Filmele vorbite pe la spate - Iulie/August 2014

Filmele musai

Her

Cam asa ma scol in fiecare dimineatza de 3 ani de zile. Poate cu exceptzia primelor 3-4 luni, cat am avut un Nokia care nu ma băga in seama oricat ma rasteam la el. Si cu diferentza ca nu sunt in Shanghai. Si nici n-am nadragi din astia futuristi de mascat burta, cum poarta totzi barbatzii din filmu asta.

In prima faza m-a enervat ca Her pare putzin copiat dupa un episod Black Mirror, dar pana la urma am uitat de necaz si m-am lasat cuprins in depresia cumplita a filmului si personajului principal, Joaquin Phoenix, care nu-si mai revine din faptu ca recent si-a luat papucii de la Rooney Mara, cea mai misto gagica de la Hollywood la momentu de fatza. Ca sa-si mai ostoiasca suferintza, eroul se indragosteste de sistemul sau de operare, jucat (=vociferat) de Scarlett Johansson. In paralel mai incearca combinatzii ratate cu colega de servici Amy nominated for 5 Oscars Adams si cu Olivia House MD Wilde. Ambele tipe misto, dar nu se pot compara cu un sistem de operare. Are dreptate omu.

Soundtracku facut de Arcade Fire si gagica de la YeaYeaYeas, plus geeknessu lui Phoenix (in special nadragii si jerseul) au facut in randurile hipsterimii valuri comparabile cu ale unui film de Wes Anderson. Si totusi Spike Jonze vine din alta zona, si se duce in alta zona (urmatoarele doua proiecte vor fi filme din seria Jackass). Creca a scris povestea asta intr-un moment de slabiciune, pe cand isi lua papucii de la Sofia Coppola (care imediat dupa aia a facut Lost in Translation, ceea ce spune multe). Ori a vrut sa-i demonstreze lui Charlie Kaufman ca poate sa faca propriul sau Eternal Sunshine...

American Hustle

Cine a urmarit filmele lui Russell o sa recunoasca acelasi tipic de poveste in care toata lumea e nebuna, bipolara sau isterica, de unde se isca unele situatzii ce dau senzatzia de comedie. Daca in filmele precedente treaba asta era explicata prin abuzul de droguri (The Fighter), respectiv conditzia clinica a eroului (Silver Linings), aici am impresia ca Russell o face din inertzie, sau incearca sa ne spuna ca asta e stilul sau.

Povestea e un haos dificil de urmarit dar hazliu, despre o situatzie din SUA anilor 70 care seamana putzin cu cea din Romania zilelor noastre, in care un agent DNA pus pe fapte mari se foloseste de serviciile unor escroci ca sa dea in gat niste moguli, senatori si primari. Pentru asta organizeaza un scenariu cu shpagi in stanga si in dreapta pentru obtzinerea de autorizatzii de la primarie. Eu unu nu prea intzeleg cum vine justitzia asta cu mituirea organizata, cunoscut fiind faptul ca orice om are oricum pretzul lui in afara de Monica Macovei, iar principalu shpagar din filmu asta (Jeremy Renner) o face ca sacrificiu personal pentru tzara si electorat.

Filmul asta a fost marele invins al Oscarurilor 2014, avand cele mai multe nominalizari si nici un premiu. Un alt record interesant e ca e al treilea film consecutiv (dupa The Fighter si Silver Linings Playbook) al lui David Russell in care aproape toata lumea din film a fost nominalizata la Oscar - o parte chiar colaboratori mai vechi ai regizorului: Christian Bale si Amy Adams au mai fost nominalizati si in The Fighter, Bradley Cooper si Jennifer Lawrence din Silver Linings, iar acu au fost nominalizati toti patru.

E si filmul cu cele mai misto freze, decoltee si costume, incluzand numeroase scene cu bigudiuri, purtate inclusiv de Bradley Cooper. E si primul film in care Christian Bale are burta, o cale lunga de la Mashinistu incoace. Apare si Louis CK intr-un rol scurt si funny, cam cum aparea si in Blue Jasmine.

Filmele contra plictiselii

 Captain Phillips

Fusesem convins ca filmu asta e un remake la danezul Hijacking de la TIFFu de anu trecut. Cica nu e, doar ca in el se intampla cam aceleasi lucruri si in aceeasi parte a lumii, sh-anume apele din largu Somaliei din care capitalistii au muls tot peshtele care era de muls si drept razbunare localnicii mai sechestreaza cate un vapor sa aiba si ei ce pune in gura. In filmu danez era vorba de un vapor danez si niste corporatzii daneze care ii faceau pe teroristi din vorbe, aici e vorba de un vapor american al carui capitan e Tom Hanks si e nevoie de ditamai armata americana sa rezolve situatzia. Eu zic ca, prezentand felu in care actzioneaza danezii vizavi de felu in care actzioneaza americanii, ambele filme sunt realiste in felu lor.

Mai putzin realist e momentu in care Tom Hanks incearca la final niste miscari de action hero absurde. Am tolerat partea aia caci pana acolo filmu e excelent filmat, maiestuos si masiv fara sa apeleze deloc la CGI, cu un ditamai vaporoiu filmat din elicoptere si cu flamanzii astia alergand pe urmele lui, niste actori somalezi cool dintre care unu a si fost finalist Oscar. Filmu a fost finalist la vreo 6 categorii, inclusiv cel mai bun film si scenariu. E o realizare tehnica destul de maiastra si un suspans care se tzine bine chiar si cand toata lumea stie ce urmeaza sa se intample. Daca nu as fi avut deja-vu-ul cu Hijacking l-as fi pus in categoria filmelor musai de vazut.

12 Years a Slave

Iata un film despre managementul resurselor umane in zorii capitalismului, mai exact de la momentul de trecere de la feudalism la capitalism in absentza industrializarii, cand munca manuala era inca esentziala. O diferentza importanta intre atunci si acum e ca atunci primeai casa si masa gratis, iar acu primesti bani si tre sa itzi faci rost singur de ele. Daca banii pe care i-ai primit itzi permit asta si itzi mai si ramane ceva in plus de investit se cheama ca esti de dreapta, daca insa esti in situatzia de a prefera sa-tzi cedezi libertatea ca sa ai subzistentza asigurata se cheama ca esti de stanga. La momentu asta Romania sufera de o puternica falie sociala intre cele doua partzi, prima acuzand-o pe a doua de lene, a doua acuzand-o pe prima de furaciune. Ambele au dreptate, ceea ce permite politicienilor sa jongleze usor cu cele doua jumatatzi de adevar.

Dar sa nu divagam. Protagonistul filmului e un negru liber de la 1800+ care primeste cu fortza un job intr-unul din statele sclavagiste ale vremii. Jobu e cat de cat ok, dar omu intra in conflict cu un manager low-level (ceea ce azi numim colocvial „shefutz”) care vrea neaparat sa-l spanzure cand nu e atent high managementul (ubicuul Cumberbatch). Pana la urma high managementul rezolva conflictul de munca transferandu-l pe erou la alta plantatzie, in slujba unui boss dement jucat de Michael Fassbender (finalist Oscar cu ocazia asta). Acolo eroul se mai cazneste catziva ani pana apare Brad Pitt sa investigheze abuzul de resursa umana.

Necazu cu filmu asta e ca e cumplit de shablonard, in ciuda profesionismului atent care s-a investit pentru a transmite un mesaj puternic pe care Django Unchained, fiind putzin cam la misto (si facut de un alb), nu l-a transmis prea credibil. Alt necaz e ca filmu a primit mai multa atentzie decat merita. Steve McQueen e un regizor misto (Shame) insa eroul filmului e banal, iar gagica aia care a luat Oscaru pt rol secundar feminin e atat de secundara incat in tot filmu are doar o scena de sex si una de biciuire, iar in rest mai trece camera peste ea din gresheala de cateva ori. E inadmisibil sa iei Oscar pentru nici 10 minute de screentime, fie si pt rol secundar. E timpul sa se introduca Oscarul pentru figurantzi.

Codependent Lesbian Space Alien Seeks Same

Intr-o masura mai mare decat filmele cu pepenari (ceva mai relaxate/balansate), ma obisnuisem ca filmele cu lesbiene sa fie predilect agresive, heterofobe si lipsite de umor, insa acest SF silly in spiritul lui Ed Wood e cute in multe feluri, in special in dialogurile care mascheaza afirmatzii oneste in forme parodice. Careva zicea ca asta e filmul pe care l-ar fi facut Ed Wood daca era lesbiana, insa Ed Wood a fost doar un fel de semi-tranny, asa ca din partea lui a trebuit sa ne multzumim cu Glen and Glenda. A trebuit sa asteptam pana la aparitzia regizoarei Madeleine Olnek pentru acest film (o tipa dragutza, care te face sa te intrebi cu ce am gresit noi, barbatzii; mai are un film despre prostituate lesbiene pe care mi-am propus sa-l vad).

Povestea e cu 3 extraterestre lesbiene surghiunite pe pamant unde trebuie sa isi starpeasca emotziile, a caror descarcare in atmosfera a produs gauri in stratul de ozon al planetei natale. Una dintre ele intra intr-o combinatzie cu o butch vanzatoare de pixuri si macinata de solitudine, in timp ce celelalte doua ies la speed dating. Pe urmele lor se afla doi men in black dubiosi care tre sa le prinda si sa le faca nu stiu ce.

Filmul e extrem de silly dar dragutzel si prietenos cu spectatorul, ceea ce intr-un film lesbian n-am mai vazut de la Kids are Allright si inainte nici nu cred ca am mai vazut vreodata. E timpul sa facem pace, fetelor, let bygones be bygones.

The Sessions

Feel-good movie despre oameni cu disabilitatzi care-si depasesc conditzia (vezi My Left Foot, Gilbert Grape etc.)  Aici conditzia eroului e un fel de poliomielita care-l tzintuie la pat, ambitzia este de a face sex cu orice pretz, iar mijlocu prin care se atinge dezideratul e Helen Hunt, finalista Oscar pentru acest rol. I'm not a prostitute, I'm a sex therapist, zice ea. Si esti tentat sa ii dai crezare avand in vedere ca are un sotz bonom care nu are nici o problema cu meseria ei atata vreme cat clientzii nu incep sa-i scrie poezii, ceea ce pacientu din film incepe sa faca de la o vreme punand in pericol stabilitatea familiala. Excelent e si William Macy in rolul preotului care il indeamna pe pacient sa-si descopere sexualitatea.

Oamenii care sunt fani ai recentelor virale cu galeata turnata in cap ar trebui neaparat sa se uite la filmu asta. Am si eu un preten intr-o situatzie similara celui din film si vreau sa-i spun pe aceasta cale ca n-a pierdut mare lucru. Sex is overrated.

 Robocop

Daca remakeurile filmelor din anii 50-70 au cat de cat un rost, cele bazate pe filme din anii 80-90 sunt cam inutile, chiar si ca upgrade tehnic. Astia cu Robocop se straduie insa sa faca nu doar un upgrade tehnic al filmului lui Verhoeven, ci si unul conceptual. Si filmul original avea ceva miza politica, dar aici miza e scoasa puternic in fatza, treaba care se poate corobora si cu prezentza regizorului brazilian Jose Padilha care in filmele Tropa de Elite facuse ceva similar, dar fara elemente SF.

E vorba de o chestionare a limitelor autoritatzii pusa aici in contextul globalizarii americanizate (filmul incepe cu robocopi monitorizand populatzia din Afghanistan). Michael Keaton si Gary Oldman lucreaza impreuna sa legalizeze robocopii si pe strazile SUA, unde politicienii sunt reticentzi sa lase justitzia pe mana mashinilor, in ciuda presiunilor media (Samuel Jackson, aici jucand un fel de Mircea Badea negru).

Am avut unele dezamagiri: actoru care il joaca pe Robocop e o nulitate, accidentarea personajului inainte sa devina ciuborg e complet lipsita de incarcatura tragica din filmul original, iar razbunarea foarte anticlimactica. In rest, producatorii se straduie sa faca filmul relevant pentru zilele noastre, ceea ce majoritatea remakeurilor nici nu incearca.

The Awakening

Filmul cu fantome se tot zbate sub radarul succesului, handicapat in competitzia cu celelalte troposuri gotice inrudite (vampiri, zombie, varcolaci). Au trecut neobservate Woman in Black si The Innkeepers, The Conjuring a atras umpic de atentzie dar mai mult in plan tehnic si prin impostura pretentziei de film bazat pe fapte adevarate. Devine evident ca filmul cu fantome, relativ sarac in posibilitatzi narative, are mare nevoie de actori misto, de aceea titlurile de referintza din istoria recenta raman tot Sixth Sense si The Others.

The Awakening aproape ca reuseste sa se ridice la nivelul respectiv, avandu-i protagonisti pe Dominic West (The Wire), Imelda Staunton (Vera Drake), pe tanarul Bran din Game of Thrones si pe bunoaca Rebecca Hall (Vicky Christina Barcelona). Rebecca joaca o feminista interbelica preocupata de investigatzii paranormale. Dominic e un veteran de razboi, actualmente dascal la o scoala englezeasca de baietzi, din aia in care se scoate untu din ei ca sa iasa barbatzi (sau gay, dupa caz). Dascalu solicita expertiza doamnei pentru a verifica daca scoala e intr-adevar bantuita de fantoma unui baietzel ce fusese omorat in incinta.

Set designu filmului e superb de gotic, comparabil cu The Others, si pe o buna portziune am fost incantat de film, pana au inceput sa se dezvaluie misterele povestii in directzii cusute cu atza foarte alba. Sa nu fiu intzeles gresit, nu ma plang de lipsa de realism in filmul fantastic, ci de fushareala narativa care inchide filmu cu scurtaturi brutale cand bugetul e pe cale sa se termine. Putea sa iasa un film misto, dar in final ramane inca o oportunitate risipita in viciatul cinema gotic modern.

Call Girl

Film suedez despre cele mai vechi meserii din lume, prostitutzia si politica, una dintre ele acceptabila social, cealalta blamata pentru toate suferintzele omenirii. Las la latitudinea cititorului sa decida care e care.

In anii 70 doua adolescente de la o casa de copii sunt recrutate de o matroana care organizeaza fieste sexuale cu politicieni. Unul din politicieni e in mijloc de campanie electorala si militeaza pentru drepturile femeilor. Povestea mizeaza pe contrastul dintre ambitziile feministe din Scandinavia anilor 70 si formele decazute prin care femeile vremii se infiltrau in straturile puterii (e.g. prostitutzia). Barbatzii, porci cum ii stim, erau cumva implicatzi pe ambele paliere, uneori simultan si intretzinand situatzia cu ambele maini.

E oarecum interesant si comod sa faci in zilele astea filme de epoca recenta (anii 60-70). Pe de o parte arata misto ca design, pe de alta parte recuzita e inca ieftina si la indemana (haine, mobilier, tehnologie, masini care nu tre facute pe calculator). In sensu asta filmul mi-a adus aminte de un alt film scandinav recent cu un stil conspiratzionist similar, Pioneer.

Crawl

Nu stiu daca titlul acestui film s-a dorit autoironic, dar singura semnificatzie pe care i-am gasit-o e ca scenariul se taraste cu o lentoare inacceptabila. Daca faci un film lent, tre sa ai grija sa fie suficient de lung ca sa apuci sa spui ceva, insa in acest debut australian avem 70 de minute de film pe un plot care se putea consuma in 5 minute, sau in 20 daca tzii neaparat sa pastrezi toate dialogurile. In rest personajele se uita unele la altele, ori stau cu urechile ciulite din cauza cate unui zgomot.

Fratzii Coen sunt o puternica influentza, in special Blood Simple si No Country for Old Men, insa Crawl e o foarte timida imitatzie a stilului lor. E totusi profesionist facut, cu cateva momente misto si incarcat cu un oarecare suspans, care insa nu satisface datorita scurtimii filmului.

Povestea e despre o chelneritza care isi asteapta logodnicul acasa, insa in loc de logodnic da peste ea un cowboy-asasin misterios de inspiratzie coenista (in genul celui jucat de Billy Bob in serialul Fargo).