Dowling redivivus

Make Believe

de Terry Dowling

Pedigree:

- Premiul Ditmar (pentru povestirea The Man Who Lost Red)

- Premiul Ditmar (pentru povestirea The Last Elephant)

- Premiul Ditmar (The Man Who Walks Away Behind the Eyes)

- nominalizare Ditmar (pentru povestirea A Deadly Edge Their Red Beaks Pass Along)

- nominalizare Ditmar (pentru povestirea Nobody's Fool)

- nominalizare Ditmar (pentru povestirea Time of the Star)

- nominalizare Ditmar (pentru povestirea Privateer's Moon)

Doua lucruri ma enerveaza la SFistii romani :

1. Preferintza (si implicit promovarea din partea editurilor) pentru cicluri de romane epopeice interminabile (care oricum de la volumu 3 incolo sunt scrise in scarba, pana si autorul e satul de ele) in detrimentul prozei scurte. De fapt nu chiar scurta-scurta, caci nuvela e de departe formatul ideal pentru SFFH. La noi lumea inca colectzioneaza in disperare Dune, Dark Tower, Odiseea Spatziala, Ender, nu m-ar mira sa se dea un restart si la Fundatzia ori la Cei 3 muschetari;
2. Preferintza pentru extreme: ori autori vedete recente si de moment, ori clasici anacronici si depasiti de vremurile in care traim (atat stiintifice, cat si literare). Nici nu ma mir ca exclusivistii mainstream au o parere proasta despre SF cand noi incercam sa-i convingem despre veleitatzile SFului cu Asimov (dintre anacronici), Alastair Reynolds (dintre vedetele meteorice) sau altzi autori care abia s-ar califica drept scenaristi la Star Trek.

In timpu asta, autorii tari ai ultimilor 20-30 de ani raman intr-o zona oarba si probabil o sa-i descopere copiii nostri cum l-am descoperit noi pe PKDick, la 20 de ani dupa ce a murit. In fine, mai pot fi ei gasitzi prin antologiile Dozois si Datlow care au inceput sa se traduca pe la noi, dar nush de ce am impresia ca lumea le cam ignora. O sa zicetzi ca probabil de proaste ce erau dar, sa fim seriosi, daca din 2-3 best ofuri facute de antologatori diferitzi nu-ti place nimic, hiba e la tine, nu la ei. Asta ma duce la alta problema: românul nu stie sa citeasca proza scurta. Are tot timpu pretentzia (cultivata si prin cenaclurile noastre) ca proza scurta tre sa se termina musai cu o poanta sau o explicatzie a ce s-a intamplat mai la inceput, altfel e degeaba.

Ilustru necunoscut prin partile noastre si destul de necunoscut in lumea occidentala, Terry Dowling e campionul absolut al premiilor SF/F/H australiene (Ditmar si Aurealis), avandu-i ca principali competitori pe Jack Dann si Greg Egan, mult mai cunoscuti datorita contractelor cu edituri din afara Australiei. E si campionul absolut al selectiilor in antologii Best Of anuale (e autorul cel mai "selectat" de catre Ellen Datlow). Nu inteleg de ce Dowling a asteptat aproape 30 de ani sa iasa din enclava publicistica australiana, avand in vedere ca, cel putzin din putzinul pe care l-am citit din el, mi se pare ca poate sta oricand pe aceleasi paliere cu nume ca Gene Wolfe sau Harlan Ellison, din toate punctele de vedere: tehnici literare inovatoare (in care si-a dat si doctoratul), versatilitate (a abordat in egala masura SF, fantasticul si horrorul) si implicare critica/editoriala (s-a ocupat de cateva editzii definitive de proza scurta, de exemplu volumoaiele retrospective de cariera ale lui Harlan Ellison si Jack Vance).

Opera lui Dowling a ramas relativ inaccesibila publicului larg, chiar si celui cititor de limba engleza datorita publicarii sale exclusiv la edituri australiene (pe amazon si ebay aproape ca nu exista). Din pricina asta pana recent l-am constientizat doar ca editor (volumele sus pomenite) ba mai nasol e ca l-am si confundat in mod insistent cu Terri Windling (coeditoarea antologiilor lui Ellen Datlow). Si, repet, nu e vorba aici de un scriitorash minor care mi-a cazut in mana din intamplare si se intampla sa scrie bine. E vorba de un mamut, de un monstru sacru, de cineva la nivelul lui Ellison sau George RR Martin.

In anul 2010 Terry Dowling a trait a doua tineretze, un fel de al doilea debut - toata lumea s-a inghesuit sa-l relanseze pe plaiurile occidentale, in formate mai accesibile (si distribuibile prin amazon):

• Romanul Clowns at Midnight (care de fapt e teza de doctorat a lui Dowling), a fost publicat de britanicii PS Publishing.
• Culegerea de autor Amberjack, o selectie de proza scurta din ultima decada, a aparut la Subterranean.
• Probabil cel mai important eveniment este perechea de volume pe care sper ca ati remarcat-o in topurile mele de final de an, Basic Black (best oful horror al autorului) + Make Believe (best oful SF al autorului, de care discutam aici).

Dowling n-a prea scris romane la viatza lui. Compilatzia SF din acest volum e selectata in general din cele doua cicluri narative create de autor in anii 80 si 90, intitulate Wormwood si Rynosseros. Spre deosebire de ciclurile epopeice pe care le acuzam la inceput, astea sunt cicluri de nuvele. Adica la obiect, fara balast, fara abureala. Primul ciclu e compus dintr-un singur volum, al doilea din patru volume, nici unul prea gros. Ambele sunt... OMFG! Fundatzia e fix pix, Dune e plina de balast. De fapt, ciclul Rynosseros pare un fel de Dune redus la strictul necesar.

Sunt totusi incluse aici si doua povesti complet de sine statatoare, fara legatura cu cele doua cicluri - una care e cea mai tare din volum si una care e cea mai slaba. O sa incep cu astea:

• The man who lost red (premiul Ditmar): Un individ care a fost condamnat sa nu mai vada niciodata culoarea rosie se indragosteste de o tipa condamnata sa nu mai auda niciodata cantec de pasarele. Genu asta de deprivari senzoriale minore sunt aplicate criminalilor de catre o specie de extraterestri care au instaurat peste noapte comunismul pe Pamant. Deprivarile senzoriale mai sunt insotite de inca o pedeapsa - criminalilor li se sterge complet din memorie crima pe care au facut-o, motivul si imprejurarile ei, fiind lasatzi sa se macine toata viatza investigandu-si propriile crime. Una din cele mai bune povesti pe care le-am citit in 2010;
• The last elephant (premiul Ditmar): Majoritatea animalelor de pe Pamant au fost decimate, iar in Africa are loc un mare festival de sarbatorire a ultimului elefant. Mai multe personaje se indreapta spre festival, facand comentarii ecologiste si comemorand disparitzia animalelor.

Ciclul Wormwood

Asta e un ciclu de nuvele publicat intr-un singur volum, Wormwood, din care s-au selectat pentru acest volum 3 titluri, probabil cele mai bune. E si una din cele mai impresionante viziuni postapocaliptice pe care le-am citit pana acum.

N-are nimic in comun cu vreuna din viziunile postapocaliptice consacrate. In cazul de fatza Apocalipsa nu e nici o boala, nici vreun cataclism, asa cum suntem obisnuiti, ci o campanie de xenoformare. Asta e opusul terraformarii, adica in loc sa mearga oamenii pe Marte sa planteze morcovi, au venit extraterestrii sa-si planteze morcovii la noi in ograda si sa altereze ecosistemul astfel incat sa le fie lor bine. Iar ce e bine pt ei nu e bine pt noi, asa ca oamenii sarmanii sunt siluitzi sa traiasca intr-un ecosistem brutal transformat, vag asemanator cu Zona din Calauza lui Strugatzky/Tarkwosky doar ca generalizata la nivel planetar.

Asa ca oamenii, catzi au mai ramas, au ajuns sa traiasca pe un Pamant care le este complet strain, partial nelocuibil (de catre oameni, datorita unor modificari atmosferice si gravitatzionale) si acoperit de o infrastructura pe care oamenii nu sunt capabili sa o utilizeze. Asa ca sarmanii haladuiesc de colo colo prin desertul australian, incercand sa intzeleaga noile reguli dupa care functzioneaza  propria lume, pentru ca apoi sa vanda know-howul altor oameni (de aceea profesia de reverse engineer e cea mai pretzuita, iar know-how-ul e singura moneda care mai are sens).

Partea mai ciudata e ca nici macar extraterestrii nu par sa aiba cu adevarat nevoie de noul ecosistem, ei fiind de fapt niste sclavi care pun la punct infrastructura pentru altzi extraterestrii, care pana la urma apar si ei. Dar nici ei nu-s prea lamuritzi cu situatzia, fiind trimisi pe Pamant doar ca sa implementeze un nou sistem administrativ, iar shefii adevaratzi intarzie sa se arate (de aia li se zice Nobodies) ori pur si simplu nu le pasa.

Cam asta e settingul general al ciclului de nuvele Wormwood. Povestile din volumul de fatza ce au fost extrase de acolo sunt:

• Nobody's fool (finalista Ditmar): Un reverse engineer olog e carat in spinare de o clona in calatoria spre o constructzie bizara ce pluteste pe langa Australia si pare sa fie punctul de origine al procesului de xenoformare, in sperantza ca vor intzelege mai bine scopurile din spatele transformarii brutale a Pamantului;
• A deadly edge their red beaks pass along (finalista Ditmar): Clona care il cara in spate pe eroul nuvelei precedente ia contact cu o specie de alieni care nasc pui mortzi si ii mananca, cu exceptzia celor care reusesc sa se avorteze singuri si astfel isi castiga independentza;
• The man who walks away behind the eyes (premiul Ditmar): Un om, membru al rezistentzei impotriva xenoformarii, e prins de extraterestrii-administratori si condamnat la "depersonalizare".

Ciclul Rynosseros

Asta e un ciclu ceva mai stufos, intins peste 4 volume din care, ca si in cazul precedent, s-a selectat un fel de best of. Settingul acestui ciclu e o Australie futurista aflata sub dictatura aborigena, in care albii au devenit minoritate discriminata iar shtiintza a fost interzisa pt ca intra in conflict cu misticismul aborigen. Eroul tuturor povestilor e Tom Rynosseros, un alb ambitzios care reuseste sa intre in gratziile aborigenilor si i se permite sa se deplaseze prin desert cu propriul lui vehicul, cu care trece prin tot felu de peripetzii. Ciclul e un mix intre Peregrinarile lui Tuf a lui GRR Martin, recent retradusa la noi, si Dune.

• Shatterwrack at breaklight: Eroul se indragosteste de holograma unei prostituate care ii pretinde in fiecare seara, in loc de bani, o punga de sticla sparta marunt. O poveste de un romantism magic aparte.
• The robot is running away from the trees: De aici aflam ca aborigenii au scos in afara legii tot ce inseamna robotica si inteligentza artificiala, datorita unui conflict ideologic cu mitologia aborigena. Rynosseros gaseste intr-un anticariat un robot din asta interzis si uitat de lume, care il roaga sa-l ajute sa iasa la soare ca i se duc acumulatorii. Ceea ce ocazioneaza niste discutzii despre natura vietzii si natura inteligentzei artificiale.
• The only bird in her name: Rynosseros e insarcinat sa protejeze o specie pe cale de disparitzie, numita Forgetties, un fel de varcolaci a caror muscatura provoaca pierderea memoriei recente. In paralel cu Rynosseros, un grup de vanatori incearca sa-i extermine. Ambele partzi au dificultatzi din cauza ca s-ar putea sa fi fost muscatzi si sa nu realizeze asta.
• Spinners: Rynosseros cunoaste in deshert un pustnic care construieste niste inteligentze artificiale eoliene, un fel de stalpi inteligentzi alimentatzi de vant cu ajutorul unor morishti. Insa, cum ziceam, inteligentza artificiala e interzisa si autoritatzile il vaneaza pe pustnicul asta sa-i taie stalpii.
• Privateer's Moon (finalista Ditmar): Un magnat si-a construit in desert un palat cantator, cu niste gauri prin peretzi care fac ca suflul vantului sa produca un fel de muzica eoliana. Palatul e amenintzat de un satelit aborigen geostatzionar care a parcat deasupra si amenintza cu bombardarea palatului daca proprietarul nu returneaza niste relicve furate de la Vatican, care risca sa strice relatziile diplomatice ale aborigenilor cu Papa. Rynosseros e insarcinat sa negocieze predarea relicvelor.
• Time of the star (finalista Ditmar): De aici aflam ca dictatura aborigena nu era foarte consolidata, adica sunt tot felu de triburi care se lupta pentru putere si pentru gagici. Fiica unui sef de trib e disputata de doua triburi care se intalnesc in desert pt o mica batalie. Una din partzi solicita ajutorul lui Rynosseros care, in caz de infrangere, tre sa obtzina o bucata din corpul printzului invins si sa-l pastreze pentru o eventuala clonare.
• Coyote struck by lightning: Asta e o poveste foarte importanta pt ciclul Rynosseros dar nu intzeleg ce cauta in acest volum. E importanta pt ca da raspunsurile la multe din dilemele si misterele care inconjoara universul respectiv, dar are hiba ca nu prea esti la curent cu misterele alea daca tot ce ai citit e selectia oferita de acest volum. A trebuit sa citesc cateva recenzii (pe langa wikipedia) la volumele ciclului ca sa imi dau seama de fapt care era miza eroului si a lumii in care se invarte.  Deci, ce am intzeles eu de aici e ca nu doar Australia a fost ocupata de aborigeni, ci treaba asta s-a intamplat in toata lumea: indienii Navajo au ocupat America, maurii Africa, evreii Europa s.a.m.d., dupa ce rasa alba a fost decimata de un virus. Ultimii albi au fost criogenizatzi in sperantza descoperirii unui antidot. Coyote ala din titlu e un amerindian venit in Australia sa studieze obiceiurile aborigenilor si asista la un ritual prin care aborigenii scot afara capsulele de criogenizare pline cu albi si le dau foc, dupa ce au decis ca e prea costisitor sa le mai tzina in priza.

Asa la o prima impresie am realizat ca Terry Dowling nu va fi niciodata tradus in romaneste. E autorul la care am intalnit cele mai multe cuvinte inventate, atat de multe incat lectura devine dificila chiar si pentru cititorii in engleza. Intr-o singura nuvela am gasit mai multzi termeni inventatzi decat in tot ciclul Dune la un loc. Pentru un traducator in alta limba e cu sigurantza un cosmar, poate si asta e una din cauzele nepopularitatzii autorului. Alta hiba (care de fapt o calitate), este refuzul autorului de a explica ca la prosti. Ma refer atat la evenimente, motivatziile personajelor, cat si la cuvintele inventate de care ziceam. Toate sunt descrise prin sugestii, aluziile mascate in dialoguri, jocuri de cuvinte si referintze incrucisate care fac lectura pe cat de obositoare, pe atat de satisfacatoare. Alta impresie e originalitatea viziunilor SF ale autorului, inspirate din suprarealism si pictori gen Dali. Extraterestrii si artefactele din proza lui Dowling sunt de o bizarerie si alienare aparte, cu referintze directe la marii pictori suprarealisti.

Intr-un fel, imi pare rau ca am citit volumul de fatza. La sfarsitul lui am ramas cu impresia ca, in loc de aceasta compilatzie, ar fi trebuit sa ma duc direct la sursa, sa vanez cele 5 carti care compun ciclurile pomenite. Atat ciclul Wormwood cat si ciclul Rynosseros au o oarecare continuitate, care se finalizeaza cu explicarea unor mistere legate de personajele principale, chiar daca majoritatea povestirilor functioneaza si de sine statatoare. Deci teoretic as recomanda curiosilor sa caute materialul complet. Practic, toate cele 5 volume (Wormwood, Rynosseros, Blue Tyson, Twilight Beach, Rynemonn) sunt out of print si foarte greu de gasit la preturi decente deci, pana la o eventuala reeditare, compilatzia asta ramane cam singura varianta.

- plusuri: autor de baza, literatura SF de cea mai inalta clasa;

- minusuri: greu de citit in engleza, a naibii de greu sa se traduca in romaneste;

- recomandare: lectura obligatorie pt toata lumea, daca e posibil, sa vanati volumele originale