TIFF 2015 - filmele misteaux

In sfarsit, ultimul calup de filme de la TIFF 2015. Prima parte, despre filme naspa a fost aici, a doua parte, despre filmele asa si-asa, a fost aici.

Doua dintre filmele care ar fi meritat incadrarea in acest articol le-am prezentat mai demult, caci le vazusem inaintea TIFFului - thrillerul lesbian Duke of Burgundy si filmul ucrainean cu surdo-mutzi The Tribe (despre ambele am scris aici).

10000 KM

Cititorii blogului imi vor aminti ca am denigrat in repetate randuri filmul de garsoniera, construit din mult nimic estetic compensat cu shantaj/manipulare emotzionala, ori cu un realism sec al carui unic merit este ca imita cu precizie realitatea (ceea ce in ochii mei nu e tocmai scopul cinemaului). Romanii sunt specialisti ai cinemaului de garsoniera, desi genul a aparut mai mult din constrangeri bugetare decat ca manifest estetic.

Fac totusi o exceptzie si recomand calduros acest film caci are o insemnatate particulara pentru mine, care mi-am irosit ca prostu vreo 5 ani din viatza in relatzii la distantza, toate eshuate in conditzii extrem de similare celor prezentate in 10000 KM. Filmul prezinta cu acuratetze fina o analiza/studiu de caz al acestui gen de relatzie, in special prin particularitatzile pe care le are in epoca Skype/Facebook (totusi parca erau mai ok relatziile la distantza cand aveam doar Mirc).

10000 KM are fix 2 actori: El e profesorash in Spania si o duce cam prost cu banii (deci nu isi prea permite sa-si viziteze gagica); nici Ea nu o duce grozav cu banii dar are o bursa la Los Angeles si se agatza de diverse oportunitatzi pentru a ramane pe-acolo. Baiatu se tot chinuie sa stranga bani de un bilet de avion dar relatzia se duce pe apa sambetei mai repede decat face el bani, intr-un fel de cursa contra-cronometru tacita in care Ea are avantaj competitiv si tot ia decizii care intind coarda relatziei. Din pacate filmul se termina umpic cam repede si lasa o nedreapta ambiguitate in poveste. Ma rog, pentru film poate e mai bine asha, ca nu isi atrage antipatii, dar in realitate intotdeauna exista un ass-hole in povestile de genu asta.

Actritza principala a jucat si in Game of Thrones intr-un rol extrem de diferit, contrastul fiind teribil de amuzant.

 Test 

Unii vorbesc de un nou val de cinema rusesc, dar creca cinema-ul rusesc are o lunga traditzie estetica doar ca in Vest (si la noi, care nici macar nu suntem Vest) a ajuns dintotdeauna cam greu, picatura cu picatura. Anul asta a facut ceva valuri Leviathanul, in anii trecutzi facea furori Balabanov, insa nu pricep de ce lumea pomeneste numele astea ca fiind revelatzii punctuale, cand de fapt avem acolo o ditamai shcoala de estetica video cu vechime istorica.

De Aleksandr Kott, individu care a facut Test, n-am auzit in viatza mea insa filmu asta te lasa cu gura cascata de la primele scene iar la scenele de final tzi se disloca falca. E obligatoriu de vazut pe ecran cat mai mare, care sa puna in valoare peisajele din stepa Kazahstanului, in conditziile in care filmul e lipsit de dialoguri (a fost prezentat in sectziunea filmelor "mute", alaturi de alte doua filme pe care le-am pomenit aici - The Tribe si Nude Area).

Povestea e minimala - un soldat rezervist traieste cu fiica-sa in stepa kazaha, la o gramada de kilometri de cel mai apropiat vecin. Batranul isi petrece mare parte din timp cu vodca si cu oile, in timp ce fiica se apropie de varsta maritishului si se indragosteshte de singurii doi barbatzi cu care intra in contact in afara de tatal ei - un tzaran boring (dar reliable) si un hipster funny (dar cam bipolar si aiurit). Neshtiind ca orice femeie are nevoie de 2 barbatzi in viatza ei, fata se tot macina si se sfashie, pana moare taica-su si tre sa ia o decizie ca nu se mai descurca singura cu casa. Povestea poate pare cam boring dar finalul e de mare clasa, atat ca twist narativ care te obliga sa reinterpretezi filmul, cat si ca prezentare estetica - nu pot sa-l povestesc fara sa dau spoilere, insa are un rol major in a shtantza definitiv Test in memoria spectatorului.

Cautatzi filmul dupa titlul original - Ispytanie - caci altfel nici IMDBul nu-l gaseste.

Goodnight Mommy

Cu exceptzia lui Seidl si Hanneke am asteptari foarte scazute de la cinema-ul (si poporul) austriac cand vine vorba de arte (si de gastronomie, si de sex). In cazul de fatza avem un caz mai dubios - co-regizoare/co-scenarista e Veronika Franz, nevasta lui Seidl, producator e barbat-su, iar rezultatul e pretty fukkin cool.

Povestea e despre doi fratzi gemeni care se confrunta cu imaginea sinistra a mamei lor, o top modela iesita recent dintr-o operatzie estetica, pricina din care are inca fatza inflamata si poarta mereu pe cap nishte bandaje sinistre. E excelenta gaselnitza de a produce scene foarte creepy din situatzii care teoretic n-ar avea nimic creepy in ele (vezi imaginea de mai sus). Din punctul de vedere al eroinei sunt doar nishte bandaje; copiii insa dezvolta o intreaga teorie conspiratzionista a la Invasion of the Body Snatchers si ticluiesc cai diavoleshti de a-si recupera mama care e posibil sa fi fost inlocuita de un extraterestru, sau chiar de ceva mai nasol.

Atmosfera excelenta, gaselnitze vizuale excelente, twisturi dragutze, cai ingenioase de a manipula perceptzia spectatorului si de a o distorsiona prin filtrul celor doi copii din rolurile principale. Un fel de Rosemary's Baby cu rolurile inversate.

In the Basement

Fiecare popor e asociat cu anumite stereotipuri. Austria e construita pe cultura beciului, a xenofobiei si a ipocriziei, destul de strans legate intre ele, mascate la fatzada printr-o maimutzareala sistematica a cultului german pentru munca si eficientza (pe nemtzi austriecii ii urasc din suflet, pentru ca la ei nu e doar maimutzareala). Beciul e cea mai importanta locatzie din spatziul tridimensional in care isi traieste viatza austriacul de rand. Daca nu ai beci in Austria, nu ai viatza - acolo e locul in care potzi sa dai curs hobbyurilor, caci in afara beciului interactziunea umana se reduce la conversatzii despre slujba, vreme si tzigani.

Si ce hobbyuri refulante au austriecii! Unele din acestea sunt trecute in revista de acest mockumentar al lui Ulrich Seidl, principalul analist al psihozelor austriece de la Thomas Bernhard incoace. Seidl insa impinge lucrurile mai spre extrem, detaliind copios si sexualitatea reprimat-absurda a acestui sinistru popor. In the Basement e un mix de interviuri involuntare cu cetatzeni de bine si scene regizate pe baza unor shtiri scandaloase din presa austriaca. Cumva reiese de aici ca interviurile involuntare sunt chiar mai scandaloase decat shtirile scandaloase. Una din cele mai amuzante scene (neregizate) e cea din imaginea de mai sus, in care niste consilieri de la o primarie se adunau in weekend in beciul unuia dintre ei sa comemoreze gloria de alta data a Austriei naziste. O parte dintre ei aveau sa-si piarda slujbele in urma acestui film si l-au dat in judecata pe Seidl ca nu le-a spus ce vrea sa faca cu scenele filmate :)

Ulrich Seidl e prezent inca de la prima editzie a TIFFului cu unele din cele mai provocatoare si rafinate filme ale festivalului. Ce-i drept si eu sunt cam biasat de traiul meu prin Austria si de faptul ca am simtzit pe propria piele tipologiile sale de personaje, care in ochiul nevinovat ar putea parea drept caricaturale ori exagerate.  Dar jur ca nu-s.

A Hard Day

Filmul asta n-ar fi chiar o capodopera, insa e destul de rar sa vad un thriller sud-coreean care e deopotriva intens si hazliu. In partea aia a Asiei se sta mai prost cu simtzul umorului in general, si cu capacitatea de a mixa umor cu alte ingrediente cum e cazul de fatza, asa ca recomand filmul asa cum il recomanda si afishul - un mix de John Woo si Tarantino.

Un politzist care mergea la inmormantarea maica-sii loveshte un trecator cu mashina si incearca sa se fofileze de la problema ascunzand cadavrul in sicriu langa maica-sa. Dupa ce realizeaza ca cel calcat cu mashina e un personaj cheie intr-un caz pe care il are de rezolvat, e nevoit sa dezgroape mortul ca sa afle circumstantzele in care acesta i-a sarit in fatza mashinii. Mai apare si un martor dubios al accidentului care incearca sa-l atraga pe protagonist in diverse complicatzii interlope, asa ca sunt aici si unele ocazii pentru scenele standard din policierul coreean -  urmariri cu mashina, alergaturi, sarituri peste garduri, kung-fu in WCuri publice si dat cu capu de chiuveta. Dupa ce vezi cateva thrillere din astea energetice de-ale lor te cam ia durerea de cap, insa umorul de situatzie din A Hard Day aduce o sanatoasa schimbare de ritm la genul asta de film.

Magical Girl 

Thriller spaniol foarte dragutz, usor criptic dar nu incomprehensibil, usor previzibil dar si cu twisturi interesante, usor lent dar fara sa plictiseasca vreo clipa. Structura scenariului e cea care era foarte foarte populara candva la Hollywood, cand se dadeau Oscaruri pentru Magnolia, Babel, Crash, adica grupaje de povesti care aduc personaje pestritze in confruntari improbabile, dirijate de un fel de destin-puzzle. Totusi, aici povestea e mai usor de urmarit si creeaza mai bine senzatzia de reactzie in lantz care ar putea fi rezultatul unei orchestrari cvasi-magice.

Povestea care declansheaza totul e a unei fetitze bolnave de leucemie si a tatalui care doreste sa-i cumpere fetitzei un costum de Sailor Moon si pentru asta tre sa faca rost in mod ilicit de o carutza de bani. A doua poveste e despre o gagica care a facut cariera ca actritza in filme porno sado-maso si ar vrea sa depasheasca acea perioada din viatza ei, dar nu prea reusheste. A treia poveste e despre un prof de mate care a infundat pushcaria pentru ceva ce probabil are a face cu pedofilia. Destinele celor trei se intretaie in tot felu de feluri interesante care spiraleaza in tragedie.

Comparatzia cu Magnolia/Babel e putzin exagerata, aici miza cade pe piste false si pe suspans de thriller politzist. Cel mai mult seamana cu o alta bijuterie dark de la TIFFu de acu 4 ani, filmul danez Nothing's All Bad, daca-l mai tzinetzi minte. Daca nu, sa-l cautatzi, ca se pierde in uitare si era un mare film.

Dead Snow 1-2

TIFFul a oferit dintotdeauna o gramada de filme nordice, anul asta a fost chiar o sectziune dedicata filmului norvegian de toate genurile, in care au intrat si aceste comedii horror care sper eu sa evolueze macar intr-o trilogie (asta promite cadrul final din a doua parte). Miza acestor filme sunt gagurile si referintzele pop, efectele speciale fiind oarecum caricaturale, asa ca pot fi vizionate si de catre cei care nu se omoara dupa horror.

Filmele Dead Snow apartzin unui anume Tommy Wirkola care in consecintza a fost angajat sa regizeze la Hollywood filmul ala de actziune cu Hansel si Gretel, oarecum in acelashi spirit parodic, influentzat de vechile filme Evil Dead. Astea cu zombie sunt insa mult mai bune si mai amuzante decat tentativa sa hollywoodiana.

Povestea din Dead Snow e exact ce promite titlul - nishte tineri norvegieni se duc la o cabana la munte si sunt casapitzi de nishte zombie nazisti aflatzi in cautarea unor comori din al 2lea Razboi Mondial. In buna traditzie a genului, cele doua filme continua direct unul din celalalt, chiar de la acelashi cadru - supravietzuitorul primului film, cu o mana auto-amputata in urma unei mushcaturi de zombie, reuseste sa se salveze si sa ceara ajutorul unor zombie comunisti care poarta o pica mai veche nazistilor.

Deci pana la urma e si un film politic, despre conflictul etern si la moda dintre extrema dreapta si extrema stanga.

Trash

Britanicul Stephen Daldry a reushit sa prinda nominalizari Oscar cu fiecare lung-metraj pe care l-a facut pana acu (Billy Elliott, The Hours, The Reader) si probabil va prinde si cu asta, caci e un film facut parca pentru Oscaruri, despre chestii importante, cu prezentare de blockbuster, ecranizare dupa ceva roman de succes scris de un fel de dascal misionar pe baza experientzelor proprii de implicare sociala prin favelele braziliene.

Povestea e despre nishte copii brazilieni, un fel de tzigani de-ai lor care traiesc in groapa de gunoi din Rio de Janeiro si gasesc un portofel dubios care contzine indicii despre un caz de coruptzie la nivel inalt si nishte crime aferente. Copiii duc portofelu la un popa misionar si la asistenta lui (alter-ego-urile autorului romanului si singurii actori americani din film - Martin Sheen si Rooney Mara). Nishte militzieni coruptzi cauta portofelu si pe copii. Cumva cazul de coruptzie se conecteaza si la revoltele din preajma Campionatului Mondial de Folbal din Brazilia, cand se plangea lumea ca se cheltuie prea mult pe folbal si prea putzin pe educatzie. Cam asta creca e si morala filmului.

Ocazional filmul arata beton, cu peisaje maiestuoase pline de gunoaie, iar ca poveste e un thriller detectivesc cu conspiratzii politice si eroi minori entuziasti care reusesc sa atraga simpatia publicului. N-are insa nimic de a face cu City of God, si nici cu stilul acelui film, cum ar putea parea la prima impresie, e mai mult un fel de Tom Sawyer si Huckleberry Finn.