Slash Film Festival

Am gasit un festival horror in Vienna, orasul in care de obicei nu se intampla nimic, in afara ca ies babele sa-si plimbe catzei si hipsterii se preling pe langa zidurile Operei sa prinda un bilet ieftin in spate, ca sa vada lumea ca lor le place nu doar rocku indie ci si muzica de inalta tzinuta.

Mi-a sarit in ochi fluturashu cu programu acestui festival (Slash Film Festival), intr-o seara, pe o banca de pe malu Dunarii, pe cand incercam sa amagesc o lebada sa vina mai aproape de mine, pe mal. Am aflat din programu de pe fluturash ca tocmai ratasem un zombie walk organizat in centrul Vienei, pe post de social event al acestui Slash Film Festival. Ma rog, aici tot timpu ai impresia ca traiesti in mijlocul unui zombie walk.

Festivalul are meritul de a prezenta filmele in limba originala, ceea ce e destul de rar pe aici, unde lumea traieste cu certitudinea ca Bruce Willis e actor german. La o privire sumara prin programu festivalului am observat ca era orientat mai mult spre trash cinema, cu titluri de genu Toilet of the Dead (wtf!), Dead Sushi si diverse filme de la Troma. Dar avea totusi cateva titluri pe care le remarcasem la FrightFestul londonez, si pe care le ratasem acolo. Un mare avantaj e ca festivalu asta nu prea e sold out, lumea pe aici nefiind prea atrasa de cultura asta indezirabila. Cu exceptzia catorva hipsteri care venisera sa vada care e faza, daca ii poate ajuta cu ceva in viatza etc. Spre deosebire de FrightFest si Biertan, aici hipsterii urla la scenele horror sau ies de la film cand realizeaza ca nu era de nasu lor. Ceea ce nu stiu daca e rau sau bine.

Asa ca am decis sa-mi inchei periplul festivalurilor horror de anul asta participand la evenimentul cu pricina. Mi-am luat bilete dupa cum imi permitea programu de munca si am mers in cateva seri sa vad care-i faza. Evident, festivalul nu se ridica la nivelul FrightFest dar dureaza suficient de mult (10 zile) incat sa ai ce alege din gramada de mizerii. Toata treaba se intampla intr-un singur cinema, obscur si suburban, cu o sala modesta dpdv tehnic. Cu exceptzia eventurilor festive, publicul a fost rărutz, after-partyul sec, cu schlagere si gagici nasoale care umflau baloane portocalii, incat am crezut ca dintr-o clipa in alta vine vreun reprezentant al partidului icterului democrat de la noi. In holul cinemaului trebuia sa tac sa nu faca circ vecinii de deasupra cinemaului, deci tzi se cam taia chefu dar na, ce sa fac.

Dar sa vedem ce am apucat sa vad pe-acolo:

Filme musai

Fuck me now, slash me later

Grupaj superb de scurt metraje porno selectate de la Festivalul Filmelor Porno de la Berlin, un concept care mi s-a parut dubios la primul contact. Adica...si alea de pe Youporn sunt scurtmetraje, nu? Dar cine s-ar duce sa le vada la un festival?

E vorba totusi de altceva aici. Unele dintre filmuletze sunt foarte funny, altele artsy fartsy, altele horror, altele porn with a twist. In principiu nu sunt esentzialmente porno, ci scurt metraje de arta sau umoristice care au sex explicit prin ele. Asta inseamna ca majoritatea sunt hit or miss, adica ori complet inutile, ori geniale. Din pacate youtube nu prea le gazduieste datorita contzinutului explicit, asa ca va pot recomanda doar unu mai moale pe care l-am gasit:

De fapt incercatzi sa ajungetzi la festivalul porno de la Berlin, la finele lui Octombrie. Din cate am intzeles e foarte misto - cu concerte, workshopuri militante pentru feminist porn si tot felu de lucruri minunate (cititoru berlinez al blogului sa-mi confirme daca a fost). Ceea ce am vazut in selectzia de scurt metraje prezentata aici m-a convins ca festivalul berlinez e unul din evenimentele culturale la care tre sa ajung, si ca in 5-10 ani intreg mainstreamul cultural va fi afectat de ce se intampla acolo.

P.S. Grupajul de scurt metraje a fost precedat de un numar de strip tease burlesc pe muzica lui Nick Cave. It doesn't get much better than this.

Chained

Chained e cel mai recent film al lui Jennifer Lynch (fiica lui David Lynch), una din cele mai aprige artiste feministe (in ciuda faptului ca e in mod sistematic agresata de organizatziile feministe care ii intzeleg filmele exact pe dos). Lumea are impresia ca portretizeaza in mod ostentativ femei abuzate de barbatzi, insa mie mi se pare ca din asta mai degraba barbatzii ies cu imaginea shifonata.

Chained reia tema cu care regizoarea a si debutat (si care i-a adus nenumaratele sudalme din parte feministelor americane): in Boxing Helena, un individ cu fetish pentru statuia Venus de Millo, amputa mainile si picioarele iubitei sale sa fie sigur ca nu se duce cu altu (e pus integral pe youtube, in caz ca nu l-atzi vazut). In Chained avem un violator in serie care-l creshte pe copilul uneia din victimele sale, tzinandu-l in lesa de la 9 ani pana se face mare, folosindu-l drept sclav si incercand sa-l spele pe creier, convingandu-l ca asa e viatza. Are multe elemente in comun cu recentul thriller austriac Michael, dar are un stil complet diferit, e mai disturbing si are un actor principal (Vincent D'Onofrio) mult mai bun. Ca si in Michael, regia face totzi banii, reusind sa creeze scene de o violentza psihologica cumplita reducand la minim scenele de violentza fizica.

The Tall Man

Francezul Pascal Lugier, autorul crancenului Martyrs, is back, cu un film la fel de twisted si incarcat de semnificatzii, dar mai putzin brutal (ma rog, nu stiu daca mai brutal decat Martyrs se poate). Alaturi de el is back si Jessica Biel, care a abandonat o vreme horrorul dupa excelentul rol in maieuri ude din Texas Chainsaw Massacre. Ma bucur sa o revad in rolul care-i vine cel mai bine, de tanara alergata si maltratata (n-o luatzi drept misoginism, ci drept compliment, va rog frumos). Ma rog, nu mai e la fel de tanara, sunt totusi 10 ani de la TCM, e maritata cu Justin Timberlake, iar rolul ei de aici e ceva mai sobru, de asistenta medicala vaduva, nu de pitzipoanca mergand in Texas sa faca plaja.

De data asta filmul e american, deci Lugier a fost capturat din salbaticie si adus la Holywood, ceea ce probabil explica de ce nu isi mai permite excesele din Martyrs. La fel s-a intamplat cu colegul sau de generatzie si scoala horror Xavier Gens care, dupa excelentul Frontiere(s) a inceput sa faca filme care de care mai tembele. Din fericire, spre deosebire de Gens, Lugier nu si-a pierdut simtzu subtilului si al scenariului. Regia si imaginea sunt excelente, cu peisaje rurale si atmosfera de Baltagul, cum imi place mie.

Ca si Martyrs, avem un film cu un mesaj social profund tulburator despre care mi-ar place sa isc o dezbatere dar n-am cum sa vi-l expun aici fara a spoili twisturile delicioase ale povestii. Poveste care incepe ca un horror standard de 2 lei, cu un sat canadian din care tot dispar copii. Intr-o buna zi dispara si copilul Jessicai Biel, asistenta medicala cu un trecut dubios care pare sa aiba o oarecare legatura cu disparitzia copiilor. Care e legatura aia, nu poci sa spun, uitatzi-va la film si ganditzi-va bine la el.

Filme contra plictiselii

Redd Inc. (aka Inhuman Resources)

Redd Inc. e despre un manager din Iad care isi leaga angajatzii cu lantzuri de birouri si urla toata ziua la ei Arbeiten! Ca sa le sporeasca productivitatea, ii lasa la baie doar de 3 ori pe zi si ii obliga sa doarma in fatza calculatorului. La 5 deadlineuri ratate le taie grumazu si aduce pe altu in locul mortului caci, nu-i asa, traim intr-un capitalism al angajatorului, fortza de munca se gaseste pe toate gardurile, cui nu-i convine sa mearga in Cuba. E un horror destept care, din pacate, are doar actori de mana a doua si un buget modest (efectele speciale sunt totusi excelente, cu contributzia brutala a lui Tom Savini).

Filmul a ocazionat si un Scream Queen Contest, domnisoarele din public fiind solicitate sa urle din totzi rarunkii. Castigatoarea a fost extrem de convingatoare si a devenit una din cele mai populare gagici la after partyul de a doua zi. Idee excelenta.

Citadel

Inca un exemplar din explozia de horror irlandez aparuta in ultimii 2 ani si unul din cele mai reusite din categoria asta. Printre actori se numara si unii pe care i-am vazut prin Game of Thrones, insa nici un nume mare.

Filmu e despre un suferind de o agorafobie, provocata de faptul ca nevasta i-a fost omorata de o gasca de golanashi inarmatzi cu rangi. Cercetand el imprejurarile, afla ca agresorii nu erau chiar baietzi de cartier, ci un fel de demoni cu hanorace, orbi dar capabili sa miroase frica, lipsitzi de suflet, care bantuie suburbiile Irlandei si intruchipeaza in mod contagios violentza infantila (fenomen nasol in UK, vezi si Eden Lake de acu catziva ani). Ajutat de un copil orb care are puterea supranaturala de a camufla frica in fatza golanilor din Iad, eroul incearca sa-si razbune nevasta, sa dea de sursa raului care i-a fatat pe adolescentzii demonici si sa isi invinga agorafobia.

Filmul are cateva din cele mai scary scene din memoria recenta si in general e un debut foarte promitzator.

Excision

Excision se doreste a fi un film-shock al carui normalitate generala e menita sa contrasteze cu momente horror rare, dar de impact maxim. Ma tem ca nu-i prea iese. Povestea e una standard despre o liceeanca inadaptata care se tot prosteshte cu colegii, iar la sfarsit o face de oaie intr-un mod horror, ceva intre Carrie si May, pentru cine le-a vazut. Pentru cine nu, mai bine asa caci comparatzia pe care tocmai am facut-o e un pic de spoiler.

Am fost usor dezamagit ca fazele horror artsy fartsy, momentele "estetice" kool promovate de marketingu filmului (vezi poza de mai sus) nu prea au miza in film, ori nu apar deloc, ori apar doar in visele disturbante ale eroinei dar fara un rost anume - in afara de a sugera ca era cam dezaxata. In rest evenimentele filmului nu prea ies din sfera normalului/realismului, putea sa fie un episod Beverly Hills umpic mai cinic (eroina e o afurisita sclifosita care face farse de genu ca-si lasa iubitu sa-i faca sex oral fara sa-i spuna ca e pe ciclu). Problema e ca insasi difuzarea filmului la un festival horror e un spoiler, itzi indica faptul ca tre sa asteptzi la ceva oribil pana la sfarsit, ceea ce strica din surpriza. Probabil filmul are impact mult mai puternic pentru un public nefamiliarizat/neinformat, care il va lua initzial drept un coming of age story (si la final va primi o palma peste ceafa).

Filmul are parte de o suita de actori secundari misto care ocazioneaza cateva scene faine: fosta actritza porno Traci Lords in rolul mamei, Ray Wise (tata Laurei Palmer din Twin Peaks) + Malcolm McDowell (Potrokala Mecanica) in rolul unor profi de la liceul eroinei si nimeni altu decat John Waters (oribilul Pink Flamingos) in rolul unui....  preot?

God bless America

Un film ce pare extrem de haios pana cand incepe sa devina foarte preachy si iritant. Incepe cu un om al muncii ca mine, divortzat si acuzat de hartzuire sexuala de catre o colega de serviciu pe care o simpatiza. Ramas fara job si cu o tumoare pe creier, omu nostru face o criza spirituala acuta intr-o seara cand se uita la televizor si vedea doar tampitzi pe toate canalele.

Pe cand era gata sa se sinucida, eroul decide sa faca totusi un bine planetei si sa omoare o pitzipoanca de la televizor care il scoate din sarite. Dupa ce ispraveste isprava, prinde gustul sangelui si incepe sa casapeasca tineri care vorbesc la celular in cinematograf. De aici incolo filmu devine un killing spree - la inceput umoristic, apoi violent, apoi parodic, in stilul jocului/filmului Postal sau al mai recentului film Super.

M-am prins mai tarziu de ce filmu suna atat de preachy: regizor si scenarist e un stand up comediant de la Comedy Central, Bobcat Goldwaith, si se simte foarte tare ca dialogurile filmului sunt de fapt monoloage de stand up comedy puse in gura personajului principal care, din aceasta cauza, vorbeste excesiv de mult si de demonstrativ. Aproape ca se intoarce spre spectator sa explice filmul, ceea ce face adesea ca totul sa para mai degraba un farce-show de televiziune decat un film de cinema.

Inbred

Ziceam ca la Londra l-am cunoscut pe Alex Chandon si l-am mintzit cu 3 kestii: a) ca sunt blacker si mare fan al filmului sau Cradle of Fear de acu vreo 10 ani (in care juca vocalu din Cradle of Filth); b) ca i-am vazut noul film Inbred si mi-a placut; c) ca ne vom intalni la Cluj, unde filmul a fost inclusa in mod inexplicabil in festivalul Comedy Cluj.

Macinat de regretele ipocriziei am decis sa ma mai spal de vina ascultand in ultima vreme mai mult Cradle of Filth decat in tot restu vietzii mele la un loc, mai ales ca au un album nou. Si m-am bucurat sa gasesc Inbred in programul acestui festival si sa-mi completez gaura din cultura.

Sub aspect tehnic Chandon a avansat foarte mult de la Cradle of Fear. Inbred arata ca un film adevarat, cu peisaje, imagini faine pe alocuri, efecte speciale grotesti dar ingrijite, nu facute in Powerpoint. Sub aspectul povestii insa, nu s-a avansat prea mult: e varianta britanica la Texas Chainsaw Massacre, un pic mai grotesc (spre Rob Zombie) dar complet lipsit de thrilluri, gagici bunoace si momente surprinzatoare. Povestea e cea standard, cu grupul de tineri care se duc la tzara si sunt macelaritzi de rednecksi cu coase, drujbe s.a.m.d., ceea ce ocazioneaza o bogata diversitate de efecte speciale laudabile.

Continui sa fiu siderat ca filmu asta a fost selectat pt. festivalul Comedy Cluj. Sunt convins ca organizatorii nu s-au uitat la el.