Godot va asteapta

1.
Vestea cea mai importanta e ca, daca suntetzi regatzeni si nu d-astia de provincie ca mine, avetzi sansa pe 27 april sa vedetzi la Cafeneaua Godot cea mai tare piesa de teatru a anului (si nu numai) produsa in tzara asta.

Si ma shtitzi ca nu-s omu care sa recomande teatru. Piesa se numeste Bullets over Lipscani si, printre altele, e despre o studenta la filozofie care angajeaza un detectiv particular sa gaseasca kadavrul lui  Dumnezeu. E adaptata dupa vreo 3 bucatzi de Woody Allen lipite si reasezate si cu personaje comune. E mult mai tare decat filmele lu Woody Allen, in sensu ca e si politzista, si horror si suprarealista. Se tzine la Cafeneaua Godot cum ziceam si e viitoru teatrului romanesc.

Unele hinturi (din pacate cu spoilere) gasitzi si in reportaju de pe hotnews, care de altfel mi-a amintit ca tot vroiam sa scriu demult de piesa asta si tot am uitat.

2.

A murit Alex Leo Serban. Desi n-am avut decat cateva contacte cu scantei si injuraturi artistice, ca ne placea la amandoi sa fim magari si caposhi, m-a socat major vestea si m-a intristat. Am fost mereu convins ca nu facuse 40 de ani, iar acu am aflat ca de fapt era trecut de 50. Era la curent cam cu tot ce se intampla in lumea culturala, si in aia fitzoasa, cu care tzinea el, si in aia a poporului, cu care tzin eu, de aici conflictele. Spre deosebire de mare parte din aristocratzia culturala care habarn-are ce se intampla in afara reperelor in care a intzepenit candva, cand s-au impartzit reperele si pijamalele.

Avand in vedere ca de vreo 2 ani incoace moare tot mai multa lume (=personalitatzi despre care traiam cu impresia ca mi-s contemporane), si ca unii s-au dus chiar asa, fara sa aiba lumea shansa sa-i cunoasca de adevarat (sunt socat ca lumea ma intreaba inca cine au fost Peter Steele si Saramago), am inceput sa ma gandesc tot mai mult la rostul si utilitatea principiului ala cu "despre mortzi numai de bine", care mie mi-a sunat mereu a "cat e viu, da-l dracului, dupa ce e mort, hai sa-l pupam en coulle" (banuiesc ca m-atzi mai auzit spunand asta, dar in unele cercuri culturale e esentzial a fi mort ca sa fii considerat valoros). Incep sa am impresia ca toata lumea ar fi mult mai castigata daca ne-am pupa mai mult in timpu vietzii (in cur sau pe fatza, nu stiu daca e relevanta diferentza) si ne-am injura mai mult pe lumea cealalta unde oricum alta distractzie nu creca e. Era o vreme cand toata lumea era dumb and naive si era cool sa fii o acritura, dar de la o vreme am impresia ca toata lumea s-a acrit si incepe sa fie cool sa fii de treaba.

Ori, ca sa-l rastalmacesc un pic pe Saramago: in vreme de comunism, e esentzial sa fii capitalist, iar in vreme de capitalism, e esentzial sa fii comunist. Altfel se duce totu dracului.

3.

Pan la urma articolu ala al meu despre muzica pop a basarabenilor nu in Dilemateca a fost, ci in Dilema, il putetzi citi acilea.

Si tot acolo, am scris pana la urma si cronica la debutul Egocentrics care, nu stiu daca n-a fost citit de lume, ori doar a facut-o sa se intrebe asupra sanatatzii mele mintale, dar e cronica cea mai nepopulara din cate am scris la Dilema (probabil la concurentza cu aia in care ma certam cu Filarmonica din Cluj). Mai gasitzi pe-acolo si "De acelasi autor" si restul contributiilor mele recente.

Am ajuns pana la urma si la concertul de lansare a celui de-al doilea album Egocentrics, care mi se pare un pas inapoi caci a pus botul la abureala cu post rockul si a pierdut din energie cu niste abureli atmosferice neconvingatoare, chestie care s-a simtzit si pe prima parte a concertului, orientata pe noul album. Nu e chiar un dezastru, a doua jumatate de album isi mai revine, dar regret aceasta tentativa de a intra in gratziile publicului care n-a intzeles despre ce era de fapt primul album.

4.

Tot legat de Dilema, maestrul Chivu munceste de zor la lansarea unei noi antologii din colectzia aia de la Editura Art, in care au mai aparut volume ca Primii mei blugi, Prima mea betzie, Prima mea nustiuce.

Se pare ca urmatoru volum se va numi Primul meu porno si pun pariu ca va fi cea mai dubioasa si disturbatoare carte din toata colectzia. Nu stiu inca sigur cand iese la lumina, dar ar trebui sa ma gasitzi si pe mine in ea cu o poveste scrisa special pt ocazie.

5.

De volumu de Steampunk Romanesc s-a tot vorbit, au inceput sa apara si niscaiva recenzii pe net, dintre care cea mai informata mi se pare a lui Liviu Radu. Au fost si lansari oficiale, cu pupaturi si semnaturi. Daca o vedetz si-o cititz pe undeva sa-mi spunetzi si mie cum e.

6.

Se apropie TIFFU si da semne din anuntzurile care s-au facut ca va fi cea mai buna selectzie de filme din istoria festivalului. Nu stiu cum e cu bugetu, dar se vehiculeaza numa titluri premiate si regizori mari, dintre care exty zice ca filmu anului va fi cel al lui Alex de la Iglesia (ceva cu o trompeta). Imi pare rau doar ca, desi au renovat cinemaul Republica nu i-au desfiintzat scaunele alea in care nu-mi incap cracii oricum as sta, de am urlat in chinuri in timpu Aurorei lu Puiu.

7.

Saptamana trecuta era sa ma sinucid. Cum nu mai vazusem televizor de de aproape 12 luni (si atunci doar in fuga), am nimerit pe neavertizate in fatza unui mic ecran unde se transmitea in direct o chestie numita... La Portzile lui Iri. Frate, nici in cele mai negre cosmaruri ale mele nu mi-am inchipuit vreodata ca o televiziune ar putea transmite asa o grozavie. Nici OTVu, postu meu favorit, nu il credeam in stare de asa ceva.

Sa va explic: era un elicopter creca de la Realitatea TV care survola domeniile lui Iri, si din elicopter se vedea in fatza portzilor de metal un palc de oameni tzinandu-se de zabrele ca in filmele cu zombie. De fapt prima mea reactzie a fost "Frate, astia dau filme cu zombie ziua-n amiaza mare"?

Cand au inceput filmarile mai de jos am vazut ca nu erau zombie, ci o gasca de jurnalisti si oameni din popor, un avocat care culegea trifoi de pe un camp si Moni, fetitza rapita de-acasa de miliardarul cel hulpav care si-a facut-o nevasta si acu o trimite inapoi de unde a venit din pricina ca s-a incurcat cu shoferu (nu-s sigur, da asta se vorbeste la serviciu). In fine, astia stateau cu flexu in fatza portzilor, asteptand ordin de la nu stiu ce judecator sa taie poarta si sa dea buzna, in timp ce Iri ii haraia de pe partea ailanta a portzilor.

In timpu asta, un executor judecatoresc cica era luat ostatec de Iri si in studio tot dadeau telefoane diversi specialisti dintre care m-au impresionat cel mai mult una care tot zicea ca barbatzii-s porci si Moni are in sfarsit sansa sa dovedeasca ca e o femee independenta cu scaun in cap, si un mosh care era singuru lucid de-acolo si ne sfatuia sa inchidem televizoru ca nu e nimic alceva decat circu dintre o tzatza si un derbedeu. Din pacate moderatorii l-au redus la tacere pe mosh ca era cat pe ce sa destrame vraja momentului.

Mai nasol e ca treaba asta a tzinut jumatate de zi si in ziua aia (de fapt tot weekendu) n-am mai fost bun de nimic, nimica nu mai avea sens, simtzeam ca-mi fuge realitatea de sub atingerea degetelor. Mi se tot derula prin cap scena aia in care au deschis in sfarsit portzile si au inceput zombilaii sa se impinga pe usa si cameramanu filma printre gratii cativa oameni dand buzna prin poarta stramta si alergand pe aleea care ducea de la poarta la vila.

In consecintza am luat una din deciziile cele mai categorice din viatza mea, pe care o voi si promova pe aceasta cale. Lansez tuturor cititorilor si oamenilor din blogroll leapsha si invitatzia de a se alatura celei mai importante campanii de marketing social desfasurata in Romania:

UCIDE-TZI TELEVIZORUL!

Poate ar trebui sa faca cineva si un proiect din fonduri europene, sa dea bani la toata lumea care reuseste sa se abtzina o luna de zile de la televizor.

8.

In final, videoclipul anului, care ma tem ca e foarte relevant pentru povestea de mai sus: