Slash Fest 2019: filmele asa si-asa (part 2) - The Father's Shadow, I Trapped the Devil, Get In, Girl on the Third Floor

A doua parte despre filmele asa si-asa din programul Slash Film Fest. Despre prima parte am scris aici, despre filmele naspa aici.

The Father's Shadow

(regizat de Gabriela Amaral, autoarea lui Friendly Beast)

Horror marxist/laburist despre un muncitor in constructzii bantuit de fantoma colegului sau sudor, in timp ce patronii si shefii de santier sunt insensibili la problemele personale ale muncitorilor si ofera salarii de mizerie. Film despre precariat, cum ar spune cei din Demos.

De cate ori se intoarce acasa dupa o zi de munca, fiica protagonistului ii spune acestuia ca munca il transforma in zombie, iar el se teme ca ar putea avea de muncit si dupa moarte. Omul e vaduv (nevasta-sa a murit tot din pricina asigurarilor de sanatate precare in Brazilia) si e nevoit sa locuiasca cu sora-sa - care spera sa se marite cu un gagiu antreprenor, sa nu se chinuie toata viatza cu munca cinstita.

E al doilea film al regizoarei Gabriela Amaral, pe care am prins-o si cu Friendly Beast la Luna Plina de anul trecut - acela era un film weird despre un patron de restaurant care isi abuzeaza angajatzii si mushteriii. Asadar sesizez o agenda proletara la toate filmele autoarei, atipica cinemaului horror brazilian, preocupat mai mult de mituri si legende cu magie neagra - ceea ce se intampla si aici, insa mai mult ca pretext, caci mesajul e puternic laburist, mare parte din film insistand pe atmosfera apasatoare de pe shantier, pe lipsa asistentzei medicale in momentul in care cate un muncitor are un accident (in schimb patronul vine sa le imparta fluturashi si sa ii oblige sa semneze ca au urmat instructaj de protectzia muncii).

****************************************************

Girl on the Third Floor

(regizat de Travis Stevens, pana acum doar producator de indie horror bunicele)

Un haunted house story ce amesteca elemente din Shining, Evil Dead si ceva Lovecraft clasic intr-un mod destul de original, incarcat de innuendo sexual - din prizele casei bantuite se scurge sperma, peretzii pulseaza noaptea si se umezesc, fantomele provoaca vise erotice lasand tot felu de scurgeri in urma lor. Pana la urma aflam ca casa bantuita a fost bordel cu 100 de ani inainte, iar individu care incearca sa o renoveze cade prada spiritelor care au muncit acolo.

Va irita spectatorii de ocazie prin ritmul lent al povestii, insa fanii genului vor recunoaste stradania - din partea unui regizor care pana acum a fost producator pentru mici bijuterii indie (Cheap Thrills, 68 Kills, Starry Eyes). Cel mai interesant e actorul principal - un wrestler profesionist care aici joaca ceva impotriva firii sale, incercand o combinatzie de Bruce Campbell si Jack Nicholson in Shining. Pana la urma componenta Bruce Campbell e cea care iese mai bine la suprafatza datorita unei oarecare asemanari fizice.

Cea mai parte din film e cu individul asta renovand casa si gasind tot felu de indicii legate de istoria locuintzei - tapet si mobilier exuberante, dark rooms ascunse prin peretzii dubli ai casei, jucarii sexuale si elemente supranaturale. In paralel mai vorbeste pe Facetime cu nevasta-sa care il banuie ca ar avea o aventura, insa omul e apasat psihologic intr-o maniera ce face trimiteri nu doar la Shining ci si la Lovecraft (pete de mucegai care supureaza de sub tapet, geometria nefireasca a casei). Momentele violente sunt rare insa de impact.

Recomandat celor care au urmarit filmele colectivei indie din care face parte regizorul - vezi titlurile pe care le-am mentzionat. De partea negativa, seamana putzin cam tare cu primul sezon din American Horror Story.

********************************************

I Trapped the Devil

(regizat de Josh Lobo, debutant)

Un cuplu vine in vizita de Craciun la fratele sotzului si il gasesc pe cumnatzel cam instabil psihic si convins ca a reusit sa-l captureze pe Dracu in beci. Intr-adevar, din beci se aude o voce care nu intzelege de ce e sechestrata si incearca sa-i convinga pe cei din casa sa o elibereze. Nu e clar insa daca acolo e chiar dracu sau o persoana nevinovata pe care i se cashunase gazdei.

Povestea a fost spusa mult mai bine intr-un celebru episod Twilight Zone bazata pe o povestire a lui Charles Beaumont. Aici se incearca un film de apartament pe stil romanesc, filmat aproape tot in 2 camere plus beciul mentzionat, cu foarte mult dialog si o coloana sonora ultracreepy (punctul forte al filmului, pe langa superstarul indie horror AJ Bowen care duce in carca majoritatea scenelor). Stilistic imprumuta si de la House of the Devil, insa e inferior acelui film si lipsit de contextul care facea acel film sa para supercool acu 15 ani.

Pentru un debut ultraieftin, facut din bani de buzunar, e ok, fiecare scena e filmata pentru efect creepy - macar in prima jumatate a filmului, caci din a doua suspansul cam dispare dupa ce te prinzi ca nimic altceva nu se va intampla. La sfarsit ramai cu senzatzia ca un scurt metraj (cum a fost dealtfel episodul Twilight Zone din care e furata ideea) ar fi fost suficient.

E totusi genul de film care ar putea fara probleme sa se faca in Romania si care iata prinde un circuit sanatos de festivaluri importante, insa ai nostri refuza inca sa se atinga de astfel de subiecte, ori sa acorde detaliilor tehnice importantza necesara pentru a face dintr-un film ieftin unul care sa poata fi perceput drept "cool".

***************************************

Get In

(regizat de Olivier Abbou, n-am auzit de el)

Home invasion movie with a twist, ceva mai inteligent decat restul filmelor de gen prin aceea ca se bazeaza pe evenimente reale (ma rog, toate filmele home invasion pretind asta). Avem un cuplu care si-a dat in chirie casa pentru cateva luni, cat au fost plecatzi intr-o vacantza prelungita, iar la intoarcere cei carora le-au inchiriat-o refuza sa o elibereze profitand de un fel de intzelegere semnata in termeni neclari. Proprietarii apeleaza la avocatzi, la altzi prieteni etc. insa nu reusesc in ruptul capului sa isi recupereze domiciliul, ba mai sunt si somatzi de politzie sa stea departe, ceea ce-i obliga sa traiasca cateva luni intr-o rulota la marginea orashului, pana cand un avocat reuseste sa le obtzina macar dreptul de a-si parca rulota in propria gradina. Partea horror a povestii intervine atunci cand proprietarul decide sa ia dreptatea in propriile maini si isi ia casa inapoi cu fortza.

Nu e chiar intamplator ca titlul filmului seamana cu Get Out, succesul horror de acu 3 ani. Avem si aici un cuplu interrasial cu tensiunile aferente, un sotz de culoare vulnerabil in ochii societatzii, dispretzuit atat de albi cat si de negri, si in special de autoritatzi. Doar ca spre deosebire de Get Out nimic nu e funny aici, totul e exasperant iar spre final degenereaza in violentze extreme.

E destul de smart pentru un home invasion "pe invers" (aici proprietarii incearca sa-si invadeze invadatorii), are parte si de un rol misto din partea unui actor pe care il vad tot mai des pe la TIFF, acel Tom Hardy francez pe nume Paul Hamy (The Ornithologist).

Slash Fest 2019 - filmele asa si-asa (part 1): 3 from Hell, Rabid, Depraved, The Gangster the Cop and the Devil, Scary Stories to Tell in the Dark

Despre filmele asa si-asa de la Slash Film Fest de anul asta. Despre filmele naspa am scris aici.

3 From Hell

(regizat de Rob Zombie, superstar)

Precedentul film al lui Rob Zombie a fost naspa pentru ca fusese facut din crowdfunding la presiunea fanilor, dintr-o idee improvizata la repezeala. Asta in schimb nu prea are scuze si e un semn ca regizorul trebuie sa ia in serios posibilitatea sa lase pe altcineva sa-i scrie scenariile. Incep sa i se repete replicile, sa i se rareasca poantele si pare mai preocupat de a-si filma nevasta. E cat de cat salvat de actori, cu tipu din dreapta incercand sa-l imite pe Charles Manson (daca tot e "anul Manson" la Hollywood), si asta din stanga care l-a jucat pe Regele Zombie in Game of Thrones.

Nu e la fel de nasol ca precedentul 31, caci vine sa incheie apreciata trilogie de auteur - primele doua partzi (House of 1000 Corpses si Devil's Rejects) au marcat istoria cinemaului horror si au aparut drept ingenioase prin faptul ca partea a doua prelua personajele negative din prima si incerca sa le faca pozitive, schimband perspectiva povestii si manipuland simpatia spectatorului.

Aceasta a treia parte insa nu vine insa cu nimic nou, nicio schimbare de perspectiva, e doar un sir de evenimente violente suplimentare care puteau sa faca parte din Devil's Rejects (lasa impresia ca au picat la montaj acolo si au fost regurgitate aici). Legatura cu filmul precedent nu are nicio noima - acolo protagonistii mureau totzi, aici sunt vii bine mersi si se mentzioneaza in treacat ca au "supravietzuit nesperat" incasarii a catorva zeci de gloantze (=lazy writing).

Intriga e ca protagonistii il omoara la inceput pe Danny Trejo in puscarie (acesta are un rol de cateva secunde), apoi spre final o banda de mafiotzi mexicani vin sa-l razbune si se isca o rafuiala sangeroasa, implicand pitici si prostituate catolice intr-un catun mexican. In mijlocul filmului se mai intampla evenimente random, protagonistii mai omoara niste oameni in mod sangeros si gratuit caci le statea in fire si trebuia umplut filmul cu ceva.

Faptul ca are nota maxima pe siteul lui Ebert e o blasfemie pentru memoria criticului, care in mod insistent a vorbit impotriva acestui gen de filme.

***********************************************

The Gangster, the Cop and the Devil

(regizat de Won Tae Lee, n-am auzit de el)

Thriller coreean facut pentru export cu un titlu care atrage instantaneu atentzia - i-a atras-o deja lui Stallone care a anuntzat imediat planuri pentru un remake american, pastrand pe unul dintre actorii coreeni, cel din poza de mai jos care incepe sa devina celebru de cand a fost sfatuit sa-si ia numele de scena Don Lee. Inainte de asta il chema Dong Seok-Ma si l-atzi mai vazut in Train to Busan sau The Good, the Bad and the Weird.

Rolul pe care il joaca aici e al unui gangster patron de sali de pacanele care pica victima unui atentat cu cutzit din partea unui psihopat criminal in serie. Dupa ce se convinge ca atentatul nu a fost pricinuit de organizatziile criminale rivale, decide sa ceara ajutorul politziei care oricum era pe urmele psihopatului, dar si pe urmele lui din pricina unui business cu pacanele masluite. Treaba asta se lamureste in prima jumatate de ora a filmului, dupa care inca o ora jumate avem doar alergatura, urmariri cu mashini si cafteala - retzeta standard a unui thriller din Coreea de Sud.

Nu stiu daca era loc de o dezvoltare mai desteapta a povestii. Pentru amatorii de thrillere coreene probabil e suficient, ingredientele cheie sunt acolo - o intriga absurda, injunghieri sangeroase si dintzi spartzi, actori care alearga foarte mult, cafteli intre oameni imbracatzi in sacou. Pe mine insa ma oboseste de catziva ani retzeta asta, marile hituri ale genului au fost aduse constant pe la TIFF si am putut simtzi degradarea graduala a genului, in special in sensul simplificarii scenariilor (in sperantza inspirarii unui remake la Hollywood).

*********************************************

Depraved

(regizat de Larry Fessenden, legenda indie horror)

Asta e Frankenstein updatat pentru zilele noastre, deci cam banal ca poveste insa se tzine bine datorita dialogurilor misto si regiei lui Larry Fessenden - un dubios care face filme din anii 80, insa le face foarte rar si foarte ieftine si despre majoritatea se vorbeste abia la multzi ani dupa ce au aparut. Un articol recent de pe Vice l-a caracterizat drept the greatest horror director you've never heard of. De auzit am auzit, insa mereu undeva la marginea atentziei - are adesea roluri mici in filme destul de celebre (apare pe la Jarmusch, Scorsese) si a fost producator pentru multzi regizori mai cunoscutzi decat el (in special cei din generatzia mumblegore se considera discipoli ai sai - Ti West s.a.m.d.). In schimb filmele facute efectiv de el sunt rare, cam doua pe decada.

Ceea ce par sa aiba in comun filmele sale sunt twistul modern pe care il da unor motive horror clasice. Aici Frankenstein e un medic militar din Irak care reuseste sa construiasca un om nou din bucatzi din cadavrele soldatzilor americani. Corporatziile farma ii dau tarcoale pentru a obtzine secretele medicale care stau in spatele miracolului, mai sunt tot felu de mafiotzi interesatzi si ei iar monstrul evolueaza oarecum similar cu cel din povestea clasica, solicitand sa i se creeze si o partenera in momentul in care isi descopera sexualitatea. E un film remix, insa un remix ingenios si care-si respecta spectatorul prin atentzie la detalii - am impresia ca Larry Fessenden asta chiar e un regizor cool, insa cumva am mai vazut un singur film de-al lui.

*********************************************

Rabid

(regizat de surorile Soska, autoarele lui American Mary)

Surorile (gemene) Soska au debutat puternic cu American Mary insa de atunci incoace au devenit un fel de Cheeky Girls ale cinemaului horror, producand cateva gherle despre care lumea ezita sa spuna ca-s prostii de teama sa nu le descurajeze. Cu filmul asta reusesc sa revina cat de cat in relevantza, insa mai mult prin faptul ca isi leaga numele de al lui Cronenberg - Rabid a fost unul din primele titluri din perioada "body horror" a acestuia. Acest remake nu il ridica prea mult - actorii-s cam de mana a doua, montajul si luminile nu-s finisate tehnic, ori am vazut eu un cut de festival cam neterminat.

Avem o eroina implicata in industria fashionului care sufera un accident de mashina de pe urma caruia ramane mutilata, deci isi vede viatza si cariera naruite caci in fashion nu potzi lucra cu o falca lipsa. Un fel de mad scientist ii propune un tratament revolutzionar sa ii regenereze fatza, insa tratamentul se bazeaza pe ceva soi de virus care o si transforma intr-un vampir. Filmul se banalizeaza repede, pe masura ce atacurile vampiresti duc la diverse barfe si crize in industria locala de fashion.

E un remake decent prin care autoarele incearca sa isi lege numele de celebritatea lui Cronenberg, si are 2-3 scene horror simpatice (e f. cool machiajul fetei mutilate de accident) insa pe ansamblu e un film depashit de vremuri, o palida replica la Neon Demon, Suspiria si alte titluri recente care au legat feminitatea de diverse forme de ocultism.

*********************************************

Scary Stories to Tell in the Dark

(regizat de Andre Ovredal, autorul lui Trollhunter)

Un horror pentru copii din categoria "gateway horror" - filme de groaza fara sange si violentza, facute sa deschida apetitul minorilor pentru genul horror, o colectzie de basme creepy ce rezoneaza cu spaime ale copilariei. Are la baza un material literar creat exact in acelasi scop - o trilogie de culegeri de povestioare ale unui anume Alvin Schwartz, studiate prin scolile americane in loc de Ion Creanga al nostru, facute celebre si de ilustratziile mishto din editzia originala.

Filmul se straduie sa reproduca elemente grafice din ilustratziile respective, precum si nivelul de oroare al povestilor de acolo: o adolescenta careia ii ies primele coshuri afla ca ceea ce parea acnee sunt de fapt cuiburi ale unor minipaiajeni; un copil de la tzara afla ca sperietoarele de ciori au fost candva oameni; un pushti caruia nu-i place mancarea de acasa gaseste prin supa bucatzi de degete; altul care nu suporta spitalele are vedenii cu niste pacientzi de coshmar; s.a.m.d. Se evita violentza si sangele, suspans nu prea exista, tot filmul e o inshiruire de gaguri inspirate de ilustratziile cartzilor de care ziceam mai sus. Iar gagurile astea sunt legate laolalta de o meta-poveste despre niste copii care au gasit o carte de povesti horror.

Recomandabil celor care vor sa isi duca copiii (de 10-15 ani) la un film horror care sa-i sperie fara sa-i traumatizeze. Regizorul norvegian a avut mare succes cu Trollhunter (tot un fel de basm updatat), iar acu Guillermo del Toro (care e producator aici) l-a recrutat pentru aceasta colectzie care probabil va continua si cu alte capitole inspirate de aceeasi sursa literara.

Slash Fest 2019: filmele naspa - Mutant Blast, Tone Deaf, Two Sisters

In 2019 Festivalul horror Slash a avut o editzie aniversara de 10 ani de la infiintzare, care a venit cu mult entuziasm din partea organizatorilor, si in sfarsit cu un site in limba engleza (posibil ca il aveau si anul trecut). Ziceam candva ca Motel X mi s-a parut cel mai cool festival de film horror dpdv al programului, insa anul asta Slash a fost cam la acelasi nivel, poate chiar mai divers caci a inceput sa includa sectziuni tematice (animatzie, film vechi, film asiatic, film queer si feminist). Ramane de partea Motel X avantajul pretzurilor si locatziei - pe ansamblu iesi mai ieftin in Lisabona (pretzurile biletelor de film fiind la jumatate, respectiv o treime fatza de cele la Frighfest). Insa editzia asta a Slashului a impresionat prin fastuos, poate datorita caracterului aniversar al editziei, sau poate se va pastra acest standard si pentru editziile urmatoare.

N-am avut vreme de evenimentele conexe festivalului (zombie walk, discutzii cu regizorii, partyuri etc.) insa o noutate importanta e ca a fost prima editzie care a folosit 2 cinematografe in paralel, cu 3 sali la dispozitzie si in consecintza numarul filmelor din program s-a dublat. Sunt foarte misto cinematografele in care se desfasoara - poza de mai sus e din Metro Cinema, teatrul de comedie preferat al nazistilor de alta data, convertit in cinematograf in 1951 iar astazi e una din cele mai sexy sali de cinema in care am calcat vreodata.

Multiplicarea salilor a insemnat mai multe filme, organizate in sectziuni tematice care au diversificat programul, atragand public care vrea diversitate mai degraba decat o enclava pentru geekshi. Sectziunea Female Terror a fost dedicata horrorului feminist, cu o excelenta acoperire istorica - de la Ida Lupino (autoarea Hitchhikerului original din anii 50) pana la Mary Harron (autoarea lui American Psycho), inclusiv o expozitzie de picturi cu sange menstrual ale unor artiste locale, plus cel mai misto merchandise pe care l-am vazut la un festival de film.

Au fost si o sectziune speciala de animatzie cu o selectzie foarte rafinata (nimic american), una de film asiatic (mai mult politziste decat horror), competitzii de lung metraj si de scurt metraj, cosplay cu oameni imbracatzi in dinozauri (in onoarea aniversarii filmului Tammy and the T-Rex), niste documentare si vreo 10 invitatzi dintre regizorii filmelor selectate.

Festivalul a fost initziat acu 10 ani de un colectiv queer/LGBT iar in timp a evoluat ca ceva mult mai larg decat un festival horror, asimiland numeroase forme de ideologie minoritara si alt-left, cu un sanatos simtz al umorului si ironiei, un fel de geek-sexo-marxism. E singurul festival la care am prins filme Troma laolalta cu queer horror, musicaluri, spectacole de burlesc, japonezarii ultraobscure, comedii din Malaezia, filme indoneziene cu karate, animatzii unguresti si John Waters sau Udo Kier invitatzi in carne si oase sa blagosloveasca evenimentele aferente. Anul asta a fost si un maraton nocturn de proiectzii pana la 8 dimineatza, cu pizza gratis si cocaina la discretzie pe toata durata noptzii (glumesc cu cocaina, aviz celor de la SRI care monitorizeaza blogul si ma mai amenintza cu incapacitatea lor de a procesa mental ironia).

Deocamdata impresii despre filmele naspa, mai putzine decat la alte editzii - cum spuneam, s-a rafinat mult selectzia iar festivalul are deja o reputatzie impresionanta - aproape fiecare film a fost precedat de un mesaj de suport sau La Multzi Ani din partea unor nume mari din cinematografia mondiala. Stau si ma intreb ce lipseste Romaniei sa atinga performantza asta - cu sigurantza nu setea de sange ori vreun simtz moral, ci mai degraba o incapacitate de abstractizare si canalizare artistica. Festivalurile de gen de la noi sunt cu doar 2-3 ani mai tinere decat festivalul Slash, cu organizatori profi si bine documentatzi, sponsorii nu se prea inghesuie dar parca nici nu lipsesc. Pe de alta parte, noi suntem un popor creshtin si ne ia cu leashin daca vedem o pentagrama desenata pe o cutie de pizza ori o faptura cu coarne pe un tricou, in schimb savuram fiecare secunda din crimele de la Caracal - crestineste, desigur; si electoral, mai presus de toate. Imi amintesc dispretzul cu care povestea despre unul din festivalurile noastre cineva care chiar lucrase la recuzita si decorurile evenimentului respectiv - "eu nu ma uit la prostii din astea, am venit doar sa-mi beau berile pe care mi le-a promis organizatorul si sa vad ce gagici sunt pe-aici".

Ok, cam atat cu impresiile generale, cateva vorbe despre filme:

*********************************************

Tone Deaf

(regizat de Richard Bates Jr, autorul lui Excision)

Un mosh care uraste hipsterii isi inchiriaza casa unei hipsteritze care dispretzuieste batranii. The struggle is real, zice sloganul filmului. La noi conflictul asta are manifestari aparte cu implicatzii politice - tinerii frumosi si liberi manifesta fara rezerve gerontofobie, pensionarii se razbuna pe ei votand PSD-ul, tinerii vor taierea pensiilor, batranii amenintza ca nu le mai trimit zacusca, intr-un veritabil concurs de cine saboteaza mai puternic viitorul tzarii. E un razboi intre doua forme de entitlement/misecuvinism ale carei fundatzii au fost construite la noi de marele strateg Basescu si probabil vor continua sa sfashie acest popor multa vreme de aici incolo, dupa cum s-a vazut si la alegerile recente.

Regizorul Richard Bates Jr., specializat pe comedii negre a decis sa faca aici niste misto de problema. Moshul e jucat de Robert Patrick (din Terminatoarele vechi), hipsteritza de o necunoscuta (am vazut-o in Freaks). Povestea nu tzine partea niciunuia - ea e cam proasta, el e cam dement, iar intre cei doi se isca niste violentza de dragul violentzei. Ea isi inchipuie despre sine ca e o artista creativa, insistand sa cante la pian desi e afoana (de aici titlul filmului). Hobbyul batranului e sa o spioneze pervers pe fata, sa omoare hipsteri si sa bodoganeasca despre prapastia morala care s-a cascat intre ceea ce americanii numesc Millennials si Baby Boomers (care la noi s-ar traduce prin tefelishti, respectiv pensionari comunisti fara dintzi).

Observ ca a prins si la noi replica-mema "ok, boomer" prin care hipsterii dau cu tifla parintzilor sau celor pe care ii percep ca fiind din generatzia "baby boomer", desi in Romania o astfel de generatzie nu a existat, e un concept strict american. Dar na, chestiile astea ajung la noi pe baza de imitatzie maimutzareasca.

*********************************************

Mutant Blast

(regizat de Fernando Alle, debutant portughez)

Nu e cinstit sa spui despre o productzie Troma ca e nashpa, dar il las totusi in categoria asta cu explicatziile de rigoare. Troma e o companie specializata pe facut filme nashpa, etichetate drept "trash cinema" cu valori de productzie mizerabile si efecte speciale ridicole. Parintele companiei e Lloyd Kaufman, care se lauda ca a fost coleg de facultate cu Oliver Stone si George Bush dar a ales sa faca ceva mai util pentru umanitate - compania Troma e o veritabila scoala de film pentru incepatori dispusi sa incerce ORICE pe bani putzini si fara efecte computerizate. Unii dintre regizorii care si-au facut ucenicia acolo sunt azi vedete - printre ei se numara creatorii South Park si autorul filmelor Guardians of the Galaxy. Unele dintre filmele Troma au capatat statut de legenda - vezi Toxic Avenger lansat recent ca musical pe Broadway, devenit un fel de film-mascota a environmentalismului (i s-a anuntzat si un remake "profesionist" la Hollywood).

Filmele Troma au un public loial de fanatici care stiu replici pe de rost - recent s-au organizat proteste la festivalul de la Cannes acuzandu-se ironic discriminarea filmelor de catre festival. Am fost si eu in tineretze un fan meta-ironic al filmelor Troma (hipsterii nu se inventasera inca) insa n-am prea gasit oameni cu care sa impartasesc vizionarea lor, ba mi s-au si dat papucii din cauza asta. In schimb festivalul Slash a avut mereu o sectziune dedicata pentru trash cinema si chiar l-au avut invitat pe Lloyd Kaufman in carne si oase acu vreo 2 ani.

Mutant Blast e cea mai recenta productzie Troma, realizat in Portugalia - semn ca Troma a inceput sa faca outsourcing prin Europa. Regizorul portughez a fost prezent in carne si oase exprimandu-si entuziasmul de a fi beneficiat de suportul Troma pentru primul sau film, dar si ingrijorarea ca va veni o zi in care poate va prefera ca filmul asta sa nu existe. Povestea e o postapocalipsa zombie, cu un grup de supravietzuitori care cad victime unei explozii nucleare ce le provoaca mutatzii acute pe corp - unuia ii creste o ureche pe ceafa, altuia ii cresc mai multe bratze, altuia mana i se transforma intr-un shobolan. Totzi astia calatoresc pe ici colo, in timp ce un supersoldat inginerat genetic e trimis pe urmele lor sa-i extermine. E un film reusit la standardele Troma insa nu pot sa-l recomand nimanui care are macar un simtz moderat al decentzei cinematografice.

*********************************************

Two Sisters

(regizat de James Lee, relativ celebru in Malaezia)

Asiaticii nu mai reusesc sa-si revina din obsesia filmelor cu fantome, care au avut ceva de spus acu 20 de ani dar acum sunt teribil de plictisitoare. Sunt si mai plictisitoare cand nici macar nu-s japoneze - in cazul asta avem un film malaezian facut pentru piatza chinezeasca, cu actori chinuindu-se sa vorbeasca o chineza stricata (mi-a explicat cineva care a lucrat ca spion in China, insa si pentru necunoscatori e seziabil ca actorii pronuntza cu dificultate cuvintele). In materialele promo ni se explica ca regizorul si compania malaieziana doresc sa lanseze acolo o moda a filmelor horror low-budget, treaba care m-a descurajat din prima. Cel mai scump element de recuzita aici sunt cearshafurile care apar peste tot prin film si trec drept fantome (fara sa se miste). 

Povestea e despre doua surori - una e scriitoare de succes, cealalta iese de la un ospiciu unde fusese internata de mic copil pentru ca avea vedenii cu fantome. Cele doua se muta in casa parinteasca si, ce sa vezi, aia iesita de la ospiciu incepe iar sa vada fantome, in special pe fantoma lui ma-sa care are o problema nerezolvata. In general fantomele si demonii asiatici au o functzie puternic familista/moralista - toate filmele-s legate intr-un fel sau altul de moshteniri, datorii neplatite, parintzi neimpacatzi etc.

De partea pozitiva, e destul de ok coloana sonora, niste motive de pian care insista temeinic sa ne sugereze cand primprejur ar putea aparea fantome. De regizor n-auzisem, dar ne-a fost prezentat ca celebru pe la ei pe-acolo, se pare ca are o gramada scurt-metraje horror.