Tuesday, September 30, 2014

Slash film festival 2014 - filmele asa si-asa

Ca in fiecare an, imi inchei periplul festivalier cu festivalul de film horror Slashfilm din Viena, un festival marunt care a crescut mult de cand il frecventez. Ar mai fi fost pe lista si festivalul Dracula de la Brasov care se intampla chiar saptamana asta si are un program de filme destul de cool, dar capitalismul nu ma lasa sa ajung in perioada asta in tzara.

In mod traditzional festivalul Slashfilm are loc intr-un singur cinema de cartier, cu o singura sala, dar selectzia filme poate concura cu succes festivalurile mari din Europa. Din pacate spre deosebire de altzi ani a trebuit sa ocolesc evenimentele sociale (zombie walk, LARP party, fund raising pentru o posibila productzie intitulata The Man Whose Lower Intestine was a Portal to Nazi Germany).


Din fericire am avut ocazia sa dau nas in nas cu Lloyd Kaufman, parintele miscarii Troma care in cadrul acestei editzii a tzinut un master class :)) si a prezentat o sectziune cu filme Troma. Mi-am mai frecat coatele si cu Beatrice Dalle, actritza de notorietate a horrorului frantzuzesc (Inside). Din pacate am ratat un Q/A cu Ulrich Seidl care si-a lansat noul film despre perversiunile austriecilor (sugestiv intitulat In the Cellar), o tema pentru care am o slabiciune deosebita.

Articolul asta e dedicat filmelor mai asa si-asa din program, simpatice totusi. O sa urmeze un alt articol cu filmele mai cool.

Wolfcop

Filmul cu varcolaci e o victima in cinemaul horror post-2000. Cele mai bune filme recente ale genului sunt obscuritatzi indie (Dog Soldiers, Ginger Snaps), in rest varcolacul a devenit personaj secundar in filmul cu vampiri (Underworld, Twilight, True Blood), un fel de contragreutate stangista, proletara, la erotismul vampiresc de dreapta. Desi, istoric vorbind, contragreutatea respectiva trebuia sa fie zombieul, astia de la Hollywood au decis ca erotismul vampiresc ar fi subminat de o apropiere prea puternica cu cultura zombie asexuata si le-au tzinut destul de separat pana acum. In plus Twilight a consacrat sfashierea virginala intre sexul vampiric si cel cu varcolaci, o fixatzie care nu o sa dispara repede din mentalul colectiv.

Am fost incantat sa vad un Wolfcop entuziast si amuzant, chiar daca cam silly si aberant. Ma rog, nu speram oricum la o drama psihologica, iar filmul cu varcolaci e preponderent lipsit de umor de la American Werewolf in London incoace asa ca Wolfcop a fost binevenit. Genul s-a mandrit dintotdeauna cu efectele speciale practice, bazate pe machiaj si costume, iar aici avem cateva gaguri extrem de amuzante legate de transformarea omului in lup.

Sloganul filmului, like Dirty Harry, only hairier, stabileste de la bun inceput tonul - un mix de trash cinema a la Troma, retro canuxploitation (=film exploitation canadian) si film noir: avem politzistul alcoolic care se trezeste intr-o dimineatza cu o pentagrama scrijelita pe piept, avem femeia fatala care nu e ce pare a fi, avem conspiratzii oculte cu politicieni extraterestri, avem chiar si o scena de sex fulminant dupa gratii.

S-a anuntzat deja pentru la anul Wolfcop 2. Keep them coming.



Afflicted

Doi hipsteri americani isi propun sa faca inconjurul lumii si sa-si documenteze calatoria cu camera de filmat. La Paris unul dintre ei e mushcat de o tziganca si in zilele ce urmeaza  se transforma treptat intr-un fel de vampir dement sau un zombie cu momente de luciditate, nu-mi dau seama. Ideea e ca in momentele de luciditate tzine un fel de video blog in care isi documenteaza transformarea si uneori isi monteaza pe cap camera de filmat sa se inregistreze alergandu-si victimele. E problema clasica a genului found footage, in care camera de filmat e folosita in moduri foarte improbabile, dar necesare pentru a justifica existentza inregistrarilor. 

Afflicted e laudabil ca debut de buget minimal, dar genul found footage s-a intins deja mai mult decat ii era plapuma. Scurt metrajele VHS au fost ultima suflare inventiva a genului, nu vad ce se mai poate face de aici incolo. Afflicted lasa impresia ca e rezultatul altoirii intre doua din filmuletzele VHS, extins la dimensiuni de (nu foarte) lung metraj. Prin scenele hiper-adrenalinice first person seamana si cu filmele Rec.

Cei care n-au vazut mai mult de 2-3 filme din genul asta ar putea avea parte de ceva fun. Probabil nici ceilaltzi nu se vor plictisi, avand in vedere ca filmul abia bate 70 de minute si se termina fix cand incepi sa te uitzi in telefon.


Jamie Marks is Dead

Ecranizare solida dupa romanul unui autor de queer-gotic modern destul de pe val in ultimii ani, Christopher Barzak (laureatul de anul asta al premiului Shirley Jackson pentru culegere de proza scurta). Cand zic gotic modern ma refer cu precadere la ghost stories actuale si foarte moodyĆ¢ – in cazul de fatza despre fantoma unui adolescent gay care dezvolta post-mortem o relatzie semi-amoroasa cu un coleg de liceu care se credea hetero.

Filmul incepe cum il gasesc astia mort pe fecior pe malu apei, cam ca pe Laura Palmer in Twin Peaks, dupa care personajul principal incepe sa aiba vedenii cu baiatu mort in kilotz, tanguindu-se pe la geamuri ori ascunzandu-se metaforic prin dulapuri. Impreuna cu o alta colega de liceu, usor geloasa, cei doi incearca sa investigheze crima baiatului in kilotz.

Desi are unele momente creepy filmul cu greu poate fi considerat horror, e mai degraba o drama melancolica cu innuendo LGBT. N-am citit literatura lui Barzak, dar omu e gay si din interviuri am intzeles ca cam asta e directzia generala in care bate opera lui. Cea mai cunoscuta nuvela a sa e despre un barbat-sirena (siren) eshuat pe malul apei.


Escape from Tomorrow

Se zice ca barbatzii innebunesc in preajma varstei de 40 de ani, un fel de menopauza emotzionala numita midlife crisis. Daca asteptatzi sa vedetzi cum se manifesta pe blogul asta, asteptatzi degeaba. Eu am avut-o pe la 20 de ani. De aia-i zice midlife crisis, ca are loc la jumatatea vietzii.

Escape from Tomorrow e despre un gagiu pe care il apuca criza in timp ce isi plimba familia prin Disneyland. Filmul a capatat notorietate prin faptul ca fost filmat ilegal, guerilla-style, prin parcurile Disney si ca shefii de la Disneyland nu l-au dat in judecata pe regizor considerand ca mai bine il lasa sa moara in anonimat decat sa-i faca publicitate negativa. Nebagat in seama de autoritatzi, omu isi promoveaza intens filmu prin festivaluri underground. A fost obligat insa sa puna un disclaimer la inceput care spune ca acest film nu e o productzie Disney :)

Cum ziceam, e despre un barbat al carui psihic colapseaza in timp ce se plimba prin Disneyland. La inceput e doar o iritare minora cauzata de nevasta si copii, apoi de galagia din jur si de cozile infernale, apoi de detalii minore surprinse cu coada ochiului sau urechii – un zvon despre o decapitare pe un ringhishpir, o barfa despre un lantz de prostitutzie cu fete imbracate in Minnie Mouse. Filmul e alb-negru si debut, influentzat de filmele de tineretze ale lui Lynch (in special Eraserhead si Blue Velvet).


Oculus

Ghost story competent al unui tanar regizor care trebuie urmarit, Mike Flanagan - urmeaza sa ecranizeze Gerald’s Game al lui Stephen King. Am impresia ca i-a atras atentzia lui King prin similaritatzile puternice dintre acest film si Shining, insa scenariul lui Oculus e sucit in mod ingenios incat sa nu realizezi asta din prima si sa ai impresia ca e o poveste mai complexa decat e (la origini a fost un scurt-metraj).

Filmul incepe cu un tanar care iese de la casa de nebuni unde a stat pentru ca si-a omorat parintzii cand era copil. Afara il asteapta sora-sa (Amy Pond din Dr. Who) care ii reaminteste ca motivu pt care si-a omorat parintzii e ca acestia erau posedatzi de spiritul unei oglinzi malefice. Fecioru insa e sceptic si nu isi aminteste prea bine evenimentele, care sunt lamurite totusi printr-o serie de flashbackuri ce spun o poveste similara celei din Shining. In paralel, in zilele noastre cei doi gasesc din nou oglinda si o testeaza sa vada daca amintirile din copilarie sunt bullshit sau nu. Evident ca nu-s.


Knights of Badassdom

Avand in rolurile principale pe Jason din True Blood, pe piticu din Game of Thrones si o gagica din Firefly/Sarah Connor, filmul asta se anuntza a fi un deliciu. Pana la un punct e, dar de pe la jumatate bugetul se termina si totul devine extrem de cheap si silly.

Jason joaca rolul unei metalist al carui gagica carierista nu-i in stare sa faca diferentza intre doom metal si black metal. Piticu din Game of Thrones e pretenu lui cel mai bun si, ca sa-i mai ia gandu de la eshecul amoros, il introduce in comunitatea LARP (live action role playing). Asta e o comunitate de geeksi care se imbraca in regi, vrajitori, razboinici, se intalnesc pe niste coclauri si se comporta de parca ar fi intr-un joc RPG, simuland inclusiv batalii cu sabii de polistiren. Din cand in cand, o comunitate rivala de jucatori de paintball descinde asupra lor sa le strice distractzia si sa le improashte costumele cu vopsea.

Exista un fel de comunitate LARP si in Romania, niste urmasi ai dacilor care se intalnesc pe dealurile din judetzu Salaj (undeva langa Jibou), isi pun pe cap cushme si se bat, simuland episoade legate de cucerirea Daciei de catre romani. Doar ca la noi chestiile astea sunt serioase, patriotice, in timp ce la americani sunt asociate unor festivaluri gen ComicCon, StarTrek samd.

Knights of Badassdom e foarte funny atata vreme cat prezinta comunitatea LARP si dialogurile (in jargon RPG) dintre participantzi. Asta tzine cam jumatate de film, dupa care un magician recita din gresheala o incantatzie enochiana si il materializeaza pe demonul Abominog care distruge tot filmu. O oportunitate ratata.


Burying the Ex

Am fost zgandarit de o nelinishte nasoala cand a aparut filmul Warm Bodies, dar n-am stiut atunci sa zic exact care e problema. S-a lamurit treaba intre timp – filmul a dat nastere unui trend oribil de comedii romantice cu zombie (asa-numitul gen zom-rom-com) - filme care, incercand sa gaseasca numitorul comun al celor trei genuri, reusesc sa fie nasoale si ca comedii, si ca romantze, si ca filme cu zombie.

Burying the Ex e dubios de similar (si la fel de searbad-amuzant) cu recentul Life after Beth. Singurul element care scoate filmul in evidentza e ca nu-i facut de hipsteri, ci de un clasic al comediei horror, Joe Dante (Gremlins, originalul Piranha). Si ca are gagici mult mai bune decat celelalte filme de gen (amanta lui Woody Harrelson din True Detective si una din tipele din Twilight), dar si un gagiu mult mai anost (Yelchin, rusnacul ginger din Star Trek).

Povestea e despre gagiul asta geek al carui gagica hipsteritza-bio-eco ii zugraveste apartamentul in verde si ii arunca toate posterele cu filme de pe peretzi. Decis sa-i dea papucii pentru gestul inacceptabil, gagiul o invita la o discutzie dar gagica moare pe drum calcata de autobuz. Eroul isi gaseste consolarea intre sanii unei vanzatoare de inghetzata gotica (reiterez si insist: amanta lui Woody Harrelson din True Detective, una din cele mai faine tipese din horrorul modern). Din pacate fosta gagica iese din mormant si vine in chip de zombie sa ii strice baiatul combinatziile. Cica e ca-n viatza.


Discopath

Horror hipsteresc quebecoise de debut al carui ambitzie e sa placa fanilor lui Quentin Dupieux (Wrong Cops), adica sa fie persiflant la adresa genului horror si absurd in moduri in care spera sa fie si amuzant. Ii iese doar partzial, senzatzia ca filmu e facut "la mishteaux" si engleza cu accent francez a quebecoisilor reuseste mai des sa irite decat sa amuze. Totusi, regizorul isi cunoaste cat de cat materialul de lucru si insereaza unele elemente giallo clasice ce eleveaza estetic cateva scene ale filmului. Cam putzine totusi, iar soundtrackul disco te face sa te urci pe peretzi.

De fapta asta e si tema filmului - un psihopat isi pierde mintzile de cate ori aude muzica disco si omoara gagicile pe care le are la indemana. Incercand sa se abtzina, omul poarta dopuri in urechi si isi cauta un job la o manastire, insa muzica disco tot se infiltreaza cumva in viatza sa, ceea ce duce la decapitari de lesbiene, calugaritze s.a.m.d. Ar fi putut fi un film mare, insa prea adesea se simte ca e un debut, iar regizorii hipsteri tre sa invetze diferentza dintre omagiu referentzial si referintze persiflante.

 Poultrygeist

Filmul incepe cu doi adolescentzi (dintre care baiatul seamana suspect de mult cu Ponta) care fac breakup sex intr-un cimitir. Liceul s-a sfarsit si ea merge la facultate, in timp ce el e mai retardat si vrea sa ramana in satul natal. Catziva ani mai tarziu cei doi se reintalnesc - ea a devenit lesbiana hipsteritza de stanga care protesteaza impotriva corporatziilor fast-food, el a devenit vanzator la McDonalds. Ocazia cu care cei doi se reintalnesc e un protest lesbian in fatza unui McDonalds deschis pe terenul unui fost cimitir indian, ale carui blesteme fac carnea din burgeri sa invie si sa inceapa sa manance oameni. Apare si Ron Jeremy pe-acolo.

Asta e unul din filmele de data mai recenta ale lui Lloyd Kaufman, parintele miscarii Troma si al cinema-ului indie-grotesc. Am avut insa dificultatzi in a rezista pana la sfarsit - desi umorul a la South Park e inca pe-acolo pe undeva (organizatzia terorista araba Humus), iar momentele de musical sunt chiar simpatice, cea mai mare parte din film e alcatuita din fart jokes, toilet jokes, sodomy jokes si in general umor din zona anala, destul de nepotrivite cu tema filmului (e.g. I like to be filled with semen, but I'm not a submarine).

Credeam ca mi-am pierdut eu gustul pentru acest gen de film decadent, insa nu-i chiar asa, am revazut in cadrul festivalului si capodopera scolii Troma, Toxic Avenger, unde m-am simtzit la fel de bine ca prima data cand l-am vazut. Dar despre filmele mai cool din festival, data viitoare.

 

  Late Phases

Al doilea film cu varcolaci vazut la festivalul Slashfilm nu mai e la fel de cool ca Wolfcop, desi aveam asteptari mari de la el, fiind debutul american al unui regizor spaniol care a facut cateva horroruri foarte misto (Here Comes the Devil). In rolul principal il avem pe Nick Damici, un actor care ma cam irita si apare tot mai des in horroruri de astea indie (Stake Land, Mulberry Street). Aici el joaca un veteran de razboi orb care traieste singur cu cainele sau si tre sa se apere de atacurile unor varcolaci care terorizeaza populatzia din imprejurimi.

Coroborand afishul destul de cool cu ideea ma asteptam la un film simplu dar intens, ceea n-a fost cazu. Efectele speciale sunt ridicole, varcolacii arata mai degraba ca Gremlinshii lui Joe Dante, actorul principal nu convinge ca personajul sau ar fi orb, iar gravitatea statutului sau de erou cu handicap e mereu subminata de personaje secundare si situatzii ce se vor amuzante.

1 comment:

krossfire said...

Oculus mi s-a parut "grav" din toate punctele de vedere. Parca-i scris de un student la UNATC (desi cadrele si unghiurile de camera sunt bune).