Hooper, Landis, Dickerson, Anderson, Carpenter, Argento

Masters of Horror
sezon 2, ep.1-6

Am tot amanat sezonul 2, desi e deja vechi de vro 3 ani, nu vroiam sa cad victima utilitatii marginale si sa ma ajunga lehamitea, asa ca dupa o pauza asa lunga am reluat vizionarea unuia din serialele mele favorite, cu multa pofta si curiozitate.

Din pacate nu la fel de proaspete au fost fortzele producatorilor si primul episod, The Damned Thing, m-a cam dezumflat in ciuda faptului ca era o poveste texana regizata de Tobe Hooper (TCM, Poltergeist) dupa o poveste clasica a lui Ambroise Bierce. Mi-a placut episodul anterior al lui Hooper (Dance of the Dead), si noul episod are cate ceva din atmosfera aia nelalocul ei: un sat texan e macinat periodic/ciclic de explozii de violentza domestica iar familia protagonistului poarta blestemul ca la o anumita varsta barbatzii din familie o iau razna si incearca sa-si omoare copiii si nevasta. Ar fi fost cool sa se exploateze tema asta (mi-a adus aminte de It, cartea, caci filmul pierde printre cusaturi tema asta). In schimb Hooper (sau Richard Matheson Jr., care e scenaristul) au preferat sa incheie socotelile in mod abrupt, pe ideea ca sursa tuturor relelor e un monstru din petrol scos la iveala de sondele pionierilor petrolului texan. Care zau ca nu se leaga in nici un fel cu intriga episodului. De autorul Ambroise Bierce atata va zic ca a trait acu vreo 100 de ani si ar fi fost chiar misto daca episodul nu ar fi modernizat povestea. Putea sa iasa ceva retro american gotic, in genul episodului Haeckel's Tale din primul sezon, dar asa a iesit un episod care lasa impresia ca s-au plictisit creatorii sai, i-au pus punct si s-au dus la o bere. Apare si Ted Raimi, frate cu Sam, in rolul unui preot cretin, intr-un rol cam zadarnic. Ma tem ca e cel mai slab episod al intregului serial.

John Landis (American Werewolf) a fost in primul sezon cu sitcomul Deer Woman care m-a distrat dar nu m-a convins. Din fericire de data asta episodul Family e foarte entertaining si cu efecte speciale simpatice, despre un gras care rapeste oameni si le face baie de acid ca sa scoata oasele din ei, dupa care isi face din schelete familie, adica nevasta, copii, socri etc. cu care vorbeste in stil schizofrenic. Armonia individului e intrerupta cand un cuplu de tineri se muta in vecini si incep sa interfereze, sa se imprieteneasca si sa faca schimburi de confidentze, desi e ultimul lucru de care are eroul nostru chef. Muzica gospel a episodului, atmosfera bonoma a cartierului (think Simpsons, Edward Scissorhands) si umorul lui Landis fac sa fie un episod horror-comic simpatic, chiar daca pastreaza aceeasi structura de sitcom ca Deer Woman.

Ernest Dickerson e unul din regizorii aia de umplutura adaugatzi in ultima clipa la echipa MoH in urma refuzului unora importantzi. Dickerson e regizor de culoare si de televiziune (episoade Heroes, ER, Invasion, Weeds, CSI), al carui CV contzine totusi filme horror cu negri (vezi Bones - vampiri hip-hop cu Snoop Dogg) si varianta Tales of the Crypt pt cinematografe (a rulat si la noi prin 92, tzin minte ca avea Megadeth pe coloana sonora si totzi rockerii eram extaziatzi). Ma asteptam ca episodul sau, V Word sa fie mai prost, dar Dickerson e in apele lui in mediul TV, cu constrangerile de rigoare, si cu un scenariu decent dupa o poveste a lui Mick Garris (creatorul serialului si regizorul celor mai multe ecranizari Stephen King). Deci V Word e o poveste ultra clasica in stil Tales from the Crypt, cu doi adolescentzi care se joaca Doom 3 si cand se satura de mortzi virtuali se duc la morga sa vada mortzi adevaratzi. Dar la morga sunt intampinatzi de un zombie jucat de Michael Ironside (invitat special, actor clasic de filme B) care pana la urma se dovedeste ca nu era zombie, ci vampir, asta fiind principalul twist al episodului. Episodul se inscrie in randul celor brutale (alaturi de Imprint si Cigarette Burns) si, in ciuda tentatziei de a considera ca fiecare pas al episodului e previzibil, plotul lui Garris reuseste sa surprinda: incepe ca un film cu zombie si se termina ca un film cu vampiri moralisti iar tranzitzia nu e deloc fortzata.

Brad Anderson e un regizor tanar, specialist in horror corporatist (Masinistul) si insarcinat recent cu o parte din episoadele serialului Fringe. Aici ecranizeaza povestea lui Mike O'Driscoll intitulata Sounds Like. E unul din favoritele mele pe sezonul asta, cu un lacheu corporatist care lucreaza ca supervizor de call center datorita calitatzii sale de a auzi extrem de bine. Pana la urma auzul lui devine atat de bun incat viatza sa devine insuportabila - incepe sa auda mushtele frecandu-si picioarele, viermii forfotind in tzarana si scancetul copilului sau mort de multa vreme. E disperat dupa liniste pe care trebuie sa o obtzina cu orice pretz. Evident, sunt o gramada de asemanari cu Masinistul (care era disperat si el dupa somn) iar ritmul lent al degenerarii personajului e excelent. Umbla vorba ca exista un episod Twilight Zone aproape identic cu asta dar, cum nu l-am vazut, m-am bucurat de Sounds Like.

John Carpenter e regizorul pentru care s-a inventat eticheta Masters of Horror. Dupa excelentul episod din sezonul trecut, revine cu un episod facut cam la misto dar care devine excelent daca il vezi ca pe o alternativa la filmul lui Mungiu, Juno si altele pe tema sarcinii nedorite. Vedeta episodului e Ron Perlman (Hellboy), un activist pro-life care asediaza impreuna cu fiii sai clinica de avorturi unde fiica-sa e pe cale sa o comita. Dar ce nu stie el e ca fiica-sa a ramas gravida cu Satana, caz in care avortul capata noi valentze E foarte haioasa tenta moralista a episodului, e destul de brutal, chiar over the top (toate impuscaturile au ca rezultat decapitari si amputari) si contzine o gramada de referintze la filmele lui Carpenter: asediul are elemente din Assault on 13th Precinct, gagica care improasca lichid amniotic satanic din vagin duce cu gandul la Prince of Darkness iar bazdagania careia ii da nastere e cam luata din The Thing. Si astea-s doar cele evidente. E un episod in care cu sigurantza toata lumea s-a distrat pe cinste, in special Carpenter. Altfel, cred ca ar fi avut de castigat daca i se dadea un ton mai sobru, ar fi putut iesi un fel de Prince of Darkness care pt mine e unul din cele mai sinistre filme ever.

Dario Argento e Carpenterul nostru latin, o alta vedeta a serialului care reuseste din nou, dupa Jennifer, sa scoata unul din cele mai reusite episoade ale sezonului. Episodul se numeste Pelts si e ecranizarea unei povesti nominalizate Bram Stoker a autorului F. Paul Wilson, personaj de vaza in literatura horror contemporana. Invitatul episodului e Meat Loaf, in rolul unui croitor de blanuri care face rost de niste piei de raton superbe din care face o haina de blana irezistibila pentru o curva superba. Dar ratonii de la care a luat pieile erau vrajitzi incat cei care lucreaza cu ele ajung sa se sinucida in niste feluri atat de oribile incat episodul reuseste sa fie comparabil ca brutalitate cu cel al lui Takashi Miike. S-ar putea sa fie varful sezonului.

In concluzie, ma bucur ca serialul pastreaza nivelul (un singur episod prost si 2 cam neserioase) desi am sesizat un exces de zel din partea celor cu efectele speciale (numele Nicotero-Berger au inceput sa fie afisate cu fonturi mai mari decat ale regizorilor).