Top muzical 2013 - semestrul 2: inca 10 albume notabile

Am ajuns si la ultimul calup de albume recomandate din ce am ascultat in 2013. Ca de obicei, e vorba de 4 calupuri pe an, dintre care am ales si topul muzical al anului, dar pe langa top mai pomenesc cateva albume care merita atentzia, adica astea. Am promis acu ceva vreme ca ma limitez la 40 de albume pe an sa nu cad in pacatul namedroppingului, in plus am concluzionat ca un om al muncii nu poate aprofunda de-a lungul unui an mai mult de atata.

Celelalte calupuri pe 2013 pot fi gasite la linkurile de mai jos:

• top 10 pe primul semestru si top 10 pe al doilea semestru (din care am alcatuit topul anului);
• inca 10 albume notabile pe primul semestru.

 

 Sabbath Assembly - Ye Are Gods

In anii 70 o gasca de hippiotzi au tras niste cuie si impreuna au produs concluzia ca, daca crestinismul se bazeaza pe iubire, trebuie sa fim capabili sa il iubim si pe Satana, indiferent cat de nashpa se poarta. Revelatzia respectiva s-a concretizat intr-o secta derivata pe atunci din proaspata scientologie, The Process Church, care a propovaduit dragostea intre Jesus si Satana. N-a apucat sa stranga prea multzi membri ca a fost scoasa in afara legii drept secta satanista, desi era mai mult o chestie gen Gregorian Bivolaru. Nucleul sectei a fugit in Mexic unde a mai supravietzuit o vreme in forma organizata.

Recent, unul din supravietzuitorii perioadei respective a avut ideea nastrushnica sa infiintzeze aceasta trupa si sa scoata cateva albume cu imnurile sectei, rearanjate intr-un stil hippie folk cu momente oratorice intercalate. Se zvoneste chiar de o tentativa de a relansa cultul cu acte oficiale, mediul de azi fiind ceva mai liberal, dar deocamdata avem doar niste albume (doua), coordonate de un anume David Nuss cu participarea unei sumedenii de invitatzi din scena occult-rock, printre care si Jex Thoth.

O surpriza foarte placuta e si implicarea pionierului queer-electro Genesis P-Orridge (Throbbing Gristle, Psychic TV) in calitate de Mare Preoteasa a cultului (tipu fiind transsexual), invitat sa recite intro-uri la unele piese de pe album. This is some fukkedupshit de care vom mai auzi. Regret profund ca i-am sarit la Roadburn din ratziuni de mahmureala. Pentru cei care vor sa se inscrie in secta, gasitzi rugaciuni si alte materiale ajutatoare pe site-ul oficial.

 

King Krule - 6 Feet Beneath the Moon

Aud tot mai des despre copii de bani gata carora parintzii le-au luat instrumente cand erau la liceu sperand sa-i motiveze sa invetze pentru teza, iar ei si-au bagat cu totu picioarele in scoala si au inceput sa faca muzica. Pe vremuri erau mai rari, iar nume ca Hanna Montana, Cleopatra Stratan si Justin Bieber deveneau celebre tocmai datorita raritatzii (si marketingului practicat din umbra de parintzi). Acum retzeta a fost adoptata pe scara larga si in zona indie, unde apar tot mai des precoci din astia - Odell, Segall, Lights Out samd, din pacate majoritatea cam efemeri.

King Krule e copilul ilegitim facut de Tom Waits cu Justin Bieber si cu ceva ADN ginger amestecat in ecuatzie. E un mucos care a debutat la varsta majoratului cand parintzii i-au facut cadou productzia acestui material (sau a EPului de dinainte, nu mai stiu), permitzandu-i sa-si imprime bodoganelile post-hormonale pentru eternitate. Desi nu are inca varsta legala, mie mi se pare evident ca tipu le cam bea si le cam fumeaza, altfel n-ar avea vocea asta de hornar. Dar daca parintzii nu o sa se prinda la timp incat sa-i taie alocatzia, ii prevad un viitor glorios in zona indie, poate chiar in zona publicului lui Tom Waits.

Ashes of Ares - Ashes of Ares

Trupa e formata din membri Iced Earth (in special Matt Barlow, cel mai iubit dintre numeroshii vocalisti trecutzi prin trupa) si Nevermore (bateristu), deci e un fel de supergrup format din ramashitze ale unor trupe care au facut legea in heavy metalul american din anii 90, cand Metallica si Megadeth aveau trebi mai importante de facut decat muzica. Din pacate Nevermore s-a desfiintzat, iar Iced Earth si-a schimbat de cateva ori vocalul de atunci, pierzandu-si identitatea.

Desi Barlow a tot amenintzat ca se lasa de metal, apucandu-se de o cariera de militzian sau pompier, o data la catziva ani scoate cate un album surpriza, neanuntzat, pe care nu i-l baga nimeni in seama in afara de mine. Asta e de departe efortul lui cel mai reusit (chiar si comparat cu tentativa sa de revenire in Iced Earth). Astept cu nerabdare si albumul Iced Earth, de pe care am auzit niste mostre promitzatoare in ultimul concert la care am participat.

Arcade Fire - Reflektor

Probabil cel mai mare succes comercial al anului dupa Daft Punk si Miley Cyrus, Arcade Fire au scos un album cu cateva hituri si cateva piese de umplutura, insa hit-urile compenseaza din plin si au propulsat albumul in cam toate topurile, atat in cele mainstream cat si in cele care se pretind a fi indie.

In cluburile din Cluj e o mare isterie legata de acest album si in special de piesa de titlu de mai jos care, oricat de hateri am fi, tre sa recunoastem ca e excelent alcatuita (si complementata vizual de conceptul clipului). Spre deosebire de Daft Punk, care e o trupa de manelishti post-tehno, pe albumul asta se intampla lucruri cu shtaif - un disco-rock care n-are nimic indie in el, dar are o gramada de stil.

 

Haken - The Mountain

Prog metalul a avut un an mare, cu materiale Dream Theater, Fates Warning, Riverside, Ayreon, Royal Hunt, asa ca trebuia sa aleg si un album din zona asta. M-am oprit asupra mai obscurilor Haken pentru ca-s mult mai proaspetzi si au gasit un compromis misto intre sound-ul european modern (gen Pain Salvation) si cel american obosit (gen Spock's Beard).

Piesa aleasa mai jos inclina mai mult spre a doua influentza, insa albumul in ansamblu e divers si acopera o plaja impresionanta de arhetipuri consacrate in rockul progresiv al ultimilor 30 de ani.

 

  Teho Teardo + Blixa Bargeld - Still Smiling

Nick Cave s-a debarasat de cei doi chitaristi care i-au sustzinut cariera (Mick Harvey si Blixa Bargeld) ramanand pentru noul album la o configuratzie ce arata si suna ca un proiect solo. Amandoi chitaristii au scos anul asta cate un album, un fel de concurentza neoficiala cu materialul lui Nick Cave. Ambele sunt mai putzin sofisticate si in general raman la impresia ca Nick Cave and the Bad Seeds a fost ceva mai mult decat suma acestor trei cioburi aparute in 2013.

Albumul lui Mick Harvey mi s-a parut cam monoton-folkist, cu prea multe balade, dar pentru topul asta am inclus totusi materialul lui Blixa, de care nu mai auzisem de o vreme, de cand trupa sa de  baza (legendarii Einsturzende Neubauten) a cam tras-o pe dreapta. Materialul e scos cu italianul Teho Teardo (autor de soundtrackuri) si suna destul de aproape de Neubauten in momentele lor mai melancolice, cu Blixa recitand taios sau murmurand versuri incomprehensibile.

P.S. Mare surpriza mare, albumul va fi prezentat si la Bucuresti in Club Control in cadrul unui concert live. Orice hipster care va lipsi de la acel concert trebuie dat in gat la autoritatzi si deconspirat drept cocalarul care este.

 

The Lone Bellow - The Lone Bellow 

N-a fost un an grozav pentru muzica country si a trebuit sa sap destul de mult pana s-a prins de mine ceva. Trioul The Lone Bellow e cat de cat mai original si a avut un succes nebun in SUA. Unii zic ca nici nu e country, dar definitziile genului asta sunt oricum la fel de alambicate ca si definitziile subgenurilor metal.

Grupul e alcatuit din trei folkisti care canta unplugged intr-un mare fel, cu versuri simplutze de inima albastra dar cu o abordare vocala interesanta, sofisticata si foarte jucausha. Tzaranismul tipic muzicii country nu e deloc prezent, iar gagica de la cobza mi se pare super mishto.

 

Ministry - From Beer to Eternity

Ministry isi incheie cariera de 30 de ani cu un album dubstep.

Al Jourgensen a anuntzat pentru a treia oara destramarea legendei industrial Ministry si de data asta nu il mai crede nimeni, ca pe ala care striga Lupu! Insa s-ar putea ca acuma sa fie chiar pe bune, ca au inceput sa-i moara din colegi, in special chitaristul Mike Scaccia ale carui ultime riffuri au fost mixate pe albumu de fatza. Si zic mixate pt ca albumu e o facatura de studio alcatuita din ce a ramas de pe urma chitaristului inainte sa il rapuna ciroza. E insa o facatura simpatica, in care Jourgensen nu s-a luat foarte in serios si a bagat o gramada de umplutura electro, de unde si consideratzia ca pe alocuri suna ca un album dubstep.

Mai jos, piesa mea preferata, inchinata raposarii lui Scaccia:

 

Pistol Annies - Annie Up

Probabil stitzi piesa Surorilor Osoianu, "Astazi bată, maine bată, mi-i casa nemăturată". Pistol Annies sunt varianta country a Surorilor Osoianu, un trio de gagici rednecks care canta despre conceptzia lor asupra feminismului, care se rezuma la dreptul femeii de a bea pe rupte, de a-si lasa vasele nespalate si de a-si varsa naduful impotriva barbatzilor porci cu care tre sa se marite.

Grupul e alcatuit din doua supervedete country - blondinele Miranda Lambert si Ashley Munroe, plus o bruneta de care n-am mai auzit. Versurile sunt foarte hazlii, piesele cam comerciale dar catchy, si pe ansamblu e un concept puternic care stie sa se faca auzit / intzeles pentru un public nefamiliarizat cu muzica country si cu spiritul tzaranului american.

Am mai povestit despre faptul ca awareness-ul Romaniei cu privire la muzica country e intr-o stare de retardare comparabila cu awareness-ul pe care il aveam despre hip-hop pe vremea lui Ceausescu sau despre jazz pe vremea Maresalului Antonescu. Mai multe detalii o sa urmeze in curand intr-un articol pe care l-am scris pt Dilema.

Piesa de mai jos e despre lupta femeilor cu alcoolismul si consecintzele aferente.

 

Beastmilk - Climax

Un fel de Joy Division mai punkificat, proiectul asta vine de pe mainile lui Kvohst, englezoi cunoscut pentru proiectul folk Hexvessel si pentru contributzii importante la black metalul de avangarda (sau "extreme shoegaze", ar spune hipsterii) cu trupele Dodheimsgard si Code. Clar, e un gagiu de urmarit pe termen lung si cu o anvergura de idei impresionanta.

Beastmilk e proiectul meu favorit din portofoliul individului, si intinde o punte de legatura dinspre metalul scandinav spre publicul hipsteresc indragostit de decadentza post-punk britanica a anilor 80. E si un vibe de Sisters of Mercy in voce, dar sound-ul spart ii recomanda mai degraba fanilor Bauhaus, Joy Division s.a.m.d.