de spectaculoasa - se adreseaza copiilor, desi are o componenta dark destul de morbida: protagonistul e un copil suferind de diabet care in timpul unei come insulinice halucineaza ca ajunge intr-un univers paralel populat de supereroi, animale de plush si armate de jucarii care tre sa tzina piept Regelui-Moarte. Copilul insusi este venerat in acea realitate paralela sub numele The Dying Boy si trebuie sa ajunga la ceva pocal magic din care daca nu bea ii scade glicemia, sau ii creste, nu mai tzin minte. Pare genu de carte facuta pentru parintzii care trebuie sa explice copiilor ce e moartea, din aceeasi categorie cu recentul film A Monster Calls.

Protagonistul e insotzit un aventurile sale halucinate de un shobolan care in viatza reala e doar un pet tzinut intr-o cushca, insa in realitatea paralela ia forma unui samurai care il protejeaza pe erou. Eroul calatoreste cat ii permit cele 8 episoade ale povestii, care nu-s chiar multe de aceea calatoriile apar cam fusharite (se schimba des decorul si personajele). Grant Morrison a avut dintotdeauna probleme de coerentza a plotului si indecizie in modul de a-si introduce personajele, insa adesea si-a mascat-o prin tertipurile postmoderne care l-au facut faimos. Aici insa isi cam da cu stangu-n dreptu incercand sa scrie o poveste simpla.

Povestea influentzata de diverse saga fantasy clasice - mai ales Lord of the Rings si Dark Tower insa acele saga sunt cartzoaie imense cu multe volume, iar aici avem o banda desenata subtzirica in care totul e comprimat iar personajele secundare dispar inainte sa apuci sa le tzii minte numele. Sunt o gramada de personaje secundare interesante carora abia li se dedica cateva imagini ori sunt incluse la gramada in cadrul unor batalii dintre fortzele binelui (armate de personaje DC Comics) si fortzele raului (Moartea si Diabetul).

Umblau candva zvonuri ca s-ar pregati si o ecranizare, insa proiectul e deocamdata suspendat, creca din cauza lui Ready Player One care seamana destul de tare cu ce e aici, doar ca acolo lumea paralela era bazata pe jocuri video si VR, aici s-a optat pentru Coma Insulinica ca justificare pentru evadarea din realitatea mohorata. Pana la urma rezultatul e un hibrid intre Ready Player One si Alice in Wonderland, in care elemente de inovare apar in detalii expediate cam prea rapid (probabil autorul avea de gand sa continue cu o serie mai lunga).

E un univers heroic-fantasy care are nu prea are legatura cu supereroii DC Comics (acestia mai apar ca figurantzi in timpul unor batalii, la gramada cu alte personaje din pop-culture), insa contribuie la acel concept de multivers DC de care am povestit mai sus.