Memorialul durerii

World War Z

de Max Brooks

Max Brooks e nimenea altul decat fiul regizorului Mel Brooks si a frumoasei actritze Ann Bancroft. Legaturile se opresc acilea, caci aschia a sarit ceva mai departe de trunchi si astazi e unul din cei mai de succes autori de literatura zombie, ba chiar unul din cei mai de succes scriitori americani. Si cand zic succes, vorbesc serios, volumul de fatza fiind unul din varfurile de Box Office de acu cativa ani. Cum ar veni, zombie au ajuns si in mainstream-ul literar, dupa ce au luat pe sus Hollywood-ul acu vro 5 ani. And im not bullshitting - Max Brooks asta se apropie dupa doar doua carti incet de notorietatea marilor autori de fast food literature precum Coelho, Dan Brown si altii ca ei. Cu diferenta ca this is fun.

Brooks nu e la prima incercare literara. Omul a intrat in schema in 2003, in plin varf de cota a fenomenului zombie, cu Zombie Survival Guide, al carui titlu vorbeste de la sine. Cu poze multe, scheme de tamplarie, pozitii de lupta corp la corp si indicatzii despre cum sa-tzi construiesti un zombie outpost, strategii de supravietzuire la casa si la bloc, arme albe de maxima eficientza, cartea cu pricina s-a impus ca un ghid ironic grefat pe o poveste schelet de tip what if, spusa prin notele de subsol si anexele cartii. Oricum, cartea cu pricina era mai mult experiment decat literatura.

Cu World War Z lucrurile stau cu totul altfel. Max Brooks isi scrie cartea tot intr-o maniera experimentala, de data asta una care ma duce cu gandul la John Brunner si distopiile lui pe marginea poluarii si suprapopularii (The Sheep look up, Stand on Zanzibar). De fapt, nu avem un roman narat in sensul traditional, ci o colectie de cateva zeci de interviuri cu supravietuitorii unui presupus razboi mondial pricinuit de o epidemie zombie raspandita de chinezi, razboi presupus a avea loc la scurt timp dupa caderea lui George Bush si incetarea ostilitatilor cu lumea araba. Fara a da pe fatza nume si date concrete, referintzele lui Brooks se bazeaza mai degraba pe indicii ironice la adresa unor probleme globale actuale. E vorba de o distopie descriptiva, persoanele intervievate sunt adunate de pe toata planeta si servesc la creionarea a diverse contexte culturale in conditii de criza totala.

Incepe cu prima epidemie zombie din China, apoi se iau pe rand diverse peisaje socio-politice: reactia Israelului si a lumii arabe, solutia apartheid propusa de Africa de Sud cu aprobarea lui Nelson Mandella, invazia occidentului de catre zombie din fostele tzari comuniste, refugiul parlamentului Uniunii Europene in castelele lui Hitler, Sfantul Imperiu Rus condus de inchizitia ortodoxa, folosirea nechibzuita a armelor termonucleare din Iran si Pakistan, criza coreeana si evacuarea in masa a Japoniei, eroismul astronautilor abandonati pe statiile orbitale decisi sa intretina satelitii de comunicatie pana la moarte, asaltul armatei americane motivate de o piesa Iron Maiden si culminand cu ridicarea Cubei la statut de supraputere capitalista de pe urma adapostirii catorva zeci de milioane de refugiati americani. Povestea prezinta fenomenul gradual, incepand de la Pacientul Zero (un copil chinez muscat in timpul scaldatului), trecand prin faza de criza demografica a sinuciderilor in masa, sindromul Stockholm al victimelor care se credeau zombie fara sa fie, marshavia corporatziilor americane care vindeau vaccinuri fake, esecul armelor avansate in fatza puhoaielor de zombie, reinstaurarea societatilor pe baza de troc si umilirea publica a gulerelor albe incapabile de munca fizica. O delicioasa fresca sociala care extrapoleaza toate crizele tacite ale prezentului, ia in balon toate culturile locale din diverse coltzuri ale lumii si scoate la suprafatza nimicnicia umana intr-un mod implacabil de ironic si totodata deprimant.

World War Z, asemenea filmelor lui Romero, face parte din categoria lucrarilor in care zombie sunt doar pretextul mesajului si nu miezul sau. Am mai spus ca zombie sunt un artificiu cinematografic si ca destui scriitori au demonstrat ca in literatura e aproape imposibil sa importzi acest artificiu. Din aceasta pricina, romanul lui Brooks castiga prin evitarea elementelor horror si prin transformarea cartii intr-un pseudotratat istoric privind starea socio-politica contemporana a umanitatii, cu o gramada de referintze la razboiul din Irak, capitalism, comunism si tembelismul politic postmodern. Si nu ma refer aici la trucurile lui Romero, de a amesteca dialoguri de criza cu scene de actziune violenta la scara redusa. In World War Z vorbim de o distopie pur sange fara personaje principale, despre un razboi purtat de intreaga umanitate impotriva propriilor fobii si tembelisme. In mod aparte m-a impresionat campania de reabilitare a suferinzilor de sindromul Robinson Crusoe, care au reusit sa supravietuiasca pe cont propriu ani la rand sechestrati de zombie si sunt obligati la finele razboiului sa se reintegreze in societatea care a cauzat majoritatea catastrofelor din capul locului.

Partea proasta e ca, desi cartea nu se adreseaza fanilor horror, e un pic prea subtila ca sa isi atinga scopul si pe alocuri devine un fel de inside joke. Sunt de parere ca atunci cand faci misto de cineva, tre sa te asiguri ca mesajul ajunge la destinatar si ca respectivu pricepe ca se face misto de el, altfel e degeaba. Sper ca ecranizarea prevazuta pentru anul viitor sa contribuie la popularizarea acestui tablou epic fara precedent. Practic romanul a fost subiectul unui razboi media pentru acapararea drepturilor de ecranizare si, cu un regizor capabil sa lucreze la scara larga, ar putea fi un film cu impact major. Si nu uitati sa completati chestionarul de mai jos de cate ori intalnitzi un zombie pe strada, la serviciu sau pe unde o fi. La mine de regula se intampla la serviciu: