Steve Niles, Brian Michael Bendis (cu grafica de Ashley Wood si Ben Templesmith): The Hellspawn

Am facut un rezumat al istoriei Spawn cu ocazia recenzarii spin-off-ului Spawn:Dark Ages, asa ca ma limitez aici la un scurt rezumat: e una din cele mai longevive benzi desenate indie (inceputa de creatorul sau Todd McFarlane acu 20 de ani, cu contributzii ocazionale de la autori celebri precum Neil Gaiman si Alan Moore). E atat de longeviva incat azi cu greu mai poate fi considerata indie, dar reprezinta oricum o mostra de succes al unui autor care si-a promovat singur opera pana la nivelul la care a ajuns un business corporatist, sub umbrela Image Comics (cam ce s-a intamplat si cu Walking Dead, gazduita de aceeasi editura), concurand astazi cot la cot cu productziile Marvel sau DC Comics. Din pacate nu si in plan cinematografic, unde Spawn a avut o singura ecranizare obscura in anii 90 (cu un soundtrack memorabil). Planurile de relansare in cinema au fost intarziate de tot felu de conflicte juridice de notorietate intre creatorul seriei si co-autorii sai.

Pe langa seria originala (aprox. 250 de numere), de-a lungul timpului s-au publicat o sumedenie de miniserii spin-off, iar eu am inceput sa le citesc pe alea, tocmai pt. ca erau scurte si ca sunt actualmente reeditate in niste conditzii grafice deosebite la pretzuri bune. Despre Spawn:Dark Ages am scris deja, iar aceasta The Hellspawn ar fi a doua, umpic mai subtzire (400 de pagini) dar in aceleasi conditzii grafice de exceptzie, care de data asta mai beneficiaza si de grafica a doi dintre graficienii cei mai inovatori ai industriei BD moderne - Ben Templesmith si Ashley Wood.

Din pacate, daca cu Spawn: Dark Ages m-am descurcat fara sa fi citit seria originala, cu The Hellspawn lucrurile nu mai stau la fel. La prima lectura nu am intzeles nimic. Asta nu e un spin-off cu personaje alternative/complementare, ci e un capitol al povestii originale, cu personaje al caror background e necesar ca sa pricepi despre ce naiba se discuta si la ce se refera cand se discuta. Am rasfoit putzin pe wikipedia istoria personajelor respective si am mai parcurs o data in fuga cartea, ceea ce a mai luminat din situatzie. Totusi e o idee foarte proasta sa citesti cartea asta fara sa ai habar de universul Spawn.

Pe de alta parte, lucrarea e net superioara lui Dark Ages. Grafica era misto si acolo, dar aici e foarte artsy, asigurata de doi dintre cei mai spectaculosi graficieni ai industriei (despre Templesmith am mai scris in legatura cu miniseriile Wormwood si Fell). Amandoi sunt specializatzi pe colaje de grafica digitala, pictura manuala si sketch combinate in aceeasi imagine, ceea ce poate da rezultate foarte creepy. Lucrarea are ceva si din stilul lui Arkham Asylum (Grant Morrison+Dave McKean), acelasi amestec de grafica abstract-grotesca si dialoguri criptice incarcate de referintze pretentzioase (nu la fel de pretentzioase ca la Morrison, totusi).

Povestea se petrece in timpuri actuale, fara aura de basm in care era imbracata povestea din Dark Ages. Dialogurile sunt cinice si dirty, seamana oarecum cu stilul lui Warren Ellis cu momente de umor tip Tarantino, datorate in mare parte lui Brian Michael Bendis, un autor pe care nu l-am prea citit dar intzeleg ca e la mare moda in zilele noastre. Steve Niles, care a contribuit si la Dark Ages, are si aici o parte importanta in stilul sau horror old-school ceva mai usor de urmarit decat cryptic-coolul lui Bendis.

Spawn e un antierou venit din Iad sa culeaga suflete ratacite de cremenali. Intors pe Pamant e nevoit sa ia contact cu vaduva sa, cu noul ei sotz, cu fostul shef si fostii amici. Diverse bazdaganii din Rai si din Iad vor sa-l distruga din diverse motive (care partzial mi-au scapat). Printre inamicii sai se numara Violator - un clown satanic care impinge oamenii la suicid, Hel - o curva din Iad care incearca sa-l convinga pe erou sa candideze la presedintzia Iadului, Billy - un pedofil pe care eroul l-a trimis in Iad mai demult (probabil in seria originala). E o carte destul de sangeroasa, care nu se preteaza copiilor - daca in Dark Ages aveam cel mul o tzatza si o decapitare medievala pe ici pe colo, aici avem heroinomani, pedofili, Ku Klux Klan, o gagica zombie gravida si parlamentari coruptzi, deci tot ce poate fi mai scarbos pe Pamant. Dialogul si grafica se complementeaza perfect in a crea o impresie nihilista neobisnuita pentru povestile cu supereroi. Asta e de fapt tactica cu care Spawn a reusit sa se impuna in mainstreamul BD al anilor 90.

Partea nasoala e aceeasi pe care o acuzam si in Dark Ages - e mult prea multa grafica si prea putzin text, ceea ce rezulta intr-o poveste generalmente simplista care se citeste foarte repede daca nu ai dezvoltat creierul vizual si nu stai sa lingereshti pe detaliile grafice.

- plusuri: grafica de exceptzie, cateva scene horror de real impact
- minusuri: o diluare puternica a scenariului, cu accent pe prezentarea grafica; nu e o idee buna sa intri in universul Spawn cu cartea asta caci nu e tocmai stand-alone ca poveste

- recomandare: fanilor Spawn, nu prea are sens sa fie citita de cineva nefamiliarizat cu aceasta mitologie