Asta e al patrulea calup de cronici despre filmele din programul festivalului Slashfilm 2016. Primele trei calupuri au fost aici, aici si aici.
Belladonna of Sadness
(regizat de Eiichi Yamamoto, pionier al anime-ului japonez si discipol al lui Osamu Tezuka)
Recent s-a dezvaluit marelui public aceasta animatzie japoneza a anilor 70, multa vreme uitata, huiduita ori chiar interzisa. La vremea ei a primit nitzica atentzie la Festivalul de la Berlin insa acasa in Japonia filmul a fost receptat dezastruos, chiar cu ura si multa vreme dupa aceea n-a mai auzit nimeni de el. Osamu Tezuka (unul din pionierii BD-ului japonez), in ale carui studio-uri a fost creat acest film, s-a si lasat cu ocazia asta de animatzie, dedicandu-si restul carierei benzilor desenate - un mediu mai putzin reglementat decat cinema-ul. Filmul asta e episodul 3 al seriei Animerama, o serie initziata de Tezuka cu animatzii explicite sexual, psihedelice si foarte artsy fartsy, cu mari muzicieni japonezi contribuind la coloana sonora.
Lumea nu prea era pregatita in 1973 pentru ce e aici, cu o coloana sonora avangardista (un post-jazz cu mult inainte ca post-jazzul sa existe), cu o grafica psihedelica inspirata mai mult de Klimt decat de shabloanele anime-ului japonez si cu o gramada de simbolistica ocultist-marxist-feminista. Filmul are unele in comun cu Haxan - are la baza tratatul de ocultism Satanism and Witchcraft ce documenta prin secolul 19 realitatzile sociale si abuzurile care se ascundeau in spatele notziunii de "vrajitorie"(in special abuzuri sistemice impotriva femeilor).
Animatzia e mai putzin documentarista decat Haxan, mizand mai degraba pe lirism si pe caracterul provocator. Putza din imaginea de sus e un demon - personalizare a sexualitatzii feminine, care o impinge pe eroina pe un drum al ocultismului ce chestioneaza autoritatea administrativa si religioasa intr-un sat medieval francez (!?). Povestea are multe in comun si cu prozele lui Aleister Crowley, Arthur Machen si ale altora care au provocat pe seama realitatzilor sociale din spatele politicilor de demonizare a sexului (si nu numai).
Animatzia e mai putzin documentarista decat Haxan, mizand mai degraba pe lirism si pe caracterul provocator. Putza din imaginea de sus e un demon - personalizare a sexualitatzii feminine, care o impinge pe eroina pe un drum al ocultismului ce chestioneaza autoritatea administrativa si religioasa intr-un sat medieval francez (!?). Povestea are multe in comun si cu prozele lui Aleister Crowley, Arthur Machen si ale altora care au provocat pe seama realitatzilor sociale din spatele politicilor de demonizare a sexului (si nu numai).
In multe privintze filmul e o munca de geniu, insa nu stiu multa lume care va avea rabdare sa reziste la film pana la capat - cea mai mare parte nu e tocmai animatzie, ci mai mult un fel de slide-show de imagini statice peste care e aplicata muzica si naratziunea, si doar din cand in cand cate un element cu adevarat animat. Unii il vor percepe drept o pacaleala - e destul de obositor sa te uitzi o ora jumate de slide-showuri - insa filmul isi va bantui multa vreme spectatorul care are rabdare pana la capat.
********************************************
Are We Not Cats?
(regizat de Xander Robin, debutant competent, de urmarit in viitor)
Duma horror a acestui film e ca protagonistii sunt un cuplu de hipsteri care dezvolta hobby-ul de a-si manca părul din cap. Ea e mai nesatula si mananca atat de mult incat a ajuns sa poarte peruca, el doar mai ciuguleshte cate un firicel cand se plictiseshte. E o boala psihica, tricofagie creca ii zice si nu e chiar asa rara cum ar parea, iar filmul tzine foarte mult sa se prezinte pe coordonate foarte realiste, lipsite de spectaculos dar totusi tulburatoare. Duma e diluata in scene de cotidian, cu protagonistul certandu-se cu fosta gagica, cu parintzii, cu colegii de la job. Daca era romanesc, filmul putea trece lejer drept drama sociala, horror-ul fiind destul de subtil aici.
Filmul sufera de gresheala debutantzilor care isi fac primul lor lung metraj dintr-un scurt metraj cu care apucasera sa atraga atentzia pe la festivaluri. Nu e nimic rau in asta, dar adesea metoda aplicata e diluarea scurt-metrajului in scene mai lungi, mai lente, mai leneshe, fara a mai adauga chestiuni de esentza. In consecintza, devine suparatoare senzatzia ca stai intr-o stare de expectativa construita in jurul scurt-metrajului original.
Trecand peste aceasta meteahna, filmul e dragutz, un fel de cinema de Nou Val romanesc - nu chiar Sieranevada, mai aproape de Aurora/Dl. Lazarescu, cu personajele circuland mult de ici colo si palavragind aiurea, ori petrecand timpi lungi de ashteptare.
********************************************
Trash Fire
(regizat de Richard Bates Jr., autorul lui Excision)
"Your balls smell real bad" "Ok, I'm gonna jerk off in the toilet" sunt genul de replici candide pe care le schimba indragostitzii-protagonisti ai acestui film, in care prima jumatate incearca sa treaca drept o comedie romantica, insa una extrem de cinica (mai cinica decat cele mai cinice momente din comediile lui Apatow).
Cei doi sunt un cuplu de tineri crescutzi in familii religioase, ajunsi dupa 3 ani de relatzie la acel punct la care se dispretzuiesc profund si se insulta reciproc cu orice ocazie, insa n-au curaj sa se desparta caci realizeaza ca cu greu vor mai gasi pe cineva care sa-i suporte. Pana la urma decid ei sa isi salveze relatzia facand un copil. Ca test de andurantza, incep sa-si viziteze reciproc familiile. Problemele incep la familia baiatului care are o bunica extrem de afurisita si ofensatoare, precum si o sora mutilata de un accident din copilarie. Cea mai mare parte a filmului sunt doar avalanshe de insulte schimbate intre personaje, ce vor fi percepute drept extrem de cool de catre cei pasionatzi sa posteze pe facebook comentarii ofensatoare despre familie, religie, munca si alte traditzionalisme primitive.
Cei doi sunt un cuplu de tineri crescutzi in familii religioase, ajunsi dupa 3 ani de relatzie la acel punct la care se dispretzuiesc profund si se insulta reciproc cu orice ocazie, insa n-au curaj sa se desparta caci realizeaza ca cu greu vor mai gasi pe cineva care sa-i suporte. Pana la urma decid ei sa isi salveze relatzia facand un copil. Ca test de andurantza, incep sa-si viziteze reciproc familiile. Problemele incep la familia baiatului care are o bunica extrem de afurisita si ofensatoare, precum si o sora mutilata de un accident din copilarie. Cea mai mare parte a filmului sunt doar avalanshe de insulte schimbate intre personaje, ce vor fi percepute drept extrem de cool de catre cei pasionatzi sa posteze pe facebook comentarii ofensatoare despre familie, religie, munca si alte traditzionalisme primitive.
Cine a vazut succesul de underground Excision de acu catziva ani al aceluiasi regizor va recunoaste faptul ca omul incearca (si reuseste) sa isi defineasca un fel de retzeta: filmele sale incep ca niste comedii cinice, apoi se transforma subit in horror violent. E ceva din Tarantino in retzeta asta, insa aici racordul este mai prost, schimbarea de ton a filmului e mult prea brusca si logica povestii e mult fortzata pentru a acomoda aceasta retzeta. E, totusi, un film amuzant in cea mai mare parte a sa.
********************************************
Abattoir
(regizat de Darren Lynn Bousman, autorul Saw II-IV, Genetic Opera etc.)
Asta fu cel mai american si mai comercial film al acestei editzii a festivalului - in sensul ca e genul de film care mai ajunge si la noi in cinematografe.
Regizorul Darren Lynn Bousman a realizat 3 dintre filmele seriei Saw, iar acum incearca sa se detasheze de acea perioada a carierei incercand sa lanseze propria franciza. Facand asta, el de fapt calca pe urmele lui James Wan (creatorul seriei Saw) care acu ceva timp a facut un pas similar, specializandu-se in francize gotice (fantome, demoni etc.) - vezi Insidious, Conjunring).
Abattoir e ceva mai aproape de spiritul traditzional al genului american gothic (de scriitori de duzina ca Dean Koontz) si are ambitzia de a propune un nou personaj iconic pentru cinema-ul horror american. E o misiune extrem de dificila, nu mai suntem totushi in anii 80, hipsterii nu dau suficienta importantza ca sa vorbim de un revival al genului, iar antieroul acestui film - un moshulica venit din Iad - nu e un personaj suficient de fascinant incat sa poata concura cu Freddy, Pinhead etc., ori macar sa ofere o imagine exploatabila in meme pop culture,
Abattoir e ceva mai aproape de spiritul traditzional al genului american gothic (de scriitori de duzina ca Dean Koontz) si are ambitzia de a propune un nou personaj iconic pentru cinema-ul horror american. E o misiune extrem de dificila, nu mai suntem totushi in anii 80, hipsterii nu dau suficienta importantza ca sa vorbim de un revival al genului, iar antieroul acestui film - un moshulica venit din Iad - nu e un personaj suficient de fascinant incat sa poata concura cu Freddy, Pinhead etc., ori macar sa ofere o imagine exploatabila in meme pop culture,
Protagonista e o agenta imobiliara care sesizeaza o schema imobiliara dubioasa, a moshului din Iad care speculeaza piatza cumparand ieftin case in care au avut loc crime. Cu ajutorul unui politzist ajunge la sursa speculei - un satuc american creepy populat de personaje creepy (nu doar Dean Koontz, ci si Stephen King e de vina pentru aceasta retzeta). Satul respectiv e supus intereselor oculte al colectzionarului de case, despre care n-o sa dau mai multe detalii.
Initzial Abattoir a aparut sub forma de banda desenata (scrisa tot de regizor), apoi s-a creat acest film care se anuntza a fi inceputul unei trilogii.
Sunt atashat emotzional de genul asta de povesti pe care le consumam pe paine in vremea liceului, dar acum nu pot sa intzeleg de ce ar crede cineva ca merita sa investesti in genul asta. Filmele gotice ale lui James Wan au momente creepy bine orchestrate si pot produce sperieturi, insa Bousman nu e in stare sa reproduca retzeta. Abattoir e extrem de pripit, evenimentele se desfashoara cu o viteza atat de mare incat prima ora a filmului pare pe fast-forward, iar un final nu exista, evenimentele ramanand deschise pentru continuarea trilogiei. Poate la intregirea trilogiei va fi mai ok, dar luat de sine statator e cam shubred.
No comments:
Post a Comment