Regizori de pus pe rana - Christopher Smith

Acuma ca s-a insurat printzu William cu gagica aia din popor, simt si eu impulsu sa-mi aduc omagiul Marii Britanii, care dupa mine e leaganul civilizatziei umane.

Christopher Smith e preferatul meu din randul regizorilor britanici de horror aparutzi in... sa zicem ultimii 15 ani. Desi e aflat abia la al 4-lea film, cam toate-s unu si unu, in ciuda bugetelor austere (cu finantzare gen UK Cultural Council si Loteria Natzionala). Unele din filmele sale au buget mai mic decat filmele romanesti recente si arata mult mai bine. De fapt asta e o problema cronica a cinemaului romanesc: de ce toate filmele romanesti ARATA nasol? Bun, am intzeles, e cu realismul congenital si arta necizelata dar autentica, e cu spiritul in detrimentul tehnicalitatzilor, dar facetzi macar UN film care arata (si suna) bine dpdv tehnic si dupa aia facetzi cate vretzi in semn de protest fatza de valorile de productzie. Nu ma refer nici macar la efecte speciale, doar sa n-am senzatia aia de... film romanesc. Am vazut la TIFF filme grecesti, chiliene, coreene, aborigene, islandeze si de la dracu din praznic cu bugete de nimica dar la care imaginea e imagine si sunetu e sunet, nu ai impresia ca te uitzi la un reportaj TV de 2 ore. Creca Filantropica e ultimu film romanesc care mi-a lasat impresia de film profesionist. Dar sa revenim la Smith.

Spre deosebire de colegii sai de generatzie (brit horror) - Jay West (Evil Aliens, Doghouse), cuplul Pegg/Wright (Shaun of the Dead, Hot Fuzz) sau P.A.Williams (The Cottage, Cherry Tree Lane), Smith nu pune umarul la definirea unei scoli britanice de comedie horror ci o tzine mai pe a lui, e mai sobru, mai oribil si, intelectualiceste vorbind, mai provocator.

Debutul Creep e un horror simplu dar de efect din soiul "gagica fugarita de un monstru". Franka Potente (pe atunci revelatzie proaspata de pe urma filmului Run Lola Run) continua si aici sa fuga mancand pamantul, prin tunelurile subterane ale retzelei de metrouri din Londra unde in vremea razboaielor un mad scientist facuse experimente pe femei gravide ducand la aparitzia unui avorton cu puteri supraumane si impresionant de scarbos (un fel de om-shobolan). Filmu nu aduce absolut nimic nou dar e foarte cizelat, cu multe urlete, un monstru misto si poate sta fara probleme pe acelasi raft cu clasicii genului creature-feature. Repet, e socant cat de bine poate sa arate un debut horror, indie, cu buget de buzunar in Anglia comparativ cu cele mai mainstream, mai premiate si  mai de succes filme romanesti.

A urmat Severance, in care Smith se intersecteaza putin cu comedia horror britanica de care aminteam: o gasca de corporatisti se duc la team building intr-o padure de prin Ardeal, unde-s decimatzi unu cate unu de motzii nostri, sau ai ungurilor, nu e foarte clar, ca la un momendat par chiar ucrainieni deci, in masura in care i-a pasat scenaristului de geografie, treaba ar trebui sa se intample pe langa Satu Mare. Am vazut filmu relativ tarziu dupa ce-l ratasem la TIFF si nu a mai avut impactu pe care l-ar fi avut daca n-as fi apucat sa trec deja prin grosul scolii de comedie brit-horror, asa ca mi-l amintesc ca pe filmul mai slabutz al lui Smith. De vazut totusi.

Triangle e primul film "serios" al lui Smith, adica care sa nu fie doar un film-exercitziu, si e cel mai bun film despre Triunghiul Bermudelor pe care l-am vazut (desi n-am mai vazut demult unul, nu stiu unde a disparut toata isteria care parea in mare voga acu vreo 20 de ani). N-am ce povesti despre asta fara sa ma bag in spoilere, e suficient de zis ca e cu o gashca de amici din Miami care se duc cu yachtu si se ratacesc prin Bermude, ducand la cel mai mind-bending scenariu pe care l-am vazut de la Memento incoace. Sta bine mersi pe acelasi palier cu Inception la capitolul asta, ba are si un plus de tensiune psihologica cu tenta horror, a fost unu din cele mai bune filme din topu meu pe anul trecut.

Cel mai recent film al sau, si primul mai high profile, e Black Death, desi ma indoiesc ca va deveni blockbuster avand in vedere subiectul anti-succes: o poveste gotica medievala foarte cool, din vremea ciumei bubonice. Sean Bean, mai cunoscut drept Boromir in LOTR (si acu creca are un rol si in ASOIAF), e un inchizitor insarcinat de biserica sa-i traga la raspundere pe cetatzenii unui sat care se protejeaza impotriva ciumei cu o combinatzie de igiena, magie alba, mai exact gri, si o atitudine civica progresiva. Sean Bean, impreuna cu un calugar ucenic si niste cavaleri cocalari, trag dupa ei o Fecioara de Fier pt pedepsirea primaritzei satului, o feminista cu apucaturi naturiste, cu care intra intr-un conflict ideologic care se lasa cu nasoale, da nasoale, nu oricum.

Desi inainteaza cu pasi ceva mai lentzi, datorita incapatzanarii (de bun augur) de a ramane la filme de nisha, cu slaba vizibilitate dar recenzii generalmente favorabile, cred ca Christopher Smith are mari shanse sa calce pe urmele lui Christopher Nolan si sa auzim de el pe la Oscaruri candva in urmatorii 10 ani. Urmatoarele sale planuri sunt cam secrete, s-a scurs doar ideea ca vor fi un film noir si unul cu varcolaci. Oricum, n-are doua filme care sa semene, si e unu din indivizii ai caror filme le astept cu mai mare surescitare decat impacarea lu Pepe cu Oana.