Concerte 2014

Asta e pentru o vreme (pana la finele anului) ultimul articol pe teme muzicale, despre concertele pe care le-am mai prins prin Europa anul asta. Mai putzine decat de obicei, ca n-am mai ajuns la Roadburn si la festuri mari din pricini de batranetze, hemoroizi, serviciu, si mi-e tot mai lene sa ies din casa, creca-s bolnav sau m-am molipsit de la apatia oribila de pe-aici. Bine macar ca voi va mai distratz cu Voiculescu si cu alegerile care sta sa vie, unde am intzeles ca e concurs de mascarici care promit decapitari sau pensii, plus un candidat neamtz care nu prinde la popor pt ca refuza sa-si dea nadragii jos in direct la televizor.

In fine, despre altceva era vorba:

Cele mai distractive concerte la care am participat in 2014 au fost cele ale lui Slim Cessna’s Auto Club, grup de country psihedelic si penticostal despre care ma mir ca n-a intrat inca in atentzia hipsterilor care savureaza genu asta de post-ironii. Au avut de doua ori tour european anul asta si i-am prins de ambele datzi in cluburi mici si inghesuite, ceea ce a permis muzicienilor sa coboare in public, sa se intinda pe jos, sa se tarasca in deliruri religioase si sa ne povesteasca despre cum s-a construit prima biserica baptista din Denver, Colorado. Chitaristul are pe chitara un abtzibild reflectorizant cu Maica Precista, care se transforma in Jesus daca te uitzi din alt unghi (se vede si in clipu de mai jos). Probabil asta explica de ce trupa n-a fost asimilata inca de hipsteri.

Un eveniment major al anului a fost Die Krupps in turneul de revenire dupa vreo 15 ani de absentza. Nemtzii astia fac parte din generatzia industrial a anilor 80 (Laibach, Nizer Ebb etc.) si s-au gandit sa profite putzin de succesul Rammstein. Din pacate noul lor album e strict in germana si foarte electronic, in genul materialelor pe care le faceau in anii 80. Iar baietzii sunt nitzel cam batrani pentru genu de agitatzie pe care incearca sa o instige. A fost, oricum, una din trupele pe care nu speram sa le mai prind in viatza asta (poate nici in aia care urmeaza).

In deschidere au fost Vigilante din Chile, care au cantat mai mult din public decat de pe scena, incercand sa instige populatzia la revolta impotriva capitalismului, un gest care mereu ma emotzioneaza. Vocalu avea tricou cu Snowden is a Hero, chitaristu cu Assange is a God.

Norvegienii Ulver au avut si ei un turneu deosebit, alcatuit strict din concerte de improvizatzie, din care au anuntzat ca vor si compila material pentru un album. Sentimentele produse de improvizatzia respectiva sunt amestecate si nici un concert al turneului n-a semanat cu celelalte, dar n-a fost totusi un haos free jazz, trupa inserand pe ici pe colo motive din piesele lor cunoscute, remixate din mers cu tot felu de nazbatii sonore. Unul din cele mai psihedelice concerte pe care le-am vazut ever si foarte diferit de concertu in care-i vazusem acu 5 ani (intre timp trupa s-a ajuns, au si un DVD fastuos, vezi dedesubt:)

Alt concert important a fost Monster Magnet cu Church of Misery in deschidere. Pe Monster Magnet ii mai vazusem, sunt intotdeauna entertaining, dar au avut de promovat un album mai slabutz de data asta. Am tzinut insa mult sa-i vad pe japonezii Church of Misery (=Ciaci obu mizari) care ajung mai rar prin Europa. E un grup de doom metal suicidal, Japonia avand o buna traditzie in maimutzarirea nihilismului occidental si a genurilor aferente (mai ales black metal). De fapt Japonia are o buna traditzie in a maimutzari cam orice se intampla in restul lumii, ceea ce probabil se leaga si de cultura karaoke atat de proeminenta in Asia de Est (la primul contact ai impresia ca isi bat joc de noi, dar ulterior realizezi ca e un semn de sincera apreciere). Trupa a avut un album excelent in 2013, daca treci cu vederea propaganda violentzei si nihilismului japonez.

In preajma Roadburnului unele trupe ale festivalului s-au plimbat la pachet prin Europa, asa ca am prins si eu un calup alcatuit din Inter Arma, Morne si Windhand. Primele doua trupe m-au cam lasat rece, am impresia ca a intrat si stoner rocku pe un platou de retzete in care toate trupele nou infiintzate ii imita pe clasici, insa Windhand au sunat destul de cool, cu o tipa faina la voce, ceva in directzia lui Jex Thoth, dar mai doom si mai putzin psihedelic. Au mai fost si alte seturi de 2-3 trupe de la Roadburn roind pe-aici in preajma festivalului sa mai pescuiasca un leu, dar senzatzia aia de kkt ca nimic nu mai merita pentru ca sa ies din casa m-a oprit de la a le vedea.

Subrosa e o trupa noua de MILF-metal, cu 3 gagici batrane si nervoase, plus un hipster barbos la tobe. Trupa canta un fel de doom in spiritul lui Neurosis, ceva mai simplist, dar foarte placut la vedere, mai ales ca tipele-s prietenoase si trupa suficient de mica incat sa stea la o bere cu publicul dupa concert. I-am luat uneia o bere ca nu mai avea Euro maruntzi iar baru in care au cantat i-a respins cardu. Things to remember when you're about to die.

The Body e un tip gras si isteric la chitara, plus un pletos la tobe, si canta un fel de metal din viscere, cu refrene castrate si riffane doom metal. Albumele suna mai interesant decat live (pe ultimul au si o colaborare cu Haxan Cloak). In concert se vede prea tare ca sunt doar doi oameni care urla din rasputeri incercand sa atraga atentzia cumva. In plus au cantat intr-un bar atat de mic incat abia au incaput de mine pe scena.

In sfarsit, un concert mai boring a fost Alcest, cu Hexvessel in deschidere. Trupe pe care le mai vazusem oricum la Roadburn. Alcest si-au pierdut cu totul radacinile black metal si canta acum un post rock plicticos (vezi mai jos), mutare pentru care aveau deja la dispozitzie proiectul Les Discrets, care tot cam asta canta. Hexvessel e un folk mistic discret si dragutz, concertul lor a fost insa extrem de scurt.

Tot minori si tot boring au fost Long Distance Calling, un fel de Monkey3 ai omului sarac, nemtzi lipsitzi de imaginatzie care au reusit sa demonstreze ca post-rocku nu mai are mult de respirat. De fapt eu am mers sa-i vad pt Junius, care erau in deschidere, insa am avut niste musafiri care s-au gatit atat de mult incat am ratat toate trupele din deschidere si a trebuit sa ma multzumesc cu nemtzii, dupa aia sa-mi plimb musafirii prin oras. Am intzeles ca intre timp si-au dat si papucii, deci totu a fost degeaba.

Mai trebuia sa ma duc la Miley Cyrus si Clutch, dar s-au suprapus cu TIFFu asa ca i-am sacrificat. Urmeaza pe lista Jex Thoth, Deine Lakaien, Yob si daca imi trec nervii pe ultimul lor album, Swans.

P.S. Era sa uit, am mai fost la o trupa austriaca de punk comunist oribil, recomandata de amicii din undergroundul stangist vienez. Trupa e nasoala (suna bine da toate piesele-s la fel), dar a fost o excelenta ocazie de a descoperi scena underground comunista vero, nu ca stangistii nostri care se aduna pe la garduri. Astia sunt un fel de punkeri hippie care traiesc ca/cu niste caini intr-un squat house ocupat abuziv, din care autoritatzile nu-i pot scoate in ruptu capului. E foarte funny sa stai umpic intre ei la discutzii. La trupa ii zice Bulbul si poarta o stima deosebita celor ca mine venitzi din tzari comuniste (altfel suntem profund dispretzuitzi). Au fost umpic surprinsi ca nu vorbesc rusa, dar au fost singurii localnici prietenosi din orasu asta de nazisti.