Prima parte a darii de seama de la festivalul londonez de film horror Frighfest 2017 a fost aici, despre filmele nashpa.
Acum, cateva vorbe despre filmele contra plictiselii. Fiind vorba de un festival horror, in categoria asta intra si filme destul de nasoale, dar cu unele calitatzi de ordin tehnic pe care fanii genului stiu sa le aprecieze.
Voice from the Stone
(regizat de Eric Howell, cascador)
Daenerys din Game of Thrones, Tano Carridi din serialul Caracatitza si Celeborn din Lord of the Rings colaboreaza in aceasta ecranizare dupa romanul gotic al unui italian pe nume Silvio Raffo. Tot mai multzi actori din Game of Thrones incearca sa sparga gheatza spre marele cinema pe masura ce serialul se apropie de sfarsit. Tre sa spun ca Emilia Clarke mi-a fost mai simpatica aici decat mi-e in Game of Thrones si am avut o mare surpriza in a-l revedea pe Tano Carridi (rivalul lui Cattani pentru cine-si mai aminteste de serialul Caracatitza).
Voice from the Stone e un film gotic ale carui principale atractzii sunt peisajele si designul de epoca, dar e o versiune mai ieftina si mai putzin spectaculoasa a ce a facut Guillermo del Toro in Crimson Peak - adica o poveste dark "de epoca" cu tushe erotice si un secret sinistru. Secretul e bine pastrat intre peretzii unei vile italiene unde eroina se angajeaza ca bona pentru un copil autist ce duce dorul mamei sale moarte. Tatal vaduv al copilului prinde drag de Daenerys, insa aceasta nu se lasa cu una cu doua in mrejele patronului (e, totusi, mai putzin hard-to-get decat in GoT). Sunt niste twisturi aici dar in mare e un film de atmosfera, cu multe lampashe si umbre si zgomote auzindu-se prin peretzi.
E inca rar genul asta de filme in zilele noastre si asta il face oarecum interesant, dar facand abstractzie de peisaje si costume ramane o telenovela de duzina cu unele elemente morbide. Ma rog, nici la telenovele nu se mai uita poporul ca pe vremuri, asa ca nu e corect sa folosesc termenul "de duzina". Asa cum s-au reabilitat manelele se va reabilita si telenovela, iar filmul gotic e un deghizaj perfect pentru aceasta tactica.
E inca rar genul asta de filme in zilele noastre si asta il face oarecum interesant, dar facand abstractzie de peisaje si costume ramane o telenovela de duzina cu unele elemente morbide. Ma rog, nici la telenovele nu se mai uita poporul ca pe vremuri, asa ca nu e corect sa folosesc termenul "de duzina". Asa cum s-au reabilitat manelele se va reabilita si telenovela, iar filmul gotic e un deghizaj perfect pentru aceasta tactica.
*********************************************
Leatherface
(regizat de Julien Maury si Alexandre Bustillo, autorii lui Inside)
La Q/A cei doi regizori francezi au dat destul de multe din casa (era premiera mondiala a filmului) despre cum au vrut sa faca un Leatherface transgender dar nu li s-a permis, si despre cum au lucrat cu actorii bulgari (distribuitzi in rolurile fratzilor retardatzi ai lui Leatherface).
Leatherface e un origin story ce prezinta copilaria si aventurile dezaxatului manuitor de drujba care avea sa macelareasca hippiotzi si hipsteri in filmele celebrei serii Texas Chainsaw Massacre. E asadar un film despre familia traditzionala rurala americana, unde tzaranul traieste in comuniune cu drujba, natura si vitele, iar strainii sunt prost vazutzi de dupa o aparentza temporara de ospitalitate. Nu imi explic de ce genul asta de filme s-a nascut la americani si nu la noi. Oricum, americanii au intuit si ei asta si au incercat sa faca filmul asta la noi insa au mutat outsourcingul cinematografic horror in Bulgaria, nu stiu daca de teama revolutziei fiscale sau pentru ca actorii nostri au devenit mai fitzoshi.
Cuplul Maury/Bustillo sunt copiii teribili ai horrorului francez modern, cashtigand notorietate cu debutul Inside, urmat de inca niste filme bine primite care le-au deschis drumul spre Hollywood unde, de catziva ani, numele le era pomenit in zvonuri legate de relansarea francizelor Hellraiser si Halloween. Ambele proiecte sunt inca blocate, insa cei doi francezi au reushit iata sa-si lege numele de o franciza clasica. Respectandu-si blazonul, Maury si Bustillo reusesc sa faca unul din cele mai brutale filme ale seriei, cu cateva gaguri vizuale pe masura asteptarilor fanilor pe care si i-au castigat cu Inside. Din pacate cerintzele francizei nu le-a permis sa exploreze in prea multe directzii asa ca in final ramai cu impresia unei versiuni ceva mai sangeroasa si lipsita de umor a lui Devil's Rejects. Scenaristii se chinuie sa atraga simpatie pentru niste personaje negative - un grup de tineri evadatzi de la un ospiciu, cu politzia pe urmele lor si dedandu-se la tot felul de fapte abominable.
Cuplul Maury/Bustillo sunt copiii teribili ai horrorului francez modern, cashtigand notorietate cu debutul Inside, urmat de inca niste filme bine primite care le-au deschis drumul spre Hollywood unde, de catziva ani, numele le era pomenit in zvonuri legate de relansarea francizelor Hellraiser si Halloween. Ambele proiecte sunt inca blocate, insa cei doi francezi au reushit iata sa-si lege numele de o franciza clasica. Respectandu-si blazonul, Maury si Bustillo reusesc sa faca unul din cele mai brutale filme ale seriei, cu cateva gaguri vizuale pe masura asteptarilor fanilor pe care si i-au castigat cu Inside. Din pacate cerintzele francizei nu le-a permis sa exploreze in prea multe directzii asa ca in final ramai cu impresia unei versiuni ceva mai sangeroasa si lipsita de umor a lui Devil's Rejects. Scenaristii se chinuie sa atraga simpatie pentru niste personaje negative - un grup de tineri evadatzi de la un ospiciu, cu politzia pe urmele lor si dedandu-se la tot felul de fapte abominable.
La Q/A cei doi regizori francezi au dat destul de multe din casa (era premiera mondiala a filmului) despre cum au vrut sa faca un Leatherface transgender dar nu li s-a permis, si despre cum au lucrat cu actorii bulgari (distribuitzi in rolurile fratzilor retardatzi ai lui Leatherface).
*********************************************
Jackals
(regizat de Kevin Greutert, autorul lui Saw 6 si Saw 7)
Sunt mai multe lucruri care shockeaza la filmu asta, primul dintre ele fiind halul in care s-a botoxat Deborah Kara Unger - o iubisem pe vremuri in Crash insa n-am mai vazut-o intr-un film de vreo 15 ani. Probabil in mod justificat, caci la cat e de mutilata estetic nu cred ca a mai prins roluri de ani buni. Nici aici nu intzeleg de ce au bagat-o, o vreme am avut impresia ca asha e personajul ei mai mutilat, dar nici vorba - restul actorilor se prefac cu succes ca nu observa nimic in neregula la ea.
Apoi mai shockeaza si mersul general al povestii, filmul fiind iesit de pe mana unuia dintre cei care si-au facut renumele in zona torture porn, cu doua dintre episoadele seriei Saw. Cam totzi contributorii seriei Saw au incercat sa-si faca un nume propriu in cu totul alte directzii - vezi cazul James Wan (care s-a apucat de filme cu fantome - Conjuring, Insidious) si Darren Lynn Bousman (specializat pe musicaluri horror). A venit si randul acestui Kevin Greuter (care s-a ocupat de filmele mai recente din Saw) sa incerce sa-si ia zborul pe cont propriu, insa nu prea reuseste sa se indeparteze de genul torture porn. Totusi, aici o face cu un simtz superior al imaginii si atmosferei.
Deci nu e tocmai o copie dupa Saw, insa povestea e de un nihilism cumplit, o batjocura la adresa demnitatzii umane si a spectatorului care e nevoit sa asiste tot filmul la cum o familie e macelarita de un membrii unui cult satanist. De mai multa vreme ma bate gandul sa organizez "seara de film satanist" (in cadrul unui circuit de seri de film tematice organizate de amici), iar filmul asta s-ar incadra perfect, insa nu mai am nervi sa-l mai vad odata.
E totusi mai interesant decat retzeta clasica de "home invasion", in special in prima parte cand familia incearca sa-si recupereze fiul satanist care s-a alaturat sinistrei secte, incident de la care porneste conflictul. Insa apoi o ia pe panta clasica, cu protagonistii hacuitzi la intervale regulate pana expira timpul filmului.
E totusi mai interesant decat retzeta clasica de "home invasion", in special in prima parte cand familia incearca sa-si recupereze fiul satanist care s-a alaturat sinistrei secte, incident de la care porneste conflictul. Insa apoi o ia pe panta clasica, cu protagonistii hacuitzi la intervale regulate pana expira timpul filmului.
**************************************
Killing Ground
(regizat de Damien Power, debutant australian)
Alta poveste extrem de neplacuta, cu tushe de torture porn, insa regizata si scrisa destul de ingenios, cu un scenariu fragmentat - scene din prezent se intercaleaza cu evenimente din trecut lasand spectatorului sarcina de a stabili ordinea logica a evenimentelor. Ca si filmul de care ziceam deasupra, si asta are un subiect pe care nu merita sa se faca filme, insa reuseste sa para bun prin metode de manipulare psihologica a spectatorului. Nici nu e foarte explicit violent, reusind sa provoace oroare mai mult prin trucuri de montaj si scenariu.
Killing Ground e un remix al filmului Wolf Creek - tot un film australian in care niste vanatori de canguri omoara/violeaza turisti/turiste ratacitzi prin niste peisaje misto cum au ei pe-acolo. Doar ca aici partea cu xenofobia nu mai ofera o scuza filmului, turistii fiind tot australieni. Ceea ce diferentziaza filmul asta de traditzia torture porn e ca aici chiar itzi pasa de personajele macelarite - se acorda destul de mult timp caracterizarii si simpatizarii lor, inainte sa incapa pe mainile dezaxatzilor. Si chiar dezaxatzii au o psihologie ambigua, incat pe alocuri te tot asteptzi ca lucrurile sa nu o ia pe panta pe care o iau.
Totusi, e timpul sa incerce si australienii ceva nou, asta e deja al nshpelea film in care ne arata ce nasoi sunt tzaranii lor si ce patzim daca mergem acolo sa le bruiem obiceiurile. Mi se parea dubios cum genu asta de filme capata finantzare de la forurile lor guvernamentale, insa cumva are sens - creca e un fel de avertisment pe canale culturale, parte din strategia lor anti-imigratzie, una din cele mai eficiente.
Totusi, e timpul sa incerce si australienii ceva nou, asta e deja al nshpelea film in care ne arata ce nasoi sunt tzaranii lor si ce patzim daca mergem acolo sa le bruiem obiceiurile. Mi se parea dubios cum genu asta de filme capata finantzare de la forurile lor guvernamentale, insa cumva are sens - creca e un fel de avertisment pe canale culturale, parte din strategia lor anti-imigratzie, una din cele mai eficiente.
*********************************************
Dead Shack
(regizat de Peter Ricq, debutant canadian)
Recent lansatul serial Stranger Things precum si relansarea lui It sunt semne ale unui revival al horrorului optzecist cu si despre copii - ala in care nu este sex, in schimb este o gramada de violentza (supranaturala) si niscaiva umor pe intzelesul copiilor (eventual polisemantic, sa se bucure si adultzii). Legislatzia anilor 90 (sub Bush si Clinton) a cam descurajat genul asta de filme care, iata, se intorc acum cu varf si indesat sa bucure toata familia.
Dead Shack tzinteste clar in directzia aia - un grup de copii aflatzi in excursie printr-o padure gasesc o casa izolata in care Lauren Holly (din Dumb and Dumber, fosta nevasta a lui Jim Carrey, ajunsa la fundul butoiului) a adunat niste zombie domestici si ii mai hraneste cu turisti ratacitzi. Copiii nu-s chiar copii - se pare ca peste ocean exista obiceiul de a distribui oameni de 30 de ani in roluri de liceeni si liceeni in roluri de copii. Cand tatal lor e sechestrat in casa cu pricina, copiii se inarmeaza cu echipamente de hochei si fotbal american incercand sa-l salveze. De aici incepe un film zombie supraincarcat cu gaguri, cu ceva umor hazliu dar altfel destul de pasabil.
Efectele speciale sunt simple, violentza caricaturala in schimb foarte galagioasa. E facut mai mult sa deschida apetitul copiilor pentru filme cu zombie, dar am zis sa nu-l judec prea aspru, creca isi indeplineste scopul.
Efectele speciale sunt simple, violentza caricaturala in schimb foarte galagioasa. E facut mai mult sa deschida apetitul copiilor pentru filme cu zombie, dar am zis sa nu-l judec prea aspru, creca isi indeplineste scopul.
*********************************************
Eat Local(s)
(regizat de Jason Flemyng, mai cunoscut ca actor din filmele lui Guy Ritchie)
O comedie british-horror cu aluzii la Brexit, despre o societate secreta de vampiri (cu mashini cu numere de Romania) care recruteaza un tzigan in geaca de blugi sa ia locul unui vampir englez care se imbuibase cam mult cu sangele poporului. Vampirii astia sunt vanatzi de militari angajatzi de firmele de cosmetice aflate in cautarea unei creme de intinerire bazata pe sange vampiresc. In poveste se mai amesteca si niste tzarani canibali care urasc vampirii imigrantzi, mai e si un popa jucat de unul din actorii lui Ricky Gervais, mai sunt unii pe care ii stiam din Doctor Who, mai e tipu care il joaca pe Daredevil (serialul), iar regia apartzine lui Jason Flemyng (cunoscut din filmele british ale lui Guy Ritchie).
Se doreste a fi o comedie dar pana la urma comedia nu e atat de savuroasa pe cat promite. Bancurile se rasufla in primul sfert de ora si dupa aceea totul devine un film cu impushkaturi si bataie, unele facute la misto insa nu din vreun simtz comic ci ca sa mascheze lipsa bugetului. Actorii si regizorul au fost prezentzi la premiera si au vorbit mereu in timpu proiectziei, incercand sa faca filmul sa para mai funny decat e. Erau multe oportunitatzi aici, dar s-au cam risipit pe gaguri si dialoguri stupide.
1 comment:
am vizionat ambele filme. de calitate
Post a Comment