Filmele vorbite pe la spate - Mai/Iunie 2015

Filmele musai

Mad Max: Fury Road

E atat de mult cool design in filmu asta, incat nu prea mai e loc de filmu propriu-zis. Pentru filmele de actziune asta e cam ce a fost Birdman pentru filmele serioase - cu exceptzia primelor si ultimelor 10 minute ramai cu impresia ca totul e o singura scena, o cursa de masini cat toate filmele Fast and Furious adunate laolalta, un delir cascadoricesc cu dialoguri minimale si efecte speciale au naturel. De fapt se zice ca intreaga serie Mad Max a pornit de la pasiunea regizorului George Miller pentru accidente de mashini, de pe vremea cand lucra ca medic.

Sunt putzine seriile de filme care sa fi fost pastorite de la un capat la celalalt de acelasi regizor, cu o aceeasi viziune consistenta de la un capat la celalalt. In privintza asta George Miller poate fi asemanat cu George Lucas sau Peter Jackson (si sper ca filmul asta va fi inceputul unei noi trilogii). Din pacate Miller n-a ajuns la faima celor pomenitzi din pricina ritmului lent in care a facut filme, iar alea pe care le-a facut in ultimii 20 de ani au fost exclusiv filme pentru copii (desenele animate cu pinguini si filmu cu purcelu). E surprinzator ca la 70 de ani s-a intors la un film cu asha o vână violentă si cu un foarte subtil simtz al umorului. Din pacate nu s-a intors si Mel Gibson in rolul principal, cica a innebunit prea tare chiar si pentru rolul lui Mad Max. Locul sau e luat de muncitorul Tom Hardy (Bronson, Inception, Dark Knight Rises etc.)

La fundatzie, povestea e una profund sexista, despre razboiul dintre femei si barbatzi contextualizat la postapocalipsa filmelor Mad Max. E funny faptul ca Mad Max nu pare a fi personajul principal. Protagonistul e personajul lui Charlize Theron, o cvasi-lesbiana (cu o mana amputata, fetish mai vechi de-al meu) care rapeste niste membre ale haremului unui dictator-patriarh ce stapaneshte peste o oaza de verdeatza si hidratare in mijlocul deshertul australian post-apocaliptic. Dictatorul dement (evoluat dintr-unul din personajele primului film Mad Max), disperat sa-shi recupereze gagicile, asmute o flota de camioane tunate si o armata alcatuita din proprii copii-kamikaze. Mad Max e si el pe acolo pe undeva, are rol instrumental in cateva scene de actziune si rol motivatzional undeva spre sfarsit, insa in general personajul pare sa fi fost inclus in film mai mult din obligatzia data de titlu.

Iese mult in evidentza comentariul social feminist (laptele de mama mai de pretz decat combustibilul, o geniala scena de "car washing" cu membrele haremului incercand sa-si descleshteze centurile de castitate). Cica autoarea Monoloagelor vaginului a fost consultant la scenariu si e foarte amuzant felul in care populatzia feminina imbratzisheaza subit un tip de filme pe care pana nu demult il catalogau drept braindead entertainment pentru adolescentzi. George Miller a fost extrem de ingenios in pozitzionarea acestui film.

P.S. Filmele Mad Max au avut dintotdeauna un soundtrack notabil. De data asta autorul e Junkie XL, celebru DJ olandez care a facut cariera cu muzica pentru jocuri video si remixuri pentru trupe metal (Fear Factory, Rammstein, Soulfly etc.)

  Ex Machina

Un programator tre sa testeze existentza conshtiintzei si a "umanitatzii" la o roboata bunoaca. Miza e clasica, despre un experiment Turing amoros intre un subiect uman si o gagica artificiala cu matze si coapse stravezii care redefinesc notziunea de "sexy". Cam toate dilemele clasice legate de AI se regasesc aici (culese de prin Blade Runner, Odiseea Spatziala, A.I.), precum si cateva idei despre exploatarea omului de catre om, cu care regizorul Alex Garland a ramas probabil de cand a scris scenariul la Never Let Me Go. Totusi, criteriile clasice de legitimare a inteligentzei artificiale in ochii umanitatzii sunt subtil chestionate. Nu pot insa atrage atentzia asupra subtilismelor (trecute cu vederea de multzi recenzentzi) fara sa dau spoilere.

Fara nici o legatura cu populara banda desenata cu acelasi titlu, dar beneficiind de designurile popularului grafician BD Jock (Hellblazer, Losers etc.) SFul asta reuseste sa resusciteze teme obosite intr-o maniera proaspata, cu personaje cool. Oscar Isaac (Inside Llewyn Davis) e foarte funny ca mad scientist, iar filmul are efecte de sunet/imagine sexy-insidioase, care te bantuie mult dupa vizionare (soundtrackul e facut de un gagiu de la Portishead).

Ex Machina e debutul regizoral al scriitorului Alex Garland, colaborator apropiat al lui Danny Boyle (pentru care a scris The Beach si 28 Days Later) si mai nou foarte apreciat ca scenarist de jocuri video. Filmul e un SF la fel de cool ca design si la fel de feminist ca si Mad Max dar, fiind mai discret si mai subtil in mesaj, va face mult mai putzine valuri.

Kingsman

Regizorul lui Kick-Ass (Matthew Vaughn) vine cu o noua ecranizare dupa o banda desenata scrisa de autorul lui Kick-Ass (Mark Millar) in care aplica retzeta de succes din Kick-Ass pe filmele cu spioni britanici gentlemani care tzin piept invaziei de cocalari est-europeni imbracatzi in treninguri si a unor mad scientists americani mancatori de McDonalds. Mad Scientistul in acest film e Samuel Jackson, creca singurul actor american din film, restul fiind simboluri british 100%: Michael Caine, Colin Firth, Mark Strong sunt cvasi-descendentzi ai Cavalerilor Mesei Rotunde, manieratzi si purtatori de costume la comanda, insarcinatzi prin traditzie sa slujeasca Regatul Unit impotriva invadatorilor in trening.

Filmul e pana la urma tot o poveste cu supereroi ca si Kick-Ass, adresat unei audientze adulte datorita excesului de violentza, limbaj si abundentzei de referintze pop culture. La fatzada nu e vorba tocmai de super-eroi, ci de gadgeturi de spionaj, teorii ale conspiratziei si elemente preluate din filmele James Bond, inclusiv o femme fatale cu picioare de metal pe nume... Gazelle.

Filmele contra plictiselii

Digging Up the Marrow

Documentar-farsa ingenios pana la un punct, facut de Adam Green, unul din tinerii pe val din horrorul american modern (trilogia Hatchet). Initzial filmul asta ar fi trebuit sa fie un documentar, cu scene si interviuri filmate pe la festivaluri horror de pretutindeni, unde regizorul povesteste cu diverse staruri ale culturii pop-horror - regizori (Mick Garris, Tom Holland), graficieni (Sam Kieth - Sandman), actori cult (de prin Friday 13, Final Destination samd).

La un momendat regizorul primeshte o scrisoare de la un fan care a descoperit evenimente paranormale intamplandu-se in cimitirul unui sat izolat. Impreuna cu echipa sa, Adam Green se duce sa investigheze. Daca fanul respectiv nu ar fi Ray Wise din Twin Peaks, farsa ar mai fi putut tzine o vreme si filmul ar fi fost mult mai funny si mai meta. Prin interviuri, regizorul are diverse explicatzii cu privire la motivul pentru care a dorit sa dezarmoseze farsa destul de devreme, insa parerea mea e ca a procedat eronat si ar fi putut sa iasa ceva mult mai dragutz din aceasta idee daca personajul nebun nu ar fi fost jucat de un actor cunoscut.

Frank

Un alt film care chestioneaza granitza dintre farsa si realitate, despre o trupa de hipsteri avangardishti al carei vocal traieste in permanentza cu o masca pe cap (Michael Fassbender, ceea ce e putzin spoiler dar, ma rog, scrie si pe afish). Povestea e spusa din punctul de vedere al unui alt hipster care primeshte oferta irezistibila de a se alatura trupei dupa ce fostul clapar a incercat sa se sinucida. Grupul petrece nishte saptamani la o cabana din padure incercand sa compuna un album genial si lipsit de compromisuri comerciale. Din trupa face parte si Maggie Gylenhaal intr-un rol destul de haios.

Povestea se cvasi-bazeaza pe cazul real al trupei opteciste The Freshies al carei vocal inventase o persona artistica de tipul individului mascat din acest film. In cazul real insa a fost mai mult cu intentzii comice, in timp ce in situatzia de film se adauga putzina drama siropoasa in jurul subiectului, fara a strica neaparat filmul. De fapt in absentza dramei ar fi fost cam sec, caci mai nou am dificultatzi tot mai mari in a inghitzi ironia meta-hipstereasca si mai ales muzica asociata ei.

The Rover 

Film post-apocaliptic superlent care ar putea fi un prequel la primul Mad Max, ori mai degraba la The Road daca tzinem cont de prezentza lui Guy Pearce, de ritmul lent si de faptul ca omenirea nu degenerase inca in canibalism ci abia incepuse sa-shi manance cainii. The Rover se petrece in deshertul australian la vreo 10 ani dupa un colaps economic. Nishte cocalari ii fura lui Guy Pearce mashina, singura posesiune care ii mai ramasese, iar acesta ii urmareshte tot filmu incercand sa si-o recupereze. Pe drum il ia prizonier pe fratele retardat al unuia din raufacatori, jucat (surprinzator de bine) de vampiru din Twilight.

Teoretic e un road-movie in care cei doi mai poposesc pe ici pe colo, striga unu la altu sau schimba replici lacunare despre rostul vietzii. Atmosfera nu e chiar post-nucleara, colapsul e mai mult economic, o criza de resurse inca cat de cat gestionata - mai exista o bruma de armata incercand sa mentzina ordinea si sa protejeze resursele strategice, cu precadere automobilele si benzina. Mai exista si nishte cutzofili carea incearca sa descurajeze noul obicei imprumutat de la chinezi de a manca caini. Probabil din cauza lor avea sa apara canibalismul catziva ani mai tarziu.

Regia apartzine unei revelatzii recente din cinemaul australian, David Michod (Animal Kingdom).

 Extraterrestrial

A nu se confunda cu filmul spaniol cu acelashi titlu aparut acu vreo 2 ani. Asta e facut de doi indivizi care se semneaza The Vicious Brothers si e un promitzator inceput de drum pentru cei doi (desi nu e chiar un debut). Acesti Vicious Brothers sunt oameni de efecte speciale care executa aici un exercitziu de design cinematografic (vezi si cazurile similare Spierig Borthers, Strause Brothers, Mo Brothers - e o moda?)

Dincolo de exercitziul de design, ceea ce se intampla in acest film e rezumat foarte la obiect prin titlu: nishte tineri se duc la o cabana, sunt rapitzi de extraterestri si supushi unor analize anale. Ma numar printre cei care asociaza filmele despre abductzii extraterestre cu analizele anale - colonoscopie, hemoroizi etc., iar acest film s-a dovedit destul de conshtient de asta. Mai avem animale mutilate, un sherif care banuie adevarul (din Ally McBeal), un veteran de razboi nebun care si el banuie adevarul (Michael Ironside), extraterestri din aia standard cu 3 degete lunguietze si ochi mari-negri pe un cap alb-oval si o farfurie zburatoare care rapeste oameni alunecand pe-o raza. E shocant cat de ”by the book” e facut acest film, incat ramai cu impresia ca The Vicious Brothers l-au primit ca proiect de examen la ceva scoala si au vrut neaparat sa ia nota cea mai mare.

Singura inovatzie din film e ca, spre deosebire de caracterul misterios-detectivesc pe care il are acest gen de filme (de la Spielberg incoace), in cazul de fatza avem un film horror cu cateva scene intens-sangeroase facut mai degraba in stilul slasherelor cu cabane, eventual cu zombie. Adica e cam ceea ce te-ai astepta sa vezi intr-un exercitziu de cinema in care li s-a cerut studentzilor sa aiba si un element de inovatzie, dar nu mai mult de unul.

Hansel and Gretel Witch Hunters

Dupa succesul major cu primele filme zombie din istoria Norvegiei (Dead Snow), regizorul Tommy Wirkola a fost adus la Hollywood sa lucreze cu buget mai mare si actori ceva mai celebri. Filmul asta exploateaza radacinile horror ale povestilor Fratzilor Grimm (cam cum facuse si Terry Gilliam acu 10 ani, si mai nou creca e si un serial cu titlul Grimm) si intr-o anumita masura se aliniaza la trendul recent de maturizare a basmelor clasice (Maleficent, Snow White, benzile desenate Fables).

Rezultatul e din pacate cam generic. Excesul de sange da foarte repede in parodic, erotismul se reduce la cateva decoltee si o tentativa de viol, iar actorii (Jeremy Renner, Peter Stormare, gagica din Byzantium) par cam plictisitzi. Singura gaselnitza cool e ca Hansel sufera de diabet din cauza ca a fost indopat cu turta dulce in povestea originala. Acum, la maturitate, el shi sora-sa au devenit vanatori de vrajitoare.

A trebuit sa vad filmul in doua reprize caci la prima m-a obosit cumplit cu excesul de scene de actziune coregrafiate generic. Desi pretind ca se adreseaza unei audientze adulte, genu asta de basme parca isi propun in secret sa nu piarda nici audientza infantila.