Filme musai: The Killing of a Sacred Deer, Alps, Wind River, Thor Ragnarok, Aaaaaaaah!, The Bad Batch

The Killing of a Sacred Deer

(regizat de Yorgos Lanthimos, autorul lui Dogtooth)

I'm disgusted that I wasted my night watching this horrible, gangrenous, festering piece of rot. 

It was the worst Nicole Kidman movie I ever watched. 

OK, I get the Greek mythology link in the title. That is pretentious for a start. But the film is completely confusing. Is it a horror, a thriller, a mystery? Are there special powers involved?

This is the first time I have reviewed a movie on IMDb but we disliked this movie so much I wanted to do the world a favour and warn everyone about it - this movie is awful. 

The worst movie I have ever seen, and I've seen a lot of movies.

If you somehow liked The Lobster, you will probably like this garbage.

worst movei ive seen in a long time

$17, I can't believe this movie is terrible. The movie didn't scare me at all.

No. Just No.

i took the effort to update my old account to rate this bad

IF THERE WHERE AN OPTION TO PUT 0 STARS I WOULD. 

Pagina de user reviews de pe IMDB a acestui film este fresca cumplita a ceea ce inseamna linshajul de tip 2.0 cu care a fost imputernicita Vointza Poporului in epoca social media. Astea-s doar cateva mostre alese complet random (am scrolluit vreo 5 ecrane si nu era nicio nota mai mare de 3). Primul gand care mi-a venit in minte e ca probabil leacul pentru cancer e descoperit demult, insa cel care s-a spetit sa-l descopere a decis ca mai bine-l arunca-n buda, sa nu se trezeasca cu o avalansha de postaci acuzandu-l ba ca nu e pastila roz, ba ca n-are aroma de papaya ori ca de ce nu se poate lua cu bere.

Sunt oameni care s-au straduit sa-si faca cont pe imdb numai sa poata contribui la a arunca un scuipat la adresa regizorului grec Yorgos Lanthimos, unul dintre inovatorii cinema-ului european post-2000. In bunul spirit patriotic post-Trump, reiese si ca una din vinile sale esentziale este de a fi facut un film american fara ca el insusi sa fie american. Un comentator zicea ca nici nu credea ca mai exista greci pana a vazut filmu asta, daca mai auzea pomenindu-se despre Athena credea ca e vorba de orasu din Florida cu acelasi nume.

Au mai trecut si Von Trier ori Haneke prin acest gen de rostogol prin smoala, dar pe vremea aia smartphoneu nu se consacrase inca drept device de injurat oamenii enervantzi care se cred desteptzi. Si recentul mother! are parte de o soarta similara (finalist la Zmeura de Aur) iar daca se mai cern umpic lucrurile prin prisma "vointzei poporului" in curand n-o sa mai vedem la cinema decat epopei fasciste cu supereroi vs. suboameni si episoade Star Wars povestind pe intzelesul copiilor despre noua cursa a inarmarii.

Toate mărcile de stil ale regizorului sunt rastalmacite de postacii IMDB dupa strategia Antena 3 de a "intoarce argumentele" - dialogurile seci in maniera recitata sunt din cauza ca actorii n-au fost platitzi suficient si au jucat prost, ritmul lent e din cauza ca regizorul avea prea mult timp la dispozitzie si nu se stie gospodari, umbrele si unghiurile de filmare sunt mai ciudate ca sa nu i se vada lui Nicole Kidman celulita etc. Se gasesc explicatzii pentru orice, pe gratis.

N-as vrea sa zic multe despre filmul asta. Placerea maxima vine daca nu citesti nimic despre el inainte sa-l vezi. Nici macar fraza asta pe care urmeaza sa o adauga aici: The Killing of a Sacred Deer e recuperarea tragediei grecesti la Hollywood (sau macar o tentativa, caci ma tem ca regizorul nu va mai pupa finantzare pe acolo). Sigur, unii vor zice ca nu, ca aia a fost filmu cu "Release the Kraken!"

P.S. Interesant ca am vazut cam in aceeasi perioada si The Beguiled (povestit aici), un alt film centrat pe dinamica cuplului Nicole Kidman - Colin Farrell. Prin alaturarea celor doua filme itzi dai seama ce cool is actorii astia, desi vazandu-i la intervale mai mari de timp nu mi se pareau nustiuce.

*************************************************

Alps

(regizat de Yorgos Lanthimos, autorul lui Dogtooth)

De acelasi Lanthimos, de data asta un film din perioada lui greceasca, inainte sa fie recrutat de Hollywood. Creca asta a fost si la TIFF dar l-am ratat la vremea lui. Acum s-a dat la cinema Victoria intr-un fel de doublebill cu filmul de mai sus (un obicei excelent al cinematografului Victoria - cel mai simpatic, cochet si diversificat program al unui cinema clujean, plus ca au bere artizanala).

Venit proaspat dupa nominalizarea la Oscar cu Dogtooth, Lanthimos incerca aici sa faca un fel de continuare acelui film, inrudit atat ca stil cat si ca idee. Daca in Dogtooth era vorba de niste indivizi care n-au parasit niciodata casa parinteasca si erau complet alienatzi fatza de lumea din afara spatziului domestic, in Alps e vorba de indivizi disperatzi sa se infiltreze in familii care nu sunt ale lor. Protagonistii sunt o firma specializata in a oferi societatzii un anume tip de serviciu - cel de a substitui temporar oameni care au murit, incercand sa faca viatza familiilor acestora mai usoara, iar disparitzia celor dragi cat de cat graduala.

Evident, asta ocazioneaza momente extrem de creepy dar si momente extrem de hazlii, adica exact tonul si dozajul perfect pe care il avea si Dogtooth. Lanthimos e un regizor de colectzie, dovedind ca nici trecerea in catastifele Hollywoodului nu i-a cenzurat ideile (vezi filmul de care ziceam si deasupra).

Desigur, ca valori de productzie Alps arata mult mai sarantoc decat filmu cu Nicole Kidman, dar e o austeritate care, ca si in Dogtooth, se potriveste cumva si cu ideea povestii. E interesant de analizat si ce au incercat grecii sa faca in Noul Val al cinemaului lor, comparativ cu ce au incercat regizorii romani sa faca in Noul Val al nostru si ce fel de psihologie colectiva a dus la discrepantza stilistica si ideologic dintre cele doua valuri (ambele lucrand cam cu aceleasi bugete de austeritate).

**************************************************

Aaaaaaaah!

(regia Steve Oram, actor principal si scenarist la Sightseers)

Daca macar 2 dintre numele Robert Fripp, Mighty Boosh si Steve Oram itzi spun ceva, o sa gasesti genial filmul Aaaaaaaah! (cu 8 de a, caci mai exista vreo 2 filme cu acest titlu dar un numar diferit de a-uri). Fortzez putzin nota recomandandu-l drept un film musai, insa nici nu are cum sa ajute contra plictiselii, adresandu-se acelui tip de "acquired taste" in care intra si sexul anal. Adica la filmul asta ori te uitzi pana la capat (probabil chiar de 2 ori ca sa pricepi ceva din el), ori il opresti dupa 5 minute si uitzi tot ce ai apucat sa vezi. E echivalentul cinematografic al scat jazz-ului.

Robert Fripp, cel care se ocupa de coloana sonora a filmului, e creierul trupei King Crimson, de care daca n-ai auzit n-are rost sa-tzi mai pierzi vremea cu blogul asta. Prin film apar si protagonistii serialului Mighty Boosh, un serial englezesc de comedie absurda despre care am scris mai demult, continuator in cheie pop-psihedelica al traditziei comediei britanice absurde (Monty Python si League of Gentlemen). Steve Oram debuteaza ca regizor cu acest film, dupa ce in urma cu catziva ani devenea notoriu ca actor/scenarist cu filmul Sightseers si mai recent in serialul Netflix The End of the Fucking World. Cei familiarizatzi cu programele BBC vor mai gasi pe aici actori din serialul Green Wing si alte ciudatzenii scornite de televiziunea britanica.

Inspirat de celebrele documentare cu maimutze ale lui David Attenborough, regizorul propune aici un film cu personaje umane din zilele noastre comportandu-se ca niste maimutze - se kk pe podele prin casa, arunca cu mancare unii dupa altzii, se bat pentru femei si se angajeaza in conflicte sangeroase pentru statutul de alpha male. Barbatzii invinshi sunt umilitzi si mutilatzi, invingatorii castiga acces la femei si la televizor - pana cand un alt alpha male vine sa le provoace pozitzia. In timpul asta femeile ranjesc multzumite ca sunt apreciate.

Grecii facusera si ei un film oarecum similar acu catziva ani, poate va amintitzi de Attenberg. Doar ca acolo era asa o hipstereala abstracta, aici tonul e cu totul altul, impingand aberatzia spre extreme dificil de digerat. Nu exista dialoguri, actorii comunica exclusiv prin onomatopee, gesturi si grohait. O ora jumate de grohait si gemete reuseste sa itzi ucida o mica bucatzica din suflet.

E si un film care ne da o noua perspectiva asupra Brexitului.

***************************************************

Wind River

(regizat de Taylor Sheridan, scenaristul oscarizat pentru Hell or High Water)

Dupa ce parea sa se consacre ca actor (in serialul Sons of Anarchy), apoi ca scenarist (nominalizat la Oscar pentru Hell or High Water) iata ca Taylor Sheridan face pasul urmator cu acest debut regizoral care beneficiaza de suport major pe partea sociala (a fost finantzat de diverse triburi si rezervatzii amerindiene, are actori de etnia respectiva) si pe cea muzicala (coloana sonora facuta de Nick Cave si Warren Ellis).

E, asadar, un film mai mult important decat spectaculos. Din pacate nu foarte important pentru români, care am luat contact cu amerindienii doar prin filmele cu "coboi si indieni" si acolo de regula tzineam cu coboii si ni se parea absolut cinstit ca indienii sa si-o ia in freza, pentru ca erau imbracatzi mai aiurea si aveau penele alea in cap.

Dar daca faci efortul de abstractizare incat sa incerci sa-tzi pese si de problemele altora, si de istoria altor popoare, atunci potzi pricepe de ce Wind River e un film important. Povestea e simpla, aproape prea simpla considerand pedigreeul de scenarist al lui Sheridan, insa e scenarizata misto, cu dialoguri aproape perfecte (e si nitzika melodrama redundanta, insa a zis gagika mea ca daca pentru atata lucru nu voi recomanda filmul ca fiind musai de vazut, sunt o acritura fara sperantze de reabilitare).

Personajul principal e Jeremy Renner (Avengers, Hurt Locker), un padurar care gaseste o indianca moarta in zapada. Vine pe-acolo sa investigheze problema si o agenta FBI jucata de una din surorile Olsen (alea care erau mici-mici intr-un sitcom din anii 90). Teritoriul e populat de o rezervatzie de indieni izolatzi de lume, iar investigatzia ii pune pe protagonisti in contact cu diverse feluri de oameni si frustrari care supureaza prin partzile acelea. Poate mai tzinetzi minte Winter's Bone, filmu ala cu tzarani drogatzi de suparare ca trece viatza pe langa ei. Cam acela e spiritul si aici, doar ca sunt mai multe impushkaturi si niste investigatzie detectiveasca ce duce destul de repede la concluzia ca amerindienii au inca o viatza mai grea decat feministele, dar nu face nimeni scandal pe tema asta. Poate a venit momentul ca cineva sa o faca.

P. S. Cam pe aceeasi tema recomand si banda desenata Scalped aparuta pe parcursul ultimilor 10 ani - poate chiar mai puternica in mesaj decat filmul asta. Ar trebui sa iasa si ala in curand sub forma de serial TV.

***************************************************

Thor Ragnarok

(regizat de Taika Waititi, autorul lui What We Do in the Shadows)

Filmele cu supereroi Marvel devin tot mai fun pe masura ce cele cu supereroi DC Comics devin tot mai natange.

Lumea a cam obosit de meclele grave ale lui Batman si Superman si de efectele speciale repetitive care ies de pe mana lui Zack Snyder - cei de la Marvel au avut ideea buna de a nu lasa un singur regizor sa isi faca de cap cu prea multe filme. Trilogia Thor a inceput sub bagheta lui Kenneth Brannagh (om de teatru shakespearian) si se incheie iata cu o comedie a neozeelandezului Taika Waititi (care ne-a vizitat si pe noi la festivalul horror de la Biertan). Asta inseamna si ca filmele Marvel sunt foarte eterogene ca ton si stil - din pacate nu si ca scenariu.

Noul capitol Thor surprinde prin schimbarea radicala de ton - seria a virat puternic spre tonul comedic din Guardians of the Galaxy (cu care povestea converge pare-se in urmatorul film al seriei). S-au incorporat elemente space opera si o gramada de referintze parodice (inclusiv la Star Trek si Star Wars - apropo, cu ocazia asta am aflat ca Disney a cumparat si Marvel Studios, deci in curand va aparea un cavaler Jedi prin filmele Marvel, sau invers). E si foarte multa ironie hipstereasca - nu doar in dialoguri, ci si in coloana sonora si referintzele ironice (cameo-uri ale lui Matt Damon, Sam Neill, Thor isi pierde pletele fiind tuns cu fortza de insusi Stan Lee).

Miezul distractziei e rolul lui Jeff Goldblum recuperat din uitare (Jurassic Park) - aici joaca un imparat peste o planeta de gunoi gen Pata Rât populata de scavengeri - ceva intre Mad Max si Fifth Element (SF-urile lui Luc Besson au si ele o influentza majora). Elementul evil e o Cate Blanchett in outfit goth, umpic ajustata pe calculator incat mi-a luat o vreme sa o recunosc. Conflictul e acelasi Marvel bullshit dintotdeauna, insa in detalii filmul e distractiv si pune o distantza ingrijoratoare fatza de productziile DC Comics care cu disperarea lor de a se prezenta drept filme serioase au ajuns intr-o fundatura antipatica.

************************************************

The Bad Batch

(regizat de Ana Lily Amirpour, autoarea lui A Girl Walks Home Alone at Night)

Filmul asta e o postapocalipsa care imbina elemente de Mad Max cu festivalul Burning Man si cu vibe-ul din El Topo a lui Jodorowsky. Avem hipsteri si canibali, Ace of Base pe coloana sonora, un Jim Carrey care nici macar nu apare pe afisul filmului (cica e easter egg, dar are un rol proeminent), un Keanu Reeves stapan peste un harem de gravide inarmate cu ajutorul carora incearca sa repopuleze planeta, un Jason Momoa canibal care ii mananca piciorul si mana gagicii din poza de mai sus apoi se indragosteste de ea. Filmul e complete bonkers - aproape de Quentin Dupieux, dar nu chiar, mai simplist totusi si putzin lungit.

Regizoarea de origini iraniene a facut multa valva cu debutul A Girl Walks Home Alone at Night, primul film din istorie cu vampiri vorbit in persana. Toata lumea era curioasa despre ce avea de gand cu noul film. Critica zice ca Bad Batch e mizerabil si insuportabil, ca e too much, insa pe mine m-a inveselit la culme, fiecare scena te ia prin surprindere, in niciun moment nu banuiesti ce ar putea urma, e o distractzie teribila ce se intampla aici iar Keanu Reeves face rolul vietzii sale - un Hugh Heffner postapocaliptic cu elemente de Cristi Borcea.

Coloana sonora e superba, cu un efect foarte puternic in a stabili mood-ul filmului, ori a-l ironiza - de la Ace of Base pana la Die Antwoord, piese montate atent si ironic peste scene cheie ale filmului. Mare parte din film e mut, cu personajele alergandu-se prin desert sau macelarindu-se, mai putzin scenele ce au loc in oaza de civilizatzie condusa de Keanu Reeves si haremul sau.

Un film cu totul deosebit si proaspat, se da pe Netflics.