Inchei cu acest articol darea de seama de la festivalul de film Slashfilm de la Viena. Articolul trecut a fost despre filmele rezonabile, asta e despre filmele cool si foarte cool.
The Dance of Reality
Pe Alejandro Jodorowsky l-a apucat harnicia la 85 de ani si a revenit cu primul sau film dupa 23 de ani de cand a zis ca se lasa de cinema pentru a se dedica exclusiv magiei si benzii desenate. Probabil va fi si ultimul sau film, desi in interviuri a sugerat planuri pentru o continuare la El Topo, pe care suspectez ca l-a planificat pentru aniversarea de 100 de ani.
The Dance of Reality e un fel de ecranizare a primei jumatatzi din recent publicata "autobiografie psihomagica" a auteurului. Nu ma asteptam la mare lucru, aveam chiar falsa impresie ca e documentar (m-am lamurit intre timp ca documentarul e altu, ala in care Jodorowsky povesteste cum a incercat sa ecranizeze Dune in anii 70). Am avut surpriza sa vad un film magic in toata puterea cuvantului si sa capat un sambure de intuitzie asupra a ceea ce intzelege Jodorowsky prin magie - o combinatzie de filozofie existentzialista cu arta terapeutica si sentiment religios holistic, apolitic. Sunt tentat sa il aprob in ciuda faptului ca in trecut, prin fragmente de interviuri scoase din context, mi-a aparut drept un dubios cu creierii prajitzi de LSD si cam supralicitat de francezi datorita simpatiilor comuniste si statutului de superstar BD.
The Dance of Reality e un fel de ecranizare a primei jumatatzi din recent publicata "autobiografie psihomagica" a auteurului. Nu ma asteptam la mare lucru, aveam chiar falsa impresie ca e documentar (m-am lamurit intre timp ca documentarul e altu, ala in care Jodorowsky povesteste cum a incercat sa ecranizeze Dune in anii 70). Am avut surpriza sa vad un film magic in toata puterea cuvantului si sa capat un sambure de intuitzie asupra a ceea ce intzelege Jodorowsky prin magie - o combinatzie de filozofie existentzialista cu arta terapeutica si sentiment religios holistic, apolitic. Sunt tentat sa il aprob in ciuda faptului ca in trecut, prin fragmente de interviuri scoase din context, mi-a aparut drept un dubios cu creierii prajitzi de LSD si cam supralicitat de francezi datorita simpatiilor comuniste si statutului de superstar BD.
Cum ziceam, filmul ecranizeaza doar inceputul autobiografiei - in film Jodorowsky e doar un pushti, iar personajele principale sunt parintzii sai: mama e un monument de maternitate cu sani imenshi, care isi canta toate replicile din film; tatal e un evreu comunist ce poarta o admiratzie obsesiva pentru Stalin in zorii perioadei naziste din istoria Chile. Din cand in cand pustiul Jodorowsky mai are viziuni cu regizorul Jodorowsky, venit din viitor sa-i dea sfaturi. Nu tzin minte o ilustrare mai puternica a nostalgiei familiei si copilariei. Ajuta si faptul ca filmul a fost facut in satul natal al regizorului, un sat pescaresc din Chile, si ca trei dintre actori sunt fiii regizorului, unul dintre ei jucandu-si propriul bunic (adica pe tatal lui Jodo).
Stage Fright
Musicalul horror e un gen
improbabil la care nu se prea inghesuie regizorii, dar care a lasat titluri de
referintza in istoria cinemaului (si a teatrului) – Fantoma de la Opera, The
Rocky Horror Picture Show, Cannibal the Musical, Sweeney Todd, The Genetic
Opera. E si mai improbabil sa existe doua filme din acest gen care sa il aiba
pe Meat Loaf in distributzie – dar iata ca la multzi ani dupa Rocky Horror... individul
revine la musical acest film de debut foarte entuziast, placut, cu cantece excelente.
Povestea e un fel de Fantoma de la Opera putzin pervertita, in sensu ca fantoma e un metalist dement care uraste opera si vrea cu orice pretz sa opreasca punerea in scena a unei reinterpretari kabuki dupa... Fantoma de la Opera. Eroina e o cenushareasa-bucatareasa ale carei talente sunt remarcate de regizorul punerii in scena, insa e traumatizata de faptul ca maica-sa, fosta cantareatza de opera, a fost omorata tocmai in timpul unei reprezentatzii cu... Fantoma de la Opera.
Filmul include natural referintze funny la o gramada de titluri horror – Carrie, Hellraiser, Texas Chainsaw Massacre, dar in acelasi timp are si un ton foarte gay (inclusiv un cantec intitulat I am gay but not in that way). O placere.
Povestea e un fel de Fantoma de la Opera putzin pervertita, in sensu ca fantoma e un metalist dement care uraste opera si vrea cu orice pretz sa opreasca punerea in scena a unei reinterpretari kabuki dupa... Fantoma de la Opera. Eroina e o cenushareasa-bucatareasa ale carei talente sunt remarcate de regizorul punerii in scena, insa e traumatizata de faptul ca maica-sa, fosta cantareatza de opera, a fost omorata tocmai in timpul unei reprezentatzii cu... Fantoma de la Opera.
Filmul include natural referintze funny la o gramada de titluri horror – Carrie, Hellraiser, Texas Chainsaw Massacre, dar in acelasi timp are si un ton foarte gay (inclusiv un cantec intitulat I am gay but not in that way). O placere.
The ABCs of Death 2
Desi formatul de antologie de scurt-metraje horror pare foarte popular in ultima vreme (vezi VHS, Creepers, Chillerama etc.), ABCs of Death se detaseaza prin faptul ca are filmuletze foarte scurte (5 minute) facute de 26 de regizori despre concepte corespunzatoare celor 26 de litere din alfabet. Primul set a avut si o gramada de mizerii printre bijuterii dar acest volum 2 al antologiei e net superior, cu o calitate consistenta, poate si pentru ca selectzia s-a facut pe baza de concurs si o multzime din contributori sunt debutantzi ambitziosi. E si o selectzie mai internatzionala, avand contributori din toate coltzurile planetei:- israelienii Papushado/Keshales (Big Bad Wolves) au o bucata despre conflictul israeliano-palestinian (F is for Falling);
- cubanezul Alejandro Brugues (Juan of the Dead) face o comedie cu un threesome naufragiat pe o insula (E is for Equilibrium);
- filipinezul Erik Matti (TikTik) are o bucata oculta cu blesteme filipineze (I is for Invincible);
- lituanianca Kristina Buozyte (care a fost anul trecut la Biertan cu Vanishing Waves) are o subtilitate feminista cu o zeama neagra menstruala care omoara locatarii unui bloc (K is for Knell);
- nigerianul Lancelot Imasuen (exponent al industriei Nollywood din Nigeria) are o contributzie cu vraci si demoni africani de la el de-acasa (L is for Legacy);
- neamtzul Marvin Kren (a avut si el Rammbock la Biertan) are o chestie cu o ruleta ruseasca (R is for Roullette);
- cuplul francez Maury-Bustillo (Inside) au o bucata cu Beatrice Dalle care omoara o fetitza intr-un mod pe care nu pot sa-l descriu (X is for Xylophone);
- surorile Soska (American Mary) au un protest feminist impotriva filmelor porno, cu o actritza porno care-si violeaza cu tentacule regizorul (T is for Torture Porn).
- un anume Chris Nash a facut o chestie ingrozitoare despre o gravida care refuza sa nasca (Z is For Zygote),
- animatorul Robert Morgan a facut cea mai groaznica animatzie stop motion pe care am vazut-o vreodata (D is for Deloused),
- brazilianul Dennison Ramalho are o chestie cu homosexuali torturatzi care izbavesc prin iubire (J is for Jesus),
- Vincenzo Natali (Cube, Splice) - cel mai high profile nume din cuprins - are o bucata cu oameni frumosi care il omoara pe unu mai uratzel (U is for Utopia)
- Julian Barratt (Mighty Boosh) are o bucata funny cu ecologisti mancatzi de un viezure mutant din cauza poluarii (B is for Badger),
- E. L. Katz (Cheap Thrills de la Biertan) are o bucata haioasa cu un asasin incompetent (A is for Amateur),
- Jerome Sable (Stage Fright) are o chestie in spiritul primului VHS, cu adolescentzi la turism sexual in Indonezia (V is for Vacation).
Toxic Avenger
Se implinesc 40 de ani de la
infiintzarea Troma Entertainment, o casa de productzie americana specializata
pe Z-movies, filme grotesti (in special horror parodic) de buget extrem de
redus si incorecte politic, distribuite aproape exclusiv pe casete VHS.
Printre regizorii formatzi sub egida Troma si care au ajuns in cercuri mai inalte se numara James Gunn (autorul recentului Guardians of the Galaxy) si creatorii serialului South Park. Un alt nume important e Lloyd Kaufman, parintele miscarii Troma si autorul celui mai mare succes al sau, seria Toxic Avenger. In numele aniversarii de 40 de ani, festivalul a oferit cateva proiectzii din portofoliul Troma, inclusiv acest Toxic Avenger care azi e mai relevant ca oricand, in contextul miscarilor eco/antifraking aparute in ultimii ani.
Toxic Avenger e un pusti tocilar care a fost aruncat in deseuri toxice si s-a intors de acolo cu superputeri sa lupte (cu ajutorul unui mop) impotriva crimei organizate si a corporatziilor care abuzeaza natura. Filmul nu e totusi in spiritul Captain Planet, ci mai degraba in spiritul Machete. De altfel genul de pastishe exploitation pe care le face in ultima vreme Rodriguez au fost facute cu mult inainte de cei de la Troma, dar cu exceptzia seriei Toxic Avenger (si poate Class of Nuke’em High) n-au reusit sa treaca dincolo de o audientza ultraspecializata.
Printre regizorii formatzi sub egida Troma si care au ajuns in cercuri mai inalte se numara James Gunn (autorul recentului Guardians of the Galaxy) si creatorii serialului South Park. Un alt nume important e Lloyd Kaufman, parintele miscarii Troma si autorul celui mai mare succes al sau, seria Toxic Avenger. In numele aniversarii de 40 de ani, festivalul a oferit cateva proiectzii din portofoliul Troma, inclusiv acest Toxic Avenger care azi e mai relevant ca oricand, in contextul miscarilor eco/antifraking aparute in ultimii ani.
Toxic Avenger e un pusti tocilar care a fost aruncat in deseuri toxice si s-a intors de acolo cu superputeri sa lupte (cu ajutorul unui mop) impotriva crimei organizate si a corporatziilor care abuzeaza natura. Filmul nu e totusi in spiritul Captain Planet, ci mai degraba in spiritul Machete. De altfel genul de pastishe exploitation pe care le face in ultima vreme Rodriguez au fost facute cu mult inainte de cei de la Troma, dar cu exceptzia seriei Toxic Avenger (si poate Class of Nuke’em High) n-au reusit sa treaca dincolo de o audientza ultraspecializata.
Inside
De prin 2000 incoace cinemaul horror a cunoscut mai multe new wave-uri. Proto-hipsterii cu care mergeam la TIFF pe vremuri ridicau in slavi horrorul asiatic ca fiind alternativa cool la horrorul american obosit, insa uitau sa observe ca descoperisera genul prin intermediul remakeurilor americane (in special Ring si Grudge); a mai durat putzin pana se confirme ca filmele cu fantome asiatice erau toate la fel si se chinuiau cam tare sa capete unda verde pentru un remake la Hollywood.
In schimb lumea a cam ignorat faptul ca alte doua new waveuri, mult mai creative decat cel japonez, veneau in acelasi timp din Spania si din Frantza. Am o apreciere deosebita fatza de cel frantzuzesc, care a oferit cateva titluri ce au facut istorie (Martyrs, Frontieres, Haute Tension, plus filmul de fatza) si care apar cam in orice top de filme horror moderne (chiar si in unele topuri all-time). Festivalul Slashfilm a avut o sectziune speciala dedicata regizorilor Julien Maury-Alexandre Bustillo care au contribuit la valul frantzuzesc cu unul din filmele sale de capatai, acest Inside, care te lasa cu un gust atat de acru in gura incat ramai cu impresia ca itzi da tarcoale o criza biliara.
Filmul e un horror crancen pe teme de
maternitate - o vaduva gravida e terorizata de o alta care vrea sa-i
faca cezariana cu niste foarfece de croitorie. In ciuda violentzei extreme, nu tre sa se faca confuzie cu subgenul torture porn promovat de americani in aceeasi perioada (vezi seria Saw). Horrorul frantzuzesc e profund existentzialist, cu tushe feminist-stangiste si foarte atent croit estetic. Cuplul Maury-Bustillo apeleaza cu maiestrie la estetica giallo (gagici si obiecte ascutzite) si au facut cu filmu asta unul din cele mai de impact horroruri din istoria genului.
Livid
Nu te plezneste peste obraz chiar ca Inside, dar in plan estetic al doilea film al cuplului Maury-Bustillo e un progres major, mai putzin sangeros dar mult mai rafinat. Tot filmul giallo e si aici fundatzia estestica, in special Suspiria lui Dario Argento, intr-un mix bizar cu niste vampirism si niste steampunk. Povestea e cam incoerenta, iar pe alocuri mixul e fortzat, dar in retrospectiva filmul lasa o impresie estetica puternica pe retina, cu umbre superb ticluite, o cromatica de impact (vezi in poza sangele pe albul rochiei de balerina) si decoruri gotice splendide.
Povestea incepe ca un ghost story, cu niste tineri care vor sa fure ceva din casa posibil bantuita a unei batrane muribunde si afla lucruri tot mai sinistre despre casa respectiva. Treptat se dezvaluie ca batrana locatara e o fosta balerina dementa (eleva a scolii de balet in care se petrecea si povestea din Suspiria) iar casa nu e bantuita de fantome, ci de niste balerine vampiroaice ale caror legaturi cu batrana se dezvaluie in niste flashbackuri creepy si psihedelice.
Ca si in Inside, filmul mizeaza pe o eroina fragila, disperata si frantzuzoaica care itzi pica instantaneu draga (foarte diferita de tipologia bimbo pe care mizeaza horrorul american, desi are si aia farmecul ei).
P.S. Din pacate nu am prins si al treilea film al integralei Maury-Bustillo, Aux Yeux des Vivants. Cica a fost si in competitzia festivalului Dracula de la Brasov.
La inceputul filmului asta protagonistul afla ca planeta e pe cale sa fie distrusa de un asteroid si face breakup sex cu prima din iubitele sale, apoi ii zice Hai, pa! si se duce la a doua. A doua il asteapta la un festival tehno unde s-a organizat o orgie generalizata cu drogatzi (gen festivalu Waha) care vor sa intampine sfarsitul cu zambetul pe buze si pupilele dilatate. De-a lungul calatoriei (care, daca, n-ar fi un film despre sfarsitu lumii, ar putea trece drept initziatica) eroul salveaza o fetitza din bratzele unor pedofili, apoi fetitza salvata se tzine scai dupa el si filmul devine un fel de combinatzie intre The Road si Melancholia, destul de optim imbinate. In mod cert mai bun decat The Road, si e tot australian.
Daca reusesti sa faci abstractzie de faptul ca actorii sunt cam bunoci (ceea ce mai distrage de la tragedie), filmul e intens emotzional, excelent sub aspect tehnic si subtil moralist pe seama unor teme extrem de relevante, cum ar fi faptul ca de ce mai facem chestii daca stim ca intr-o buna zi tot crapam. Singura diferentza e ca in filmu asta deadlineul e mult mai aproape si mai palpabil.
P.S. Din pacate nu am prins si al treilea film al integralei Maury-Bustillo, Aux Yeux des Vivants. Cica a fost si in competitzia festivalului Dracula de la Brasov.
These Final Hours
Necazu cu a avea doua iubite e ca, oricat de bun esti in a jongla cu ele, tot vine un moment la care tre sa te hotarasti cu care vrei sa petreci sfarsitul lumii.La inceputul filmului asta protagonistul afla ca planeta e pe cale sa fie distrusa de un asteroid si face breakup sex cu prima din iubitele sale, apoi ii zice Hai, pa! si se duce la a doua. A doua il asteapta la un festival tehno unde s-a organizat o orgie generalizata cu drogatzi (gen festivalu Waha) care vor sa intampine sfarsitul cu zambetul pe buze si pupilele dilatate. De-a lungul calatoriei (care, daca, n-ar fi un film despre sfarsitu lumii, ar putea trece drept initziatica) eroul salveaza o fetitza din bratzele unor pedofili, apoi fetitza salvata se tzine scai dupa el si filmul devine un fel de combinatzie intre The Road si Melancholia, destul de optim imbinate. In mod cert mai bun decat The Road, si e tot australian.
Daca reusesti sa faci abstractzie de faptul ca actorii sunt cam bunoci (ceea ce mai distrage de la tragedie), filmul e intens emotzional, excelent sub aspect tehnic si subtil moralist pe seama unor teme extrem de relevante, cum ar fi faptul ca de ce mai facem chestii daca stim ca intr-o buna zi tot crapam. Singura diferentza e ca in filmu asta deadlineul e mult mai aproape si mai palpabil.
No comments:
Post a Comment