Brambura 2016: Festivalul de film Slashfilm (II) - filmele asa si-asa

Aici e al doilea calup de impresii despre filmele din programul festivalului (de comedii) horror Slashfilm, editia 2016. Primul calup, despre filmele nasoale, a fost aici. In articolul asta e vorba de filme mai putzin nasoale, dar nu chiar favoritele mele din program.

The Master Cleanse

(regizat de Bob Miller, debutant, n-am auzit de el)

Nu shtiu daca atzi incercat vreodata substantzele alea ezoterice de curatzat colonul care au inceput sa se vanda si pe la noi acu ceva ani, invadand in scurt timp piatza ipohondrilor (foarte vasta si numa buna de muls in Romania, consecintza directa a educatziei sanitare medievale). Era cu catziva ani inainte sa inceapa corporatziile de la noi sa-si indoape angajatzii cu Oscillococcinum ca sa poata veni si racitzi la serviciu. Era un fel de pasta lutoasa care ajunsa in matze nu se digera ci lua forma unui sherpalau, iar cand il kcai aveai impresia ca ai kcat un animal care ar fi meritat sa traiasca.

Asta tre sa fi fost inspiratzia pentru Master Cleanse. Povestea e despre niste corporatisti stresatzi care se inscriu intr-o tabara de detoxifiere iar acolo li se impune un program zilnic foarte strict, inclusiv alimentar, in cadrul caruia tre sa manance zilnic o substantza de curatzare a colonului si in paralel sa faca exercitzii de regasire de sine si starpit energii negative. Pana la urma fiecare dintre ei reusheshte sa isi kce energiile negative sub forma unui animalutz pe care trebuie sa il tzina pe langa casa si sa-l confrunte pe masura ce creshte mare. Animalutzele astea devin personalizari ale diverse angoase care ii macina pe protagonisti - mai un divortz, mai un proiect ratat etc.

Coordonatoarea taberei de detoxifiere e nimeni alta decat Anjelica Houston pe care n-am mai vazut-o de foarte mult. Filmul e amuzant, dar nu extrapoleaza poanta si lasa cu impresia ca se puteau face mult mai multe din ideea asta. A mai fost si acu catziva ani o comedie horror vag similara - Bad Milo, produs de fratzii Duplass. Parca ala a fost ceva mai amuzant, dar nici asta nu e rau, in plus e foarte relevant pentru vremurile post-medicinale si neo-mistice pe care le traim.

**************************************************************

Swiss Army Man

(regizat de Daniels, cuplu de publicitari weird nominalizatzi Grammy pt niste videoclipuri)

Daniel Radcliffe e FOARTE hotarat sa se disocieze cu orice pretz de rolul lui Harry Potter, asa ca pe an ce trece preia roluri tot mai bizare. Practic omul incearca ce a facut (chiar mai brutal) si Hanna Montana, doar ca o face in moduri mai amuzante si mai relevante artistic. Adica incearca sa ne demonstreze si altceva decat ca a ajuns la varsta la care are voie sa faca sex.

De exemplu aici el joaca rolul unui cadavru flatulent adus de ape pe plaja unei insule pustii. Al doilea personaj al filmului (Paul Dano, cunoscut la noi pentru ca a interactzionat cu Mada Ghenea in Youth) e un naufragiat pe acea insula care gaseste cadavrul lui Harry Potter si face din el un semi-prieten imaginar - in sensul ca nu e imaginar, dar e prea mort sa poata fi considerat prieten. Duma e cat de cat ok dar nu rezista la dimensiunile unui lung metraj, iar de la o vreme filmul incearca sa devina weird cu orice pretz transformandu-se intr-un fel de videoclip cu foarte multa muzica, batand pasul pe loc pentru a sugera ca protagonistul a luat-o complet razna. Necazu e ca si spectatoru risca sa o ia razna, iar abuzul de fart-jokes ocazionate de faptul ca cadavrul lui Harry Potter se mai partzaie va fugari publicul mai sensibil, fara sa adauge ceva povestii.

Cineva aici a vrut foarte tare sa faca un film original si s-a facut oarecare valva pe seama bizareriei sale cu ocazia castigarii premiului pentru regie la Festivalul Sundance. Filmul a fost zilele astea si la Festivalul Comedy Cluj.

Regia apartzine unui cuplu de publicitari si regizori de videoclipuri care semneaza cu numele Daniels - e suficienta creativitate aici sa dovedeasca asta, dar si suficient balast incat sa demonstreze ca oamenii abia invatza cum trebuie facut un lung-metraj cand singura idee pe care o ai e o poanta.

**********************************************************

Yoga Hosers

(regizat de Kevin Smith, cunoscut la noi drept Silent Bob)

Kevin Smith era un fel de idol al tinerilor cool din anii 90 - facea filme ironice si pline de referintze pop cu mult inainte ca acestea sa devina o norma, in vremuri in care doar catziva aleshi ii intzelegeam poantele. Apoi a inceput sa faca filme pe care sa le poata pricepe tot cocalarul (seria Jay and Silent Bob) si m-am dezis de el o vreme, pana a anuntzat ca se apuca de filme horror (superbul Red State, poate l-atzi vazut la prima editzie a festivalului Luna Plina).

La momentul actual Smith se afla intr-un punct in care incearca sa combine toate lucrurile pe care le-a facut in viatza asta - horror, comedie pentru cocalari, comedie smart pentru hipsteri. Cu acest film ne aflam la mijlocul unei trilogii incepute acu 2 ani cu Tusk - filmul acela cu morsa, cu multe glume despre canadieni, cu Haley Joel Osment scos din uitare, cu un Johnny Depp maimutzarindu-se intr-un rol extrem de silly si cu fiica lui Johnny Depp (din casnicia cu Vanessa Paradis). Tusk era un film-bashcalie, dar se tzinea bine, ceea nu se poate zice despre Yoga Hosers care e si mai silly, si mai incoerent, iar horror nu mai e aproape deloc.

Doua adolescente vanzatoare la un non-stop  (aia mai dragutza e fiica lui Johnny Depp) se confrunta cu o invazie de crenvushti nazisti (purtand fatza lui Hitler), nascutzi dintr-un experiment al unui mad scientist nazist criogenizat in Canada. Johnny Depp revine in acelashi rol al detectivului particular mustacios cu accent ridicol, iar fiica-sa preia rolul principal in acest film (toata trilogia asta pare de fapt un vehicul pentru lansarea carierei fetei).

Spiritul filmului e aproape de comediile horror ale anilor 80, gen Gremlins. Nu mi-a placut, dar am zis ca nu-l incadrez la filme proaste pt ca e inca de pe afish anuntzat drept un film pt copii.

**********************************************************

I Am Not a Serial Killer

(regizat de Billy O'Brien, n-am auzit de el)

Ecranizare interesanta dupa primul dintr-un ciclu de 6 romane SF de tip "young adult" ale unui anume Dan Wells de care eu unul n-am auzit. Faptul ca n-am auzit de el pare sa fie totusi problema mea si nu a lui, care e un mare succes recent al SF-ului ushurel pe la ei (nu doar cu acest ciclu de romane, anul trecut a avut chiar o nominalizare Hugo). Ma astept cat de curand sa avem si traduceri in romaneshte, aviz distinselor doamne de la editura Nemira.

Revenind la film, e un fel de emo teenage drama cu un twist SF. Segmentul asta literar pe care americanii il numesc "young adult" e destul de neintzeleasa la noi. Nicolae Manolescu a fost printre putzinii care a incercat sa il defineasca dar a facut-o pe stil romanesc, din topor, bagand acolo tot ce tzine de SF, policier, horror etc. adica cam tot ce nu citea el, care probabil nu se mai simtzea tanar. Ca sa clarific putzin termenul, e genul ala de literatura pe care o cumperi copiilor si intr-o zi te trezesti ca o citesti si tu si pe alocuri chiar itzi place, mai ales ca se citeste usor. Adesea romanele young adult au ca personaj principal copii ori adolescentzi, insa nici scriitura si nici temele nu sunt limitate la ceea ce numim "carte pentru copii" - Harry Potter, Hunger Games, Jocul lui Ender creca ar fi niste mostre elocvente.

Avem si aici un protagonist adolescent (jucat de baietzelu din Where the Wild Things Are) care e diagnosticat de apropiatzi ca fiind sociopat / incapabil de empatie. O parte din vina o are maica-sa, care lucreaza la o morga si de mic copil l-a tot luat cu ea la serviciu sa spele mortzi. Mai au ei si un vecin jucat de mosh Christopher Lloyd, care e pe moarte si are propria parere despre empatie si umanitate. In orashelul respectiv incep sa se intample tot felu de crime horror care cumva ii implica si pe fecior si pe batran, obligandu-i sa-si reevalueze notziunile despre valoarea vietzii.