Filmele vorbite pe la spate - februarie 2009

Filme musai

The Curious Case of Benjamin Button. Ma bucur foarte tare cand vad cate un regizor de asta creat in scoala pulp si pe care-l urmaresc din frageda tineretze cum rupe gura targului si se ingramadesc Oscarurile la poarta lui. Am luat primul contact cu David Fincher, daca nu pun la socoteala clipurile Madonnei, in urma cu 15 ani, la o pornoteca in care s-a strecurat dintr-o eroare filmul Alien3 de care m-am indragostit instant. Nu ma interesa pe mine numele regizorului la vremea aia, asa ca aveam sa constientizez existentza lui Fincher abia incepand cu Seven. Si acum iata-l dragu de el, favoritul Oscarurilor (am scris postul asta inainte de decernare), din pacate cu cel mai prost film al carierei sale. Cam asa ceva s-a intamplat si cu James Cameron, Spielberg sau Eastwood la vremea lor. Deci Benjamin Button asta arata super dar e cam cu 2 ore mai lung decat era cazul, povestea treneaza incredibil de lent pe la mijloc fara un scop anume si folosind personaje secundare care nu adauga nimic plotului si ideii. Unii zic ca seamana cu Forrest Gump, asemanarea e vaga iar Gump a fost mult mai funny, asta e liric pana la Dumnezeu, o poezie a carei recitare tzine 3 ore, din care doar prima si ultima jumatate de ora sunt simpatice, restul e balast iar Blanchett pare facuta pe calculator. Brad Pitt sigur e, plus ca la un moment dat se baga niste scene ramase pe dinafara in 7 ani in Tibet. E film-mamut tzintit pentru Oscar dar, cum ziceam, prefer Alien3. Il pun la filme musai doar pt ca toate filmele lui Fincher trebuie vazute, in plus nu-l pot pune la filme contra plictiselii, ca asta dimpotriva, adanceste plictiseala pana la dimensiuni patologice. Iar Cate Blanchett in rolul babei de 80 de ani a fost o idee fortzata, pe langa ca nu pacalea pe nimeni, mai si facea trimitere la Titanic. Am si un articol pe Nautilus despre marii regizori care si-au facut mana pe filmele Alien si dupa aia au fost luati in seama la Oscaruri pentru filme mult mai slabe.

My Bloody Valentine 3D e inca un remake al unui slasher horror de duzina din 1981, daca nu ma insel contemporan cu primul Friday 13 (al carui remake e lansat cam tot in perioada asta). Motivul pentru care l-am pus la filme musai de vazut e tehnologia 3D care a inceput sa apara si pe la noi, in cazul clujenilor la multiplexul Cinema City. E prima data cand vad un film in conditiile astea, iar regizorul Lussier (Dracula 2000 si inca niste mizerii din astea) a muncit destul de mult sa exploateze tehnologia 3D asigurand o experientza foarte misto bazata pe gaguri, care se preteaza foarte bine la genul asta de horror. Efectele speciale sunt cool si destul de brutale pentru horrorul mainstream, iar in rolul principal joaca unul din eroii serialului Supernatural (in timp ce partenerul sau joaca in remake-ul la Friday 13). Povestea e standard slasher dar are un plus din faptul ca combina mineriadele cu Valentine's Day, ceea ce probabil il va face un hit in Valea Jiului, dupa care logic ar fi sa urmeze o mineriada pe fond de criza financiara. Pe scurt, avem un miner psihopat care omoara gagici cu tarnacopul, le scoate inima si o trimite impachetata ca un cadou de Valentine's Day si tot shmenul e sa te prinzi care e adevarata identitate a minerului, deci e si cu final neasteptat, dar asta nu conteaza, faza cu 3D e expoatata atat de bine incat totzi banii.

Vicky Christina Barcelona e o lectzie de viatza pentru oricine. Ca majoritatea filmelor lui Woody Allen, functzioneaza ca o piesa de teatru naclaita in dialoguri misto si prea putzina actziune. Oricum, dialogurile fac totzi banii si actorii sunt deliciosi, adica Javier Bardem si Penelope Cruz pe care nu ii credeam capabili sa arate sexy. Bardem e un boem smecheras care stie sa puna problema la gagici si e mereu politicos si atractiv indiferent cat de magar e de fapt. Restu personajelor din film sunt gagicile pe care le joaca pe degete spunandu-le ce vor sa auda. Cred ca i se potrivea mai bine titlul What women want, daca n-ar fi fost deja un film cu titlul asta. Obligatoriu de vazut la orele de dirigentzie.

Filme contra plictiselii

Zack and Miri make a porno. Colaborare intre echipa Apatow si echipa lui Kevin Smith, ale carui comedii bazate pe fart-jokes nu le-am prea gustat, e drept ca n-am vazut Clerks inca. Comedia asta e cam prea ushurica, cam la fel cu Pineapple Express, desi are o premisa misto - un tip si o tipa, amici colocatari, se hotarasc sa faca un film porno ca sa scoata bani de chirie si din greseala ajung sa se indragosteasca, ceea ce le strica sentimentele si avantul pornografic. Cu ocazia asta apar in film si niste vedete porno reale, plus niste obisnuitzi ai filmelor lui Kevin Smith. Cel mai bun lucru in filmul asta e ca te invatza o metoda de masturbare revolutzionara, numita the dutch-rudder. In rest, pasabil sau recomandabil celor care au probleme cu plata chiriei.

Choke e o recenta ecranizare dupa un scriitor prost dar de succes, Chuck Palahniuk. Sa ne intelegem, Fight Club e foarte cool, dar filmul, nu si cartea. Fight Club e o lectzie de viatza despre o chestie de care ne lovim totzi la un moment dat si intr-o forma metaforica ajungem sa si apelam oricum la solutzia eroului din film, un soi de schizofrenie sociala cu rol de protectziei a persoanei reale dinauntrul oului in care traim. In schimb la Choke treaba asta nu mai e valabila, asta e pur si simplu un film cinic si usor vulgar in care nimeni nu e simpatic si nimeni nu te invatza nimic, in plus mai si recicleaza la greu din Fight Club. Eroul (Sam Rockwell, altfel simpatic, aici slinos) e un sexaholic care incearca sa castige simpatia oamenilor prefacandu-se ca se ineaca prin cafenele. Anjelica Houston e mama lui cu Alzheimer si mai e o asistenta medicala dusa cu pluta. Filmul n-are nici poanta, nici obiective, e doar o insiruire de opinii cinice despre viatza intre doua partide de sex patologic.

My Name is Bruce e un film pe care l-am asteptat de multa vreme. Trebuia sa fie unul din seria filmelor de revenire in fortza a marilor vedete pulp (cum a fost Wrestler pt Mickey Rourke, JCVD pt Van Damme, Rocky/Rambo pt Stallone si in curand urmeaza Arnold). Aici e vorba de Bruce Campbell care din pacate a optat pentru o comedie low-budget in care elementele de parodie sunt prea pregnante incat sa lase sa respire mesajul real al actorului. Campbell are cateva momente bune in film, in care se plange de Hollywood si de calea pe care a apucat cariera si casnicia sa, si nici premisa nu e chiar rea: un copil fan al filmelor lui Campbell da un sens vietzii actorului (ratat, alcoolic, etc.) cand il solicita sa salveze satul natal de o jigodie de semi-zeu venit sa razbune moartea minerilor chinezi de acu 200 de ani. Filmul e excesiv de ieftin, finantzat din banii de buzunar ai lui Campbell si de publisherul de benzi desenate Dark Horse, cu actori varza si efecte speciale gen Ed Wood (minus partea funny). Dialogurile si unele poante salveaza filmul dar in general stilul excesiv de parodic submineaza bunele intentzii ale lui Campbell si il apropie mai mult de seria filmelor Scary Movie.

Role Models e cea mai recenta productzie a echipei Apatow, care incep sa scoata comedii pe banda rulanta, ceea ce are si un efect negativ asupra calitatzii. Din fericire asta e mai bun decat Pineapple Express sau Zack and Miri make a porno, de fapt e cam la nivelul lui Superbad/40 year old virgin si cam cu aceiasi actori. Un mare plus e faptul ca in sfarsit apare Paul Rudd in rolul principal, unul din cei mai funny actori ai echipei. Dumisale si inca un amic fac promotzie prin scoli la ceva suc energizant dar otravitor si intr-o zi proasta, marcata de divortz si alte nenorociri, Rudd isi baga picioarele si le zice copiilor ca se pune otrava in suc si te pishi verde dupa ce-l bei. Ca sa scape de puscarie, cei doi amici opteaza sa munceasca in serviciul comunitatzii, mai exact sa devina ingrijitori si parteneri de viatza pt 2 copii cu probleme de adaptare sociala, dintre care un pusti negru care vorbeste foarte vulgar (nu stiam ca e voie sa filmezi copii care spun "motherfucker") si un autist care crede ca traieste in lumea din Lord of the Rings si umbla mereu cu o sabie la el. Relatzia intre cei 2 handralai cinici si cei 2 copii dezaxatzi e destul de misto si duce la niste poante si scene cool potentzate si de pasiunea comuna pe care cei 4 si-o gasesc pentru muzica trupei Kiss (a band of jews who get the most pussy on this planet by painting themselves stupid and singing about fucking). De fapt daca ma gandesc bine cateva scene sunt foarte tari, dar nu suficiente incat sa trec filmu la categoria musai. De vazut versiunea UNRATED!