De evitat

Fred the Clown

de Roger Langridge

Au trecut 24 de ore de cand am terminat volumul asta (BD) si nu-mi amintesc absolut nimic din el. Nici macar nu-mi dau seama daca ce am citit e o farsa sau o deconstructzie enciclopedica.

Pe scurt, e vorba despre un clown pe nume Fred, care e retardat, miroase urat si uneori se impiedica de ceva sau ii pica ceva in cap, iar personajele din jurul lui il arata cu degetul si spun "Ia uite ce prost e asta!". Cale de peste 200 de pagini tot asha o tzine. Nici la Chaplin nu ma distrez cand vad ca se impiedica si ii pica ceva in cap, daramite cand vad asta intr-o banda desenata. Partea mai nasoala e ca volumul asta a adunat o gramada de premii si reviewuri de 5 stele, ceea ce m-a si manat sa il cumpar. Acuma-s ingrijorat ca n-am intzeles nimic din el.

La un moment dat era cat pe ce sa intzeleg despre ce e vorba. Un capitol al volumului este dedicat originilor lui Fred the Clown. Cica asta ar fi fost un personaj caricatural aparut in ziarele de la finele secolului 19 in SUA, creatzie a unui evreu irlandez imigrant. Cum nu stateau astia prea bine cu drepturile de autor, altzii i-au furat ideea si au inceput sa faca benzi desenate prin mai multe ziare, producand si un mic scandal. Fred the Clown era folosit ca vehicul pt diverse poante xenofobe, misogine si antisemite iar multiplii autori care se bateau pe drepturile de a se folosi de el se dadeau la intrecere care sa deseneze cele mai aberante si mai haioase poante si gaguri. Unele din ziarele cu pricina au disparut, unii din autori au murit, au venit si razboaiele mondiale, poantele cu evrei nu mai aveau cautare la fel de mare, asa ca Fred the Clown a fost ani la rand in pragul extinctziei, fiind mereu resuscitat de cate un publicist disperat. Era si moda cu benzile desenate ziaristice, asa-numitele funny pages care apareau in mai toate ziarele de la inceputul secolului 20 (iar in ziarele serioase, adica nu in Romania proletcultista, mai apar si azi).

Undeva la sfarsitul capitolului asta istoric ni se lasa impresia ca Roger Langridge l-a studiat la modu doctoral pe Fred the Clown si a decis sa-l resusciteze pentru secolul 21 prin acest volum, care contzine sketchuri noi desenate in variate stiluri practicate acu un secol in acele funny pages. Unele sketchuri sunt parodii ale unor autori celebri (de ex. Maurice Sedak, autorul cartzii de copii, ecranizata recent, Where the Wild Things Are, sau Max Fleischer, autorul lui Popeye, sau Chris Ware, autorul ACME Novelty Library)

Ok, ce am intzeles eu pana aici: ca volumul are merite enciclopedice si de cercetare, iar Langridge si-a permis sa imite si sa ilustreze o parte din aspectele pe care le-a cercetat cu mana lui, folosind drept vehicul pe acest personaj ultraobscur si indezirabil al benzilor desenate de la finele secolului 19.

But....avem o problema. La o simpla cautare pe Google dupa Fred the Clown si numele pomenite in "capitolul istoric" al volumului se gaseste... nimic. Cu sigurantza nu e Langridge singurul cercetator de istorie BD din lume. Cu sigurantza ar fi trebuit sa dea si altcineva, ori macar sa pomeneasca cumva, de acest Fred the Clown. Si totusi Google nu gaseste ABSOLUT nimic, decat pagini legate direct de volumul de fatza.

Cum ar veni, volumul e o farsa, in care Langridge si-a inventat subiectul cercetarii, si-a inventat rezultatele cercetarii si dupa aia a facut niste exercitzii pe baza falselor rezultate. Bine, nu e chiar totul o farsa - stilurile grafice si narative pe care le exerseaza Langridge chiar au existat - sunt referintze directe la graficieni precum mai sus pomenitzii Sedak, Fleischer etc. Farsa e personajul Fred the Clown si pretentzia autorului de a-l fi descoperit in publicistica de acu un secol. Plus tot capitolu ala despre rivalitatzile dintre graficienii evrei ai vremii.

Revenind acuma la contzinut, teoretic e o carte umoristica. Practic, cum ziceam, nu mi-a smuls nici un zambet. Nu exista un fir narativ, cartea e impartita in 10 capitole, cu stil grafic variabil, in functie de graficienii si caricaturistii imitatzi. Nici macar capitolele astea nu au un cap si o coada. Unele contzin doar stripuri de 2-3 panouri cu cate o...poanta, probabil. Repet, de obicei poanta e ca cineva ii zice lui Fred the Clown ca e prost sau pute. Sau ii pica ceva in cap. Cele mai reusite momente pot fi consultate pe siteul webcomicnation, aici. (in volum sunt alb-negru)

Cele mai lungi...scenete au 4-5 pagini. Ceva de genu ca Fred the Clown se plimba cu catzelu lui si cade intr-o groapa unde sunt atacatzi de un skelet viu dar catzelu incepe sa rupa oase de pe skelet si Fred reuseste sa evadeze. Deci e vorba de un haz de un soi nu foarte sofisticat. Pan la urma singurele povesti care mi-au placut sunt cele care au textul in versuri, un fel de epigrame si catrene ce inlocuiesc dialogurile si uneori ocazioneaza jocuri de cuvinte funny. Dar nu foarte funny, meritul principal il are ideea de banda desenata in versuri (care probabil e tot tribut adus vreunui BDist obscur de acu un secol).

Singurul aspect pe care il gasesc laudabil in acest volum este grafica. Desi alb negru, denota o mare atentzie la detaliu si o foarte buna cunoastere a stilurilor caricaturale publicate in presa funny pages a secolului trecut.

In concluzie, un volum 100% artsy fartsy, ce pare mai degraba rezultatul unei teme de seminar de la un curs de banda desenata. Ceva de genu "Dragi studentzi, pana la examen sa facetzi 200 de pagini de banda desenata in care sa trecetzi in revista 100 de stiluri practicate in ziarele de acu un secol. Nu conteaza despre ce e, poate sa nu fie despre nimic, dar sa aiba un personaj comun."

P.S. Am gasit si un interviu in care Langridge recunoaste ca toata istoria lui Fred the Clown a fost inventata de el si ca eroul a fost inspirat de Buster Keaton.

- plusuri: grafica si abordarea deconstructivista (si reconstructivista) a istoriei benzii desenate

- minusuri: 99% forma, 1% fond, umor pueril, farsa istorica

- recomandare: strict academicienilor cu preocupari BD