Fashionista
(regizat de Simon Rumley, autorul lui Red White and Blue)
O pasionata de magazine second-hand traieste intr-o casa plina de haine, incat e nevoita sa doarma printre ele si abia mai are loc sa se invarta prin casa. E obsedata de haine si body image, in fiecare zi trebuie sa se imbrace cu o alta tzinuta, se sufoca daca poarta doua zile la rand acelasi lucru. Sotzu ii tolereaza (si impartaseste partzial) hobbyul, insa gagicii i se pune pata pe un mafiot bucurestean care are propriile standarde.
E un film despre adictzie, oarecum similar cu A Requiem for a Dream, doar ca obiectul adictziei nu e heroina, ci hainele second-hand. Cum cunosc mai multzi oameni care sufera de adictzia asta, m-am conectat la Fashionista mai usor decat la filmele despre amatorii de droguri chimice (mai greu de gasit la noi decat tzoalele purtate).
Regizor este Simon Rumley, la randul sau un fashionista spovedit, care ne-a vizitat in cateva randuri si la TIFF - mi-ar placea sa mai vina pe aici, filmele sale sunt tot mai interesante; si lui i-ar placea, dar a zis ca nu-l mai cheama nimeni. Individul activeaza undeva la marginea dintre cinemaul psihologic si cel horror - filmele sale inca mai prind festivaluri de gen, insa exploreaza directzii tot mai diverse. Fashionista e dedicat lui Nicolas Roeg si pe alocuri seamana cu Neon Demon-ul lui Refn, insa e mult mai mizerabilist ca stil, pare influentzat chiar de noul val românesc, pe care Rumley zice ca l-a studiat in urma vizitelor sale prin partzile noastre.
*************************************
The Bar
(regizat de Alex de la Iglesia, legenda)
Iglesia face aici propria versiune de Hateful Eight si ii iese mult mai misto decat versiunea lui Tarantino. Actziunea se petrece integral intr-o cafenea (si in canalizarea din subsolul acesteia), unde niste cetatzeni sunt sechestratzi din motive necunoscute, de catre cineva care ii impushka daca ies in strada. Motivul pentru care sunt impushcatzi face subiectul dezbaterilor in spatziu inchis intre personaje, fiecare luand decizii in baza propriilor banuieli si speculatzii. E si o alegorie a situatziei Uniunii Europene supusa asediului, dezbinarii si diferendelor de tabiet.
Avem o pestritzenie de personaje jucate de actori apropriatzi lui Iglesia (pe aproape totzi actorii i-am vazut in precedentele 2-3 filme ale sale): avem un hipster pe care ceilaltzi il banuie ca ar fi jihadist (din cauza barbii), o corporatista hot in conflict de clasa cu un cershetor anarhist, un distribuitor de lenjerie intima, o doamna dependenta de pacanele, un politzist pensionar s.a.m.d. Ca si Hateful Eight, e un film in care se vorbeste foarte mult, doar ca, spre deosebire de Hateful Eight, nu se vorbeste degeaba. Povestea degenereaza spre final intr-o isterie violenta - nu atat incat filmul sa se incadreze la horror, insa de ceva vreme cam toate filmele lui Iglesia ajung din inertzie pe la festivaluri horror.
*************************************
The Villainess
(regizat de Byung-gil Jung, autorul lui Confession of Murder)
Amatorii de cafteli asiatice ar trebui sa juiseze la filmul asta, are cateva din cele mai cool scene de actziune din memoria recenta, unele filmate in first person, ca in jocurile video. Pe ecran mare arata fantastic, pe laptop s-ar putea sa arate nasol. E genu de film a carui vizionare in festival, cu public pasional, e infinit mai satisfacatoare decat inghesuit in metrou cu tableta in bratze.
Povestea e genu ala de revenge story far-fetched cum le place coreenilor sa faca. Filmul incepe cu o scena de actziune superlunga in care o gagik omoara 100 de indivizi dar la capat e capturata de o agentzie guvernamentala care o baga printr-un program de training special unde tre sa invetze, pe langa bataie, filozofie, teatru, dans, arte umaniste. E un program menit sa dezvolte soft skills si simtzu frumosului in asasinii bugetari, ca sa nu iasa brute analfabete. Dupa training, gagica e trimisa in lumea normala sa se marite, sa faca ce vrea, dar tre sa fie pregatita oricand sa primeasca un telefon, iar telefonul vine fix in ziua nuntzii ei.
Intotdeauna mi s-au parut exagerat de convolute scenariile thrillerelor coreene, si nici asta nu face exceptzie. Dar m-am obisnuit sa le tolerez, sa ma bucur de adrenalina si simtzu caftelii pe care il au regizorii lor. Filmul asta le ofera din plin. Ecran mare, volum dat tare, asta e cheia. Restu nu conteaza.
*************************************
68 Kill
(regizat de Trent Haaga, alumni Troma)
Producatorii l-au prezentat drept o comedie romantica umpic mai violenta - in realitate e un film violent cu elemente de comedie romantica, ecranizare a romanului unui anume Bryan Smith de care n-auzisem, dar pare sa semene destul de mult cu crime-fictionul lui Joe Lansdale (in special cu seria/serialul Hap and Leonard).
Protagonistul e un vidanjor bine intentzionat - din pacate jobul de golit WCuri nu-i prea aduce bani asa ca e nevoit sa isi imparta iubita (AnnaLynne McCord din Excision) cu un mafiot local de la care gagik mai sifoneaza un ban. Intr-o buna zi insa, satula sa presteze servicii sexuale mafiotului, gagik il convinge pe tanarul vidanjor dea o spargere si sa fuga impreuna spre un orizont nou. In timpul spargerii cei doi sunt nevoitzi sa ia prizoniera o alta gagik care se nimerise pe-acolo si care incepe sa atenteze la slabiciunea pentru femei a protagonistului. Pe parcurs mai apar si alte femei in poveste, fiecare aducand noi complicatzii si noi ocazii pentru rafuieli amoroase. Filmul isi pastreaza bine umorul pe masura ce violentza escaladeaza. Pana la urma e o pilda moralista care ilustreaza avertismentul pe care protagonistul il primeste la inceputul filmului de la colegul de vidanja:
There would be less people in our prison systems if it wasn't for pussy. Then again...The great pyramids wouldn't exist if it wasn't for pussy.
There would be less people in our prison systems if it wasn't for pussy. Then again...The great pyramids wouldn't exist if it wasn't for pussy.
Regizor e Trent Haaga, candva membru al colectivului Troma (din care au iesit si creatorii South Park), astazi incercand sa-si faca o cariera de regizor onorabil pe cont propriu. Ce ne ofera aici e destul de promitzator, dar suspectez ca multe din calitatzi deriva din materialul literar original si densitatea dialogurilor.
No comments:
Post a Comment