Despre sex si sexe

Umbla vorba ca sefeistii stau cam prost cu viatza sexuala si ca de fapt de aia le place sefeul, ca sa nu trebuiasca sa se gandeasca la aspecte pragmatice ale vietzii precum sexul. Probabil ca aspectul era valabil undeva in perioada interbelica, cand oricum toata lumea statea prost cu viatza sexuala (ori macar cu educatzia sexuala). Articolul de fatza e menit sa-i indrume pe amatorii de Henry Miller, Bukowski sau Murakami spre cateva carzi SFFH care demonstreaza clar ca si pe sefeisti ii intereseaza ce si cum cu organele astea sensibile.

In primul rand, istoria sexului supranatural incepe de la parintele SFului, Lucian (de Samosata), care acu 2000 de ani scria o poveste in care o societate gay colonizase Luna si ducea un razboi impotriva Soarelui. Copiii lor se nasteau dintr-o floare care crestea daca itzi plantai testiculul stang in solul lunar. In secolul 19 Oscar Wilde si Sheridan LeFanu au scris primele lucrari gay horror iar epoca pulp (interbelica) a fost marcata de lucrarile lui Olaf Stapledon despre un extraterestru gay. Philip Jose Farmer a fost printre primii autori de SF care au inclus scene sexuale explicite iar la finele anilor 50 revista Playboy a inceput sa cumpere proza SFFH pe teme sexuale (umbla vorba ca e revista care plateste cel mai bine scriitorii SF). Anii 70 au stat sub semnul feminismului si emanciparii gay. In SF aspectele astea s-au manifestat prin aparitzia catorva autori teoretic marginalizatzi dar care pana la urma au lasat o amprenta incontestabila asupra genurilor de nisha: Joanna Russ, Thomas Disch, Samuel Delany, James Tiptree Jr. Ursula LeGuin a cochetat si ea cu genul dar la ea oricum personajele erau extraterestri transsexuali si n-a fost incadrata la propaganda gay decat tarziu si retroactiv. Venind mai incoace, ii avem pe Geoff Ryman, Nicola Griffith si Greg Egan (tradusi si la noi). Treaba s-a legitimat oficial odata cu aparitzia celor 3 premii importante care rasplatesc literatura fantastica ce trateaza sexualitatea si relatziile intre sexe:

• premiul James Tiptree Jr. infiintzat in 1991 in cinstea celei mai de seama feministe din istoria SFului care a publicat sub pseudonim masculin ca sa aiba credibilitate in competitziile pentru premiile genului; premiul a fost infiintzat de liderele SF-ului feminist modern, Pat Murphy si Karen Joy Fowler;
  
• premiile Lambda, infiintzate in 1988 pentru a rasplati cele mai de seama lucrari literare pe teme gay, indiferent de gen (includ si o sectziune SFFH); printre alintatzii premiilor Lambda se numara Ursula LeGuin, Clive Barker si Nicola Griffith;
• premiile Gaylactic Spectrum, infiintzate in 1998 tot pentru teme gay, dar de data asta strict specializate pe SFFH. Nicola Griffith si Samuel Delany sunt campionii acestor premii.
  

Trebuie musai sa recomand si niste volume care mi-au atras atentzia pe felia asta:

Radical Utopias e un omnibus ce contzine 3 dintre cele mai importante romane ale genului sex-SF, toate premiate retroactiv cu Premiile Tiptree, considerate piatra de temelie a emanciparii sexuale in SF si adunate intr-un volum aniversar de catre SF Book Club:

• Triton a lui Samuel Delany, care saracu pe langa ca e autor de SF, mai e si negru si gay deci cel mai marginalizat scriitor din istoria literaturii. Romanul, scris in replica la Deposedatzii Ursulei LeGuin, e despre un prostituat barbat de pe Marte care se refugiaza pe satelitul Triton intr-o colonie gay rasculata fatza de Pamant;
• The Female Man a lui Joanna Russ, cea mai apriga feminista de pe scena SF a anilor 70 si autoarea singurelor spin-offuri Star Trek in care se sustzine ca Kirk si Spock erau gay. Romanul e un fel de Sex and the City politico-filozofic, cu 4 gagici venite din 4 universuri paralele care schimba intre ele impresii despre rolul femeii in societate. Universurile din care vin gagicile sunt lumea noastra, o lume in care barbatzii au fost starpitzi si femeile traiesc in armonie utopica, o lume distopica macinata de razboiul mondial dintre femei si barbatzi si o lume macinata de criza economica pricinuita de iresponsabilitatea barbatzilor;
• Walk to the End of the World de Suzy McKee Charnas (una din pionieritzele horrorului erotic cu vampiri, contemporana cu Anne Rice). Asta e un roman despre o societate postapocaliptica de gay pentru care femeile au devenit simple deviceuri pt asigurarea reproducerii speciei (pare a fi o influentza majora pt Povestea Cameristei a lui Atwood). Interesant ca e una din putzinele lucrari de gen care plaseaza homosexualii si femeile pe pozitii conflictuale (ei fiind oarecum aliatzi in societatea moderna).
  

Toate cele 3 romane prezinta societatzi utopice in care homosexualitatea sau schimbarea de sex sunt virtutzi absolute iar heterosexualii sunt fie marginalizatzi, fie consideratzi fascisti.

De vreo 6 ani incoace, creatoarele premiilor Tiptree, Pat Murphy si K.J.Fowler au initziat o laudabila colectzie de antologii cu proza scurta nominalizata la premiile respective. Au aparut deocamdata 4 volume (in fine, vol.4 e pe vine), sub titlul de colectzie The James Tiptree Award Anthology. Din pacate sunt paperback (dar si ieftine), iar autorii din cuprins se recomanda singuri: Ursula LeGuin, Geoff Ryman, Ted Chiang, Hans Christian Andersen (WTF!*), Kelly Link si evident James Tiptree insushi/insashi.

In urma cu 10 ani, Nicola Griffith, in calitate de antologator, initia prima serie de antologii gay, Bending the Landscape, care a ajuns la 3 volume alocate pe genuri (Fantasy, Science Fiction, Horror). La vremea lor, fiecare din volume a intrat in atentzia premiilor importante, avand o selectzie foarte interesanta. Pe urmele succesului lui Griffith s-a initziat si prima colectzie de proza strict gay horror, intitulata Queer Fear (2 volume) editate de un anume Michael Rowe. Si daca tot s-au dat premiile Bram Stoker 2009, ghici cine a luat premiul pentru antologie: Unspeakable horror from the shadows of the closet, care, asa cum sugereaza titlul si coperta trateaza ororile ce se pot ascunde in proverbialul dulap al homosexualitatzii. Colectziile astea gay horror contzin autori mai putzin cunoscutzi. Eu unul stiu doar de 2 clasici ai genului - Clive Barker si Douglas Clegg, restul numelor provenind de pe la marginile lumii literare.

In rest, majoritatea antologiilor erotic-supranaturale se invart

• ori in zona romantzelor (antologiile lui Cecilia Tan: Fantastic Erotica, Erotica Vampirica, Lesbian Vampire Erotica samd - senzualitatzi apropiate de Playboy si de ceea ce ofera editura Trei la noi);
• ori in zona vampirismului (antologiile Love in Vein editate de Poppy Brite, cam limitate ca arie tematica),
• ori in zona sexului cu extraterestri (antologiile Alien Sex ale lui Datlow).

Cred ca singura serie de antologii erotice supranaturale care a rezistat in timp (din anii 80 pana in zilele noastre, totalizand 13 volume) e seria Hot Blood, editata de un anume Jeff Gelb (autor al povestirii de notorietate Night of the Giving Head) dar marele necaz cu astea e ca au aparut doar in editzii de buzunar (mai nou in editzii kindle). Pentru cine nu conteaza valorile de productzie ale unei cartzi, Hot Blood e una din cele mai respectabile serii de antologii tematice (cred ca si cea mai longeviva).

P.S. Ma folosesc de ocazie sa mai recomand o data marea antologie Little Deaths scoasa de Ellen Datlow care, in editzia completa (britanica), a adunat niste nume foarte tari: Lucius Shepard, Joyce Carol Oates, Clive Barker, Nicola Griffith, Barry Malzberg, Pat Cadigan s.a.m.d. Am recenzat-o aici acu cateva luni.

Later edit: Dupa ce-am postat am dat peste o recenzie la Do Androids Sleep with Electric Sheep?, un volum interesant de cercetare academica despre intersectia dintre SF si porneciuri. Volumul a fost publicat de un grup de la Viena specializat in cercetarea pornografiei ca fenomen cultural.

*cica Craiasa Zapezilor ar fi prima opera fantasy feminista

Dante, Garris, Schmidt, Holland,Gordon, Medak, Tsuruta

Masters of Horror
sezon 2, ep. 7-13

Cum ar veni, asta e a doua jumatate din al doilea sezon al serialului MoH (de prima jumatate am discutat aici, iar de primul sezon nu mai stiu, datzi un search prin blog). Cam toate episoadele sunt ecranizari dupa autori relevantzi, din pacate nu la fel de relevantzi sunt regizorii selectatzi, acest sezon 2 suferind de o selectie indoielnica a unor nume care nu prea merita eticheta Masters of Horror. Episoadele sunt cam asa:

The Screwfly Solution. Asta e ecranizarea uneia din povestile autoarei James Tiptree Jr., pionieritza SFului sexist. As zice feminist, dar pe alocuri in povestile ei sexele se amesteca in asa hal incat nu mai e clara diferentza. Oricum, Tiptree a fost in anii 70 lidera emanciparii feminine in SF, fantasy si horror, desi treaba asta s-a aflat tarziu, dupa ce s-a deconspirat din spatele pseudonimului masculin. Povestea ei ecranizata in cadrul MoH (premiata Nebula, finalista Hugo si Locus) se incadreaza perfect in temele sexiste ale autoarei: un virus de origine necunoscuta ii afecteaza doar pe barbatzi si le transforma instinctele sexuale in instincte de agresiune la adresa femeilor. Incet incet, femeile sunt decimate de pe fatza Pamantului, iar eroina principala reuseste sa supravietuiasca mascandu-se in barbat si traind prin paduri. Mi-a placut si faptul ca Jason Priestley (Brandon din Beverly Hills) joaca rolul unuia din barbatzii aia dezaxatzi de virus. Episodul a fost regizat de Joe Dante, care si in primul sezon a avut un episod excelent, axat pe comentariu social (Homecoming). Totusi, episodul e cam sarac in elemente horror si oarecum nelalocul sau in cadrul acestui serial.

Valerie on the Stairs. Ecranizare dupa Clive Barker, maestrul horrorului erotic, gay si sado-maso. In povestea asta se face ca cenaclul Atelier Kult se muta intr-o vila lasata mostenire de un scriitor mort, un fel de Casa Scriitorilor in care tinerii aspirantzi pot sa stea pana isi vad publicat primul roman. Unii insa, care n-au casa lor, ajung sa stea pe blat (publicand in secret, sub pseudonim), altzii pur si simplu putrezesc acolo pana la adanci batranetzi, incapabili sa produca un text rezonabil. Un tanar aspirant se baga in afacerea asta si noaptea o vede pe scari pe Valerie, o tanara goala, hormonala, vibranta si stravezie speriata de spectrul unui monstru viril si erect care o tzine prizoniera pe lumea cealalta. Tanarul scriitor umbla sa afle cine e Valerie si cum o poate ajuta si afla ca e un personaj al cartzilor scrise si nepublicate de membri atelierului. Cica asta e soarta scriitorilor ratatzi: ca visele lor sa produca monstri si gagici bunoace. Ar fi cool daca s-ar intampla asta si pe Atelier Kult. Am uitat sa zic, episodul e regizat de Mick Garris, creatorul serialului si tipul care a regizat cele mai multe ecranizari Stephen King. Guest star: actorul Christopher Lloyd (Familia Addams, Back to the Future).

Right to Die. Fiecare sezon MoH si-a propus sa promoveze un debutant. In primul sezon a fost Lucky McKee (episodul cu lesbienele si gandacii). In sezonul asta e Rob Schmidt (Wrong Turn, Alphabet Killer) cu o poveste horror destul de traditionalista (comparativ cu restul serialului). Un dentist sufera un accident de masina care ii baga nevasta in spital definitiv si irevocabil, in coma, mutilata si cu arsuri beyond reasonable (un nou exces al echipei de efecte speciale). Dentistu are si o amanta creatza, desi nu stiu la ce-i trebuia, ca nevasta lui fusese o superbunoaca horny. Din pacate tot horny a ramas si dupa accident, in sensu ca trupu ei ars si mutilat il bantuie pe dentistu nostru si il obliga la partide de sex de o gretzoshenie erotica comparabila cu cele din episodul Jennifer. Deci e o poveste d-aia cu sex cu fantome in care singura surpriza e aparitzia actorului Corbin Bernsen, eroul seriei horror The Dentist. Cum si filmul asta e cu un dentist, banuiesc ca l-au bagat pe Bernsen ca pe un winkwink adresat exegetzilor ca mine.

We All Scream for Icecream. Ecranizare dupa o poveste de John Farris (un autor cvasianonim dar admirat de colegii de breasla), in regia lui Tom Holland (creatorul primului film Chucky si regizor a catorva ecranizari Stephen King de mana a 2-a). E unul din cele mai slabe episoade ale serialului, mi-a tresarit inima doar cand l-am recunoscut in rolul principal pe eroul serialului Oz. Povestea e cu un clown zombie care imparte la copii inghetzate-voodoo, in sensu ca atunci cand copilu mushca din inghetzata, tatal lui se topeste ca o inghetzata (cu un efect vizual destul de ridicol dar, na, face si asta parte din farmecul serialului). Episodul isi are locul lui in serial (bifand toate temele majore din horror, trebuia sa se ajunga si la clownul malefic) dar e destul de searbad.

The Black Cat. Ecranizare dupa Edgar Poe, cu si despre Edgar Poe, in regia lui Stuart Gordon, probabil cel mai bun ecranizator de Lovecraft (Reanimator si episodul lovecraftian din primul sezon MoH). Episodul e filmat in sepia si contzine un detaliu extrem de funny pt cine cunoaste: faptul ca rolul lui Poe e jucat de actorul cult Jeffrey Combs (Reanimator) care ce-i drept nu prea se descurca dar oricum ideea ramane funny (cel putzin pana la filmul in care Poe va fi jucat de Sylvester Stallone, iese in 2011 parca). Episodul mi s-a parut cam slabutz, nu stiu daca din cauza actorului, a lui Poe sau a regizorului. Cred ca toate-s de vina cate un pic, cu exceptzia scenariului: povestea originala era cam banala si scenaristii s-au chinuit sa o faca mai interesanta prin faptul ca il plaseaza in rolul principal al propriei povesti pe Poe insushi (aici alcoolic, ratat si considerat un exponent al subculturii, dupa cum se intampla si cu marii scriitori horror din zilele noastre pe care-i asteptam sa moara ca sa-i apreciem). Povestea e despre Poe care innebuneste din pricina alcoolismului, a unei gagici bolnavicioase si a unei pisici demonice. Daca povestea era lasata pe coordonatele astea era misto dar pana la urma se dovedeste ca totul e un delirium tremens al autorului, care il si inspira sa scrie povestea cu pricina.

The Washingtonians. Ecranizare dupa Bentley Little (un tanar autor intens promovat de Stephen King) si in regia ungurului Peter Medak (regizor TV: Carnivale, Twilight Zone, Species 2), e unul din varfurile sezonului. O familie afla crudul adevar ca istoria SUA a fost scrisa de niste mincinoshi si ca Washington a fost seful unei secte canibalice care dainuie si in zilele noastre. Partea si mai funny e ca Washingtonienii astia chiar au existat si au fost predecesorii Alcoolicilor Anonimi. Daca in Romania s-ar scrie asa ceva despre Cuza sau Stefan cel Mare, autorul probabil ar fi executat public, daramite sa il ecranizeze.

Dream Cruise. Dupa buna traditzie, fiecare sezon MoH trebuie sa contzina un episod japonez. Asta e ecranizare dupa Koji Suzuki (creatorul isteriei The Ring si a horrorului cu fanome japoneze) si, evident, e tot cu fantome japoneze. Regia ii apartzine lui Norio Tsuruta, un regizor J-horror competent (Yogen si un prequel The Ring). Episodul are o gramada de probleme care mi-au sugerat ca a fost cam fusharit si bagat pe ultima suta de metri in serial: efectele speciale sunt cele mai slabe din toata istoria serialului iar actorii sub orice critica, in special cei japonezi care vorbesc engleza stricata a lui Takashi Miike, minus efectul funny. Diferentzele fatza de episodul lui Miike sunt de la cer la pamant. Episodul a fost scos pe DVD cu 30 de minute de material in plus, deci probabil senzatzia de fushareala se trage si de la editarea brutala. Povestea e despre un cuplu + amantul doamnei care ies pe mare la o croaziera si sunt bantuitzi de fosta nevasta a actualului sotz, inecata in apele cu pricina ca sa mearga mai usor divortzu.

In final, la trasul liniei, sezonul 2 din MoH a fost ceva mai slab ca primul dar a pastrat un nivel general inalt. Tematic, s-au bifat motivele ramase neabordate dupa primul sezon (canibalism, fantome japoneze, pisici satanice vs. E A Poe, clovni demonici, divortzuri horror, satanism, vampiri, ura dintre femei si barbatzi). Serialul si-a pastrat diversitatea, oferind si sitcomuri horror, si drame, si pastishe, si comentariu social. Varfurile sezonului au fost mai putzine (episoadele lui Medak, Anderson, Argento). Majoritatea au fost la un nivel mediu, entertaining (Dante, Landis, Carpenter, Gordon, Schmidt, Dickerson si Garris). Episoadele slabe au fost ale lui Tsuruta, Holland si Hooper.

De aici incolo serialul a cotit-o pe doua cai: serialul Masters of Science Fiction (care a avut o viatza scurta) si serialul Fear Itself (care trebuia sa fie sezonul 3 din MoH) dar mutarea la o noua retzea TV a obligat producatorii sa schimbe titlul, lungimea episoadelor si sa accepte cenzura asupra contzinutului sexualo-horror. Pana la urma ambele proiecte au luat pauza pe durata nedeterminata (MoSF dupa 6 episoade, Fear itself dupa 13).

Sa nu iei numele lui Darwin in desert

Bible Stories for Adults
de James Morrow

Pedigree:
- nominalizare World Fantasy, Locus (pt. culegere de autor)
- Premiul Nebula (pt. povestirea Bible Stories for Adults no. 17)
- nominalizare Locus (pt. povestirea Daughter Earth)
- nominalizare Locus (pt. povestirea Abe Lincoln in McDonald's)
- nominalizare Locus (pt. povestirea Bible Stories for Adults no. 20)
- nominalizare Locus (pt. povestirea Bible Stories for Adults no. 31)

Motto: There are two kind of people in this world: those who think the Bible is a collection and those who think it is an anthology.

Pe la inceputul carierei, James Morrow a fost etichetat drept "Rushdie al crestinismului", datorita orientarii operei sale spre specula fantastica ireverenta pe teme biblice. Toate auspiciile pareau sa-l promoveze pe Morrow in mediile selecte si academice ale mainstream-ului, pana intr-o zi cand s-a napustit asupra sa marea nenorocire de a castiga premiile Nebula si World Fantasy, ceea ce l-a condamnat pe viatza la a fi considerat un autor de nisha, in ciuda faptului ca s-a straduit sa-si publice opera in colectii si edituri care nu prea erau asociate cu fantasy-ul. Apoi titlul de "Rushdie al crestinismului" a fost palmat de Dan Brown, care a reusit sa pacaleasca plebea ca ar fi scris un roman realist "bazat pe fapte adevarate".

Cea mai cunoscuta lucrare a lui Morrow e trilogia Godhead (cu romanele Towing Jehovah, Blameless in Abbaddon si Eternal Footman), despre cadavrul lui Dumnezeu descoperit plutind pe Oceanul Atlantic si vandut de Vatican unei corporatzii pentru a fi transformat intr-un parc de distractzii. Foarte interesant pare si unul din romanele sale mai recente, The Last Witchfinder, a carui poveste e narata de o alta carte (a lui Newton) in baza ideii ca majoritatea cartzilor sunt scrise de alte cartzi, cu un pic de asistentza umana.

Bible Stories for Adults e, am impresia, prima si cea mai tare colectie de proza scurta a lui Morrow. Scurta trecere in revista a povestirilor mele preferate, care alcatuiesc cam 3 sferturi din volum, deci avem o colectzie solida:

• Spelling God's name with the wrong blocks e cea mai haioasa. Cica o comunitate de robotzi creatzi la Harvard au fost izolatzi pe o planeta pentru o socio-simulare. Robotzii dezvolta un sistem religios bazat pe evolutzionism, in care Darwin e profetul suprem iar Originea Speciilor e Vechiul Testament. Doi fizicieni de la Harvard sunt trimisi sa le corecteze sistemul, sub chipul a doi misionari care incearca sa-i convinga pe robotzi ca sunt rezultatul unui act creatzionist. Ca sa-si sustzina discursul, misionarii duc cu ei blueprintul dupa care au fost construitzi robotzii si le arata acestora ca nu au cum sa fie o veriga a evolutziei din pricina ca le lipsesc organele reproducatoare. Robotzii insa se enerveaza foarte tare si invoca Marea Mantuire Genitala, prin care orice specie demna de a se reproduce dezvolta pana la urma organe sexuale;
  
• Bible stories for adults no.17 (castigatoare Nebula) e un fel de jurnal de bord al lui Noe care sta pe arca si isi catalogheaza animalele pe familii, specii si increngaturi, folosind denumirile latine post-darwiniste (We sent two corvus corax to look for land, but now i decided to send one of the species called Columbidae.) Intr-o buna zi o vede plutind pe ape pe Sheila, o curva agatzata de cadavrul flotant al fiului sau. Noe o salveaza si o cazeaza cu porcii, iar in familia lui se isca o dezbatere pentru a se decide daca aparitzia curvei e o ispita demonica sau o proba de mila si iubire;
• Bible stories for adults no. 20, e fabula Babilonului inversata: Dumnezeu remarca faptul ca, de pe urma amestecarii limbilor, oamenii au facut o virtute din diversitatea culturala si lingvistica si ceea ce trebuia sa fie o pedeapsa a devenit in schimb un motiv in plus de a sfida cuvantul divin. Asa ca Dumnezeu inverseaza blestemul si ii face pe oameni sa vorbeasca totzi aceeasi limba si sa comunice perfect intre ei, fara a mai fi capabili sa-si mascheze intentziile prin nuantze de limbaj si metafore. Evident, totul o ia razna. Povestea a inspirat o alta lucrare a lui Morrow, City of Truth (castigatoare Nebula), despre un oras in care nimeni nu poate sa minta. Recent s-a facut si un film de genu asta, cu Ricky Gervais (The Office);
• The Assemblage of Kristin, o poveste foarte lirica si depresiva despre niste indivizi care au organe transplantate de la o gagica pe nume Kristin, victima a unui accident. O data pe an, pacientzii care au primit organele pentru transplant se aduna la casa de vacantza a fetei astfel incat organele sa fie din nou impreuna, intr-un mediu familiar si sa se delecteze cu hobbyurile Kristinei, chiar daca proprietarii actuali ai organelor nu au nici o aplecare spre hobbyurile respective, chestiune din care se isca si un conflict interesant;
• Arms and a woman e despre Elena din Troia care, dupa ani multzi de razboi troian, ajunge la concluzia ca relatzia cu Paris lancezeste si se hotaraste sa puna capat razboiului intorcandu-se la Menelaos. Mare ii este surpriza cand afla ca nici Paris, nici Menelaos nu-s dispusi sa puna capat razboiului si ca nici macar nu le pasa prea mult de Elena, pentru ei razboiul e o placere. Asa ca Elena se enerveaza si fuge pe insula Lesbos, unde ramane gravida cu sperma inghetzata cumparata de la traci;
  
• Diary of a Mad Deity, e jurnalul unui schizofrenic care dezvolta personalitatzi multiple; atat de multiple incat de la o vreme psihicul lui este populat de cateva mii de personalitatzi care nici nu se prea suporta intre ele, au idei politice opuse (ba de stanga, ba de dreapta) si la un moment dat pornesc chiar un razboi din care cel mai mult are de suferit chiar schizofrenicul nostru, care pe deasupra incepe sa dezvolte si un complex divin;
  
• The Confessions of Ebenezer Scrooge e o parodie la fabula A Christmas Carol a lui Dickens; basmul original era despre un boier zgarcioman si sociopat care in ajun de Craciun e vizitat de 3 spirite, the Ghosts of Christmas Past, Christmas Present si Christmas Yet to Come, care il conving pe boier sa-si rascumpere pacatele facand niste donatzii de Craciun si invatzand sa iubeasca oamenii. In versiunea lui Morrow, spiritele se numesc The Ghosts of Christmas Past, Christmas Present, Christmas Future, Christmas Present Perfect, Christmas Subjunctive, Christmas Imperative si Christmas Conditional, si fiecare dintre ele vorbeste strict la timpul si modul gramatical indicat de numele acestora, chestie din care ies niste jocuri de cuvinte haioase.

Nici celelalte povesti nu-s de lepadat, dar sunt fabule mai simplutze, eventual cu poanta (una cu o femeie care naste o planeta, una cu Iov cerand socoteala lui Dumnezeu, una cu Abe Lincoln care mananca un sandwich la McDonalds, una cu fantoma unui psihopat inmormantat din greseala la Mormantul Soldatului Necunoscut si una cu un robot care studiaza cele 10 porunci).

Morrow schimba lejer stilurile, trecand usor intre basm, SF sau horror dar coloana sa vertebrala este umorul fin, un soi de satira nu prea vulgara dar foarte acida ce mi-a adus aminte de Vonnegut.

- plusuri: povesti misto si pline de talc, sunt socat ca Morrow nu a reusit sa iste scandaluri mass-media (macar cat sa aud de el la televizor)
- minusuri: cateva poante slabe
- recomandare: fanilor Vonnegut si amatorilor de speculatii biblice