Filme contra plictiselii: Blood Father, Desert, The Great Wall, Sunset Limited, Once, The Babysitter

Blood Father

(regizat de Jean-Francois Richet, autorul remakeului Assault on Precinct 13)

Desi apucase sa faca Passion of Christ si sa studieze ebraica, acu catziva ani Mel Gibson s-a scapat sa zica ceva nashpa despre evrei si in consecintza tot networkul de producatori evrei de la Hollywood l-a boicotat catziva ani la rand, refuzand sa se mai asocieze cu el. De suparare omu s-a apucat de baut si la un momendat si-a batut nevasta, iar apoi Ricky Gervais a facut misto de el la Globurile de Aur. L-au mai chemat doar in roluri mici, prin filme care nu erau produse nici de evrei, nici de femei, si se pare ca astea-s destul de rare la Hollywood, de exemplu Machete 2 si Expandables 3.

Dar iaca Mel Gibson a revenit in fortza, anuntzand pentru anul viitor chiar un sequel la Passion of Christ (pentru cei care se plangeau ca filmul a avut final previzibil). Semnele revigorarii carierei sale sunt evidente - nu demult a dat tarcoale Oscarurilor cu filmul de razboi Hacksaw Ridge, iar inainte de asta a avut rolul principal in productzia frantzuzeasca Blood Father. Filmul e realizat de un francez epigon al lui Luc Besson, specialist in thrillere intense (un excelent remake dupa John Carpenter's Assault on Precinct 13, plus seria Mesrine despre care se zic lucruri bune, dar nu am vazut-o).

Mel Gibson face umpic misto de sine jucand un alcoolic divortzat ce urmeaza un program de dezalcoolizare sub supravegherea lui William Macy. In timpul liber se ocupa cu tatuaje si duce dorul unei fiice data disparuta cu multzi ani inainte, incident care i-a declanshat campania de alcoolizare. Intr-o buna zi fiica apare pe nepusa masa, putzin fripta la creier si pasionata de tras pe nas prafuri, hobby dobandit in timpul relatziei cu un mafiot mexican. Problema e ca gagica s-a certat cu mafiotu, iar acu cartelul e pe urmele ei. Mel Gibson are dificila munca de a-si convinge fata sa se lase de droguri, de a se abtzine el insushi de la alcool si de a lupta impotriva mafiotzilor folosindu-se de retzeaua de amici carora le-a facut tatuaje pe vremuri. Un rol simpatic are si Michael Parks, poate vi-l amintitzi din Kill Bill.

Filmul e concis, fun, la obiect, cu suspans, cu violentza. Mel Gibson e superwatchable si are o gramada de replici funny, iar design-ul filmului are un vag iz de Mad Max (comunicandu-ne subtil regretul actorului de a nu fi fost implicat in noul Mad Max).

*******************************s

Desert aka Desierto

(regizat de Jonas Cuaron, fiul lui Alfonso)

Donald Trump tre sa fi finantzat acest film, despre un lunetist american patriot care lichideaza niste mexicani pe cand acestia incercau sa traverseze ilegal un deshert ca sa ajunga in SUA. The fukkin cockroaches sunt macelaritzi unu cate unu, spre marea satisfactzie a protagonistului jucat de Jeffrey Dean Morgan (Comediantul din Watchmen). Unul dintre cockroachi moare mai greu, fiind jucat de Gabriel Garcia Bernal. Absolut tot filmu se petrece cu astia alergandu-se unii pe altzii printr-un deshert oribil, plus un catzel antrenat sa sara la beregata imigrantzilor. Catzelu joaca cel mai bine din tot filmu si nici macar nu apare in credite.

Nu am citit nicaieri ca Trump ar fi finantzat filmul, dar pare strategia lui - singurul lucru care contrabalanseaza cat de scandalos e filmul e faptul ca insushi regizorul sau e mexican. Shtitzi cum facea Trump - zicea o chestie nasoala despre negri, apoi chema un amic negru si-l punea sa zica ca sunt prieteni si n-are nimic cu negrii. Sau prindea de putza femei, apoi convingea o femeie sa zica ca de fapt e baiat simpatic. Un reverse psychology perfect conceput pentru votantul modern.

Mai observatzi afishul care zice ca filmu e "from the visionary filmmakers of Gravity". S-ar traduce cam asha: regizor e Jonas Cuaron, fiul regizorului Alfonso Cuaron. Tanarul a facut ucenicie pe langa tat-su in timpul filmarilor pentru Gravity. Unchiu-so, Carlos Cuaron, i-a dat nishte bani sa faca filmu asta, dar nu prea multzi, asa ca e filmat in aer liber si nu prea sunt actori prin film - e Bernal (care e cheap, a filmat ceva si prin Cluj parca), mai e tipu asta din Walking Dead, plus nishte mexicani care fac figuratzie in roluri de cadavre sau muribunzi. A, si catzelu care n-a cerut salariu. Pushkociu ala din poza de mai jos nu stiu cat poate sa coste. Si ar mai fi un jeepan cool in recuzita.

Unii vor zice ca filmu e anti-Trump insa uneori am avut impresia ca tipu cu pushka e personaju cu care tre sa simpatizam. E posibil ca la inceput filmul sa fi fost comandat de Trump si la un momendat s-a certat cu regizoru si regizoru i-a tras o tzeapa. Pana la urma am ramas confuz si nu mi-e deloc clar ce promoveaza filmul asta - patriotismul impotriva cotropitorilor sau dreptul de a sfida granitzele vecinilor? Si mai ales cum ar trebui sa intzelegem filmu in comparatzie cu American Sniper, care facea tot cam ce face si tipu din filmu asta, doar ca o facea in tzara altora (iar asta era suficient sa il faca erou, nu psihopat).

********************************************************

The Great Wall

(regizat de Zhang Yimou, superstar al cinema-ului comunist chinez)

Mama mama cat de frumos e filmul asta prin ochelari 3D. Motivul pentru care nu-l pot insa recomanda ca musai de vazut e scenariul ultrasubtzire, care abia leaga intre ele cateva scene de batalie superspectaculoase. Unii se plang si de Matt Damon care n-avea ce cauta ca erou intr-un film chinezesc, dar rolul lui e destul de natural integrat in poveste.

La baza sta una din legendele mitologiei chineze, despre motivele pentru care au construit ei Marele Zid, cica ca sa se protejeze de niste bazdaganii iesite din Iad (fiintze fantastice despre care nu stie nimeni daca au existat de-adevarat sau le-au confundat chinezii cu alte animale). Filmul e o serie de batalii intre aparatorii Zidului si animalele alea care tot vin. Matt Damon, Willem Dafoe si inca unu din Game of Thrones se invart pe acolo sa faca trafic cu praf de pushka si devin fara voia lor un fel de eroi sau anti-eroi.

O data la catziva ani apare cate un film din asta care upgradeaza simtzibil felul in care se regizeaza bataliile epice. La inceputul anilor 2000 au fost Lord of the Rings si Saving Private Ryan, ulterior a mai fost Avatar, iar acu e filmul asta care realizeaza un salt similar. De fapt chinezul Zhang Yimou a devenit un fel de specialist al acestui gen de cinema bombastic, recomand calduros si productziile sale chinezesti. Specialitatea lui este color-codingul - felul in care se foloseste de culorile hainelor personajelor pentru a crea diverse efecte vizuale dinamice foarte cool (vezi cum sunt coloratzi si cei din poza de jos). N-ar trebui sa ne fie chiar necunoscut, caci titlurile sale au facut ceva valva in Occident (altfel nu ar fi fost insarcinat cu un astfel de blockbuster). Poate va amintzitzi de la el House of the Flying Daggers, Hero, si nici alea de tineretze nu-s de lepadat (Sorgul Roshu, dupa romanul nobelizatului Mo Yan).

Am fost o data in China si pe avion m-am uitat numa la filme de astea si m-am shocat cat de putzine stim despre cinema-ul lor in lumea noastra mica de new wave-uri, indie-uri si ce ne baga pe grumaz americanii. Filmu asta e o demonstratzie de fortza a capacitatzilor cinematografice ale comunismului chinezesc, insa nu-mi dau seama cine e de vina pentru scenariul asta superschematic (in acte zice ca ar fi vorba de Max Brooks ala cu World War Z).

************************************

Sunset Limited

(regizat de Tommy Lee Jones, you know the guy)

Nu-ntzeleg de ce se fac filme de astea. In cea mai mare parte putea fi teatru radiofonic si nu pierdeam mare lucru.

E o piesa de teatru a lui Cormac McCarthy, transpusa in film de HBO. Il shtitzi pe McCarthy, tipu ala care nu stie sa scrie dialoguri - in filmele bazate pe opera sa personajele fac cel mult schimburi de monologuri (vezi si The Counselor). Aici, avand doar doua personaje, s-a mai straduit cat de cat, adica n-avea incotro. Chiar s-a chinuit sa lase impresia ca personajele astea dialogheaza. Nu i-a iesit intotdeauna, dar actorii il ajuta mult.

Pe Tommy Lee Jones il mai apuca ambitzii de astea artsy-fartsy, de cand s-a apucat sa si regizeze filme. Samuel Jackson imi lasase insa alta impresie, ca ar fi un om mai de distractzie. De fapt lui i se datoreaza toata distractzia din filmul asta.

Povestea e cu Tommy Lee Jones care tocmai a supravietzuit unei tentative de suicid - Samuel Jackson l-a luat in bratze cand era sa se arunce in fatza tramvaiului si l-a dus acasa. Cei doi povestesc in bucatarie despre rostul vietzii, despre Dumnezeu si Dracu, despre alb si negru. Amandoi fac pe deshteptzii dar cu vocabulare diferite - unul e profesor intelectual si le cam zice din cartzi, celalalt e un negru fost pushkarias cu niste pareri intuitive despre univers. Intelectualul e avocatul diavolului, blestemat de propria inteligentza, negrul e ceva mai optimist si cu respect fatza de viatza. Intregul film e un clisheu, in numeroase aspecte.

Totul se petrece in bucataria aia, jumatate din film la masa (poza de sus) si jumatate pe canapea (poza de jos). Cunosc oameni care se dau in vant dupa filme din astea in care nu se intampla nimic si lor le va placea la nebunie. Dar, repet, pentru asa ceva s-a inventat teatrul radiofonic.

*************************************************

Once

(regizat de John Carney, muzicant irlandez devenit regizor indie)

Teoretic e un musical, practic e un videoclip mai lung pentru unul din albumele folkistului irlandez Glen Hansard. Regia e asigurata de bassistul sau, convertit in regizor indie, iar partenera sa din film e colega sa din trupa Swell Season. Coloana sonora a filmului a facut acu 10 ani valva pe la Premiile Grammy si a castigat Oscarul.

Ca film insa, cum ziceam, nu e cu mult mai mult decat un videoclip al coloanei sale sonore, intrerupt de cateva scene cu dialoguri. Se intampla ca tot in perioada aia am vazut si La La Land, unde raporturile sunt clar invers. Aici se depasheshte cu mult doza uzuala de muzica pentru ca filmul sa se califice drept musical. De fapt e un film in care personajele principale sunt muzicieni si de cate ori se intalnesc gasesc un motiv sau altul sa cante.

Teoretic e o poveste de dragoste - el e un hipster care repara aspiratoare si uneori canta pe trotuar pentru niste maruntzish in plus; ea e o imigranta din Cehia care sta cu altzi imigrantzi intr-un bloc nasol si isi mai ineaca amarul in pasiunea pentru pian. Ea aduce aspiratorul la reparat, el o incurajeaza sa cante si chiar sa inregistreze cateva piese intr-un studio. Ea are un sotz dar e plecat, el are o gagica dar e plecata. Asa ca fiecare are unele obstacole morale de la a se deda la niste "hanky panky". Asa ca n-au decat sa se abtzina si sa cante. Si tot canta. Si se abtzin. Si tot canta. Si se abtzin.

Recomandat firilor romantice si amatorilor de folk. Eram si io candva asa, dar treptat alunec intr-o lume mai intunecoasa.

**********************************************

The Babysitter

(regizat de McG, autorul filmelor Charlie's Angels)

Un horror interesant si iritant in acelasi timp, ca mai toate filmele regizorului ce se semneaza McG. Omul e un mix de geniu si cocalar - cu tendintze dominante spre al doilea aspect, dar nu pot sa-i neglijez momentele stralucite care nu lipsesc nici din filmul asta. In plus Netflix investeste in concepte destul de originale cu filmele produse de ei, asumandu-si riscuri pe care in cinema nu le mai prea remarc.

Din pacate partea iritanta e fix la inceputul acestui film - stil spastic de filmare, schimbari bruste de unghi cum erau pe vremuri in videoclipurile de pe MTV. Plus niste dialoguri idioate. 

Un puber e lasat de parintzi acasa, in grija unei babysitteritze bunoace si cool pentru care il invidiaza totzi colegii de scoala. Partea nasoala e ca, totusi, fecioru e la inceput de adolescentza si nu mai are nevoie de babysitteritza, in niciun caz de una care il obliga sa se puna la culcare la miezu noptzii.

Pustiu insa gaseste un tertip de a se preface ca s-a culcat si asa afla ca babysitteritza e membra a unei secte sataniste care colecteaza sange de copii. Filmul se transforma brusc dintr-un family movie comedic intr-un horror sangeros, o versiune (mult mai) brutala a lui Singur Acasa. Nu demult am mai povestit de un film similar, acel Better Watch Out care m-a incantat anu trecut (pe deasupra mai avea si eticheta de "christmas movie"). Inclusiv plotul de aici are multe in comun cu filmul acela (era vorba tot de un preadolescent obligat sa petreaca o noapte cu o babysitteritza hot). Totusi The Babysitter nu se tzine la fel de vertical, deviaza frecvent in parodie si pe ansamblu "doesn't keep a straight face" atunci cand se abereaza.

Totusi, daca te uitzi fara sa citesti nimic despre film e destul de entertaining.