Less than Zombie: Bret Easton Ellis

Bret Easton Ellis e un autor californian gay, urbanist si moralist, care s-a specializat in critici mai mult sau mai putin subtile la adresa destrabalarii capitalist-urbane in care traim. De fapt noi romanii inca nu suntem chiar acolo, ci cu 20-30 de ani in urma, adica abia acum incep sa apara pe la noi fenomenele de care facea misto Ellis in anii 80 (inspirat fiind de mediile urbane californiene in care a crescut).

Articolul asta nu isi propune sa vorbeasca atat de cartile lui, cat despre filmele lui, cu care-s mai familiarizat (singura carte a sa pe care o am in casa e Lunar Park). Se pare ca exista planuri pentru a-i ecraniza intreaga opera, asa ca am luat putzin la purecat ceea ce s-a facut deja.

Am impresia ca varful (cinematografic, poate si literar) al autorului este cuplul de romane/filme Rules of Attraction/American Psycho, conectate prin personajul comun Patrick Bateman, modelul corporatistului extrem care doarme 3 ore pe noapte, viseaza facturi si intalniri de afaceri, iar unica bucurie care i-a ramas in viatza e sa-si falfaie cartea de vizita laminata pe la nasul gagicilor.

Un alt cuplu de cartzi vag interconectate sunt Less than Zero/The Informers, despre adolescentzi de bani gata, fara griji (reale), cu parintzi distrusi (dar de succes si obsedatzi de intretzinerea de aparentze), complet desensibilizatzi si din pricina asta complet amortzitzi (si fizic, si emotzional). In disperarea lor de a mai simtzi un dram de pofta de viatza, tinerii astia se dedau la sex bezmetic, droguri, concerte rock si, la culmea disperarii plictisului cotidian, chiar si la crima. Incet-incet paradisul sintetic incepe sa li se destrame si probleme reale (precum SIDA si copii nedoritzi) incep sa le plezneasca realitatea peste fatza.

De citit neaparat si o pastisha la Less than Zero, sh-anume Less than Zombie a dubiosului auteur Douglas Winter, aparuta in recenta antologie The Living Dead. Versiunea lui Winter nu face decat sa puna o eticheta clara ("zombie") pe genul de oameni creionatzi de cartzile lui Ellis. Am avut si eu o gagica de soiul asta, care dormea toata ziua si de cate ori o vedeam mi se plangea ca "moare de plictiseala", adormea la orice film si n-avea rabdare sa citeasca 2 pagini de text. Am crezut ca avea hepatita dar avea doar o durere crunta in suflet din pricina ca reusea mereu sa gaseasca motive sa nu-i placa nimic, dar ABSOLUT nimic, nici macar lucrurile despre care pretindea ca i-ar place (sa nu va inkipuitzi ca o obligam sa se uite numai la filme cu zombie). Atunci am luat-o ca pe o metafora, dar ulterior am ajuns sa iau contacte mai directe cu efectele foarte concrete ale "zombificarii prin plictiseala", un fenomen altfel natural, care ne paste pe totzi, si de care eu unul fug mancand pamantul, iar blogul asta e una dintre solutzii. Bateman din American Psycho are, pe de alta parte, propria lui solutzie si aici e punctul comun intre romanele cu Bateman si cele cu oameni "mortzi de plictiseala", deci nucleul intregii opere a lui Ellis.

Revenind la filme, Less than Zero a fost facut acu multi ani, cu un Robert Downey Jr. adolescent (dar foarte bun, mai putzin blazat decat in rolurile mai de batranetze) in rolul unui tinerel din asta cu vise de becalizare care invarte banu in sperantza ca pica para malaiatza de undeva. Personajele principale sunt colegii sai de facultate care ii observa decaderea accelerata, deci e un fel de Requiem for a Dream mai realist. Filmul are unul din cele mai bune soundtrackuri pe care le-am auzit, compilat de Rick Rubin din piese compuse in mare parte special pentru film de catre trupele de la casa sa de discuri: Slayer, Danzig (prima piesa pubicata sub propriul nume), Poison, Roy Orbison (chiar inainte sa moara).

The Informers e mai recent, 2009, si are o gramada de actori tari: Mickey Rourke in rolul unui traficant de copii, Billy Bob in rolul unui producator de filme de kkt, Winona Ryder in rolul unei prezentatoare TV, Kim Basinger in rolul unei doamne "moarte de plictiseala" care si-o trage cu iubitul fiului ei gay. Astia-s oamenii maturi din film. Copiii lor sunt niste cocalari in cautare de senzatzii tari, The Informers este o trupa rock care le place la nebunie copiilor astia, iar vocalul trupei este un distrus drogat care devine un fel de role model pt tineri. Cartea originala era o culegere de povestiri iar filmul, care incearca sa inghesuie toate povestirile intr-un plot comun, iese pana la urma destul de spart si repetitiv (in sensul ca morala povestii o prinzi repede si pe urma tzi-o tot repeta.

De fapt, nu e mare diferentza intre cartzile astea despre oameni "mortzi de plictiseala" si povestile cu psihopatul Bateman. Doar ca American Psycho e mult mai subtil, mascat intr-o poveste horror profitand de confuzia indusa celor neatentzi prin asocierea cu Psychoul lui Bloch/Hitchcock. Pt cine n-a vazut filmul, e primul mare rol al lui Christan Bale (Batman/Bateman:)), o victima a actualei legislatzii a muncii pe care spiritul corporatist il impinge pana la un hal de dezaxare paralelizata intr-un mare fel cu dezaxarea Psychoului lui Hitchcock, demonstrand ca de la un punct incolo nu e nici o diferentza intre schizofrenia sociala a modelului de om de succes modern si schizofrenia bruta a monstrului hitchcockian. Ramane de referintza scena cu Christian Bale in fundu gol alergand cu drujba dupa una din piaritzele sale.

American Psycho e legat in mod subtil de Rules of Attraction (facut de Roger Avary, pe atunci recent oscarizat pentru scenariul la Pulp Fiction), care e de fapt puntea de legatura intre povestea lui Bateman si povestile cu adolescentzi zombificatzi. Eroul din Rules of Attraction e Sean Bateman, fratzioru mic al eroului din American Psycho (cu care mai vorbeste uneori la telefon). Fecioru asta e la facultate unde e coleg cu curvishtinele Jessica Biel si Shannyn Sossamon (Wristcutters), ambele aflate la inceput de cariera si e despre multiplele triunghiuri amoroase care se infiripa in preajma Craciunului promovand aceeasi imagine a tanarului blazat pana la dezumanizare si disperat dupa experientze senzoriale.

Urmatorul plan al lui Ellis e ecranizarea lui Lunar Park, probabil romanul sau cel mai bine cotat, un fel de autobiografie horror cu Benicio del Torro in rolul autorului. Recent a aparut si romanul Imperial Bedrooms, continuarea lui Less than Zero, despre devenirea tinerilor plictisitzi, la 20 de ani de la evenimentele originale.