Francize Marvel

Acu multzi ani imi propusesem sa fac o serie de articole despre ecranizarile Marvel dar am apucat sa scriu doar despre trilogia Blade (care m-a cam scos din sarite cu exceptzia partzii din mijloc, regizata de Guillermo del Toro) si despre primele 6 filme X-men (care se mentzin inca proaspete dupa 15 ani de la debut). Observand intre timp ca filmele astea au ajuns la mare moda, am zis ca hai sa adun laolalta niste impresii de sinteza macar.

Unii se plang ca ecranizarile BD cu supereroi au invadat cinematografele. Eu ma plang doar ca nu e suficient sex si violentza in filmele astea. Unii se plang ca Hollywoodul vrea sa ne spele creierele cu filmele astea. In realitate, Hollywoodul n-are nici un amestec, aici avem o lupta corporatista intre cei doi publisheri mainstream ai benzii desenate americane, DC Comics (Superman, Batman, Green Lantern, Watchmen, Constantine, The Spirit) si Marvel (aproape totzi restu plus KickAss). Undeva in razboiul asta isi mai baga coada si niste lipitori care incearca sa ciuguleasca firimiturile de la masa: Dark Horse - de departe cei mai selectivi si cool in businessu ecranizarilor (Hellboy, Sin City, 300), hipsterii Oni Press (Scott Pilgrim, Whiteout), francezii (Adele Blanc-Sec, TinTin), asiaticii (Old Boy, Priest, Blood), italienii (Dylan Dog) samd. Destul de absenti (dintre cei care ar avea material ecranizabil cat incape) sunt britanicii (doar un Judge Dredd) si Image Comics (o ecranizare Spawn in anii 90 si recentul serial The Walking Dead care de fapt nici nu prea e perceput de public drept ecranizare BD).

In batalia asta DC vs. Marvel, ultimii par avantajatzi, datorita proiectului cinematografic de mare anvergura The Avengers, in care converg mai multe dintre filmele Marvel aparute in ultimii ani. Christopher Nolan a dat unele semne ca ar vrea sa aplice strategia si la DC Comics, aducand laolalta povestile Batman si Superman, dar inca n-avem nimic concret.

The Avengers (1 film, plus unul in postproductzie) 

Cu filmul asta Marvel au dat lovitura, am impresia ca a fost al treilea cel mai de succes film dupa Titanic si Avatar, ceea ce pt. un film considerat a fi pt. copii e mare lucru. M-as fi asteptat totusi la mai multe din partea lui Joss Whedon care m-a incantat recent cu Cabin in the Woods si e una din figurile iconice ale culturii populare moderne si ale BDului in general (vezi serialele Buffy, Firefly).

Daca e sa ne luam dupa materialul original, sub acest titlu ar trebui sa apara sooner or later cam totzi supereroii Marvel. Cei care au rabdare sa astepte dupa creditele de final de film au remarcat in ultimii 10 ani ca la finele fiecarui film Marvel aparea Samuel Jackson sa recruteze personaje pentru filmul The Avengers (de la o vreme incoace, filmele Marvel au chiar doua scene post-credits, care dau indicii despre aparitziile viitoare).

Pana la urma in The Avenger nu apar chiar totzi, ratziunile fiind multiple: a) Chris Evans a jucat in anii astia si rolul Captain America si al unuia din Fantastic Four si ar iesi penibil sa adune cele doua personaje in acelasi film, b) Ray Stevenson a jucat si rolul lui Punisher si pe al unuia din amicii lui Thor; c) actorii care i-au jucat pe Hulk si pe Punisher s-a schimbat de doua ori, d) Spiderman si X-men pare ca se dezvolta in niste cicluri cinematografice de sine statatoare (din cauza de drepturi de ecranizare), d) The Punisher a trecut complet neobservat si va trebui resetat din radacini.

Asa ca pana la urma pt ambitziosul proiect The Avengers (in regia lui Joss Whedon, unul din idolii culturii pop moderne, vezi serialele Buffy/Firefly/Dollhouse) au mai ramas disponibili doar Downey Jr. (Iron Man), Scarlett Johansson (Black Widow, introdusa superficial tot in Iron Man), Chris Evans (Captain America), Chris Hemsworth (Thor) si Samuel Jackson (Nick Fury, caruia n-au apucat inca sa-i faca film separat). Mai apar Jeremy Renner (Hawkeye, are si el un film in lucru) si, totusi, Hulk (jucat de data asta de Mark Ruffallo). Hulk nu putea absenta pt ca a fost unul din fondatorii grupului The Avengers. Tot membri fondatori au fost si Wasp si Ant-man, dar astora n-au apucat sa le faca filme, si chiar nu se putea face un film The Avengers fara nici un membru fondator. E oarecum surprinzatoare absentza lui Hugh Jackman, cel mai loial actor al acestor filme, el jucandu-l pe Wolverine deja de aproape 15 ani, dar cum ziceam exista divergentze legale cu privire la drepturile de ecranizare Marvel. Sunt surprins si de absentza lui Spiderman, care a avut totusi parte de o trilogie plina de succes, proaspat rebootata cu inca doua filme noi. Sper ca unii dintre astia sa fie introdusi in schema candva in viitor, pentru a aduce in cinema un univers Marvel holistic.

Desi lucrurile au mers financiarmente struna in ultimii 10 ani pentru Marvel, The Avengers-filmul mi s-a parut putzin cusut cu atza alba. Eu l-as fi amanat pana cand piesele din puzzle ar fi fost mai asezate, pana cand ar fi fost introdusi cum se cuvine si altzi eroi. Dpdv al plotului lucrurile sunt oarecum legate, filmul pare un sequel direct la Thor si Captain America si ofera niste directzii ce par a fi dezvoltate in Iron Man 3. E despre ceva artefact magic care deschide portaluri pentru specii extraterestre invadatoare - o retzeta din pacate prea mult reciclata in universul Marvel si care risca sa submineze franciza in varianta de cinema, insa ocazioneaza si o noua generatzie de efecte speciale bombastice, fara precedent in istoria industriei.

Captain America (2 filme)

Desi Captain America e cel mai anost si mai penibil dintre supereroii Marvel, in el pare ca s-a investit cea mai multa atentzie si grija la detaliu. Daca ceilaltzi eroi au fost ganditzi strict in scopuri de divertisment, Captain America e un simbol patriotic caruia i se datoreaza senzatzia ca benzile desenate Marvel sunt profund americane. Sigur, pe la noi lumea stramba din nas pana si la auzul numelui acestui erou, insa daca stau sa-l compar cu manifestarile culturale ale patriotismului romanesc, nu stiu care iesim mai penibili. Creca am fi avut mult de castigat ca popor si mentalitate de pe urma unui astfel de erou fictiv decat am avut de pe urma lui Toma Alimosh.

Din multe puncte de vedere e un erou searbad - a fost creat in laboraterele secrete SUA in timpul celui de-al doilea razboi mondial (comparativ, originile lui Thor, Spiderman etc. sunt mai spectaculoase), unicul sau artefact e un scut indestructibil cu o stelutza in mijloc (in timp ce ceilaltzi eroi sunt plini de magie si gadgeturi), e destul de prostovan (si e portretizat ca un patriot bigot in lucrarile Marvel de "maturitate"), costumul lui e cel mai penibil din toata istoria Marvel iar inamicii sai nu-s nici ei spectaculosi (majoritatea inspiratzi de conflictele politice ale americanilor).

Si totusi, atat banda desenata (relansata acu ceva ani sub scriitura lui Ed Brubaker) cat si cele doua filme, sunt cu doua clase peste restul productziilor Marvel, cu o mare atentzie la scenariu, la pozitzionarea eroului si la designul general al filmului (in special primul, cu o interesanta patina de anii 40). Se munceste destul de mult la rafinarea acestui erou ca simbol natzional, depasind sfera divertismentului pur in care au fost inventatzi ceilaltzi. Poate doar Iron Man se mai indreapta in directzia asta.

In primul Captain America miza filmului era un artefact ramas de la zeul Odin (via Hitler) prin care se stabileste o punte de legatura cu mitologia vikinga si filmele supereroului Thor. O alta conexiune interesanta e cu Iron Man, al carui tata e implicat in experimentele militare ce duc la crearea lui Captain America. Inamicul e ofitzerul nazist-mutant Red Skull, jucat de Hugo Weaving iar filmul a fost facut de un specialist al filmelor pentru copii, Joe Johnston (Wolfman, Jumanji).

Paradoxal, a doilea film a fost lasat in seama unor regizori de televiziune, ceea ce sugereaza ca dupa o avalansha de filme cu nume high profile, Marvel se pregateste sa taie de costuri si sa intre pe o linie de productzie de masa cu genu asta de filme. Practic la momentu asta ei fac un serial de blockbustere, cu 5-6 episoade pe sezon. Al doilea film a apelat la serviciile lui Robert Redford in rolul unui politician alunecos de tip modern, din asta cum candideaza si la noi la prezidentziale. Au primit roluri mai carnoase Samuel Jackson si Scarlett Johansson, amandoi pregatindu-se pentru propriile filme, putzin cam prea mult amanate. Inamicul de data asta e Bucky, camaradul de arme al lui Captain America din primul film, convertit de nazisti in inamic al poporului si ofitzer sub acoperire. Sunt din nou o gramada de referintze la tensiunile politice actuale, in special cele legate de Snowden. Abia astept un film Marvel despre Turcescu, ori macar cu Captain Russia.

Thor (2 filme)

Cu Thor, Marvel a incercat sa evidentzieze aspectul pe care il rateaza complet detractorii benzilor desenate cu supereroi, si anume ca toate povestile astea nu sunt altceva decat mitologia noastra moderna, noua versiune a Legendelor Olimpului si a epopeilor cu supereroi antici, pe care urmasii nostri de peste 5000 de ani o sa le descopere gandindu-se ce dracu era in capu nostru si o sa faca piese de teatru experimental dupa ele.

Thor si aventurile sale sunt aduse direct din mitologia vikinga, deci e puntea de legatura intre mitologiile vechi si astea noi. Primul film Thor a fost dat pe seama unuia din cei mai seriosi regizori implicatzi in biznisu asta, Kenneth Branagh, pe motivul ca a mai facut el teatru shakespearian si se pricepe la chestii d-astea de epoca. Ma rog, filmul nu e chiar de epoca, zeii vikingi sunt de pe alta planeta si ajung la noi printr-o gaura de vierme facilitata de cercetarile lui Natalie Portman. Primul film Thor m-a dezamagit totusi prin sentimentul de supa reincalzita si prin personajul negativ, Loki care arata mai mult gay decat amenintzator (un actor britanic adus din teatru de Branagh). Nici prezentza lui Anthony Hopkins in rolul lui Odin n-a salvat impresia, iar viziunea asta semitehnologizata asupra lumii zeilor vikingi rateaza evocarea mitologiei.

Pentru al doilea film Thor, Brannagh a abandonat proiectul, lasandu-l in seama unui regizor de televiziune, Alan Taylor (Sopranos, Game of Thrones), ceea ce confirma inca o data strategia pe care o aminteam la Captain America. Totusi rezultatul mi s-a parut superior. De data asta zeii vikingi sunt explicit prezentatzi drept extraterestri si se bat cu o specie de dark-elfi care au nave spatziale (condusi de Eccleston din Dr. Who). Scenariul se twistuie putzin ca sa integreze elementele comune cu Captain America, the Avengers si Iron Man 3, iar cine nu le-a vazut pe alea o sa piarda o serie de referintze si motivatzii ale personajelor - o chestie ce poate fi enervanta dar tzine de strategia generala Marvel, aplicata si in BDuri, de a crea o retzea epica de largi proportzii din numeroase povesti conectate prin "hyperlinkuri".

O surpriza importanta e introducerea lui Benicio del Toro intr-un cameo (rolul lui The Collector) menit sa conecteze filmele Avengers cu o noua franciza Marvel pe cale sa se lanseze, Guardians of the Galaxy, care o sa complice si mai tare lucrurile.

Fantastic Four (2 filme)

Fantastic Four se numara printre cele mai longevive benzi desenate de la Marvel si e o minune ca ecranizarile au aparut asa de tarziu, dar parca mai mare minune e ca sarcina a cazut in spinarea unui regizor ca Tim Story despre care daca va intrebatzi who the fuck iz dat, aflatzi ca asta ma intreb si eu. Raspunsul e ca omul e un tanar negru care si-a demonstrat talentele pe comedii MTV cu negri precum Barbershop si Taxi.

Am tot amanat sa ma uit la filmu asta, dar pana la urma am cedat ispitei vazand ca in rolul evil a lui Doctor Doom joaca unul din eroii serialului Nip Tuck. Din pacate filmul arata si se poarta ca si cum s-ar adresa claselor primare, ceea ce poate ca nu e un lucru rau avand in vedere ca cam aia e si varsta la care tre sa citesti Fantastic Four. Totusi, e o abatere nasoala de la trendul actual de revitalizare a povestilor cu supereroi printr-o prisma mai matura. Iar efectele speciale nu se ridica la nivelul la care sa concureze cu alti favoriti ai pushtimii moderne. Asa ca ramane un film strict pt copii, cu efecte speciale de mana a doua, dar se achita de obligatia de a lamuri originile celor 4 fantastici - omu cauciucat, omul-bolovan, omul de foc si fata invizibila (Jessica Alba care degeaba apare dezbracata daca e invizibila). Acestia au capatat puteri supranaturale de la o explozie solara si trebuie sa se bata cu un inamic foarte anost, pomenitul Doctor Doom.

Totusi la Fantastic Four II: Rise of the Silver Surfer treaba sta cu totu altfel. A venit un scenarist de la The Simpsons, deci avem umor, a venit echipa de la Orphanage FX deci avem efecte speciale spectaculoase si a venit Galactus-devoratorul de planete, deci avem o amenintzare spectaculoasa si un conflict cu angajament. Toate ingredientele astea ridica filmul la o cota net superioara. Iar Silver Surfer e un personaj cool si fluidiform care se da cu surfu prin Univers sa gaseasca planete care sa fie devorate de infectul de Galactus, un gunoi mare care pluteste printre stele - o viziune acuzata de fanii vechi ai colectziei, dar care e inspirata de totusi de cateva miniserii ce ii dau acestui zeu o reinterpretare astronomica (vezi Ultimate Galactus a lui Warren Ellis). E o diferentza enorma intre cele doua filme Fantastic Four, dar tot nu imi explic de ce The Avengers pare sa ignore complet existentza acestor personaje.

Hulk (2 filme)

Hulk l-a avut la timona pe nimeni altul decat Ang Lee, omul care a luat Oscaruri cu Brokeback Mountain si Life of Pi. Asadar filmul s-a dorit o revelatzie, o regandire totala a genului prin prisma melodramei si dramei personale, cu accent pe macinarea psihologica a eroului, o demonstratzie timpurie ca filmele cu eroi se pot adresa si oamenilor mari.

Din pacate consider proiectul esuat, caci Ang Lee se chinuie prea tare sa demonstreze ca e Ang Lee. In Hulk se vorbeste mult si degeaba, si sa nu zica lumea ca filmul nu e cu batai, e excesiv de lungit cu o batalie seaca si fara miza intre erou si elicopterele americane. Partea cea mai nasoala din tot filmul e tentativa lui Ang Lee de a fi "experimental", adica de a reflecta vizual stilul benzilor desenate, obiectiv desavarsit ceva ani mai tarziu de Sin City sau 300. Smecheria lui Ang Lee e atat de ieftina incat te umfla rasu: pe ici pe colo incadreaza fetzele unor personaje sau unele scene cu chenare dreptunghiulare sau face tranzitzii intre scene ca in Powerpoint. Trucul asta ieftin, coroborat cu efectele speciale nasoale (Hulk e oricum cam stupid ca si look) si cu o melodrama exagerata au facut ca filmul lui Ang Lee sa produca o impresie destul de nasoala in ciuda faptului ca joaca una din actritzele mele preferate, bunoaca Jennifer Connelly.

Ceva ani mai tarziu, in 2008, Marvel nu s-a lasat si a scos Incredible Hulk, o continuare resetata cu Edward Norton, iar regizorul au fost inlocuit cu unul mai priceput la filme de actziune, un francez care inainte a lucrat la franciza Transporter. Aspectele pozitive sunt ca noua echipa reuseste sa scoata franciza Hulk din mocirla creata de Ang Lee, ca se rezolva misterul izmenelor lui Hulk (de ce nu se rup pe el ca restul hainelor) si ca leaga filmul de Iron Man (lansat tot in 2008) si de viitoarele filme Marvel. Partea nasoala e ca Incredible Hulk nu reuseste sa fie mai mult decat un film de duzina, iar Edward Norton nu e deloc potrivit pentru rol. De altfel l-au si inlocuit pentru The Avengers cu Mark Ruffalo.

In concluzie, Fantastic Four si Hulk sunt doua tentative pe jumatate esuate, ramase mult in urma celorlalte filme Marvel.

Iron Man (3 filme)

Despre trilogia Iron Man am tot scris aici pe masura ce am vazut filmele. Robert Downey Jr. reuseste sa-l faca pe Iron Man unul din cei mai iubitzi eroi Marvel, in ciuda premisei relativ fade a personajului (cam la acelasi nivel patriotic/sec ca si Captain America). Conectarea originilor sale cu razboiul din Irak, apoi cu obsesia americana asupra terorismului au facut ca seria sa fie cea mai de succes din toate cele enumerate pana aici. Un alt mare plus au fost si actorii din rolurile secundare - Mickey Rourke, Jeff Bridges, Ben Kingsley, Gwyneth Paltrow - e clar echipa cea mai solida din toate proiectele Marvel de pana acum.

Recentul Iron Man 3 ecranizeaza una din contributziile autorului BD birtanic Warren Ellis (RED, Transmetropolitan), ceea ce face inamicii mai interesantzi decat ne-a obisnuit Marvel. Orice poveste de Warren Ellis are un substrat politic la adresa americanismului actual – pe presedintele SUA il cheama Ellis si este rapit de un fel de Osama bin Laden (Ben Kingsley), care mascheaza un biznis militar cu experimente genetice si geekshi teroristi condusi de Guy Pearce.

Pare sa existe o corelatzie importante intre calitatea filmelor Marvel si substratul patriotic. Sunt tentat sa cred ca avem si un puternic suport guvernamental insidios aici, iar filmele astea s-ar putea sa fie pentru Casa Alba mult mai mult decat entertainment, un fel de imbarbatare a patriotismului agresiv american si de intimidare a dusmanului.

Amazing Spiderman (2 filme)

Spiderman e unul din vinovatzii acestui revival de filme Marvel, lansat cu mare succes de trilogia ingrijita de Sam Raimi acu 15 ani, la putzin timp dupa lansarea seriei X-men. Din motive care nu mi-s clare, recent Spiderman a fost complet resetat, inclusiv originile sale, intr-o serie noua cu actori noi, fara Raimi si cu un puternic vibe de comedie romantica potentzat de regizorul de romantze hipsteresti Marc Webb (500 Days of Summer) si scenariile indivizilor care s-au ocupat de Fringe si Lost. Efectele speciale par ceva mai cartoonish decat in versiunea lui Raimi, si chiar decat in celelalte filme Marvel care imping tot mai insistent inspre un fel de realism techno.

Primul film a fost foarte dragutz, dar cam slab la capitolul cafteala si bombardamente, cu un inamic nespectaculos. Noii actori, Andrew Parker si Emma Stone, sunt simpatici dar nepotrivitzi rolurilor - ar trebui sa fie liceeni dar apar ca un fel de hipsteri corporatisti cu pasiuni supereroice (ceva in zona Scott Pilgrim). O noutate e ca Emma Stone nu o joaca de fapt pe iubita traditzionala a lui Spiderman (cea din filmele lui Raimi), ci o iubita mai obscura din adolescentza eroului, stiuta doar de connoisseurii care au fost foarte incantatzi de acest element de "finetze".

Al doilea film insa nu mi-a mai placut, desi faptul ca inamicii sunt jucatzi de Jamie Foxx (Electro) si Paul Giamatti (Rhino) suna promitzator. Amandoi au insa foarte putzin screen time si apar mai degraba ca subploturi bagate cu fortza in poveste. Filmul lasa impresia ca se termina de vreo 4 ori, si tot continua cu evenimente prost conectate la scenariu. M-a enervat foarte mult si soundtrackul dubstep care trebuia sa fie sincrona cu ideea ca unul din inamici are puterea de a manipula electricitatea.