Ce-mi doresti tu mie, dulce Romanie?

Dupa 6 luni de exil, ma prapadeam de dor de Romania asa ca am dat o fuga pana la Bucuresti. M-am saturat de occidentalii astia frigizi ziua si perversi noaptea, de filmele lor dublate, de natzionalismul imperialist, de faptul ca toate small talkurile lor sunt despre politica, business si speed dating, de concertele cu public care sta cu bratzele incrucisate in timp ce trupele se chinuie sa ii distreze, sa le smulga macar un twitch facial, de absentza desavarsita a simtzului umorului si a unui minim de sentimentalism naiv dar bine intentzionat. Am inceput sa-l intzeleg pe Noica si opiniile lui despre sufletul romanesc. Ma enervase la vremea cand il citisem si credeam ca nu face decat sa caute scuze romanilor pentru deshantzarea si lipsa de viziune cu care pun la cale orice proiect, cu care improvizeaza, pentru trairea (geo)statzionara de popor pasiv infratzit cu natura, pentru atitudinea de "be water my friend", ca sa-l citez pe Bruce Lee (o fi fost vreodata citat in aceeasi fraza cu Noica? s-or fi influentzat cei doi? cred ca ar fi un bun inceput de doctorat).

Sufletul a inceput sa imi tresara inca de pe avion cand am auzit primele franturi de romaneasca, inima mi s-a umplut brusc de doina si dor. Femeile au devenit dintrodat' mai frumoase pe drumul dinspre aeroportul lor pana pe cel din Otopeni, o transformare pe care am mai sesizat-o atat de acut demult, la un zbor Londra - Budapesta. Am reusit sa intru si eu in vorba cu oameni, sa ma aud vorbind romaneste dupa atata vreme. Noroc cu expatriata caprikorn ca imi mai da shansa sa imi exersez limba paterna, altfel probabil as patzi ca Raducioiu cand s-a dus sa joace fotbal in Italia. Se zice ca pana la 7 ani copiii pot invatza cate limbi vor ca nu li se amesteca in cap, dar de la o varsta fiecare cuvant nou pe care il invetzi inlocuieste altul care dispare din creier. De exemplu ieri cand am castigat la o tombola bilete pentru concertul Eyehategod nu imi mai aminteam cuvantul "tombola". Mi l-am amintit azi dimineatza, dar probabil ca sa fac asta a trebuit sa uit alt cuvant. Nu stiu care, evident.

Revenind, am aterizat la Bucuresti cu multa emotzie in suflet, dar emotzia mi-a fost retezata scurt cand primii 3 oameni cu care am luat contact pe taramul romanesc au reusit sa ma readuca cu picioarele pe Pamant si sa-mi reaminteasca in cel mai brutal mod cu putintza de ce m-am carat.

Primul a fost taximetristu pe a carui usha  scria 1,39 Lei/Km si cand am ajuns la destinatzie a incercat sa ma convinga ca e de fapt 7,39, ca coditza de la cifra 1 e de fapt orizontala si nu inclinata. "Da ma, dar e cam scurta, asta e cifra unu toata ziua", am incercat sa-i explic. "Stai ashea, baiete, uite daca tzin portiera ashea se vede clar ca ie shepte toata ziua". "Iesti dă belea, omule", i-am zis, incercand sa comunic pe limba lui, "ie clar ca ie unu"."Nu, domle, ie shepte ca la sheptica, deci 1 milion jumate va costa, fara suparare".

Al doilea a fost ala de la hotel (un fel de "apartament" cu regim hotelier) care s-a facut verde cand i-am zis ca am nevoie de factura sa decontez. A tot incercat sa-mi explice ca nu stie daca poate, daca are rost etc. Noroc ca mi-a trecut prin cap sa-l intreb, nu mi s-a intamplat in viatza mea sa trebuiasca sa fac eu presiuni ca sa-mi primesc factura.

Dupa aia m-am dus si eu in Lipscani sa bag niste beri cu Sake si era o ploaie oribila si se revarsau toate apele pe strazi. Am fugit repede la taxiuri, uitandu-ma grijuliu sa fie coditza de la 1 suficient de scurta si inclinata, insa niciunu n-a vrut sa ma ia ca a zis ca e prea aproape. Am incercat sa-i explic ca probabil de aia are tarif de pornire, da n-am avut cu cine. Am zis ca-i platesc dublu, a zis ca nu, ca cvadruplu, ori stau in ploaie. Am zis ca o fi magar taximetristu dar dupa ce am luat la rand vreo 10 am observat ca asta e comportament general, se holbau totzi la mine prin gemuletz de acolo din taxiurile lor caldutze, cum ma prelingeam pe langa portierele lor in timp ce ma umflam cu apa de la ploaie, si ranjeau cu satisfactzie de popor pasiv, acomodat cu sentimentul vesniciei.

Dar cele mai sinistre mi s-au parut afishele electorale, nishte politicieni grizonatzi ma scrutau ca niste actori de kiddie porn uitandu-se la victimele lor. Nici nu-i cunosc pe indivizi, l-am recunoscut doar pe Becali, rosu de furie si amenintzand ca da cu Crucea si ca ne va obliga sa ne schimbam joburile la maxim 10 etape. Cel mai sinistru era unu cu un slogan de genu "Las ca fac eu curatzenie!". Ma asteptam sa vad pe partea ailalta a panoului o continuare de genul "afara cu jidanii si poponarii", insa era un alt slogan, ceva despre maturi si aspiratoare. Ma rog, poate era o metafora. Mi s-a parut mie sau era si un panou cu Gina Pistol? Ar fi tare sa iasa Gina Pistol presedinte, ori macar primaritza.

Oricum, sunt ingrijorat de ce se vede la orizontul respectiv. Ma astept oricand sa aud ca Basescu sau Ponta se targuiesc cu aia de la FMI pe seama faptului ca cutare cifra din contractul de imprumuturi era 7 si nu 1, daca tzii portiera un pic mai ashea. Cum ma plimbam eu prin Lipscani si vedeam halu in care poate ajunge Bucurestiul dupa juma de ora de ploaie, mi-am amintit o vorba a maestrului Jackie Chan: "when people walk through the city, they usually see buildings; when I walk on the streets, I see opportunities for mayhem".

P.S.Urmatoarea vizita in Romania va fi la Cluj la TIFF.