Glen Hirshberg - American Morons

Pedigree:

- Premiul International Horror Guild, nominalizari World Fantasy, Bram Stoker, Locus (pentru culegere de proza scurta)

- nominalizare International Horror Guild (pt nuvela The Muldoon)

Antescriptum: Titlul volumului e cam ciudat si misleading. Nu gasesti nici umor, nici critica sociala in cartea asta.

Autori horror sau SF ratacitzi (infiltratzi, mai exact) in mediile mainstream am mai vazut, insa Glen Hirshberg mi se pare un caz special de autor mainstream ratacit prin cercurile horror. Vetzi intalni reviewuri de 1 stea si de 5 stele la cartea asta. Primele vin de la cititori care intreaba pe buna dreptate "unde e horrorul in toata chestia asta?" Ei bine, pe undeva e, dar nu neaparat in randurile acestei cartzi, ci mai mult printre ele.

Auzisem de autor ca fiind unul de ghost stories. Alta categorisire care induce in eroare. Din cele 7 nuvele ale acestui volum doar 2 sugereaza evenimente sau personaje supranaturale. "Fantomele" lui Hirshberg sunt mai degraba momente, regrete si personaje evocate din trecuturi tragice, cu care personaje din prezent incearca sa se reconcilieze. Protagonistii sunt intr-adevar bantuitzi, dar nu de aparitzii supranaturale ci de chestiile care ne bantuie pe totzi - amintiri mai mult sau mai putzin reprimate, vedenii cu oameni dragi care au murit, evenimente care au marcat destine in mod subtil.

Tonul general este unul de nostalgie depresiva. Stilul e liric, descriptiv, dar nu stufos. As putea zice ca autorul e unul de atmosfera, insa atmosfera e ceva ce tzine de exterior, de peisaj (care are un rol important in estetica gotica); in schimb atmosfera lui Hirshberg e cu precadere interioara. Personajele lui evoca foarte mult, isi amintesc multe, vorbesc destul de mult dar nu fac mai nimic. Uneori ofteaza sau le dau lacrimile pe la coltzurile ochilor. E cea mai anti-gotica si anti-climactica culegere de ghost stories pe care am citit-o.

Desi destul de tinerel (a debutat la inceputul anilor 2000) for some reason autorul a cucerit-o pe Ellen Datlow care l-a infiltrat intr-o gramada din antologiile sale aparute in ultimii ani. Toate cele 3 culegeri de nuvele ale sale (mai are The Two Sams si The Janus Tree) au fost bagate in seama pe la premiile fantasy si horror, dar creca asta a facut cea mai mare valva, poate si din pricina titlului cam dubios pentru o carte de factura asta.

Volumul e subtzirel si contzine 7 nuvele de lungime medie (20-40 pag.). Le enumar incepand cu favoritele:

• Devil's Smile. O femeie care locuieste intr-un far asista la scufundarea corabiei sotzului ei chiar in golful pe care farul trebuia sa-l supravegheze. Povestea are ceva din disperarea povestilor marinaresti tragice (Pym a lui Poe, Melville), cu accent pe stradaniile femeii de a ajunge la trupul legat de catarg al sotzului. E si singura nuvela din acest volum care are cateva scene cu adevarat sinistre, ce ar putea fi catalogate drept horror.
• Like a Lily in a Flood. Nuvela bazata pe un adevar istoric cu care nu eram familiarizat. Documentarea de pe wikipedia e obligatorie pentru a intelege povestea: pe la 1800 aparuse in SUA o secta, a milleristilor, care propovaduiau venirea sfarsitului lumii pe 1 Aprilie 1843. Poate va amintitzi o alta isterie similara in anii trecutzi, americanii au o obsesie recurenta cu asta, iar secta milleristilor a fost prima si creca cea mai populara manifestare de gen. A cunoscut un succes nebun si s-a transformat in scurt timp intr-o biserica adevarata. Cum in 1843 nu s-a intamplat nimic, patronul miscarii, William Miller, a reconsiderat calculele si a amanat sfarsitul lumii cu 1 an, insa tot fara rezultat. Perioada respectiva a ramas cunoscuta drept The Great Dissapointment si s-a finalizat cu destramarea partziala a sectei si reconvertirea ramashitzelor sale in ceea ce azi cunostem drept Adventismul de ziua a saptea. Scenele in care autorul descrie Marea Dezamagire sunt superbe, cu oamenii luandu-si copiii pe o ploaie cumplita si ascunzandu-se in morminte mocirloase sapate de propria mana unde au stat 3 zile si 3 noptzi asteptand sfarsitul lumii. Povestea e despre o spalatoreasa care e sceptica de la bun inceput cu privire la profetziile respective, mai ales dupa ce iubitul ei abandoneaza secta si se duce la facultate. Momentele mai horror vin dupa Marea Dezamagire, cand o parte din secta se reorganizeaza intr-un nucleu agresiv de nihilisti care dau o alta interpretare profetziei.
• Safety Clowns. Seamana putzin cu filmul Training Day, dar e cu vanzatori de inghetzata in loc de politzisti. Un vanzator de inghetzata e introdus de partenerul sau in tainele traficului cu droguri mascat in spatele afacerii cu inghetzata. Dialoguri excelente, atmosfera de thriller.
• The Muldoon (finalista International Horror Guild). Nuvela gotica cu doi copii ce investigheaza in podul casei imprejurarile mortzii strabunicelor lor care, trecute de 90 de ani, au fost gasite moarte una peste alta intr-un pat. Imi scapa motivele pentru care e una din cele mai populare proze ale lui Hirshberg. Probabil pentru ca, alaturi de prima din aceasta lista, e printre putzinele ce pot fi incadrate oficial in genul horror.
• American Morons. Doi americani se plimba prin Italia si li se strica masina pe marginea autostrazii,  langa un sat pe ale carei ulitze se plimba pauni domesticitzi. Povestea este foarte moody si minimala ca actziune, cu cei doi turisti avand un soc cultural la contactul cu imaginea rurala suprarealista si la conversatziile pe teme de mitologie romana cu niste italieni interlopi care se ofera sa repare masina.
• Flowers on their Bridles, Hooves in the Air. Probabil cea mai moody si mai lipsita de actziune din nuvelele volumului, despre trei prieteni care se plimba printr-un parc parasit si au vedenii cu parintzii care ii aduceau la carusel cand erau copii.
• Transitway. Doi pensionari trec printr-un pasaj bantuit de fantomele tuturor celor care au trecut vreodata prin el, inclusiv prieteni apropiatzi care nu mai sunt. Din nou o poveste moody cu personaje care stau sa planga dintr-o clipa in alta. But it kind of gets to you.

Am mai scris acu catziva ani de un autor similar, dar ceva mai batran si mai old school, Dennis Etchison, un secret bine pastrat al melancoliei morbide si fantasticului psihologic din anii 70. Povestile lui Hirshberg sunt mai lungi si nu prea au poanta, dar am impresia ca autorul calca foarte indeaproape pe urmele lasate de Etchison. Si probabil va sfarsi in acelasi anonimat, caci genul asta de literatura nu-si prea gaseste locul nici in horror, unde e incadrat de nevoie, si nici in mainstream, unde nu are destula vizibilitate. Toate cartzile autorului au iesit in edituri small press.

Mi-a mai adus aminte si de Jack Cady, unul din favoritzii mei in zona ghost stories (detalii aici), dar acolo erau destule povesti cu fantome in sens clasic (mortzi care se intorc sa rezolve chestii), in timp ce aici bantuirea e de o factura mult mai realista - flashbackuri, deja-vu-uri, amintiri menstruale.

Seamana putzin si cu M. Rickert, marea doamna a fantasticului moody, dar scriitura e ceva mai schioapa la Hirshberg, mai saraca in vocabular si metafora. Nu pentru ca ar fi Hirshberg slab, ci pentru ca e Rickert foarte buna.

- plusuri: descrieri de stari si senzatzii ale personajelor bine mestesugit

- minusuri: excesiv de descriptiv si partzial redundant, tributar unor intaintasi ceva mai generosi in idei si stil

- recomandare: amatorilor de mood-horror (Etchison, Cady, Rickert)