Festivaluri clujene: Comedy Cluj 2009 si Animest Followup 2009

Iaca in Cluj a inceput sa se intample primul mare concurent al festivalului cinematografic TIFF. Aflat la prima editzie, Comedy Cluj are o anvergura destul de larga (4 cinematografe, cateva zeci de filme, reclame in tot orasul) si imita in unele aspecte TIFFul, in ce priveste organizarea si marketingul.

In fine, nu e asta o problema. Primul necaz pe care l-am sesizat e o orientare cam extremista spre filmul francez si spre comedia romaneasca veche (incepand cu Birlic si terminand undeva prin anii 80 cu comedii comuniste sau comedii SF care se dadeau cand eram mic la matineul de duminica). In fine, sa zicem ca tineretul nu le-a vazut si poate ar fi interesat sa descopere comorile de altadata pe care Ceausescu ni le baga pe gat cu fortza. Necazul cel mai mare e ca atunci cand faci un festival de comedie intri intr-o zona periculoasa, a simtzului umorului. Pe care daca nu il ai, te-ai ars ca organizator. Asa ca selectzia filmelor a fost cam pe muchie: la unele filme nu radea nimeni in sala, nici macar cei easily amused, iar altele erau clar comedii dar de un soi aparte, adica frantzuzesc, pt care tre sa ai un acquired taste, caci vremea lui DeFunes sau Belmondo a apus demult. Am fost profund descurajat de primele proiectii si era sa imi bag picioarele cu totul, dar pana la urma am zis sa vad cateva, cat sa am ce scrie pe blog saptamana asta. Plus ca o chestie ma tot zgandarea: in program aparea minunata comedie zombie Fido pe care o vazusem demult si ma gandeam ca n-are cum sa fie singurul film bun din festival.

Au contribuit la senzatzia de kkt a acestui festival si frigul cumplit, si conditziile tehnice (sunet de laptop, videoproiectoare cu lampa slabita, iar intr-un caz proiectorul a fumegat tot timpul filmului de era sa ma intoxic). Prietenii pe care i-am trimis inainte pe post de cercetashi la cateva filme s-au intors cu o fatza lunga care demonstra clar ca n-au reusit nici macar sa schitzeze un zambet la comediile propuse de festival. De la o vreme lumea iesea din sala prin mijlocul filmelor, astfel incat in 2 cazuri am ramas aproape singur iar proiectzionistu creca era nervos ca nu putea merge acasa din cauza mea. In fine, sa vedem ce am vazut.

Filmele naspa

La Chambre des Magiciennes e un film frantzuzesc cu pretentzii si actori buni dar cu o regie si productzie oribile, parca e filmat cu telefonul mobil. Nici scenariul nu e prea inchegat, cu o studenta ipohondra care se interneaza la spital pentru niste investigatzii si e pusa in salon cu o tipa isterica si cu o catatonica suspectata a fi vrajitoare. Am ras de exact 2 ori, dar mai mult din motive personale legate de faza cu ipohondria. Tehnicile regizorului de potentzare a suspansului si umorului au fost sub orice critica, subminand ceea ce ar fi trebuit sa fie un film horror ca sa functzioneze.

Louise-Michel. Filmul facut de cuplul de regizori Kervern/Delepine, care au fost si pe la Cluj la editzii anterioare ale TIFFului, parca si premiatzi pt comediile lor supernegre si incorect politice (Aaltra si Avida). Umorul negru e la loc de cinste si in filmul asta dar din pacate e cusut cu atza foarte alba, fiind impins pana la ridicol si rostogolit peste faleza absurdului. Cica doi transsexuali (ce chestie!?) planuiesc sa asasineze pe patronul unei fabrici care a dat in shomaj totzi angajatzii. Tentativele esueaza lamentabil din pricina ca se incearca diverse strategii - la un moment dat sunt insarcinatzi sa duca la capat misiunea o tipa cu leucemie si un mosh paralizat, dar pan la urma nu te potzi baza pe nimeni pe lumea asta si cei 2 eroi tre sa ia problema in mana si sa treaca oceanul pe urmele tzintei. Problema e ca negrul din umorul astora e un pic cam fara sens, bagat pe gatul spectatorilor. Cel putzin 3 idei fundamentale ale filmului n-au absolut nici un rost in logica scenariului: revelatzia ca cei 2 eroi sunt transsexuali, implicarea tipei cu cancer si a moshului paralizat in tentative de asasinare "amuzante" trec linia subtila dintre umor si "bataie de joc" fara a spune ceva prin asta (spre deosebire de, sa zicem, Borat/Bruno ori chiar irealul Taxidermia care apeleaza la aceleasi arme dar cu un rost bine calculat). De fapt, genul asta de faze sunt marca tuturor filmelor cuplului Kevern/Delepine dar in celelalte (Aaltra) parca nu era atat de puternica senzatzia de ostentatzie. De remarcat si o aparitzie episodica a lui Mathieu Kassovitz (Amelie, Amen) intr-un rol amuzant dar, din nou, inutil.

Women in Trouble. La asta m-am dus din pricina regizorului/scenarist Sebastian Gutierrez pe care-l stiam ca regizor/scenarist de horror (Snakes on a Plane, Gothika, Mermaid Chronicles, The Eye). Horroruri relativ slabutze, dar orshicum, auzisem ca Women in Trouble e inceputul unei trilogii despre o actritza porno (Elektra Luxx) jucata de Carla Gugino din Watchmen si ca il are in distributzie pe simpaticul Josh Brolin (No Country for Old Men, Milk, W, Grindhouse) in rolul unui rockstar. Pana la urma filmul s-a dovedit un mix de Sex and the City si Almodovar, cu niste femei stresate ale caror destine se intersecteaza. Printre ele se numara

• o actritza porno care are probleme la serviciu din cauza ca vomita de cate ori tre sa filmeze scene lesbiene,
• o prostituata solicitata pentru o partida de catre un mafiot amenintzat cu moartea,
  
• o stewardesa care asista la moartea rockstarului Josh Brolin in timp ce faceau sex in WCul unui avion,
• si o tipa care si-a dat fiica spre adoptzie surorii sale care la randul ei are o relatzie ascunsa cu sotzul psihoterapeutei sale.

Deci e un film din ala in care, din pricina ca se intampla prea multe, nu se mai intampla nimic. De fapt, mai degraba se discuta despre intamplarile astea decat sa se intample. Nu exista momente ale subiectului si nici actziune, sunt doar cateva scenete in care cate 2-3 femei discuta intre ele despre sex, barbatzi si copii adoptatzi iar spre sfarsit totul degenereaza in imbratzishari si promisiuni inlacrimate marca Almodovar (in momentele sale telenovelistice). Sper ca urmatorul film al trilogiei (Elektra Luxx) va fi mai focusat pe pomenita actritza porno care aici are un rol cam secundar si plin de vorbarie cam inutila. E genul de film care ar trebui sa fie talk show, in care personajele nu fac nimic iar umorul apare cand intr-o discutzie se mai scapa cate o poanta.

Filme contra plictiselii

Sex Galaxy e o farsa alcatuita ca un colaj de scene taiate de prin filme SF si porno obscure, peste care s-a tras un voice-over cu dialoguri noi, cu ajutorul carora s-a si incropit un plot: din pricina suprapopularii planetei, sexul intre oameni a fost interzis si niste cosmonautzi se duc pe alta planeta, unde un robot proxenet prostitueaza niste nimfe hippie, ocazie pentru cosmonautzi sa se sexualizeze si sa incerce sa salveze planeta de dinozauri si de robotul proxenet. Desi salut din plin ideea si experimentul (macar desfiintzeaza orice concept de "clisheu" si reutilizeaza scene din filme proaste in scopuri maretze), filmul e cam instabil ca si calitate. Unele faze sunt cumplit de hilare (gen Lost Skeleton of Cadavra) dar pe alocuri voice-actingul este atat de slab incat anuleaza tot umorul replicilor (care si ala e uneori cam grosier). Putea fi un film genial, sa speram ca cineva va prelua ideea si o va folosi mai inspirat. De remarcat ca jumatate din sala s-a ridicat si a plecat dupa primele 5 minute. Victime ale marketingului, cocalari si pitzipoance pe care i-a surescitat titlul.

P.S. Fanii "genului" ar trebui sa incerce serialul MST3K, o antologie de filme horror proaste-proaste, din alea care se tarasc in jurul notei 1 pe imdb (adica sub nivelul Ed Wood). Sub pretextul ca ar fi obligatzi de un evil scientist sa se uite doar la filme naspa, 3 tipi stau in coltzul ecranului si comenteaza filmele astea proaste, cate unul pe episod. Serialul a ocazionat salvarea din uitare a cateva zeci de "bijuterii" horror ale anilor 50-70 si recent a fost publicat intr-o colectzie "cult" de cateva zeci de DVDuri (16 boxseturi a cate 2-4 filme/episoade bucata).

The Delicate Art of Parking. Si filmu asta arata destul de naspa dar macar se prezinta drept documentar, ceva in genul Borat/Bruno. Subectul filmului e oarecum similar cu al genialului film Kontroll, adica e despre niste controlori de tichete de parcare care investigheaza un accident suferit de unul din colegi, un tip foarte devotat slujbei, detzinator al medaliei pentru cele mai multe amenzi de parcare date. Tipu care face acest pseudodocumentar se scufunda in lumea supraveghetorilor de parcari si ia contact cu niste bugetari dedicatzi unei slujbe de kkt, la care nu trece o zi fara sa-tzi iei un pumn ori macar o injuratura, asa ca bugetarii tre sa-si dezvolte propriile strategii pentru a-si duce raspunderile la bun capat, printre care fascinantele sedintze de socializare in clubul Intersectzia. Treaba se impute cand documentaristul incepe sa suspecteze o conspiratzie la adresa controlorului care fusese calcat de o masina pe care o amendase, iar politziei nu pare sa-i pese, caci oricum politzistii se uita la controlorii de parcari ca la niste suboameni.

Filme musai

Ridicule. Asta e cam singurul film care merita denumirea de film din ce am vazut la festivalul asta. Nominalizat acu ceva vreme la Oscar, filmul (frantzuzesc) arata superprofi si e despre ridicolul in care se scalda aristocratzia de la curtea lui Ludovic al nustiucatelea. Eroul povestii e un boier saracit dar destept, caruia ii vine ideea sa construiasca un sistem hidrografic prin care sa asaneze o mlashtina nasoala si neproductiva. Pe vremea aia nu existau fonduri FARE, POSDRU si FP7 asa ca omul nostru se duce sa depuna proiectul la curtea regelui. Acolo se loveste de o clica de lingai care il "protejeaza de deranj" pe rege cu cele mai cumplite mijloace birocratice si un sistem de pile comparabil cu cel de prin Romania bugetara contemporana. Doar ca acolo era un pic mai bine, in sensul ca nu trebuia neaparat sa mergi cu ruda de salam si plicul de bani, era suficient sa te prostituezi cu contese influente si sa dai dovada de "prezentza de spirit", adica sa atragi simpatia spunand bancuri bune si castigand concursuri de bancuri/farse de ale caror rezultate depindeau vietzi umane. Destinul eroului se intersecteaza cu cel al altei "victime a sistemului", o gagica bunoaca care se vede silita sa se prostitueze cu un moshneag libidinos ca sa-si poata urma visul de a construi un costum de scafandru (un aspect foarte "steampunk" al filmului). Un film frumos si foarte sarcastic la adresa unui soi de oameni de care dai la tot pasul si in zilele noastre, doar ca au altfel de costume. Ii gasesti in special in tzarile astea mai becaliste, in care Gollum e presedinte, totzi rahatzii pot ajunge parlamentari, fotbalistii impiedicatzi sunt eroi natzionali si oamenii care-s buni la ceva tre sa o rupa la fuga inainte sa fie silitzi sa-i gadile in buric pe ceilaltzi.

Imediat dupa festivalul asta a fost si un followup de un weekend al festivalului bucurestean Animest, adica cu animatzii. La asta nu m-am prea inghesuit ca majoritatea programului consta in filmele lui Miyazaki cu care-s familiarizat si scurt metraje de diverse calitatzi. Pana la urma am participat la o compilatzie gen Best Of de shorturi, care au fost foarte satisfacatoare, desi erau frantzuzesti. Cu ocazia asta am realizat ca in 5-10 minute potzi spune mai mult decat intr-un film de 2-3 ore sau, mai rau, intr-un serial de sute de ore si ca cea mai mare parte din industria cinematografica e vorba goala. Si nu ma refer aici neaparat la Hollywood care macar cand nu spune nimic itzi arata ceva. Pe cand am ajuns acasa n-am mai tzinut minte titlurile shorturilor pe care vroiam sa le recomand, decat pe asta care a fost si premiat: Lifeline.

Siteul Animest.ro le listeaza pe undeva si cine are rabdare gaseste multe dintre ele pe Youtube. Sunt scurt metraje din toata lumea, de toate soiurile si varietatzile, deci n-ai cum sa te plictisesti.