Brambura 2016: Festivalul de film Slashfilm (I) - filme nasoale

Nu, nu m-am dus la Festivalul Comedy Cluj, ultima data cand am fost n-am ras la niciun film din program. Sigur, e mult de atunci si festivalul a crescut enorm. Totusi am preferat ca ultima oprire festivaliera pe anul acesta sa o fac la Festivalul horror Slashfilm, despre care am tot scris aici incepand de la editzia 2012.

Comparativ cu Luna Plina de la Biertan, asta e festival de orash, tzinut intr-un mic cinema cochet si condimentat cu tot felu de evenimente auxiliare - partyuri, concerte, panel-uri de discutzii si QnA, zombie walk etc. Cam asa ceva banuiesc ca se incearca si cu Festivalul Dracula Film de la Brasov, dar ala e foarte prost programat pentru jobul meu si n-am reusit sa ajung niciodata (am auzit insa ca creshte de la an la an si ca e fun).

O treaba care nu-mi chiar place la Slashfilm, si care-l diferentziaza fatza de alte festivaluri de film horror, e tendintza puternica inspre parodie si trash cinema (n-am ceva impotriva acestor aspecte, dar cu un anumit dozaj). Anul acesta comedia a dominat covarshitor, pana la punctul la care cu greu reusesc sa imi amintesc un titlu care sa se mai poata incadra intr-un horror cu intentzii si estetica traditzionala. Ma rog, umorul a fost mereu o cale de popularizare a genurilor de nisha, fie ca e vorba de policier, porn sau SF - vezi si cazul recent al debutului lui Eftimie de la Times New Roman la Editura Nemira cu un roman-bashcalie care probabil va fi vandut drept SF umoristic; sper sa aiba mai mult SF (ori macar pulp fiction) decat Jurnalul lui Tetelu sau incercarile similare ale lui Mitosh Micleushanu. E si ceva scandal pe tema asta prin fandomul SF.

Revenind la Slashfilm, avem de a face ashadar cu un festival hipsteresc in care ironia si mishtocareala au prioritate in fatza esteticii (ma rog, nici nu se exclud). In fine, sa zic cateva vorbe despre filmele vazute anul asta in programul Slashfilm, deocamdata despre cele nashpa:

The Greasy Strangler

(regizat de Jim Hosking, debutant dorind cu orice pretz sa nu fie uitat si iertat)

Promovat drept o "comedie sexy" de catre regizor, filmul asta e in mod universal evaluat drept cel mai oribil si mai scarbos film al anului si posibil al ultimului deceniu. E la fel de sexy ca putzele desenate cu grafitti spray prin pasajele din Bucuresti, si doar putzin mai amuzant.

Faptul ca il includ aici in categoria filmelor nashpa ar putea descuraja vizionarea lui si, intr-un fel, celor care le doresc binele le-as recomanda sa-l evite. Insa nu doresc binele la multa lume si as vrea sa mai fie si altzii expusi la ce mi s-a-ntamplat mie. Am iesit din cinema cu un puternic sentiment ca mi-e uns parul, m-am spalat de 10 ori pe cap a doua zi si am aruncat din frigider orice semana cu unt, untura, ulei, mezeluri.

As vrea sa-l mai vada cineva ca sa am cu cine povesti despre el, insa ma impiedica o minima decentza umana sa il incadrez in categoria filmelor musai de vazut. Ocazional am facut asta cu filme oribile din categoria "so bad it's good" (si mare parte a presei o face deja cu filmul asta), insa filmele oribile pe care le recomand calduros au ceva nobil in ele care merita pus in discutzie - ma gandesc la filmele lui Bruce la Bruce, Lloyd Kaufman (Toxic Avenger) ori trilogia Human Centipede. De exemplu, uneori organizez de Craciun sau de Pasti vizionari de filme din astea cu musafiri unsuspecting, doar ca sa le stric sarbatorile si sa le testez tolerantza culturala (dar si ca sa provoc un subiect de dezbatere). Aici insa ceva merge prea departe, ceva nu-mi da pace, ceva mi-a atins o coarda sensibila. Un psihanalist ar putea sa faca trimitere la copilaria in care mancam paine unsa cu untura si cine stie ce incident pe care nu mi-l mai amintesc legat de asta.

Nu stiu ce m-a deranjat cel mai tare la filmul asta. O fi de vina soundtrackul incredibil de iritant care itzi tulbura somnul cateva noptzi dupa ce ai vazut filmul. O fi personajul asta care umbla acoperit in untura din cap pana in picioare si strange oameni de gat pana le sar ochii din cap. O fi scenariul, cu replici extraordinar de enervante, degenerand uneori in scandari lipsite de sens (Hootie Tootie Disco Cutie!, racnesc unii cateva minute la rand). Or fi actorii oribili si diformi, ori triunghiul amoros dintre un mosh cu putza mare, fiul sau cu putza mica si iubita obeza pe care acestia o impart intre ei. O fi nuditatea frontala si fart jokeurile nozocomiale care te fac sa te simtzi bolnav cand ai iesit de la cinema.

Hipsterii mai anarhisti in spirit, cei care fac lucruri scarboase in mod ostentativ ca sa fie bagatzi in seama, il vor adora. Stiu un hipster cu mustatzi de mushketar care si-a cumparat o data o capra si a botezat-o Divine, ca referintza la personajul lui John Waters, iar de atunci spune asta la toata lumea cu care se intalneste ca sa faca un statement cultural. Cam ala e genul de oameni care vor recomanda calduros acest film. Paradoxal, aceiasi oameni nu s-ar uita la Human Centipede nici sub tortura, deci nu prea intzeleg exact cum se produce discernamantul la hipsteri. E posibil sa aia legatura cu validarea pop a lui John Waters, ori a comediilor scarboase britanice de care filmul asta aduce aminte pe alocuri - Little Britain, League of Gentlemen etc. Dar alea-s funny in timp ce Greasy Strangler.... poate si asta e funny, asa ca sa-l vedetzi totusi, chiar daca il las aici, in categoria filmelor nashpa.

Dar sa nu ducetzi fete la el, ca o sa vi se dea instantaneu papucii. Exista totusi o noima in modul in care e oranduita societatea asta.

********************************************

She's Allergic to Cats

(regizat de Michael Reich, debutant, hipster)

Alt film hiper-hipsteresc cu ambitzii similare celui de deasupra, dar cu impact mult mai slab, foarte plicticos si instantaneu uitabil. Totul e filmat retro-cool pe VHS cu muzica din aia vaporware de sintetizator optzecist, asa ca se vede si se aude ca dracu. Exista si o suspiciune puternica ca regizorul si totzi actorii din film erau cam fumatzi pe durata filmarilor si au vrut sa faca un film in care sa se vada cum o ard ei cool si ironic, un fel de exercitziu de masturbare cinematografica in grup restrans. Adesea pe durata filmului itzi vine sa strigi regizorului Go get a fukking job!, dar te opresti cand realizezi ca nu are cum sa te auda.

Protagonistul e un frizer de caini indragostit de filme pulp clasice, in special de Carrie dupa Stephen King, ceea ce ocazioneaza o gramada de referintze culturale, care erau cool pe vremea cand le facea Tarantino dar le percep ca tot mai iritante de cand abuzeaza hipsterii de ele. Povestea filmului se poate reduce la urmatoarele: eroul afla ca are shobolani prin casa, isi ia niste mâtze sa se ocupe de problema shobolanilor insa iubita lui face shoc anafilactic din pricina alergiei la mâtze. Iubita e Sonja Kinski, nepoata lui Klaus Kinski, probabil la randul ei o hipsteritza castigand o pita de pe urma faimei lui bunu-sau.

Mare parte din film e umplut cu scene onirice, remixuri video facute pe calculator in timp ce regizorul mai tragea cate un joint si se mai distra singur de cate o idee pe care a avut-o. Exista un puternic sentiment de improvizatzie, de treaba facuta din mers, fara scenariu si fara planificare. Oamenii care fac genu asta de filme trebuie opritzi cu orice pretz si trimisi sa-si castige painea cu munca cinstita.

*****************************************

Deep in the Wood

(regizat de Stefano Lodovichi, italian)

La extrema opusa a filmelor sus-pomenite se afla horrorul cuminte, creshtinesc, banal si lipsit de orice ambitzii, facut ca sa bifeze ceva examen la o scoala de film. Exista un curent numit "horror crestin" (mai mult in literatura decat in cinema), care-s un fel de thrillere moraliste cu o poveste anosta si suspans lipsit de intensitate ori surprize care conduc la o invatzatura de minte creshtineasca. Cam in categoria asta s-ar incadra si acest film italian.

In zona Alpilor, in seara de Mosh Nicolae mosul nu vine singur cu cadourile, ci e adesea insotzit de unul sau mai multzi Krampushi, niste indivizi purtand mashti oribile cu coarne si clopotzei care fac un zgomot infernal sa sperie copiii neascultatori. Datina e foarte populara la austrieci sau in nordul Italiei, unde copiii mici sunt educatzi printr-o combinatzie de pedeapsa si recompensa - Mosh Nicolae vine cu recompensa, iar Krampushii vin cu amenintzarile (la noi Krampushii au fost substituitzi cu nuiaua moshului si si-au pierdut functzia de traumatizare, de aia si poporul roman a ramas putzin in urma).

Filmul incepe cu un copilash de asta care se sperie de Krampushi, fuge in padure si dispare. Familia lui il da drept mort si incearca sa-si duca vietzile mai departe. Catziva ani mai tarziu, in padure e gasit un copil care pare sa fie de varsta lui, dar nitzel mai crescut si aproximativ asemanator la fatza. Toata lumea e convinsa ca e acelashi copil si se bucura ca a fost recuperat, mai putzin maica-sa care suspecteaza ca fiul ei a fost rapit de niste Krampushi adevaratzi si trimis inapoi sa ii faca ceva rau. N-ar fi chiar un film prost, totul arata competent, insa e extrem de simplist si banal.

P.S. Mult mai interesant decat filmul a fost un mini-documentar prezentat inainte de film, despre datina Krampushilor si despre nishte tzarani care din tata-n fiu au ramas cu obiceiul de a se imbraca in Krampushi si a speria copii, fiind platitzi de parintzii care vor sa instaureze in odraslele lor o educatzie bazata pe frica si invinovatzire.