Filme contra plictiselii de pe la festivale horror (2): Madness in the Method, The Dead Center, Lifechanger, Crawl, Starfish, Belzebuth

Madness in the Method

(regizat de Jason Mewes, din filmele cu Silent Bob)

Nu m-am omorat niciodata dupa comediile cu stonerii Jay and Silent Bob dar tre sa le apreciez tenacitatea, se tot fac de peste 20 de ani iar anul trecut chiar au iesit doua filme cu ei, impartzite fratzeste - unul regizat de Kevin Smith (Silent Bob) si asta care e regizat de Jay.

Pe primul nu l-am vazut, am intzeles ca e o continuare naturala a seriei, in schimb filmul asta e de factura meta, aproape un mockumentar - despre frustrarile lui Jay de a fi un actor nashpa si ambitzia sa de a invatza actorie pe bune dupa o carte de "method acting" care l-a ajutat si pe Daniel Day Lewis. Problema e ca unul din sfaturile pe care le da cartea e ca pentru a fi un actor bun tre sa omori un om pe bune.

Filmul e funny, poate cel mai funny al seriei (dar nu le prea tzin minte pe restu, primul l-am vazut in studentzie) cu conditzia sa cunosti oamenii care se perinda prin el. Kevin Smith are replici delicioase, mai apar Danny Trejo si Casper van Dien ca membri ai comunitatzii gay din LA, si ceva actor celebru de telenovele care a invatzat din aceeasi carte de "method acting" doar ca sa poata emigra din Mexic. Plus Vinnie Jones suspectat ca e un gangster britanic infiltrat la Hollywood. Totzi joaca versiuni parodice ale propriilor persoane, deci sunt o gramada de detalii foarte funny pentru cinefilii familiarizatzi cu actorii si filmele lor. Insa pentru cine nu-i cunoaste povestea o sa fie incomprehensibila.

***************************************************

The Dead Center

(regizat de Billy Senese, nobody)

Aici actorul principal si producatorul Shane Carruth, cunoscut ca autor al bijuteriilor low-budget Primer si Upstream Color care au facut multa valva la inceputul anilor 2000 in cinemaul indie, dupa care individul a cam disparut. Acum revine ca actor/producator si pe net mai sunt interviuri cu el despre dezamagirile pe care le-a avut incercand sa faca film la Hollywood, el fiind cam capos si cu background de programator. 

Ca toate filmele sale, si asta e genul de film cu renume word-of-mouth, fara o distributzie serioasa. Ca si celelalte, e un rezultat maximizat din resurse minime. Povestea nu e la fel de mindfuck ca in productziile pe care le-a regizat, e chiar destul de simpla, dar ofera momente creepy satisfacatoare, e un horror din genul less is more.

Protagonistul jucat de Carruth e un psihiatru cu un pacient care pretinde ca s-ar fi sinucis dar a inviat pentru ca ceva nu il lasa sa moara. Psihiatrul se apuca sa investigheze problema insa investigatzia ii scapa de sub control datorita betzelor in roate puse de shefa de departament. Asa ca pacientul e trimis acasa, unde aflam mai multe despre cum a vrut sa se sinucida si despre cine nu il lasa sa moara.

*************************************

Lifechanger

(regizat de Justin McConnell, autor de filme ieftine)

Cam din acelasi gen, film de festival facut cu bani de buzunar insa cu o poveste simpatica pentru care nici nu era nevoie de mai mult. Personajul principal e un shapeshifter care ia pe parcursul povestii chipul mai multor actori, in cautarea unei iubite din tineretze. Pe care de fapt o gaseste de la inceput caci o stia alcoolica si pierzand vremea in fiecare seara la barul din cartier. Ca shapeshifter compulsiv, individul e nevoit sa poarte alt chip de cate ori se vede cu ea, fara ca aceasta sa fie constienta de situatzie. Practic ea se culca in fiecare seara cu altu, fara sa stie ca e de fapt acelashi. Ce chestie.

Evenimentele sunt imbracate intr-un monolog interior al protagonistului care explica dificultatzile vietzii de shapeshifter si castiga simpatia spectatorilor chiar si atunci cand, pentru a se transfera dintr-un corp in altul, e nevoit sa omoare oameni (e genul de simpatie pe care mizeaza si filmele cu Hannibal, doar ca aici e multa miza romantica).

Un film despre relatzii, ashadar.

*****************************************

Crawl

(regizat de Alexandre Aja, autorul lui Haute Tension)

Cinematografia horror are o lunga traditzie a filmelor de tip creature-feature cu oameni atacatzi de sherpi, shoparle, rechini, lostritze, porci s.a.m.d. Chiar si cu crocodili s-au facut mai multe filme (Eaten Alive al lui Tobe Hooper e printre cele celebre). Mai exista o si mai lunga traditzie numita disaster-movie, cu inundatzii, furtuni, calamitatzi. Aici se incearca o combinatzie intre cele doua genuri.

Nu m-am omorat niciodata dupa filmele alea, toate-s la fel, insa urmaresc filmele francezului Alexandre Aja. Din pacate n-am gasit multe surprize - cel mai important element de noutate e ca nu avem un singur crocodil ci mai multzi, care evadeaza in timpul unui uragan din Florida si incep sa atace casele oamenilor. Combinatzia asta de creature+distaster-movie a fost consacrata de seria Sharknado (unde ploua cu rechini), dar acolo se radea bine, in timp ce aici totul se ia in serios.

Era asadar esentzial sa puna in rolul principal o eroina simpatica, de care sa-tzi pese daca o mananca crocobilu sau ba. Filmul reuseste sa creeze sentimentul de claustrofobie pe care il promite prin titlu, cu gagica asta tarandu-se mereu prin mocirla si dand bocanci in gura crocobililor.

*************************************************

Starfish

(regizat de A. T. White, mai mult cantaretz decat regizor)

La suprafatza pare ca regizorul-compozitor a hotarat sa-si toarne un videoclip de o ora jumate pentru propria muzica. E un film cu un singur personaj, gagica asta care jumatate din timp doarme, iar jumatate haladuieste fara noima printr-un orasel pustiit. Dupa ce am citit un interviu cu regizorul am aflat ca filmul e omagiu adus unui amic recent decedat, fiind plin de referintze la hobbyurile acestuia.

Incepe totul cu eroina care merge la inmormantarea unei prietene, dupa care se strecoara in casa goala a raposatei si incearca sa traiasca o vreme printre lucrurile ei, ca sa se impregneze de memoria raposatei. Gaseste tot felu de detalii - poezii, casete cu muzica, un telescop cu care-si spiona vecinii.

Apoi la jumatate totul se schimba brusc, eroina afland ca intre timp a inceput apocalipsa - populatzia a disparut iar orasul e bantuit de creaturi discrete din jocurile Silent Hill (care ii placeau celui caruia i s-a inchinat acest film). E lent si cam fara actziune, solicita niste implicare emotzionala din partea spectatorului caci nu ofera mai nimic entertaining, doar letargie depresiva prin care regizorul isi promoveaza propria muzica si amintirea amicului pierdut.

*********************************************

Belzebuth

(regizat de Emilio Portes, mexican)

Horror catolic ca in vremurile bune ale Exorcistului (filmul, nu serialul recent in care au amestecat posesiunea demonica cu agenda LGBT).

Aduce un spor de credibilitate faptul ca filmul e mexican, avandu-l invitat pe Tobin Bell din Saw in rolul unui demonolog care tre sa-l ajute pe Baby Jesus sa treaca granitza din Mexic in SUA pentru o viatza mai buna. I se opun desigur regimul lui Trump, dar si Belzebuth insusi care se amesteca, fie in persoana, fie prin intermediari. Niste politzisti mexicani ajutatzi de o cititoare in zatz de cafea incearca sa-si dea seama ce se intampla.

Avem aici munca dedicata si exces de zel care nu mai poate fi gasit in horrorul catolic de la Hollywood: exorcism supergalagios (cu injuraturi si scuipatz), decoruri si recuzita autentice, actori de telenovele care pun suflet intr-un gen de film cu care nu-s obisnuitzi. Povestea e cam simpla si uneori fara noima, dar in rest filmul are inima in the right place.

Filme contra plictiselii de pe la festivale horror (1): The Pledge, The Devil's Doorway, The Man who Killed Hitler and then the Bigfoot, The Dark Red, The Dark, Extracurricular

Inca o tura de filme din ce-a mai fost pe la editziile Sitges/Frightfest recente si n-am apucat sa scriu la vremea lor. De data asta filme asa si-asa, desi unele pot fi entertaining pentru fanii genului.

The Devil's Doorway

(regizat de Aislinn Clarke, debutanta irlandeza)

Biserica Catolica baga bani la greu in horror, in 2-3 ani au iesit vreo 15 titluri de gen despre cele sfinte. Asta e unul din cele mai interesante, debutul unei feministe irlandeze care formuleaza o critica la adresa unei manastiri din Belfast care de-a lungul timpului a servit drept ospiciu pentru femei, bordel pentru prelatzi, orfelinat pentru copiii din flori ai acestora iar ca fatzada a fost o spalatorie ce oferea servicii catre diverse companii.

Au fost si scandaluri la ei pe tema asta, dupa ce s-au dezvaluit felurite abuzuri care au avut loc acolo si chiar s-a imprastiat vestea ca statuile cu Maica Precista din manastire ar fi plans de rushine. La acest punct incepe filmul, cu doi preotzi trimisi sa investigheze de ce plang icoanele cu Maica Precista.

Marele necaz al filmului e ca se petrece in anii 60, cand tehnologia camerelor portabile era cu totul alta, iar ideea de a prezenta filmul ca found footage e trasa de par. In cateva scene se si vede magaoaia cu care preotzii filmeaza si e clar ca n-aveau cum sa alerge cu scula respectiva dupa ei - asa cum se intampla in momentele cu adrenalina ale filmului. Un film ieftin dar facut cu pasiune, cu catziva actori irlandezi din Game of Thrones.

**************************************************

The Pledge

(regizat de Daniel Robbins, nu-l stiu)

Idee excelenta in acest film, insa nici aici povestea nu se dezvolta suficient. Un grup de studentzi tocilari care nu reusesc sa isi gaseasca o gashka capata oferta de nerefuzat de a face parte dintr-o fratzie studentzeasca secreta ce le promite nu doar distractzie pe cinste ci si activitatzi de voluntariat care garanteaza acces direct la joburi excelente si examene luate pe sub mana.

Se duc ei la clubul respectiv, dar apare o dificultate - calitatea de membru e conditzionata de anumite ritualuri de umilire. Cam ca in politica romaneasca, creca avem partide care isi obliga membri sa participe la ritualuri de umilire oculta - sa umble in 4 labe prin kkt sau ceva de genu asta, altfel nu imi explic calitatea umana a celor care fac politica la noi. De cand partidele politice s-au infiltrat si in organizatziile studentzesti, rahatul incepe sa contamineze si mintzile cele mai fragede.

In fine, baietzii astia din film incep sa puna suflet dar ritualul e tot mai dubios, umilintza tot mai extrema, iar nivelul de violentza al gagurilor creste ingrijorator. Unii renuntza, altzii se incapatzaneaza, unii pun botu, altzii se indoiesc de orice, asa e in studentzie.

****************************************

The Man who Killed Hitler and then the Bigfoot

(regizat de Robert Krzykowski, debutant)

Filmu asta e exact ce zice titlul si nimic mai mult. In prima jumatate protagonistul tre sa-l omoare pe Hitler, in a doua tre sa-l omoare pe Bigfoot. Ambele scene sunt de un realism rezonabil, non-parodic, toate personajele jucand straight face de parca absolut nimic nu ar fi aberant legat de poveste si de titlul acesteia.

E un film enervant de la care asteptzi multe insa la sfarsit nu ai ce sa ii reprosezi caci itzi ofera exact ce promite. Actorul Sam Elliott e o legenda (recent finalist Oscar), iar filmul e conceput in jurul lui, in rol de pensionar care duce dorul iubitei din tineretze cu care n-a apucat sa intemeieze o casnicie. Dupa unele teorii ale fanilor evenimentele din film nu sunt altceva decat fanteziile pensionarului inchipuindu-se pe sine ca supererou care isi inchipuie ca salveaza umanitatea de nenorociri majore, cand umanitatzii nu-i pasa catushi de putzin de eroismul sau. Am rezonat, caci am facut si eu asta la viatza mea.

E relativ putzina actziune si multe scene meditative ori dialoguri fara noima, cu exceptzia flashbackurilor nostalgice ale eroului, mai incarcate emotzional - atat de adrenalina razboiului cat si de aventura sa amoroasa neimplinita. Un film foarte ciudat si foarte injurat dar care ramane cumva cu tine.

********************************************************

The Dark Red

(regizat de Dan Bush, autorul lui The Signal)

Gaslighting e atunci cand un gagiu incearca sa-si convinga gagica ca e nebuna, dar termenul se poate folosi si la scara mai larga - cand autoritatzile incearca sa-si convinga cetatzenii ca au o problema pe care ar face bine sa si-o trateze.

Aici avem o poveste oarecum clasica in horror (cum a fost recent si Unsane-ul lui Soderbergh) despre o gagica care sustzine cu tarie ca o organizatzie oculta i-a rapit copilul, in timp ce statul incearca sa o convinga sa-si ia pastilele la timp caci copilul ar fi murit la nastere. Sau o fi fost o clinica privata, nu mai tzin minte exact; oricum, o entitate juridica specializata pe supt sangele poporului.

Autorul e specialist in productzii superieftine pe care incearca sa le compenseze cu tensiune psihologica si momente creepy iar in cea mai mare parte reuseste si aici, pacat ca povestea a fost respusa deja de prea multe ori si sunt putzine lucruri noi aici - poate ceva elemente de women empowerment in lupta cu patriarhatul, dar si alea-s deja clishee iar actritza nu prea stie sa atraga simpatie.

***********************************************

The Dark

(regizat de Justin Lange, debutant)

Este aici ambitzia unui film superoriginal cu zombie, si probabil chiar nu s-a mai facut asa ceva, insa e atat de original incat rostul zombie-ului se cam pierde. Pe deasupra mai e problema asta cu filmele care s-au nascut dintr-un scurt-metraj - sunt lungite excesiv. O parte din actori si departamentul tehnic sunt austrieci (de acolo venind si bugetul pentru realizarea filmului) - probabil atrasi de tema centrala a filmului, abuzul de minori.

Filmul incepe misto, cu un pedofil austriac urmarit de politzie care gaseste adapost intr-o casa parasita din padure. Insa casa nu era chiar parasita, iar individu incepe sa fie hartzuit de o aratare cu hanorac. Apoi punctul de vedere se muta pe aratarea cu hanorac, care era o fetitza zombie intoarsa din mormant sa omoare oamenii care abuzeaza copii. Doar ca fetitza zombie nu e ce stim noi despre zombie din cultura generala elementara care se preda in scoli - aici zombie-ul vorbeste, deseneaza, are haine si urashte oamenii adultzi.

Nu-s sigur ca un film despre abuzul de minori era adecvat pentru genul zombie, dar nu putem sa nu remarcam stradania autorului de a fi original, iar dpdv tehnic filmul e foarte ok pt un debut.

**********************************************

Extracurricular

(regizat de Ray Xue, never heard of hime)

Patru liceeni gerontofobi se indeletnicesc cu omoratul de oameni in varsta care traiesc la marginea orashului. E un slasher movie povestit din perspectiva criminalului, care de fapt sunt in numar de 4 si se ajuta unii pe altzii ca sa orchestreze crimele. Motivatzia nu e foarte clara, pe la inceput unul citeaza din Nietzsche si ne explica cum lumea se imparte in oameni puternici si oameni slabi iar primii tre sa se simta bine pe seama celorlaltzi.

S-au mai facut astfel de meta-slashere, in care personajele se inspira din propria lor cultura cinefila pentru a emula evenimentele unui slasher movie, insa in general filmele din categoria asta au fost comedii (Scream, Tragedy Girls etc.). Extracurricular se ia foarte in serios si se apropie mai mult de Funny Games al lui Haneke (desi si ala avea componente de comedie).

O parte din film da semne ca ar putea fi si un detective story, cu Luke Goss (candva membru al trupei de cocalari Bros) jucand rolul politzistului care investigheaza crimele si se lanseaza intr-un joc de-a soarecele si pisica de un suspans rezonabil.

Filme nashpa de pe la festivaluri: Critters Attack, Dead Night, Dark Sense, Banana Splits Movie, Witches in the Woods, Trick

Le scriu si pe astea sa nu ma mai uit din greseala la ele inca o data ca am inceput sa uit ce am vazut si ce nu.

Sunt titluri de pe la festivalurile horror de anul trecut (in special Sitges si Frighfest) despre care cate cineva mi-a lasat impresia ca ar fi ceva de capul lor, dar nu e - fie din ineptzie regizorala, fie din ineptzie tehnica, fie din lipsuri bugetare. Insa cateva au ceva interesant la nivel de intentzie, in special primele din lista.

********************************************************

The Banana Splits Movie

(regizat de Danishka Eszterhazy, feminista)

The Banana Splits a fost un show pentru copii in anii 60, reluat ulterior cu mai mare succes in anii 70, dupa care steaua a inceput sa i se stinga, iar in zilele noastre a devenit suficient de irelevant incat producatorii sa cedeze drepturile cuiva care vroia sa faca un film horror cu care sa ingroape definitiv showul respectiv. Copiii care apreciau showul nu cred ca se vor bucura de ce e aici (violentza e destul de extrema) iar fanii horror nu vor pricepe ce e amuzant. De exemplu ar trebui sa fie funny ca unul din personaje e jucat de Poppy Larity (got it?) - ceva celebritate Insta/TikTok (o lume total paralela cu cea in care traiesc).

Youtube-ul are diverse inregistrari din anii 60 si 70 cu showul original, iar instagramul lui Poppy Larity trebuie urmarit pentru a intzelege unele scene din film. N-am stiut nimic din astea dar nici daca stiam nu-s convins ca ma amuzam - e aici o hipstereala incercand sa demitizeze "creativ" chestii traditzionaliste (poate ar fi functzionat ca episod South Park).

Protagonistii showului original erau 4 personaje costumate - leu, caine, elefant si inca unu care nu m-am prins ce e, cu un cantec tematic catchy care devenise brandul showului (era un fel de predecesor la Sesame Street). Premisa filmului e ca producatorii decid sa anuleze showul iar cele 4 personaje, care cica erau robotzi si nu oameni costumatzi, sunt virusatzi de creatorul lor ca sa omoare pe totzi cei implicatzi in anularea showului, plus pe niste spectatori din audientza live a emisiunii. Regizoarea de formatzie feminista pune in centrul filmului o mama eroina care trebuie sa-si recupereze copiii tzinutzi ostatici de personajele costumate care se poarta ca niste Terminatori si din pacate nu prea au personalitatea pe care o manifestau in showul original.

Trebuia sa fie un film din categoria so bad it's good, problema e insa ca referintzele pop sunt extrem de opace.

*********************************************

Critters Attack!

(regizat de Bobby Miller, autorul lui The Cleanse)

Alt throwback movie - pentru copiii anilor 80 filmele Critters au fost o alternativa mai horror la Gremlins, plus ca au ocazionat debutul lui Leonardo di Caprio in cinema. Discutziile pe tema Critters vs. Gremlins sunt interminabile pe net, exista reddituri lungi dedicate dezbaterii. Nu m-am omorat dupa niciuna dintre serii ca eram deja batran cand s-au putut vedea si pe la noi, insa imi amintesc ca am perceput Gremlins mereu ca filme pentru copii, iar Critters ca filme horror pentru adultzi. 

Acu in retrospectiva realizez ca singurul motiv pentru care faceam diferentzierea asta era prezentza/absentza sangelui. Ca design, fapturile din cele doua filme aveau multe in comun si erau mai aproape de papushile Muppets. Insa faptul ca in Critters sarea sangele pe peretzi iar monstruletzii isi mancau victimele a provocat o perceptzie diferita asupra celor doua serii.

Cam aia se intampla si aici, in acest al 5-lea film oficial al seriei. Seria s-a intrerupt cand lumea renuntzase sa mai faca efecte speciale bazate pe papushi (epoca Dark Crystal, Chucky, Puppet Master) insa de vreun an incoace toate francizele respective s-au relansat inlocuind teatrul de papushi cu CGI modern. N-am vazut nimic din aceste relansari pana la acest Critters, insa senzatzia cu care am ramas e ca nu are niciun sens. Erau niste motive pentru care filmele astea aveau succes in anii 80, iar azi motivele alea nu mai exista - copiilor nu le mai pasa de genu asta de monstruletzi, le ajung supereroii.

Povestea respecta standardul Critters - un grup de monstruletzi vin cu o nava spatziala si incep sa manance oamenii dintr-un sat. Unul dintre monstruletzi are insa un suflet bun si se imprieteneste cu niste copii. Cine a vazut debutul regizorului Bobby Miller, The Cleanse, va sesiza ca tot un fel de Critters incercase el sa faca si acolo dar cu un nivel superior de meta-ironie, in timp ce aici s-a conformat regulilor francizei si nu a riscat nimic, sperand sa trezeasca nostalgii.

********************************************

Dead Night

(regizat de Brad Baruh, debutant)

O harababura oribila filmul asta, desi premisele erau promitzatoare.

Produs de Don Coscarelli (Bubba Ho-tep), a adunat laolalta catziva dintre actorii de notorietate din industria indie horror - Barbara Crampton (Re-animator) si AJ Bowen (membru al colectivului "mumblegore"). Are efecte speciale interesante, o atmosfera de Craciun cu imagini placute in natura inzapezita, chiar si muzica misto. Chiar si povestea e atractiva intr-un mod weird, cu niste vrajitoare batrane care stau intr-un luminish din mijlocul padurii si se uita la niste televizoare pe care li se arata viitorul, ele dorind sa manipuleze ceva alegeri parlamentare ca sa ajunga satanistii la putere. Probabil e bazat pe fapte adevarate la cum arata lucrurile azi.

O familie nimereste intr-o cabana in apropierea luminishului cu televizoare si e casapita de niste agentzi ocultzi care nu stiu ce legatura aveau cu vrajitoarele pomenite. Scenariul se destrama dramatic datorita montajului defectuos - dupa premiera regizorul s-a retras sa-si reediteze filmul iar asta ce am vazut eu e un haos cu scene lipsa, personaje care apar de nicaieri, replici care fac trimitere la evenimente ce nu s-au intamplat. E efectiv un film neterminat in cel mai propriu sens al termenului, genu de chestie pe care mi-as sterge-o din CV daca as fi in locul regizorului. Eventual as fi folosit unele scene pentru alt film.

***********************************************

Dark Sense

(regizat de Magnus Wake, debutant scotzian)

Un paranormal care se poate conecta la mintzile oamenilor urmareste un criminal in serie ale carui crime au fost date in vileag de respectivul paranormal. In poveste se amesteca si SRI-ul lor, care nu poate tolera sa existe si altzii care intercepteaza gandurile si convorbirile cetatzenilor.

In momentele cele mai bune arata ca un episod din SF-uri de BBC gen Torchwood, in cele mai proaste ca o drama paranormala de la Hallmark (mai exista Hallmark?). Din pacate momentele bune sunt in prima jumatate a filmului iar cele proaste in a doua asa ca ramai cu un gust amar, in special in urma caftelii finale extraordinar de prost regizata si montata. Povestea cica s-ar baza pe povestea unuia Peter Flannery - dramaturg important contemporan, insa am intzeles ca doar primele 10 minute din film au de a face cu povestea aia, restul e din burta.

Am pescuit prostia asta (si altele din acest articol) din programul festivalului Frightfest, ocazie cu care mi-am reconfirmat degradarea festivalului si faptul ca s-a transformat intr-o mashinarie de promovat debutantzi britanici indiferent de ce mizerie scot. Ba chiar are si o minieditzie de Glasgow unde prinzi numai scotzieni si nici aia nu-s mai breji, chiar daca nu au votat cu Brexitul. Cineva mi-a spus ca englejii au probleme cu urmaritul subtitrarilor si de aia festivalurile de gen de la ei sunt tot mai anti-internatzionale (in ultima editzie Frightfest au fost doar doua filme straine).

***************************************************

Witches in the Woods

(regizat de Jordan Barker, autor de horror ieftin)

Film superieftin din programul aceluiasi Frightfest, se petrece integral intr-un autoturism Ford de 6 persoane si in imprejurimile acelui autoturism. Shase persoane frumoase si tinere raman intzepenite in zapada din cauza ca shoferul autoturismului era cam prost. Totzi cei 6 sunt studentzi aflatzi intr-o escapada la o cabana pe care nu reusesc sa o gaseasca pentru ca Google Maps n-are semnal si niciunul dintre ei nu si-a pus problema sa faca rost de o harta pe hartie, ori sa intrebe pe cineva care e drumul bun.

In paralel cu nenorocirea asta aflam ca in padurile respective au fost spanzurate pe vremuri niste vrajitoare, iar una dintre studente, victima recenta a unei hartzuiri sexuale, e un spirit venit sa razbune abuzurile impotriva vrajitoarelor de acu 300 de ani.

Se fac unele eforturi de a ascunde cat de putzin s-a cheltuit cu filmul asta - scenele par filmate in zapada adevarata, cu personajele degerand pe bune, dardaind sau vaicarindu-se in zapada. Nimic nu are sens in deciziile eroilor care prefera sa se certe pe probleme studentzesti decat sa schimbe roata la mashina sau sa ia vreo masura concreta de a iesi din fundatura inzapezita. Mai apar si niste ciori amenintzatoare pe-acolo.

Actritza principala e simpatica, a mai jucat in versiunea LGBT a Exorcistul (serialul recent).

******************************************************

Trick

(regizat de Patrick Lussier, autorul lui My Bloody Valentine)

E inexplicabil cum poate fi atat de nashpa filmul asta avand in vedere experientza regizorului - a fost vreo 20 de ani asistent/editor pentru Wes Craven, iar acu 10 ani a facut cateva horroruri bine primite (Drive Angry si remakeul My Bloody Valentine).

Aici insa ceva e profund greshit, daca nu cumva e vreun experiment psihologic pentru generatzia ADHD. Autorul nu se bazeaza defel pe abilitatea spectatorului de a conecta 2-3 scene consecutive, e genul de film care poate fi proiectat in fundal in timpul unui party (eventual cu ceva coloana sonora muzicala). Genul ar fi slasher movie, insa criminalul nu e vreo amenintzare misterioasa din umbra, ci un dement care alearga, sare garduri, face parkour si injunghie pe oricine ii iese in cale, cu o masca sugerand ca e vorba de un fan Slipknot pasionat de fitness si cardio. Posibil ca autorul a vrut sa incerce o inversare de ritm - in slasherele traditzionale lucrurile se intampla lent, lasand sa se acumuleze o oarecare tensiune. Aici ai impresia ca ai pus filmul pe fast forward.

Bodycountul filmului e de cateva zeci de victime, majoritatea figurantzi (nu trec doua minute fara un mort), ceea ce face ca crimelor sa le lipseasca orice alta motivatzie decat faptul ca se intampla de Halloween, pe parcursul mai multor ani in care cremenalul reuseste mereu sa scape printre degetele autoritatzilor incompetente. Singurul actor profesionist e negrul asta din Dr. House care e simpatic pe post de detectiv, insa rolul ii este terfelit de editarea mizerabila a povestii.